Pretenţii. Decizia nr. 252/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 1062/262/2013
Tribunalul Dâmbovița
Municipiul Târgoviște, Calea București
Nr. 3, județul Dâmbovița
Telefon: 0245/_
Fax: 0245/_
Dosar nr._ pretentii
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 252
Ședința publică din data de 14 mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte - N. E.
Judecător -M. D.
Grefier - L. M.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-reclamantă Compania de A. Târgoviște-Dâmbovița S.A. cu sediul în mun. Târgoviște, . nr. 50, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 778 pronunțată de Judecătoria Găești la data de 11.12.2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. M., cu domiciliul în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița.
Cerera de apel timbrată cu 132 lei taxă judiciară de timbru, conform O.P. nr. 1115/19.03.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat Budașcu A. pentru apelanta-reclamantă Compania de A. Târgoviște-Dâmbovița SA, lipsă fiind intimata-pârâtă N. M..
Procedura de citare îndeplinită.
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare, constatând că este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând care este obiectul pricinii, stadiul judecății cauzei și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Tribunalul, din oficiu, după verificare potrivit art. 131 alin. 1 NCPC, în raport de disp. art. 95 alin 2 NCPC, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.
Avocatul apelantei-reclamante declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat, considerând cauza în stare de judecată.
Tribunalul, ia act că apelanta-reclamantă nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Avocat Budașcu A. pentru apelanta- reclamantă Compania de A. Târgoviște-Dâmbovița SA, solicită admiterea cererii de apel așa cum a fost formulată, schimbarea în parte a sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei totale de 3.159,46 lei, reprezentând debit principal și penalități de întârziere, potrivit facturilor emise.
In ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile solicitate, excepție invocată din oficiu de către instanța de fond, precizează că pârâta a semnat un angajament de plată la data de 2.07.2012 prin care a recunoscut și și-a asumat plata debitului înregistrat în perioada 15.10.2008 – 13.06.2012 și că de la această dată a început să curgă un nou termen de prescripție, termen neîmplinit la data introducerii acțiunii.
Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în fond și apel.
Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 394 N.C.P.C., declară dezbaterile închise, învederează părții prezente că după închiderea dezbaterilor nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă, și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 778/11.12.2013, pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._ 2013, a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile solicitate de reclamanta Compania de A. Târgoviște-Dâmbovița SA, pentru perioada 15.05._09, excepție invocată de instanță din oficiu la termenul din data de 20.11.2013.
Prin aceiași sentință au fost respinse ca prescrise pretențiile reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de apă și canalizare, facturate la datele de 15.05.2009 și 15.06.2009, în valoare totală de 522,57 lei, fiind admisă în parte cererea acesteia și obligată pârâta N. M. să achite reclamantei suma de 2 637,89 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare apă potabilă și canalizare facturate în perioada 15.07._13, cum și la plata sumei de 189,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar calculată proporțional cu pretențiile admise.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Între S.C. COMPANIA DE A. TÂRGOVIȘTE-DÂMBOVIȚA S.A., în calitate de operator și N. M., în calitate de utilizator a fost încheiat contractul nr. 12 961/07.07.2010 având ca obiect furnizarea la limita proprietății a apei potabile și evacuarea apelor menajere și pluviale pentru imobilul situat în localitatea Ochiuri nr. 130 ( fila nr. 12).
În executarea contractului furnizorul a emis facturile fiscale . cu numerele_/15.05.2009,_/15.06.2009,_/15.07.2009,_/15.08.2009,_/15.09.2009,_/15.10.2009,_/15.12.2009,_/15.03.2010,_/15.04.2010,_/15.05.2010,_/15.05.2011,_/15.06.2011,_/15.07.2011,_/15.08.2011,_/15.09.2011,_/15.10.2011,_/12.11.2011,_/07.12.2011,_/12.01.2012,_/11.02.2012,_/12.03.2012,_/10.04.2012,_/12.05.2012,_/13.06.2012,_/08.12.2012,_/12.01.2013 ( filele nr. 19-68).
