Dizolvare societate. Sentința nr. 620/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 620/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 6458/120/2013

Dosar nr._ dizolvare societate

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 620

Ședința publică din data 07 aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - E. I.

GREFIER - E. B.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în București, ., sector 3 reprezentat prin B. S., director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Târgoviște, . nr.1, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta C. P. SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea București, ., județul Dâmbovița, înregistrată la O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița sub nr. J_, având CUI_ – rep. de administrator G. G. M., cu sediul în Târgoviște, ., ., prin care se solicită dizolvarea societății pârâte în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu art. 261 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că reclamantul a depus la dosar, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecată; după care;

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr._, reclamantul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI a solicitat dizolvarea societății pârâte C. P. SRL, în baza dispozițiilor art. 237 alin.1 lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea cererii s-a susținut că, din evidențele registrului comerțului ținut de ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, rezultă că societatea C. P. SRL și-a stabilit sediul social la adresa din Târgoviște, Calea București, ., județul Dâmbovița, în baza actului privind dovada de sediu – contract de închiriere nr. 1808 din data de 01.07.2008, valabil până la 30.06.2013.

Potrivit art. 21 lit. a) coroborat cu art. 22 alin.1 din Legea 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comercianții au obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății, iar condițiile pe care aceștia trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute încă de la înființare. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la oficiul registrului comerțului pentru actualizarea datelor privind sediul social.

Interesul reclamantului în promovarea acțiunii este motivat și pe necesitatea respectării Directivei 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.09.2009 care, prin art. 2 alin. (1) lit. g) impune statelor membre să adopte măsuri necesare pentru ca publicitatea societăților comerciale să conțină informații despre orice mutare a sediului social al societății dar și de necesitatea ca în relațiile de drept internațional privat să se poată cunoaște în orice moment sediul social și schimbările intervenite în legătură cu acesta, ce permit identificarea naționalității persoanei juridice.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 194 și urm. Cod procedură civilă, art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

S-au atașat cererii, în copie, extras din registrul comerțului privind situația juridică a pârâtei, informații privind administratorii statutari ai societății.

La data de 12.03.2014, reclamantul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, cerere de renunțare la judecată, învederând faptul că, prin rezoluția nr. 1742/03.03.2014 pronunțată de directorul ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a fost admisă cererea de înregistrare nr. 5121/27.02.2014, având ca obiect actualizarea datelor privind sediului societății pârâte.

Având în vedere că pârâta C. P. SRL a înregistrat în registrul comerțului mențiunea privind actualizarea datelor sediului social, societatea în cauză nu se mai află sub incidența dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care reclamantul a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata cererii ce face obiectul dosarului nr._ .

Tribunalul, având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamant, după comunicarea cererii de chemare în judecată și văzând dispozițiile art. 406 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora, reclamantul poate renunța oricând la judecată fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, urmează a lua act de această renunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406 Cod procedură civilă, ia act de renunțarea reclamantului O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în București, ., sector 3 reprezentat prin B. S., director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu sediul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Târgoviște, . nr.1, județul Dâmbovița, la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta C. P. SRL, cu sediul în Târgoviște, Calea București, ., județul Dâmbovița, înregistrată la O. Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița sub nr. J_, având CUI_ – rep. de administrator G. G. M., cu sediul în Târgoviște, .. D8, ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 07 aprilie 2014.

P., GREFIER,

E. I. E. B.

Red EI./dact.EB

4ex./11.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare societate. Sentința nr. 620/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA