Pretenţii. Decizia nr. 690/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 12233/315/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._/315/2011
DECIZIA NR. 690
Ședința publică din: 17.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. G.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: B. A. L.
GREFIER: N. L.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanțiV. C., V. A., V. D., O. A. G., O. I., O. F., V. I., GUȘOIU Z. P., T. L., T. A., S. M. I., P. C., I. G., P. G., B. E., P. J. și C. F., toți domiciliați în comuna Hulubești, ., N. Ș., domiciliat în București, sector 6, Ale. Timișul de Jos, nr.3, . – în calitate de moștenitor al defunctei G. M., și de recurenta-pârâtă S.N.P. P. BUCUREȘTI - SUCURSALA TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, Aleeea S., nr.6, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 3728/1.10.2013 de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamantP. N., domiciliat în comuna Hulubești, . – în calitate de moștenitor al defunctei N. F., intimat-intervenient în interes propriu fiind R. V., domiciliat în comuna Hulubești, . jud. Dâmbovița.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 10.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, pentru a permite părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.12.2014, când a decis următoarele:
Prin serviciul registratură, la data de 16.12.2014, recurenții-reclamanți au depus concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._/29.11.2011 reclamanții V. C., V. A., V. D., O. G., O. I., O. F., V. I., GUȘOIU Z. P., T. LUICIA, T. A., S. M. I., P. C., I. G., N. Ș., P. N., P. G., B. E., au chemat în judecată pe pârâta S. P. BUCUREȘTI-SUCURSALA TÂRGOVIȘTE pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata de despăgubiri pentru anii 2008-2011 în cuantum de_ lei către V. C. și V. A.,_ lei către V. D.,_ lei către V. I.,_ lei către P. G. N.,_ lei către Gușoiu Z. P.,_ lei către O. G.,_ lei către O. I.,_ lei către T. G. A.,_ lei către P. I. C., 5000 lei către I. G.,_ lei către N. Ș.( moștenitor G. M.),_ lei către T. L.,_ lei către P. G.,_ lei către B. E.,_ lei către S. M. I., despăgubiri ce reprezintă contravaloarea lipsei de apă potabilă necesară consumului zilnic, lipsei de legume și fructe pentru consum, lipsei de plante, respectiv iarbă, lucernă, trifoi, pomi și viță-de-vie, a apei de la rețea și a racordului, a înlocuirii pomilor și gazonului uscat.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că încă din anii 1970 Schela de petrol Găești a exploatat și exploatează170 de sonde aflate pe teritoriul comunei, iar în multe situații petrolul extras nu a fost depozitat și transportat corespunzător, fiind răspândit pe terenurile agricole limitrofe, că din cauza injectării sub presiune a apei saturate cu clorură de sodiu și alte substanțe chimice a fot infestat stratul de pământ până la adâncimea de 56 m și pânza freatică, iar apa din fântâni a devenit improprie consumului uman și vegetația nu se mai dezvoltă și se usucă, animalele nu mai dau producții normale.
Mai arată reclamanții că prin decizia nr._.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dos. nr. 6799/2004 s-a dispus suspendarea temporară a autorizației de mediu și de funcționare a Schelei de petrol Găești până la forarea a 2 puțuri la o adâncime de 200-300 metri pentru captarea unor izvoare de apă nepoluată și alimentarea cu apă pe cheltuiala pârâtei, aceasta fiind obligată, în același timp, să aducă apă în curțile reclamanților și la despăgubiri în cuantum de 3000 lei anual pentru fiecare.
De asemenea, se mai arată că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a fora puțurile, motiv pentru care reclamanții au deschis o nouă acțiune finalizată cu s.c. nr. 4706/4.10.2010 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dos. nr. 4239/2008, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 768/29.06.2011, aceste despăgubiri reprezentând prejudiciul aferent anilor 2006-2008 .
Prin sentinta civila nr. nr. 3728 pronuntata la 01.10.2013 Judecatoria Targoviste a admis in parte acțiunea formulată de reclamanții și a obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume reprezentând contravaloare branșament: 606,25 lei către V. A., 791,60 lei către V. I., 691,40 lei către Gușoiu Z. P., 651,88 lei către O. I., 517,51 lei către T. A., 707,58 lei către P. G., 590,00 lei către B. E., 806,49 lei către S. I., 853,70 lei către C. F. 719,16 lei către O. F., la 770 lei contravaloare producție nerealizată și 1185 lei contravaloare apă pe an către T. L. și la câte 150 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant, respingand celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca între părți au existat mai multe litigii, generate de poluarea solului și a apei din zonă din cauza activității pârâtei, astfel: prin s.c. nr. 2281/2.101.2003 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dos. Nr. 7180/2002 a fost respinsă acțiunea reclamanților prin care solicitaseră suspendarea autorizației de mediu, însă prin d.c. nr. 837/28.10.2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost admis recursul reclamanților și s-a dispus suspendarea temporară a autorizației de mediu și de funcționare a S.P. Găești până la forarea a două puțuri la o adâncime de 200-300 m, pentru captarea unor izvoare de apă nepoluată și alimentarea cu apă pe cheltuiala pârâtei și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri de câte_ ROL /an/familie, începând cu data de 30.08.1999 până la forarea celor 2 puțuri, despăgubiri care reprezintă lipsa de apă potabilă ce urmează a fi înlocuită cu apă plată sau minerală, c/val medicamente pentru bolile pe care le acuză datorită poluării, degradări de bunuri mobile și imobile, diferențe de producție vegetală și animală.
Reclamanții au formulat o nouă cerere de chemare în judecată a pârâtei, înregistrată sub nr._, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune în cuantum de_ lei/an pentru fiecare reclamant, motivat de neîndeplinirea culpabilă a obligației pârâtei de a fora puțurile, iar prin s.c. nr. 4706/4.10.2010 a fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta la plata de daune calculate la nivelul producției nete și consumului de apă pentru fiecare reclamant pentru perioada 2006-2008, însă prin decizia nr. 768/29.06.2011 au fost respinse recursurile reclamanților.
Din raportul de expertiză pedologică efectuat în cauză instanța reține că din cele 16 probe de apă recoltate au fost analizate numai 7 și că doar proba recoltată de la reclamanta T. L. este poluată cu săruri. De asemenea, se mai reține că nici probele de sol recoltate nu prezintă urme de poluare cu clorură de sodiu. De altfel, instanța a constatat și cu ocazia cercetării locale efectuate că nici apa din râu și nici cea din puțuri nu mai prezintă urme de poluare, iar în gospodăriile îngrijite se produc recolte corespunzătoare.
Instanța a apreciat că, deși pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a fora cele 2 puțuri pentru apă potabilă, având în vedere sumele plătite anual fiecărui reclamant( și care urmează a fi plătite până la îndeplinirea obligației de forare a puțurilor), sunt acoperite eventualele pierderi, reclamanții nefăcând dovada unor daune suplimentare față de cele acordate prin hotărârile judecătorești anterioare.
Față de acteste considerente instanța a admis în parte acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume reprezentând contravaloare branșament: 606,25 lei către V. A., 791,60 lei către V. I., 691,40 lei către Gușoiu Z. P., 651,88 lei către O. I., 517,51 lei către T. A., 707,58 lei către P. G., 590,00 lei către B. E., 806,49 lei către S. I., 853,70 lei către C. Florica719,16 lei către O. F., la 770 lei contravaloare producție nerealizată și 1185 lei contravaloare apă pe an către T. L. și la câte 150 lei cheltuieli de judecată către fiecare reclamant și a respins celelalte capete de cerere.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs si reclamantii V. C., V. A., V. D., O. G., O. I., O. F., V. I., GUȘOIU Z. P., T. LUICIA, T. A., S. M. I., P. C., I. G., N. Ș., P. N., P. G., B. E. ca fiind netemeinica si nelegala. In motivarea recursului reclamantii arata ca parata datorita activitatii cu caracter petrolifer a afectat apa si solul, astfel ca viata de zi cu zi a oamenilor este pe deplin afectata. Ca impotriva acesteia au obtinut doua hotarari respectiv Decizia nr.837/2004 a Curtii de Apel Ploiesti si sentinta civila nr.4706/2010 pe care parata nu le-a dus la indeplinire nici pana in prezent.Mai arata reclamantii ca racordul la reteaua de apa potabila nu rezolva absolut deloc problema necesarului de apa, deoarece apa este insuficienta iar despagubirile trebuie sa vizeze si apa consumata si platita. De asemenea evaluarile expertului cu privire la consumul de apa nu sunt corecte, apa fiind necesara si pentru consumul casnic, mancare, curatenie,adapat animale. In ceea ce priveste productia de legume si fructe prejudiciul calculat de expert nu este corect.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata OMV P. exclusiv cu referire la daunele acordate reclamantei T. L.., aratand ca a fost facuta dovada lipsaei fenomenului de poluare cu cloruri, a terenului" agricol din gospodăria lui T. L., a neinfluentarii calității solului de calitatea apei din pânza freatica; recalamanta avand acces demonstrat si recunoscut, la rețeaua publica de apa, prin racordarea efectuata in anul 2007, prin RAGC Dambovita. De asemenea mai arata parata ca instanta nu a tinut cont de recunoașterea expresa a plații, către reclamanta - intimata, a despăgubirii anuale de 3000 lei, de natura a acoperi integral consumul efectiv de apa in sistem pausal sau contorizat. Pe cale de consecința, raportat la omisiunea instanței de fond privitoare ta analiza aspectelor de fapt anterior precizate solicita admiterea recursului, cu modificarea in parte a sentinței recurate, in sensul respingerii pretențiilor reclamantei - intimate T. L., ca nefondate.
Intimata OMV P. a depus intampinare la recursul declarat de reclamanti solicitand respingerea acestuia aratand ca s-a probat inexistenta fenomenului de poluare a terenurilor in litigiu, fiind acoperite integral pierderile in materia consumului de apa.
Reclamantii au depus la dosar acte.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs, a susținerilor părților și a actelor de la dosar, precum și a textelor legale incidente în cauză tribunalul reține că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
In ceea ce priveste recursul reclamantilor tribunalul retine ca decizia nr. 837/2004, pronunțata de CA Ploiești, a avut ca obiect problematica
poluării pânzei freatice de apa, in zona cătunului Doseni - . impus paratei obligația de a face doua puțuri de adâncime, cu aducerea apei potabile in gospodăriile reclamanților, sub sancțiunea plații de despăgubiri, in suma de 30 000 000 lei vechi ( 3 000 RON)/an/reclamant, reprezentând lipsa de apa potabila ce urmează a fi înlocuita cu apa plata sau minerala, c/val medicamente, diferența de producție vegetala, acordabile pana la îndeplinirea obligațiilor de a face impuse paratei. Iar sentința civila nr. 4706/04.10.2010,. pronunțata de Judecătoria Targoviste, a avut ca obiect daunele solicitate de reclamanti pentru nepunerea in aplicare a Deciziei nr.837/2004.
Avand in vedere ca in cauza de fata reclamantii solicita despagubiri pe anii 2008-2011 reprezentand alte daune cauzate prin nepunerea in aplicare a deciziei nr. 837/2004, pronunțata de CA Ploiești, instanta apreciaza ca acestia trebuiau sa faca dovada existentei altor daune suplimentare fata de cele cuprinse in aceasta decizie, dovada pe care reclamantii nu au facut-o in cauza de fata, ei invocand un raport de expertiza efectuat . cauze care nu poate sta la baza pretentiilor solicitate mai ales ca prin raportul de expertiza efectuat in prezenta cauza nu au fost identificate alte daune. Cum reclamantii deja primesc depagubiri pentru pagubele cauzate de catre parata, iar in cauza de fata nu au facuta dovada unor prejudicii suplmentare, in mod corect instanta de fond nu a admis cererea acestora privitoare la aceste pretentii.
Cu privire la recursul paratei tribunalul retine ca acesta se refera exclusiv la daunele acordate reclamantei T. L.. Astfel, tribunalul apreciaza ca prin raportul de expertiză pedologică efectuat în cauză a fost facuta dovada ca proba recoltată de la reclamanta T. L. este poluată cu săruri, motiv pentru care in mod corect a fost admisa cererea acesteia, in situatia nerespectarii de catre parata a obligatiilor impuse.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază că recursurile declarate nu sunt fondate, urmând a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanțiV. C., V. A., V. D., O. A. G., O. I., O. F., V. I., GUȘOIU Z. P., T. L., T. A., S. M. I., P. C., I. G., P. G., B. E., P. J. și C. F., toți domiciliați în comuna Hulubești, ., N. Ș., domiciliat în București, sector 6, Ale. Timișul de Jos, nr.3, . – în calitate de moștenitor al defunctei G. M., și de recurenta-pârâtă S.N.P. P. BUCUREȘTI - SUCURSALA TÂRGOVIȘTE, cu sediul în Târgoviște, Aleeea S., nr.6, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 3728/1.10.2013 de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamantP. N., domiciliat în comuna Hulubești, . – în calitate de moștenitor al defunctei N. F., intimat-intervenient în interes propriu fiind R. V., domiciliat în comuna Hulubești, . jud. Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.12.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
B. G. E. N. B. A. L. N. L.
Judecător fond S. L.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red. BG / NGL
2 ex./ 28.01.2015
| ← Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 1264/2014.... | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 176/2014.... → |
|---|








