Opoziţie. Sentința nr. 755/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 755/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 6968/120/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 755

Ședința din camera de consiliu din data de 29.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. L. B.

GREFIER – D. D.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții . SRL, cu sediul în Târgoviște, ., județ Dâmbovița, Cabinet individual de insolvență C. I. C., cu sediul în Târgoviște, ., . și C. A. N., domiciliată în Târgoviște, ., nr. 1, ., ., având ca obiect opoziție.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru judiciare de timbru.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței stadiul procedurii, obiectul pricinii și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Tribunalul, în temeiul art. 131 din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 76/2012, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece cauza în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2001, coroborat cu art. 63 din Legea nr. 31/1990, apreciază că pricina se poate judeca la prezentul termen de judecată și în temeiul art. 394 NCPC rămâne în deliberare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a înaintat spre competentă soluționare opoziția formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, împotriva hotărârii nr. 1/14.05.2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 6698/29.11.2013 a societății C. B. DB SRL, în temeiul art. 62 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Astfel, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a formulat opoziție împotriva hotărârii nr. 1/14.05.2013, solicitând suspendarea acesteia, având în vedere că agentul economic înregistrează creanțe la bugetul general consolidat al statului, în cuantum de_ lei, conform titlurilor executorii anexate cererii.

Totodată, pârâta a solicitate introducerea în cauză a Cabinetului individual de insolvență I. C. și a numitei C. A. N., care au fost citați în cauză.

Cererea de opoziție a fost întemeiată conform art. 62 coroborat cu art. 202 alin. 2 ind. 3 din Legea nr. 85/2006, conform cărora „creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum și, dacă este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să cedeze părțile sociale. Dispozițiile art. 62 se aplică în mod corespunzător”.

Astfel, reclamanta arată că este de acord cu cesiunea de părți sociale numai după achitarea debitului către bugetul general consolidat al statului.

Reclamanta mai arată că, dispoziția legală dă dreptul creditorilor să se opună efectelor hotărârii asociaților de a-și transfera părțile sociale între ele sau către terțe persoane, aceste efecte neputând să se producă mai înainte de repararea prejudiciului care se creează creditorilor prin actul cesiunii, altfel spus, transmiterea părților sociale va opera numai după acoperirea prejudiciului cauzat creditorilor sociali.

Totodată, prin instituirea opoziției, legiuitorul nu urmărește desființarea hotărârii prin care asociații transmit părțile sociale prin cesiune, ci doar întârzierea punerii în aplicare a hotărârii, până când societatea își va plăti datoriile către creditori, iar obligația de reparare a prejudiciului aparține fie societății, fie asociaților.

S-au depus odată cu cererea de opoziție, înscrisuri, respectiv situația debitelor restante la bugetul general consolidat al statului, conform fișei sintetice totale din data de 10.12.2013; titluri executorii; declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru anul 2013; decont privind taxa pe valoare adăugată pentru anul 2013 și extras din Monitorul Oficial nr. 6698/29.11.2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin hotărârea nr. 1/14.05.2013 a A., publicată în Monitorul Oficial nr. 6698/29.11.2013, s-a retras din societate C. A. I., care a cesionat către C. A. N. 10 părți sociale a 10 lei fiecare, în sumă totală de 100 lei, libere de sarcini și evicțiune, iar C. A. N. a primit 10 părți sociale a 10 lei fiecare, în condițiile stipulate și a consimțit să continue activitatea în calitate de asociat unic. La art. 2 din aceeași hotărâre s-a hotărât „capitalul social în valoare de 310 lei, împărțit în 31 părți sociale a 10 lei fiecare, va fi deținut de asociatul unic, doamna C. A. N.”.

Din copiile înscrisurilor depuse de reclamantă - titluri executorii care individualizează creanțele și fișa sintetică totală la 10.12.2013, fila 9 din dosar, rezult că societatea C. B. DB SRL datorează bugetului de stat suma de_ lei.

Având în vedere titlurile executorii aflate la filele 10-17, ce cuprind o . decizii de impunere care aveau termen scadent anul 2012, iar societatea a hotărât cesionarea părților sociale ale unui asociat către celălalt, la 14.05.2013, rezultă că obligațiile fiscale erau anterioare promovării cesiunii de părți sociale.

Din extrasul Ecris cu situația dosarului nr._ rezultă că societatea debitoare . SRL se află în insolvență, fiindu-i deschisă procedura la 21.01.2013.

Cum cesionarea părților sociale s-a realizat pe perioada derulării procedurii insolvenței, instanța apreciază că, prin îndepărtarea din societate a unui dintre asociați, ca urmarea a cesiunii de creanță, există riscul ca obligațiile fiscale către bugetul consolidat al statului să nu poată fi acoperite, în cazul în care ar fi formulată o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale, iar reclamanta riscă să nu-și poată recupera creanțele.

Având în vedere, dispozițiile art. 62 și art. 202 din Legea nr. 31/1990, precum și faptul că societatea C. Busines DB SRL este supusă procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 și înregistrează debite neachitate către bugetul consolidat al statului, conform fișei analitice anexată la fila 9 din dosar, totalizând_ lei, instanța apreciază, ca fiind întemeiată cererea de opoziție formulată de DGRFP prin AJFP Dâmbovița.

În raport de aceste considerente, instanța urmează să admită cererea de opoziție și să suspende efectele Hotărârii A. nr. 1/14.05.2013, până la achitarea debitelor către bugetul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de opoziție formulată de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții . SRL, cu sediul în Târgoviște, ., județ Dâmbovița, Cabinet individual de insolvență C. I. C., cu sediul în Târgoviște, .. 5A, ., județ Dâmbovița și C. A. N., domiciliată în Târgoviște, ., nr. 1, ., . și, în consecință:

Dispune suspendarea Hotărârii A. nr. 1/14.05.2013 a . până la achitarea debitelor către bugetul statului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședința publică din 29.04.2014.

P., GREFIER,

A. L. B. D. D.

Red.ALB/tehnored. DD

9ex/ 29.05.2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA-SECȚIA A II A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

CALEA BUCUREȘTI, NR.3

DOSAR NR._

CĂTRE

O. R. COMERȚULUI

DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

Târgoviște, Plt. D. S., nr. 1, județ Dâmbovița

Vă înaintăm alăturat sentința nr. 755/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, având ca obiect opoziția formulată de reclamanta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții . SRL, cu sediul în Târgoviște, ., județ Dâmbovița, Cabinet individual de insolvență C. I. C., cu sediul în Târgoviște, .. 5A, ., județ Dâmbovița și C. A. N., domiciliată în Târgoviște, ., nr. 1, ., ..

Președinte Grefier

A. L. B. D. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Opoziţie. Sentința nr. 755/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA