Constatare nulitate act. Decizia nr. 686/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 686/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 1192/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 686/2013
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. P. A.
Judecător I. O.
Judecător L. D.
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind soluționarea recursurilor declarat de recurent reclamanți L. E. G.,L. M. și L. V. și recurent pârât . împotriva sentinței nr. 5651/05.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, având ca obiect constatare nulitate acțiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns L. E. G.,L. M. și L. V. reprezentați de avocat G. D. și pentru recurent pârât . avocat C. M. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat M. C. pentru recurentă, depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, ordin de plată nr._/06.12.2013 în sumă de 423 lei și timbru judiciar de 3,3 lei care se anulează la dosar prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului și arată că nu mai re cereri de formulat.
Avocat G. D. pentru recurenții reclamanți ,depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, declarație autentificată de BNP C. G. sub nr.6320/05.12.2013 prin care arată că renunță la judecarea recursului formulat și arată că nu mai are cerere de formulat.
Solicită să se ia act de renunțarea la judecata recursului formulat de reclamanți.
Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat M. C. pentru recurentă,solicită admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii,cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Referitor la recursul reclamanților solicită să se ia act de voința acestora.
Avocat G. D.,pentru recurenții reclamanți,solicită să se ia act de renunțarea la recursul formulat și depune concluzii scrise,cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 04.07.2012 sub nr._/215/2012, reclamantii L. E. G., L. M. și L. V. au chemat in judecata pe parata . solicitand ca prin hotararea ce se va pronunța sa se constate nulitatea clauzelor prev.de art. 3 lit.d, art.5 lit.d, art.3.5, art.8.1 lit.c și d și art.10.2 din conventia de credit nr. 279/LB/06.04.2007 si obligarea paratei la restituirea sumelor percepute cu titlu de commission de risc in perioada 16.04._13, in cuantum de 3445 CHF precum si a sumelor incasate in continuare pana la punerea in executare a sentintei
In motivare, reclamantii au aratat ca, in calitate de imprumutati au incheiat cu parata convenția de credit nr. 279/LB/06.04.2007 pentru suma de 53.025 CHF pe o perioada de 300 luni
Prin art.3 lit. d din contract, parata a inserat clauza conform careia banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara . Aceasta clauza, au precizat reclamantii pune sub semnul intrabarii echilibrul contractual, deoarece oferă băncii dreptul de a revizui rata dobanzii curente, fara ca noul nivel al acesteia sa fie negociat cu clientul, astfel incat se incalca prevederile art.1 alin.1,2,3 și art.4 alin.1,2,3 din Legea nr. 193/2000.
De asemenea, reclamantii au mai aratat ca si art. 5 lit. a din aceeasi conventie de credit reprezinta o clauza abuziva in sensul disp.art.4 din Legea nr.193/2000 intrucat parata a prevazut un commission de risc fara a preciza ce fel de riscuri acopera acest comision. Totodata, reclamantii considera ca nejustificata perceperea acestui comision avand in vedere ca, pentru acoperirea tuturor riscurilor banca si-a luat masuri de prevedere, respectiv plata de penalitati iar pe de alta parte au constituit in favoarea băncii o garantie reala imobiliara (ipoteca de rang I asupra unui imobil situate in C.)
Referitor la art.8 pct.1 lit.c și d din conditiile generale ale conventiei de credit ,reclamantii au aratat ca si aceasta clauza intra sub incidența art.4 din Legea nr. 193/2000 intrucat s-a prevazut in cuprinsul sau ca, in situatii neprevazute banca va avea dreptul sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat fara sa expice care sunt acele situatii . In realitate aceasta clauza ofera bancii dreptul discretionar de a declara soldul scadent anticipat, fara ca un observator independent sa aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv.
In continuare, reclamantii au mai aratat ca si clauza prev.in cuprinsul art.10 pct.2 din conditiile generale ale conventiei de credit este o clauza abuziva . Potrivit acestei clauze, costurile bancii legate de acordarea sau punerea la dispozitie a oricarui credit cresc, imprumutatul va plati acesteia in termen de 15 zile de la data la care a fost notificat in scris, sumele suplimentare astfel incat sa compenseze banca pentru cresterea costurilor . Si aceasta clauza intra sub incidența art. 4 din Legea nr.4 din Legea nr.193/2000, deoarece creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, inntrucat imprumutatul ar trebui sa suporte decat eventuale cresteri ale costurilor legate de imprumutul contractat si nicidecum costurile bancii in general .
