Pretenţii. Decizia nr. 39/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 10025/315/2010*
DOSAR NR._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 39
Ședința publică din 22ianuarie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE - G. C.
JUDECĂTORI - M. D.
- G. B.
GREFIER V. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă . DÂMBOVIȚA SA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 50, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1216/05.03.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. R. A., domiciliată în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, și în comuna Dragomirești, ., județul Dâmbovița
Susținerile și dezbaterile părților au fost consemnate în încheierea de ședință publică din 15 ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 22 ianuarie 2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 13.10.2010, sub nr._ reclamanta S.C. C. de A. Târgoviște-Dâmbovița S.A. a chemat în judecată pe pârâta D. A.-R. solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 2234,32 lei, din care: 1215,13 lei, reprezentând debit principal (contravaloarea apei potabile și a serviciilor de canalizare, aferente perioadei 05.01._10) și 1019,19 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a precizat că, în calitate de operator unic al serviciului de alimentare cu apă și canalizare în unitatea administrativ-teritorială în a cărei rază se află imobilul proprietate a pârâtei, a furnizat acesteia serviciile specifice obiectului său de activitate, conform îndatoririlor legale prevăzute de disp. Legii nr. 241/2006, servicii de furnizare apă potabilă și servicii de canalizare, Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare și de unități publice, precum și obligațiilor contractuale asumate.
Reclamanta a mai precizat că, deși pârâta a beneficiat de serviciile prestate de firma reclamantă, nu a înțeles a-și onora obligația corelativă acestora, fără însă ca, în toată această perioadă, să formuleze obiecțiuni privind calitatea sau cantitatea serviciilor, să refuze expres la plată facturile ori să invoce exceptio non adimpleti contactus, ori în acest context singura posibilitate de regularizare a diferendului ivit între coîmpricinați era de a iniția prezentul demers contencios prin care se urmărește a se recupera creanța pe care o are asupra patrimoniului pârâtei.
Totodată, s-a mai arătat că datorită unei imposibilități de natură tehnică, perspectiva de a întrerupe exclusiv furnizarea serviciilor în beneficiul pârâtei nu este una reală, întrucât consumatorii dintr-o construcției tip . . ce ar fi afectat rezidenții întregului ansamblu.
Mai arată reclamanta că, urmare a neachitării la termenele scadente a facturilor emise, pârâta datorează și penalități de întârziere calculate potrivit prevederilor contractuale, respectiv art. 13, pct. 3 și potrivit prevederilor art. 30, alin. 4 din Legea nr. 241/2006 în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi.
În dovedirea cererii s-au depus copii de pe documentul cumulativ al datoriilor, contractul de furnizare încheiat, convocarea la conciliere a pârâtei, dovada comunicării concilierii prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, și facturile fiscale menționate prin acțiune.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 969, alin. (1) Cod Civil, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, precum și art. 42 alin. (11) din Legea nr. 51/2006.
În susținerea cererii de chemare în judecată reclamanta a propus proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 189,75 lei și timbru judiciar în sumă de 3 lei.
Pârâta legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.
Prin sentința civilă nr. 137/26.01.2011, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. C. de A. Târgoviște-Dâmbovița S.A, în contradictoriu cu pârâta D. A.-R., sens în care a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1215,13 lei reprezentând contravaloare servicii (furnizare apă potabilă și canalizare) facturate potrivit facturilor fiscale emise în perioada 24.01._10.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia nr. 818/21.09.2011 Tribunalul Dâmbovița a admis recursul în baza art. 312 alin. 3 teza finală, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În considerentele deciziei de casare se reține că, din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele de la instanța de recurs, precum și din considerentele sentinței recurate, reiese faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că penalitățile au fost calculate în conformitate cu dispozițiile legale, neprecizând la care facturi se referă penalitățile și pentru ce perioadă s-au calculat acestea și eventual împlinirea termenului de prescripție, astfel că în cauză este necesară efectuarea unei expertize tehnice contabile.
Cu ocazia rejudecării, cauza a fost înregistrată sub nr._ .
La termenul din 15.11.2011 a fost pusă în discuție excepția conexării cât privește cauza ce formează obiectul dosarului nr._/315/2011, excepție ce a fost admisă; s-a dispus conexarea dosarul nr._/315/2011 la dosarul nr._ .
În cauză s-a administrat proba cu expertiză contabilă, expertiză ce a fost efectuată de expert P. V. precum și proba cu interogatoriul pârâtului .
Prin sentința civilă nr. 1216/05 martie 2013, Judecătoria Târgoviște a respins acțiunea formulată de reclamantă . Târgoviște Dâmbovița SA formulată împotriva pârâtei D. R. A..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a apreciat că acțiunea este neîntemeiată și s-au reținut următoarele considerente:
Raportul juridic intervenit între părți, având ca obiect servicii de furnizare a apei potabile și de canalizare (preluare a apelor menajere) la un preț prestabilit, este un raport de natură contractuală supus normelor de drept privat, astfel cum acesta este definit prin dispozițiile art. 36 alin. 1 din Legea nr. 51/2006.
Se reține că pârâta, în calitate de utilizator a serviciului prestat, are obligația, atât contractuală, cât și legală, de plată lunară a contravalorii serviciului prestat potrivit dispozițiilor art. 41, alin. 4, lit. c din Legea nr. 51/2006.
De asemenea, conform disp. art. 969 alin.1 din Codul Civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit disp. art. 970 din C. civ. acestea trebuie executate cu bună-credință; potrivit disp. art. 1073 din C. civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la dezdăunare.
În speța de față, instanța apreciază că reclamanta nu a făcut dovada prestării și facturării serviciilor conform dispozițiilor legale. Astfel, se reține că din anexa nr. 1 la raportul de expertiză, consumul de apă rece, calculat de reclamantă pentru perioada ianuarie 2009-iulie 2011 este următorul: declarat 45 mc, calculat în sistem paușal 764,610 mc, repartizat 509,641 mc, facturat 503,060 mc. Având în vedere aceste determinări, este imposibil pentru instanță să determine consumul real de apă, cu atât mai mult cu cât din taloanele lunare depuse de pârâtă rezultă un consum de 0 mc, iar din calculele depuse de asociația de proprietari reiese faptul că a fost facturat consumul pentru 6 persoane și nu pentru 3, cum este prevăzut în contract, în condițiile în care în apartament nu a locuit nici o persoană o lungă perioadă de timp.
Se constată că, din nici un document de la dosar nu rezultă care a fost baza de calcul la care s-a raportat reclamanta în momentul facturării, numărul de mc din facturi necorespunzând cu celelalte date furnizate.
Instanța reține că în cauză nu se poate realiza corespondența dintre serviciul prestat și plata corespunzătoare, reclamanta nefăcând dovada că și-a îndeplinit obligațiile contractuale pentru a putea solicita contravaloarea prestației.
De asemenea, atâta timp cât nu s-a făcut dovada debitului principal, potrivit principiului accesorium secvitur principale, nici penalitățile de întârziere nu sunt justificate, considerente față de care instanța de fond a respins acțiunea.
La data de 17 iulie 2013, reclamanta . Târgoviște Dâmbovița SA – legal reprezentată prin director coordonator a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs, depuse în scris la dosarul cauzei, recurenta invocă prevederile art. 304 indice 1 din Codul procedură civilă.
În continuare, recurenta susține următoarele:
Hotărârea instanței de fond este nelegala in raport cu prevederile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin pronunțarea hotărârii judecătorești atacate judecătorul fondului a înfrânt acest text de lege, întrucât în considerentele hotărârii pronunțate de Tribunalul Dâmbovița de casare cu trimitere, aceasta avea cu prilejul judecații in fond obligația de a propune proba cu expertiza tehnică în specialitate contabilitate pentru a se stabili cuantumul penalităților datorate de către parata; în ceea ce privește cuantumul serviciilor, problema fusese dezlegată, în sensul în care s-a pronunțat sentința Judecătoriei nr.137/2011.
Instanța de rejudecare nu a respectat aceste prevederi legale iar prin sentința civila atacata instanța s-a pronunțat si asupra capătului de cerere referitor la servicii si nu asa cum era expres prevăzut în hotărârea Tribunalului Dambovita de casare cu trimitere, numai cu privire la penalități.
Prin soluția pronunțata de Judecătoria Targoviște, în cazul judecății după casare, s-a înfrânt principiul conform căruia nimănui nu i se poate înrăutăți situația în propria cale de atac.
Astfel, în recursul formulat de societate în cadrul primului ciclu procesual, s-a criticat soluția primei instanțe numai in ceea ce privește capătul de cerere referitor la accesorii (penalități de întârziere), iar soluția pronunțata de Tribunalul Dambovița dată si in considerarea principiului de drept invocat mai sus ( cel al neînrăutățirii situației in propria cale de atac) a casat cu trimitere numai in vederea efectuării unei expertize pentru determinarea cuantumului penalităților.
Prin soluția pronunțata de Judecătoria Targoviste de respingere a acțiunii în tot ( atât cu privire la servicii, cât si cu privire la penalități) se ajunge la situata in care, societatea care obținuse cu prilejul judecării primului ciclu procesual contravaloarea serviciilor efectuate, să i se înrăutățească situația și să se vadă lipsită si de contravaloarea acestor servicii, in condițiile în care împotriva hotărârii judecătorești ponunțată în primul ciclu procesual pârâta nu promovase recurs si astfel hotărârea intrase în puterea lucrului judecat.
Se consideră hotărârea primei instanțe neîntemeiata si în discordanță cu întreg materialul probator existent la dosarul cauzei.
De asemenea, prima instanță când a pronunțat hotărârea atacată a nesocotit concluziile raportului de expertiza efectuat în cauza, în sensul că expertul a stabilit că societatea a prestat serviciile facturate, ca aceste servicii sunt în cuantumul facturat de către societate, ca penalitățile sunt în suma de 1198,32 lei, iar pe total perioada, parata datorează suma de 6944, 44 lei.
Astfel, contrar concluziilor raportului de expertiza, contrar înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, contrar angajamentului de plata din 13.01.2010, in care parata a recunoscut debitul restant, contrar prevederilor contractului de furnizare servicii nr._/15.05.2003, astfel cum a fost modificat prin adițional din aceeași data, instanța de judecata bazându-se pe niște prezumții neîntemeiate si nesusținute de nici un act din materialul probator, a respins acțiunea ca fiind nedovedita.
Ca si suport al soluției de respingere a cererii de chemare in judecata ca fiind nedovedită, prima instanța arata ca exista discordanta între consumul real de apa înregistrat de apometrul din apartament și consumul facturat si ca nu rezulta baza de calcul la care s-a raportat in momentul facturării.
In realitate, în cauză nu are importanta consumul real al apartamentului paratei, ci facturarea se face ( conform prevederilor contractului) în baza înregistrării apometrului montat la branșamentul imobilului pe care parata îl avea cu chirie.
Expertul, din acest punct de vedere, a explicat destul de corect faptul ca societatea a facturat, în lipsa unui consum declarat prin predarea de index, consumul în sistem paușal stabilit în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 12/2003.
Mai mult, acesta atunci când a făcut afirmația referitoare la corectitudinea emiterii facturilor de către societate, a avut in vedere întreaga baza informatica a societății, precum si înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv tabelele lunare ce se afișează la scara cu consumul înregistrat la apometrul de la branșament și consumul înregistrat de apometrele din apartamente, ( aceste tabele se găsesc la dosarul cauzei și au fost întocmite în baza citirilor lunare declarate de către locatarii imobilului unde locuiește si parata coroborate cu fișa de citire a apometrului de facturare montat la limita de proprietate - intrare in scara blocului).
În această situație, este evidenta netemeinicia reținerii judecătorului fondului, din considerentele hotărârii atacate, referitoare la faptul ca ,,din nici un document de la dosarul cauzei nu rezultă care a fost baza de calcul la care s-a raportat reclamantul la momentul facturării".
În realitate, aceasta bază de calcul exista, respectiv, tabelele afișate la scara si prevederile contractului care explica modalitatea de facturare în conformitate cu prevederile HCL nr. 12/2003 și a fost avuta în vedere de expert la întocmirea raportului de expertiza.
O altă afirmație a instanței fondului din considerentele hotărârii atacate, nesusținută de nici un înscris depus la dosarul cauzei este aceea conform căreia „ reclamanta nefăcând dovada ca si-a îndeplinit obligațiile contractuale". In realitate o asemenea afirmație nu a fost făcuta de nici un participant la proces, nici măcar de către expertul tehnic si nici de parata, care mai mult a recunoscut pretențiile prin semnarea angajamentului de plata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod Procedură Civilă.
Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul, pentru următoarele considerente :
Prin sentința civilă nr.137 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul civil nr._, s-a dispus admiterea în parte a cererii formulată de . Târgoviște Dâmbovița SA împotriva pârâtei D. A. R., obligând pe aceasta din urmă la plata sumei de 1215,13 lei reprezentând contravaloare servicii de apă. S-a dispus respingerea cererii având ca obiect penalități de întârziere.
Prin decizia civilă nr. 818 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 21 09. 2011, s-a soluționat recursul declarat de recurenta . cât privește rezolvarea celui de-al doilea capăt de cerere, de respingere a penalităților de întârziere. Instanța a dispus casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
În considerentele deciziei s-a indicat instanței de fond ca aceasta, pentru stabilirea cuantumului penalităților de întârziere, să administreze proba cu expertiză contabilă urmând ca expertul să aibă în vedere totalitatea înscrisurilor depuse la instanța de fond, susținerile părților precum și orice alte documente prin care să se stabilească în mod just cuantumul penalităților pentru fiecare factură în parte.
Cu ocazia rejudecării cauzei, la termenul din 15 11. 2011 (fila 9 din dosarul civil nr._), Judecătoria a dispus conexarea dosarului civil nr._/315/2011.
Prin cererea conexată, . a solicitat ca aceeași pârâtă, D. R. A., să fie obligată la plata sumei de 2 976,82 lei din care 2640,83 lei debit principal – contravaloarea apă potabilă și servicii de canalizarea pentru perioada 19 08.2010 – 28 07. 2011 și 335, 99 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 31 08. 2010 – 31 07. 2011.
Prin sentința pronunțată în urma rejudecării cauzei, Judecătoria Târgoviște a procedat la administrarea probei cu expertiză contabilă și a dispus respingerea cererii de chemare în judecată.
În primul rând, Tribunalul constată că Judecătoria Târgoviște, pronunțând sentința ce a fost atacată cu recurs, a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 137 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul civil nr._ .
Astfel, prin sentința nr. 137/2010, pârâta D. A. R. fusese obligată la plata sumei de 1215,13 lei reprezentând contravaloare servicii iar sub aspectul acestei soluții, hotărârea a devenit irevocabilă dobândind autoritate de lucru judecat. În acest sens, se reține că prin decizia civilă nr. 818/21 09. 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a soluționat recursul formulat de C. de A. numai cu privire la soluția de respingere a cererii având ca obiect penalități de întârziere, s-a menținut soluția de obligare a părții la plata contravalorii serviciilor și s-a dispus casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei numai cu privire la soluția de respingere a cererii având ca obiect penalități de întârziere.
Așa cum arătat anterior, Judecătoria a rejudecat cauza sub toate aspectele, cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 137/2010. De asemenea, s-au încălcat disp. art. 315 alin.1Cod de Procedură Civilă potrivit cu care, „în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de fond dezlegate… sunt obligatorii pentru instanța fondului”.
Se constată și încălcarea principiului non reformatio in pejus, care trebuie respectat și cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond. Sub acest aspect, Tribunalul reține că deși, în urma judecății fondului, reclamanta C. de A. a obținut câștig de cauză cu privire la capătul de cererea având ca obiect contravaloarea serviciilor de apă, în urma exercitării propriei căi de atac, ce viza, oricum, numai penalitățile de întârziere, i s-a agravat situația, prin respingerea cererii ce fusese inițial admisă.
Asupra soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect penalități de întârziere, cererea a constituit obiectul dosarului_ și asupra cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2 976,82 lei din care 2640,83 lei debit principal – contravaloarea apă potabilă și servicii de canalizarea pentru perioada 19 08.2010 – 28 07. 2011 și 335, 99 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 31 08. 2010 – 31 07. 2011, cerere cu privire la care s-a dispus conexarea:
Prin proba cu expertiză contabilă administrată de către instanța de fond, pe baza facturilor emise către C. de A., s-a calculat valoarea debitului ( servicii de apă rece, apă rece pentru apă caldă menajeră, canalizare, apă meteo) și a penalităților aferente perioadei 30 11.2008 – 28 07.2011. S-a constatat că valoarea totală a sumei de bani este de 5048,75 lei din care 3814,76 lei reprezentând contravaloare servicii și 1233,99 reprezentând penalități de întârziere.
Judecătoria Târgoviște a respins acțiunea în integralitate, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada prestării și facturării serviciilor conform dispozițiilor legale. Instanța a reținut că din anexa nr. 1 la raportul de expertiză, consumul de apă rece, calculat de reclamantă pentru perioada ianuarie 2009-iulie 2011 este următorul: declarat 45 mc, calculat în sistem paușal 764,610 mc, repartizat 509,641 mc, facturat 503,060 mc. Având în vedere aceste determinări se reține că este imposibil pentru instanță să determine consumul real de apă, cu atât mai mult cu cât din taloanele lunare depuse de pârâtă rezultă un consum de 0 mc, iar din calculele depuse de asociația de proprietari reiese faptul că a fost facturat consumul pentru 6 persoane și nu pentru 3, cum este prevăzut în contract, în condițiile în care în apartament nu a locuit nici o persoană o lungă perioadă de timp.
Tribunalul constată că raportul juridic intervenit între părți, având ca obiect servicii de furnizare a apei potabile și de canalizare la un preț prestabilit, este un raport de natură contractuală supus Legii 51/2006. Pârâta, în calitate de utilizator a serviciului prestat, are obligația contractuală de plată lunară a contravalorii serviciilor de apă iar facturarea acestora s-a realizat conform dispozițiilor art. 30 din Legea 241/2006.
Astfel, potrivit prevederilor contractului înregistrat sub nr._/15 05.2003, la cap. V, art, 7, utilizatorul de servicii, pârâta D. R. A., și-a asumat obligația să plătească facturile furnizorului în mod regulat, la termenele legale.
Tribunalul constată că expertul a calculat sumele de bani reprezentând contravaloare servicii și penalități, având în vedere facturile fiscale emise de către C. de A., facturi a căror valabilitate nu a fost contestată de către debitor.
Se mai reține că, prin angajamentul de plata din 13.01.2010, pârâta a recunoscut debitul restant
Contrar celor constatate de către instanța de fond, stabilirea obligației de plată a pârâtei nu se raportează la consumul real al apartamentului paratei ci, facturarea se face, conform prevederilor contractului, în baza înregistrării apometrului montat la branșamentul imobilului pe care parata îl avea cu chirie. Pentru acest motiv, Tribunalul apreciază că expertiza contabilă a folosit criteriile legale la stabilirea sumelor de bani datorate de către pârâtă.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul urmează ca, în temeiul disp. art. 312 Cod de Porcedură Civilă, să admită recursul declarat de recurenta reclamantă . DÂMBOVIȚA SA, împotriva sentinței civile nr. 1216/05.03.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. R. A., și în consecință să modifice în tot sentința recurată, în sensul că admiterii cererile de chemare în judecată și obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 5.048,75 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere pentru perioada 30.11._11.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă . DÂMBOVIȚA SA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 50, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 1216/05.03.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă D. R. A., domiciliată în Târgoviște, ., ., județul Dâmbovița, și în comuna Dragomirești, ., județul Dâmbovița, și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite cererile de chemare în judecată și obligă pârâta către reclamantă a sumei de 5.048,75 lei reprezentând debit principal și penalități de întârziere pentru perioada 30.11._11.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI
G. C. M. D. G. B.
Grefier,
V. M.
Judecător fond S. L.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red. D.M.
3 expl./21.02.2014
| ← Suspendare executare silită. Sentința nr. 780/2014. Tribunalul... | Radiere. Sentința nr. 1260/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|