Aceste facturi fiscale au fost însă emise pe numele numitului N. M. V., care însă a decedat, așa cum rezultă din mențiunile efectuate de factorul poștal pe plicul de comunicare a cererii de chemare în judecată și înscrisurilor atașate acesteia ( fila nr. 73)
Din înscrisul denumit „lista facturi notificate” atașat cererii de chemare în judecată, rezultă că facturile susmenționate, în valoare totală de 3159,46 lei nu au fost achitate.
Instanța a observat că la data de 02.07.2012, pârâta N. M. a semnat un angajament de plată pentru datoria acumulată de N. I. M., pe perioada octombrie 2008-iunie 2012 ( fila nr. 10). În anexa acestui angajament sunt menționate facturile începând factura nr._/15.05.2009 și până la factura nr._/13.06.2012 ( fila nr. 11).
Instanța subliniază că pârâta a fost citată mențiunea de a se prezenta pentru administrarea probei cu interogatoriu la termenul din 20.11.2013, dar deși a primit personal citația, nu s-a conformat obligației de se prezenta.
În drept, potrivit art. 358 din noul Cod de procedură civilă dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât și alte probe, inclusiv prezumțiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.
În consecință, față de neprezentarea pârâtei la interogatoriu, instanța a apreciat că poziția acesteia constituie un început de dovada în folosul părții potrivnice.
Având în vedere data depunerii la instanță a cererii de chemare în judecată, respectiv 02.04.2013 și faptul că plata facturilor ar fi trebuit să se facă în termen de 15 zile de la emiterea acestora, conform art. 13 din contractul încheiat, din oficiu la termenul din 20.11.2013, instanța a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile solicitate de reclamantă pentru perioada 15.05._10.
Instanța subliniază că la data intrării în vigoare a noului cod civil respectiv 01.10.2011, termenul de prescripție de 3 ani pentru acestor pretenții, nu era împlinit.
Regimul juridic aplicabil prescripției extinctive în cazul prezentului raport juridic este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958. În consecință termenul de prescripție aplicabil în prezentul litigiu era de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din acest act normativ. Acest termen de prescripție se aplica tuturor acțiunilor personale care urmăresc valorificarea unui drept de creanță cu excepția cazurilor în care legea prevede termene speciale de prescripție.
Termenul de prescripție fiind neîmplinit, a rămas aplicabil și după . noului cod civil, și în consecință prescripția extinctivă în cazul de față este supusă reglementării prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
În acest sens art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 organul judiciar este obligat să cerceteze din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris.
Ținând seama de faptul că la data de 02.07.2012, pârâta N. M. a semnat un angajament de plată pentru datoria acumulată de N. I. M., pe perioada octombrie 2008-iunie 2012, rezultă că în conformitate cu art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, pârâta a recunoscut dreptul pretins de reclamantă. Prin urmare, potrivit art. 17 alin. 2 din același act normativ, la data de 02.07.2012 a început să curgă un nou termen de prescripție.
Prescripția extinctivă operează în privința contravalorii serviciilor de apă și canalizare, facturate la datele de 15.05.2009 și 15.06.2009, în valoare totală de 522,57 lei.
Pentru facturile emise după data de 02.07.2012 a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, termen care nu s-a împlinit până la data sesizării instanței de judecată.
Pe fondul cauzei, în conformitate cu prevederile art. 1073 din vechiul Cod civil ,în schimbul serviciilor prestate pentru pârât, reclamanta are dreptul de a primi contravaloarea acesteia la valoare facturată mai puțin sumele achitate deja. Instanța subliniază că pentru facturile emise înainte de data de 01.10.2011 sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil întrucât raportul juridic dintre părți a luat naștere până la data intrării în vigoare a noului Cod civil.