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispozitiile Legii nr.193/2000
In sustinerea cererii, reclamantii au depus la dosar: conventia de credit, plan rambursare credit, contract de garantie reala imobiliara, process verbal de conciliere, act aditional la conventia de credit, extras de cont
La data de 19.09.2012, parata a depus intampinare, invocand exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si exceptia prescriptiei dreptului de a cere restituirea sumelor achitate in baza clauzelor considerate ca fiind nelegale de la data incheierii conventiei de credit., iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.
In sustinerea apararilor, parata a sustinut ca toate clauzele contractuale au fost asumate de catre reclamanti prin semnarea acestuia iar clauza prev.de art.3 lit.d din conventie nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile părtilor, intrucat prevederile pct.1 lit.a din anexa Legii nr.193/2000 nu se opun clauzelor in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe sau servicii financiare, fara o notificare prealabila daca exista o motivatie intemeiata in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Analizand cu prioritate exceptiile invocate de catre parata prin întâmpinare, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanta retine urmatoarele:
În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului de a solicita anularea clauzelor abuzive, instanta urmeaza sa o respinga ca neintemeiata, intrucat sanctiunea prevazuta de lege, in cazul inserarii de clauze abuzive in cuprinsul contractului este nulitatea absoluta a acestor clauze.
Astfel, nulitatea absoluta este sanctiunea ce intervine in situatia incheierii actelor juridice cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii ca urmare a nevalabilitatii cauzei (cauza ilicita).
Art.968 cod civil prevede expres faptul că este nelicită cauza atunci când este prohibilă de legi, iar stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este interzisă comercianților, conform art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Cum reclamantii invocă prin acțiune tocmai stipularea în contractul părților a unor clauze abuzive, expres prohibite de lege, sancțiunea care ar fi incidentă în situația în care s-ar reține existența unor astfel de clauze abuzive ar fi nulitatea absolută a lor, ca și clauze prohibite de lege. Dacă însă, în concret, clauzele la care face referire reclamantul sunt sau nu abuzive este un aspect ce va fi analizat de instanță cu prilejul soluționării fondului cauzei.
Or, nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, nefiind prevazut de lege un termen in acest sens, astfel incat este neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor abuzive și, pe cale de consecinta instanța o va respinge ca atare.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, instanța reține că, în conformitate cu dispozitiile art. 1 din Decretul 167/1958, „dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege”.
Art. 7 alin.1 din acelasi act normativ prevede ca prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, în speță, dreptul reclamantilor de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc se naște doar dacă și din momentul în care se va constata nulitatea clauzei care prevede acest comision. Pe cale de consecință, nu se poate pune problema prescripției acestui drept câtă vreme termenul de prescripție nici nu a început încă să curgă.
Nu poate fi reținută motivarea pârâtei în susținerea excepției potrivit căreia prescripția ar curge de la data plății fiecărei suma, ca și fapt ilicit, în speță nefiind vorba despre săvârșirea vreunui fapt ilicit din partea pârâtei, ci doar de principiul repunerii părților în situația anterioară, ca urmare a constatării nulității abuzive a unei clauze contractuale.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 5651/05.04.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale de la data incheierii conventiei de credit, a admis in parte acțiunea precizata formulată de reclamanții L. E. G., L. M., L. V., în contradictoriu cu pârâta . ,a constatat ca art. 3 lit d, art. 5 lit. a din condițiile speciale ale contractului de credit bancar nr. 279/LB/06.04.2007 precum și 8.1 lit c și d si art. 10 din condițiile generale ale aceluiasi contract sunt clauze abuzive și constată nulitatea acestora, a obligat pârâta sa restituie reclamantilor suma de 3445 CHF incasata sub titlul de comision de risc/administrare de la data incheierii conventiei pana la data de 16.01.2013, a respins capatul de cerere privind restituirea sumelor pretinse cu titlu de comision risc/administrare ulterior datei de 16.01.2013 și a obligat pârâta la plata către reclamanti a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între parata S.C. V. R. S.A. București, în calitate de Bancă, pe de o parte și reclamanții L. E. G., L. M. și L. V. pe de altă parte, în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr. 279/LB/06.04.2007.
Referitor la primul petit, instanta constata încălcarea prevederilor art. 1, alin. 1, 2 și 3, și art. 4 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, se reține faptul că aspectele echivoce cuprinse în clauza prevăzută la art. 3 litera d) din Condițiile speciale au caracter abuziv, întrucât nu au fost negociate direct cu consumatorul.
Conform dispozițiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
În alineatul 2 din același articol, se arată ”in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.
