Pretenţii. Decizia nr. 291/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 291/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 10538/315/2012

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA nr. 291

Ședința publică din data de 19 martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE- I. C.

JUDECĂTOR – N. E.

JUDECĂTOR - F. E.

GREFIER – L. M.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ., cu sediul în Târgoviște, . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.3491/18.09.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimată-reclamantă fiind . SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Preciziei Business Center, ., . la ., reprezentată legal de O. I. L..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă ., și intimată-reclamantă fiind . SRL.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând care este obiectul pricinii, stadiul judecății cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare,învederându-se instanței că la data de 7.03.2013 intimata -reclamantă a depus la dosar precizări la acțiune; la data de 18.03.2014 recurenta –pârâtă a depus la dosar cerere de amânare a judecății cauzei pentru lipsă de apărare ,iar la data de 19.03.2014 a depus la dosar acte, respectiv: nota explicativă nr.119/18.01.2011, contract de execuție lucrări nr. 659&/30.09.2009, contract prestări servicii nr. 366/2.03.2010, acte adiționale la contractul de prestări servicii nr.366/2.03.2010 și_ la contractul de prestări servicii nr.366/2.03.2010, facturile nr._/30.09.2009 și n._/30.11.2009. după care:

Instanța, respinge cererea de acordare a unui termen pentru angajarea unui apărător, formulată de recurenta - pârâtă ., având în vedere că aceasta are avocat ales, la dosar fiind depusă împuternicire avocațială . nr._/2013 (fila 7).

Din oficiu, instanța invocă excepția tardivității declarării recursului și văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în deliberare cu privire la excepția invocată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3491 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 18.09.2013 în dosarul nr._, a fost admisă cererea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ., fiind obligată aceasta la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând debit principal, la plata penalităților de întârziere în cuantum de 6.732 lei, cum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 96 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între reclamanta în calitate de executant și parata în calitate de beneficiar a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. 659/30.09.2009 (fila 8) având ca obiect executarea lucrărilor „instalație electrică alimentare apă ., valoarea lucrărilor, conform devizului ofertă fiind de_,38 lei și TVA in valoare de 12.268,66 lei .

La art. 5 din contract s-a prevăzut clauza penală de 0,06%/zi de întârziere în cazul neefectuării de către beneficiar a plății la termenul scadent menționat în art. 4.

Prin hotararea pronuntata in dos.nr._/315/2011 aflat pe rolul Jud.Tgv a fost admisa in parte cererea formulată de creditoarea S.C. G. I.-El S.R.L.,, în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. I. S.R.L.,, a fost somata debitoarea ca în termen de 30 de zile de la comunicare să plătească creditoarei suma de 70.124, 75 lei reprezentând debit principal, să plătească penalități de întârziere conform contractelor 527/20.06.2009 și 659/30.09.2009, ce se vor calcula începând cu data scadenței facturilor până la achitarea efectivă., mentionandu-se ca pentru suma de 10.000 lei emisa in baza facturiin nr.123 /30.11.2009 trebuie administrate probe .

A mai retinut instanta de fond că la data de 29.10.2009 a fost încheiat procesul-verbal de recepție parțială nr. 644 ( fila 130 ) și procesul verbal de control nr. 1007/27.10.2009 (fila 131) și au fost emisă emise mai multe facturi printre care si cea cu nr.123/30.11.2009 în valoare de 19.019,46 lei, din care nu a fost achitata suma de 10.000 lei intrucat parata a contestat-o, invocand faptul ca reclamanta nu si-a indeplinit obligatiile contractuale fiind nevoita sa angajeze o alta societate pentru terminarea lucrarilor conform contractului nr.366/2010 .

Instanta a apreciat că prin incheierea acestui contract debitoarea nu face dovada neideplinirii obligatiilor de catre reclamanta intrucat nu rezulta cu certitudine ca este vorba de aceleasi obligatii ce au fost asumate de catre reclamanta.

De altfel din procesul-verbal de recepție parțială nr. 644 ( fila 130 ) și procesul verbal de control nr. 1007/27.10.2009 (fila 131) nu rezulta neconformitati intre instalatia proiectata si instalatia executata . mai mult chiar nici debitul recunoscut de parata nu a fost achitat de buna voie ,reclamanta adresandu-se instantei pentru obtinerea unei hotarari judecatoresti .

Pentru aceste considerente, instanta de fond a admis actiunea și a obligat parata la plata sumei de 10.000 lei reprezentând debit principal, la plata sumei de 6.732 lei ,penalitati de intarziere si la plata sumei de 96 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta la data de 8.11.2013, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că prin sentința pronunțată i s-a acordat reclamantei prețul unor lucrări neefectuate, preț pe care societatea pârâtă l-a plătit unui terț care a executat lucrările în locul reclamantei.

Se mai susține că, deși aparent situațiile de lucrări aferente lucrărilor în discuție, sunt confirmate de societatea pârâtă, acestea au fost semnate de de o persoană care nu era împuternicită să reprezinte această lucrare, deși era împuternicit pentru alte lucrări efectuate de intimata –reclamantă în beneficiul societății pârâte.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului

In ședința publică din 11.12.2013 Tribunalul, având în vedere obiectul cauzei și data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 13.11.2012 a constatat că în stabilirea căii de atac devin incidente disp. art. 27 din N.C.pr.civ., potrivit cu care, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, motiv pentru care a apreciat calea de atac ca fiind recursul.

În ședința publică din 12.12.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului .

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, tribunalul, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă și de art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Potrivit art. 301 Cod procedură civilă „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii (…)”.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată la data de 7.10.2013, iar recursul a fost înregistrat la data de 8.11.2013, potrivit datei înregistrării dosarului (fila 4 dosar recurs), depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de termenele legale sus citate.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

Cum în cauză, recurenta-petentă nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac de o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu.

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă ., cu sediul în Târgoviște, . Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr.3491/18.09.2013 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, intimată-reclamantă fiind . SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Preciziei Business Center, ., . la ., reprezentată legal de O. I. L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 19.03.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, I. C. N. E. F. E.

Grefier,

L. M.

Judecător fond N. V.

Judecătoria Târgoviște

Dosar nr._

Red. CI /tehnored. ML

2 ex./ 27.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 291/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA