Contestaţie la executare. Decizia nr. 120/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 120/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 120/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II – A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 120/2016
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. A. S.
Judecător: A. E. M.
Grefier: M. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A., PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimații H. E., cu domiciliul în C., ., .. D, ., B.E.J. N. M. A., cu sediul în C., ., mansardă, județul C., împotriva Sentinței civile nr. 6578 din data de 04.06.2015, pronunțată de Judecătoria C., în Dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit disp. art. 153 și urm. din NCPC.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare.
Instanța – în temeiul art. 258 Noul Cod de Procedură Civilă – încuviințează pentru toate părțile proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei; în temeiul art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra soluției.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 16.12.2014, sub nr._, contestatoarea H. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. și intimata B.E.J. N. M. A., pe cale principală, anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 3459/2014 al B.E.J. N. M.-A., iar, în subsidiar, reevaluarea cheltuielilor de executare constând în cheltuieli poștale, cheltuieli de multiplicare, cheltuieli de transport, alte cheltuieli și cheltuieli de notificare și comunicare a actelor de procedură.
În motivare, a arătat că a fost sancționată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ cu suma de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire conform O.G. nr. 15/2002.
Invocă contestatoarea dispozițiile art. 15 din Constituție, care prevăd că, în cazul legii contravenționale și penale, se va aplica întotdeauna legea mai favorabilă și că, în aceste condiții, este nulă executarea silită contestată în condițiile în care se dorește punerea în executare a acestui tarif reglementat printr-o lege contravențională abrogată.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, se menționează că acestea nu sunt cu nimic dovedite, unele sunt neindividualizate, ci doar generic formulate ca fiind alte cheltuieli.
În drept, cererea nu a fost motivată.
Legal citată, cu un exemplar al cererii introductive de instanță și al înscrisurilor anexate acesteia, intimata C.N.A.D.N.R. S.A. nu a depus întâmpinare, însă, la data de 19.05.2015, a depus la dosar precizări scrise prin care a solicitat respingerea contestației la executare, invocând faptul că în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 712 alin. 2 C.proc.civ., potrivit căruia în contestația la executare se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu doar dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Totodată, se arată că tarifele de despăgubire la care se referă art. II din Legea nr. 144/2012 și care se anulează sunt cele aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere că debitoarea contestatoare nu atacat în instanță procesul verbal ce constituie titlul executoriu până la . Legii nr. 144/2012, se solicită a se constata că art. II al Legii nr. 144/2012 nu se aplică în speță.
Se mai menționează că tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravențională complementară, ci estimarea legală a unui prejudiciu, care este fundamentul unei răspunderi civile delictuale. Ținând cont că acest tarif de despăgubire nu are un caracter contravențional, ci este o obligație de natură civilă, apreciază intimata că abrogarea art. 8 alin. 3 al O.G. nr. 15/2002, prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, nu produce efecte retroactive, nefiind vorba de o prevedere legală contravențională, ci se aplică doar pentru viitor.
Prin precizările depuse la dosarul cauzei de către contestatoare, la data de 14.04.2015, s-a menționat că B.E.J. N. M.-A. are această calitate pentru capătul de cerere formulat în subsidiar, respectiv cenzurarea cheltuielilor de executare.
La data de 03.04.2015, intimat B.E.J. N. M.-A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea solicitării contestatoarei de cenzurare a cheltuielilor de executare.
A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în cele depuse la dosar, solicitată de contestatoare, fiind, de asemenea, depuse la dosar, la solicitarea instanței, de către B.E.J. N. M. A., înscrisurile componente ale dosarului său de executare silită nr. 3459/2014.
Prin sent. civ. nr. 6578/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ , a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea H. E., în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., și B.E.J. N. M. A.. A fost anulată executarea silită ce face obiectul din dosarul de executare nr. 3459/2014 al B.E.J. N. M. A..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în dosarul de executare nr. 3459/2015 al B.E.J. N. M. A., ca urmare a cererii intimatei creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A, au fost în puse în executare silită titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012, pentru realizarea pe această cale a obligației de plată a sumei de 28 euro, cu titlu de tarif de despăgubire, stabilită în sarcina contestatoarei H. E. prin titlul executoriu menționat mai sus, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri publice din România, ca urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și sancționate de art. 8 alin. 2 din același act normativ.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în forma aflată în vigoare la momentul săvârșirii, constatării și sancționării contravenției reținute în sarcina contestatoarei, contravenienta avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Prin dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, care au intrat în vigoare începând cu data de 27.07.2012, au fost abrogate dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, care stabileau, pentru săvârșirea contravenției de a circula pe drumurile publice fără a deține rovinietă, și obligația achitării unui tarif de despăgubire pe lângă obligația plății amenzii contravenționale, de lege lata, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și sancționate de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, contravenienții având obligația de a achita numai amenda contravențională stabilită de aceste dispoziții legale, fără a mai fi ținuți să plătească și tariful de despăgubire prevăzut anterior de prevederile art. 8 alin. 3 din același act normativ.
Învestită fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în forma aflată în vigoare anterior adoptării dispoziției abrogatoare, Curtea Constituțională a României (în continuare, Curtea) respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate astfel invocată, a statuat că obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C.N.A.D.N.R.. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material, posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire justificându-se prin diferența esențială dintre fundamentele fiecărui tip de răspundere. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță, C.N.A.D.N.R. S.A.
Învestită fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a anterior menționatelor dispoziții legale, prin Decizia nr. 112/06.03.2014, care constituie o reluare a argumentelor avute în vedere în Deciziile nr. 385/01.10.2013 și nr. 505/05.12.2013, a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții, însă, abrogând dispozițiile legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
A mai reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei, contravenția, ca fapt antisocial, fiind necesar a fi privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Aceasta a mai statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Analizând cele statuate de Curtea Constituțională a României în anterior menționatele decizii, instanța a reținut că, deși prin art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 nu a fost instituită o sancțiune contravențională complementară, ci o formă a răspunderii civile delictuale subiective a acestuia, evaluarea prejudiciului realizându-se pe bază de tarif de despăgubire, în acord cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001, dispoziția cuprinsă în art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, de abrogare a dispoziției cuprinse în art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, are natura juridică a unei legi contravenționale mai favorabile, în acord cu jurisprudența anterior citată a instanței de contencios constituțional, retroactivitatea acesteia fiind permisă în mod expres de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, revizuită, situație în care, față de prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 228/2007, și față de prevederile art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă, republicat, contestația la executare a fost admisă în parte și, în consecință, anulată executarea silită însăși și toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 3459/2014 al B.E.J. N. M. A.; motivarea constă în ideea că, dacă în privința obligației de a da puse în executare silită, a intervenit o lege contravențională mai favorabilă anterior declanșării executării silite, împrejurarea constituie un impediment la declanșarea și efectuarea executării silite și, implicit, o cauză de nulitate a executării silite declanșate cu neobservarea acestui impediment legal.
În acest sens, în acord cu prevederile art. 430 alin. 2 C.proc.civ., republicat, și în acord cu cele statuate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 1/1995, instanța a reținut că această interpretare se impune ca urmare a caracterului obligatoriu al dezlegărilor date de Curte problemelor de drept cu a căror soluționare aceasta a fost învestită, fiind obligatorie respectarea atât a dispozitivului, cât și a considerentelor decisive care reprezintă sprijinul indispensabil al soluției adoptate de instanța de contencios constituțional.
Având în vedere soluția de admitere a cererii formulate în principal, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a B.E.J. N. M. A. – intimat doar pentru capătul de cerere formulat în subsidiar.
Împotriva sent. civ. nr. 6578/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ , la data de 13.07.2015, a formulat apel creditoarea apelantă C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., reprezentată prin Director Regional D. M., prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare și menținerea actelor de executare îndeplinite în dosarul nr. 3459/2014 al B.E.J. N. M. A..
Apelanta relevă în susținere că procesul verbal de contravenție contestat, prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a achita amenda contravențională în cuantum de 250 lei, precum și tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, a fost comunicat la data de 03.02.2012, în conformitate cu art. 27 din O.G. nr. 2/2001, în termenul de o lună prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001. În ce privește Decizia nr. 10/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, aceasta nu are caracter obligatoriu în cauză, întrucât această decizie interpretativă a fost pronunțată ulterior comunicării procesului verbal de contravenție. Anterior pronunțării acestei decizii existau două modalități de comunicare a procesului verbal de contravenție, ambele validate prin hotărârile instanțelor judecătorești, motiv pentru care ar fi injust să se pretindă apelantei să cunoască anticipat care va fi soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.proc.civ.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Legal citată, intimata contestatoare H. E. a formulat întâmpinare, la data de 05.11.2015, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, reiterând în acest sens argumentele expuse în cererea introductivă de instanță.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 476 C.proc.civ.,instanța constată că prezentul apel este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În soluționarea cererii de apel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 6401 C.proc.civ, potrivit cărora cu ocazia soluționării cererii de investire cu formulă executorie, instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe anume prevăzute de lege.
În primul rând, raportat la motivul de apel invocat, instanța constată că, potrivit art. 42 din O.G. nr. 2/2001, în scopul executării despăgubirii stabilite pe bază de tarif, actele prevăzute la art. 39 alin. 2 se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor.
Astfel, spre deosebire de amenda contravențională, care este pusă în executare în condițiile Codului de Procedură Fiscală, sancțiunea complementară constând în plata unei despăgubiri egale cu valoarea tarifului de utilizare a drumurilor naționale se supune, din punct de vedere al executării silite, dreptului comun, guvernat de Codul de Procedură Civilă. Cu toate acestea, adică, deși se execută conform codului de procedură civilă, este fără dubiu că în discuție este o sancțiune contravențională complementară, căreia îi sunt aplicabile principiile ce guvernează materia contravențională.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii”.
Din dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001, așa cum a reținut și instanța de fond, rezultă că procesul verbal trebuie comunicat prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Reiese că cea de a doua posibilitate este prevăzută în mod subsidiar, deci numai după eșuarea efectuării comunicării prin poștă, întrucât contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale, etc.).
Decizia nr. 1254/22.09.2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate. În același sens sunt și considerentele Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care se stabilește că principala modalitate de comunicare a procesului verbal de contravenție este prin poștă cu confirmare de primire.
În cauză, procesul verbal de sancționare contravențională a fost doar afișat la domiciliul contravenientului, fără a se demonstra probatoriu că modalitatea principală de comunicare a fost respectată.
În mod greșit a considerat apelanta că Decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii nu este aplicabilă, întrucât, chiar dacă această decizie a fost publicată după încheierea procesului verbal de contravenție, dat fiind că interpretarea acestor dispoziții trebuie efectuată de instanță în acest mod și față de procesele verbale încheiate anterior, întrucât nu se pune problema modificării textului de lege, modificare care ar avea, într-adevăr, efecte pentru viitor, ci de interpretare a unui text de lege care poate fi realizată și pentru situații juridice petrecute anterior.
Din acest punct de vedere, în mod corect a apreciat instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, în sensul împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a procesului verbal de sancționare contravențională, inclusiv în ce privește tariful de 28 euro, perceput pentru circulația pe drumurile publice fără rovinietă.
Pe de altă parte, în cauza de față se solicită învestirea cu formulă executorie a unui proces verbal de contravenție pentru punerea în executare a sumei de 28 euro, reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire, astfel cum acesta era reglementat prin art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 coroborat cu art. 611 alin. 1 în referire la art. 41 alin. 13 din O.G. nr. 43/1997. Acest articol a fost, însă, abrogat prin Legea nr. 144/2012, astfel că de la data intrării acestuia în vigoare, respectiv din 27.07.2012, acest tarif nu a mai fost stabilit prin procesul verbal de contravenție.
Prin art. II din Legea nr. 144/2002 s-a prevăzut chiar că Tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.
Întrucât în art. 47 din O.G. nr. 2/2001 se prevede că dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal, rezultă că și în materie contravențională se aplică legea contravențională mai favorabilă. Potrivit art. 4 din noul Cod penal, aplicabil față de data înregistrării dosarului, Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi. Prin urmare, atâta timp cât prin Legea nr. 144/2012 (lege nouă care a modificat O.G. nr. 15/2002) a fost abrogat tariful de despăgubire, executarea acestuia nu mai poate fi efectuată în condițiile actuale astfel că, sub acest aspect, procesul verbal de contravenție nu poate fi considerat titlu executoriu.
Mai mult, instanța mai reține faptul că procesul verbal de contravenție conține semnătura electronică a agentului constatator. Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 6/16.02.2015 privind recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015 (anterior înregistrării cererii de învestire cu formulă executorie), s-au stabilit următoarele: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 – 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În cauză procesul verbal de constatare a contravenției nu este semnat olograf de agentul constatator, ci exclusiv prin semnătură electronică, modalitate care nu a fost considerată ca valabilă prin decizia menționată în cazul proceselor verbale de contravenție comunicate contravenienților, întrucât acestea sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale iar unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă. Întrucât deciziile pronunțate în recursurile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe de la momentul publicării lor în Monitorul Oficial, instanța consideră că procesul verbal de contravenție a cărui învestire se solicită în prezenta cauză este lovit de nulitate absolută, astfel că nu poate fi considerat titlu executoriu, pentru a putea fi învestit cu formulă executorie.
Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă apelul ca neîntemeiat, reținând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, făcând o corectă aplicare a normelor de drept enunțate la situația de fapt corect și judicios reținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul C.N.A.D.N.R. – S.A. – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimatul H. E., cu domiciliul în C., ., .. D, ., împotriva Sentinței civile nr. 6578 din data de 04.06.2015, pronunțată de Judecătoria C., în Dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. A. S. A. E. M.
GREFIER,
M. C.
Red. hot. fond jud. U.A.
Red. decizie apel jud. A.E.M. / 01.03.16
Tehnoredact. gref. M.C. / 5 ex. / 01.03.16
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Pretenţii. Decizia nr. 109/2016. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