Cu privire la facturile emise după data de 01.10.2011, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1350 alin.1 din noul Cod civil, potrivit căruia orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat
Pentru aceste considerente instanța a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la pretențiile solicitate de reclamantă pentru perioada 15.05._09, invocată de instanță din oficiu la termenul din data de 20.11.2013; a fost respinsă ca prescrise pretențiile reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de apă și canalizare, facturate la datele de 15.05.2009 și 15.06.2009, în valoare totală de 522,57 lei.
Totodată, a fost admisă în parte cererea și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2637,89 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare apă potabilă și canalizare facturate în perioada 15.07._13, cum și la plata suma de 189,58 cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar calculată proporțional cu pretențiile admise.
La data de 28.02.2014, intimata-reclamantă Compania de A. Târgoviște-Dâmbovița SA a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
In motivarea cererii de apel se arată că instanța de fond în mod greșit a invocat din oficiu la data de 11.12.2013 excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, s-a arătta că pârâta a semnat un angajament de plată la data de 2.07.2012 prin care a recunoscut debitul înregistrat în perioada 15.10.2008 – 13.06.2012 și că de la această dată a început să curgă un nou termen de prescripție, termen neîmplinit la data introducerii acțiunii, instanța de fond neprecizând pe ce considerente a fost admisă această excepție.
Se mai susține că pârâta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la interogatoriu, poziția acesteia constituind un început de dovadă în folosul pretențiilor solicitate.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:
În mod corect instanța de fond a reținut faptul că regimul juridic aplicabil prescripției extinctive în cazul obligațiilor rezultate din raportul juridic dedus judecății în ceea ce privește pretențiile rezultate din facturile fiscale emise și devenite scadente, anterior datei de 01 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a noului cod civil), este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958, aceasta întrucât prescripția a început să curgă pentru fiecare factură în parte, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, iar termenul de prescripție aplicabil acestor pretenții este reprezentat de termenul general de 3 ani, prevăzut de disp. art. 3 alin. 1 din actul normativ menționat mai sus.
De altfel în acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. prin Decizia nr. 1/17.02.2014 dată în recurs în interesul legii, decizie prin care s-a stabilit că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Pe de altă parte obligațiile rezultate din raportul juridic încheiat între părți, în ceea ce privește pretențiile rezultate din facturile fiscale emise și devenite scadente, ulterior datei de 01 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a noului cod civil), este cel prevăzut de noul Cod civil art. 2500-2544, iar termenul de prescripție aplicabil acestor pretenții este reprezentat de termenul general de 3 ani, prevăzut de disp. art. 2517 din C.civil.
Astfel, tribunalul constată că temeiul pretențiilor solicitate la plată de către apelanta-reclamantă, nu este dat doar de obligația de plată a facturilor facturile fiscale emise de reclamantă în temeiul contractului nr._/07.07.2010, pentru plata serviciilor de apă și canalizare furnizate după încheierea acestui contract, ci și de obligația asumată de câtre pârâtă prin angajamentul de plată încheiat la data de 03.07.2012, angajament ce viza toate restanțele înregistrate la plată către reclamantă, respectiv atât cele datorate în temeiul contractului menționat mai sus, cât și cele datorate în temeiul unor facturi emise anterior pe numele defunctului soț al pârâtei, N. M. V., în temeiul unui alt contract de furnizare înregistrat sub nr. 9146/22 din 04.05.2006, astfel cum acest număr de contract apare înscris în facturile fiscale nr._/15.05.2009 și nr._/15.06.2009.
Cu privire la aceste facturi tribunalul constată că instanța de fond a invocat și admis în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, întrucât ar fi trebuit să distingă și să stabilească regimul juridic aplicabil prescripției fiecărei obligații în parte, în raport de temeiul acesteia și de momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Astfel tribunalul reține că instanța de fond trebuia să observe că, față de temeiul concret al obligațiilor de plată asumate de pârâtă, obligații datorate anterior de defunctul soț al pârâtei cu privire la care se împlinise deja termenul de prescripție, momentul începerii curgerii termenului de prescripție se raporta la momentul asumării acestor obligații, respectiv la momentul încheierii angajamentului de plată din data de 03.07.2012, și nu la momentul emiterii respectivelor facturi, cu referire la facturile fiscale nr._/15.05.2009 și nr._/15.06.2009.
