Procedura insolvenţei. Sentința nr. 755/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 755/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 5656/120/2013
Dosar nr._ Legea nr. 85/2006
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 755
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2014
Completul compus din:
Judecător sindic: E. I.
Grefier: E. B.
Pe rol se află derularea procedurii falimentului, deschisă împotriva debitoarei RS A. SRL, cu sediul în ., nr. 192, județul Dâmbovița, având nr. de ordine în Registrul comerțului Dâmbovița - J_ și cod unic de înregistrare_, creditor fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22 - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: debitoarea prin lichidator T. V. E. și cons.jr. G. R. pentru creditoare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că lichidatorul a depus la dosar, prin serviciul registratură, dovada publicării în BPI a raportului cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței; după care:
Lichidatorul judiciar solicită închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, având în vedere că nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei.
Reprezentantul creditoarei AJFP Dâmbovița precizează că nu este de acord cu închiderea procedurii insolveței susținând că nu s-au comunicat relațiile solicitate de la Primăria Mogoșani, din care să rezulte lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei, că nu au fost convocați creditorii pentru a se pune în discuție posibilitatea avansării de sume pentru continuarea procedurii iar administratorul statutar nu a pus la dispoziție actele contabile ale societății.
Judecătorul sindic, luând act de susținerile părților și având în vedere că există înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița dosarul nr._ /a1 ce are ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei, rămâne în pronunțare pe cererea de închidere a procedurii insolvenței.
JUDECĂTORUL-SINDIC
Asupra cauzei de față:
Prin sentința nr. 904/02.12.2013, judecătorul sindic a admis cererea creditoarei DGRFP Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei RS A. SRL, fiind numit administrator judiciar Cabinetul individual de insolvență T. V. E..
Prin sentința nr. 139/24.02.2014, judecătorul sindic a admis cererea administratorului judiciar și, în temeiul art. 107 alin. 1 lit. D din Legea nr. 85/2006 a dispus . debitoarei, în temeiul art. 107 alin. 2 a dispus dizolvarea societății și ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în temeiul art. 107 alin. 2 lit. c) a confirmat în calitate de lichidator Cabinetul individual de insolvență T. V. E..
În îndeplinirea atribuțiilor sale în cadrul procedurii insolvenței, lichidatorul a notificat deschiderea procedurii și a efectuat publicitatea prin Buletinul procedurilor de insolvență, a notificat administratorul statutar al debitoarei pentru punerea la dispoziție a actelor și informațiilor prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, precum și Primăria comunei Mogoșani, pentru punerea la dispoziție a informațiilor privind bunurile declarate de debitoare, a întocmit și afișat tabelele de creanță, având în vedere cererile depuse la dosar.
Întrucât debitoarea nu a depus nicio raportare bilanțieră la organul fiscal teritorial, lichidatorul judiciar s-a aflat în imposibilitatea de a analiza evoluția financiară a debitoarei.
Având în vedere că societatea debitoare nu a depus documentele prev. la art. 28 din Legea nr. 85/2006, deși a fost notificată în acest sens, lichidatorul apreciază că starea de insolvență s-a datorat împrejurării că administratorul statutar nu a ținut contabilitatea conform normelor legale, motiv pentru care a înaintat instanței cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale împotriva administratorului statutar S. A. L..
Prin raportul depus la data de 09.09.2014, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii insolvenței în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, deoarece nu pot fi identificate activele în patrimoniul debitoarei care ar putea acoperii masa credală sau cheltuielile cu procedura.
Având în vedere dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 care permit judecătorului sindic să dea o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare și constatând că debitorul se află în situația descrisă în ipoteza normei mai sus enunțate, în sensul că nu dispune de bunuri din care să se acopere cheltuielile administrative și unicul creditor nu și-a manifestat intenția de a pune la dispoziția lichidatorului sumele necesare, judecătorul sindic va închide procedura simplificată și va dispune radierea debitoarei din registrul comerțului. Concomitent, va descărca lichidatorul de îndatoriri și responsabilități față de procedură și va dispune ca plata remunerației să se facă din fondul de lichidare.
Constatând că pe rolul instanței se află înregistrat dosarul nr._ /a1, având ca obiect cererea formulată de lichidator pentru angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar al debitoarei, tribunalul va dispune descărcarea parțială de îndatoriri a lichidatorului, lăsând în responsabilitatea acestuia reprezentarea debitorului în acțiunea în răspundere patrimonială ce formează obiectul dosarului sus-citat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 131 din Legea insolvenței nr. 85/2006, închide procedura simplificată a insolvenței privind pe debitoarea RS A. SRL, cu sediul în ., nr. 192, județul Dâmbovița, având nr. de ordine în Registrul comerțului Dâmbovița - J_ și cod unic de înregistrare_ și dispune radierea societății din registrul comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, descarcă lichidatorul judiciar C. individual de insolvență „T. V. E.” de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, lichidatorul rămânând responsabil cu reprezentarea debitorului în dosarul nr._ /a1 având ca obiect acțiunea în răspundere patrimonială împotriva pârâtei S. A. L..
În temeiul art. 4 alin. (4) din Legea privind procedura insolvenței, dispune plata către lichidatorul judiciar C. individual de insolvență „T. V. E.”, cu sediul în Târgoviște, .. 26, ., județul Dâmbovița, din fondul de lichidare administrat de U.N.P.I.R., a sumei de 3.083,73 lei, reprezentând onorariu și cheltuieli efectuate cu procedura.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, dispune notificarea prezentei sentințe DGRFP Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru efectuarea mențiunii de radiere.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Dâmbovița.
Pronunțată în ședință publică din 17 noiembrie 2014.
JUDECĂTOR-SINDIC, GREFIER,
E. I. E. B.
Red.E.I./tehnored.EB
4ex/19.11.2014
| ← Dizolvare societate. Sentința nr. 1/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 619/2014. Tribunalul... → |
|---|