Este adevărat că la momentul încheierii angajamentului de plată, dreptul la acțiune pentru pretențiile rezultate din facturile fiscale nr._/15.05.2009 și nr._/15.06.2009 emise pe numeșle defunctului soț al pârâtei apărea ca fiind prescris, fiind împlinit deja termenul de prescripție de trei ani prev. de disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, astfel că eventuala recunoaștere a datoriei nu mai putea constitui o cauză de întrerupere a curgerii termenului de prescripție, pentru simplul motiv că nu mai exista un termen în curs ce putea fi întrerupt.
Pe de altă parte, nimic nu s-a opus ca pârâta-intimată, în considerarea obținerii unor facilități la plata restanțelor contravalorii serviciilor furnizate de reclamantă și a evitării întreruperii furnizării acestor servicii, să-și asume din nou obligația de plată a tuturor datoriilor restante, inclusiv a celor asumate de defunctul său soț cu privire la care anterior se împlinise deja termenul de prescripție, posibilitate permisă de dispozițiile în vigoare la momentul încheierii angajamentului de plată, respectiv de dispozițiile art. 2549, alin. 1 din C.civil.
Or procedându-se în acest mod, obligația de plată astfel asumată apare ca fiind una nouă, chiar dacă vizează datorii deja prescrise, astfel că termenul de prescripție cu privire la aceste obligații ce fac parte din angajamentul de plată încheiat între părți, începe să curgă de la momentul încheierii acestuia, respectiv de la data de 03.07.2012.
În raport de data începerii curgerii acestui termen de prescripție și de data introducerii cererii de chemare în judecată, 02.04.2013, tribunalul constată că pentru pretențiile derivate din facturile fiscale nr._/15.05.2009 și nr._/15.06.2009, nu sunt prescrise.
Mai mult, câtă vreme noul termen de prescripție în ceea ce privește pretențiile derivate din facturile fiscale nr._/15.05.2009 și nr._/15.06.2009, a început să curgă după . noului cod civil, regimul juridic aplicabil prescripției nu mai este cel prevăzut de Decretul nr. 167/1958 ci, cel prevăzut de noul cod civil, astfel încât prescripția nu mai putea fi invocată de instanță din oficiu ci doar de partea interesată, în condițiile art. 2512 din C.civil.
Prin urmare, față de aceste considerente, în temeiul disp. art. 480, alin. 2 din C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelanta-reclamanta Compania de A. Târgoviște-Dâmbovița SA, cu sediul în mun. Târgoviște, . nr. 50, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 778 pronunțată de Judecătoria Găești la data de 11.12.2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. M., astfel că va schimba în parte hotărârea apelată în sensul că respinge excepția prescripției invocată din oficiu de instanță și admite în tot acțiunea, obligând pârâta către reclamantă la plata sumei totale de 3.159,46 lei.
Totodată, în raport de disp. art. 453, alin. 1 din C.pr.civ., va obliga intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 132 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamanta Compania de A. Târgoviște-Dâmbovița SA, cu sediul în mun. Târgoviște, . nr. 50, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 778 pronunțată de Judecătoria Găești la data de 11.12.2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă N. M., cu domiciliul în comuna Gura Ocniței, ., județul Dâmbovița, și în consecință:
Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că respinge excepția prescripției invocată din oficiu de instanță și admite în tot acțiunea, obligând pârâta către reclamantă la plata sumei totale de 3.159,46 lei.
Obligă intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 132 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2014.
Președinte, Judecător,
N. E. M. D.
Grefier,
L. M.
Judecătoria Moreni
Judecător fond S. M. R.
Dosar nr._
Red. N.E./Tehnored- L.M.
4 ex./02.06.2014
.>
| ← Pretenţii. Decizia nr. 291/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Obligatia de a face. Decizia nr. 27/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