Conform alineatului 3 din același articol ”se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
În cuprinsul Convenției de Credit bancar, la punctul 3 din Conditiile Speciale, au fost inserate două clauze contrare, evidențiate la subpunctele a) și d), astfel: o clauză ce prevede o dobândă de 4,25 % p.a., înțelegându-se prin aceasta o dobândă fixă pe toată perioada de creditare și o clauză contrară, ce prevede posibilitatea băncii de a revizui cuantumul ratei dobânzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară.
Pârâta S.C. V. R. S.A, nu a făcut dovada negocierii directe cu împrumutații a clauzei prevăzute la art. 3 litera d) din Condițiile speciale ale convenției de credit.
Totodata, clauza prevazuta la art. 3 lit.d este in totala contradictie cu cea prevazuta la lit.a) a aceluiasi articol, urmand ca, potrivit art. 1 alin.1 din Legea 193/2000, interpretarea sa fie facuta in favoarea reclamanților.
Clauza prevazuta la art. 3 lit.d din conventie ofera paratei dreptul discretionar de a revizui in mod unilateral rata dobanzii curente, fara o negociere prealabila cu clientii, care urmeaza sa fie doar instiintati.
Instanta apreciaza ca, nefiind prevazute criteriile la care urmeaza a se face raportarea, acestea au un caracter pur subiectiv, putand fi interpretate diferit de catre partile contractante.
Conform art. 1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii in mod unilateral nu este abuziva, cu conditia ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat, prevazut in contract si, totodata, cu conditia informarii imediate a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
In plus, pentru ca o astfel de clauza sa nu fie abuziva, ar trebui in mod obligatoriu prevazuta in contract si posibilitatea consumatorului de a rezilia de indata contractul.
Ori, in lipsa unei astfel de stipulatii exprese, clauza analizata este abuziva.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează să constate că art. 3 lit. d din Convenția de credit bancar reprezinta o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si, in baza prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, va dispune anularea clauzei abuzive reprezentată de art. 3 lit. d din conventia bancara analizata.
Referitor la clauza de la pct.5-lit.a, privind comisionul de risc din secțiunea”condiții speciale” din convenția de credit încheiata între reclamanti și pârâta, instanta retine ca nu s-a facut dovada negocierii directe intre banca si consumator.
In acest sens, art. 4 din Legea 193/2000 prevede ca „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
In speta, observand conventia de credit intervenita intre reclamanti si parata, este evident ca aceasta conventie cuprinde clauze prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatul sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiei fiindu-i impusa de catre banca.
Totodata, instanta retine si faptul ca, in vederea acoperirii riscurilor bancii, imprumutul acordat de banca a fost garantat prin instituirea unei garantii reale imobiliare (ipoteca de rang I) asupra unui imobil situat in C..
Clauza analizata este abuziva si pentru faptul ca nu se prevede destinatia finala a sumelor incasate pe parcursul derularii conventiei de credit.
Reprezentand o garantie instituita in vederea acoperirii unor riscuri, in conventie se impunea a fi prevazuta restituirea acestei garantii la incheierea contractului, in situatia in care riscul asigurat nu s-a produs pana la finalul contractului.
Totodata, instanta constata ca in conventia de credit sunt prevazute o . dobanzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina imprumutatilor, care creeaza o disproportie vadita intre drepturile si obligatiile asumate de parti.
Ca atare, aceasta clauza contractuala, care nu a fost negociata direct cu consumatorul, fiind de natura a crea, in detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, apare ca fiind o clauza abuziva.
Legea speciala incidenta in cauza interzice inserarea in contractele de credit a clauzelor abuzive, nerespectarea acestor dispozitii atragand nulitatea absoluta a acestor clauze.
Nulitatea absoluta este sanctiunea ce intervine in situatia incheierii actelor juridice cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, ca urmare a nevalabilitatii cauzei (cauza ilicita).
Ca atare, instanta va constata nulitatea absoluta a clauzei prevazuta la art. 5 lit.a din conditiile speciale ale conventiei intervenita intre parti.
În ceea ce privește prevederile art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 instanța le apreciază de asemenea ca fiind abuzive.
Astfel instanța constată că, prin exprimarea „situație neprevăzută”, aceasta nefiind în nici un fel definită, ci fiind lăsată la aprecierea băncii ( aspect care rezultă fără posibilitate de tăgadă din exprimări ca: „ în opinia băncii”, „să devină improbabil”), se lasă la discreția băncii declararea creditului ca scadent anticipat, fiind creat astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la art. 10 din Condițiile generale, instanța constată de asemenea că prin înserarea lui în contract se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin punerea în sarcina clientului a suportării tuturor creșterilor costurilor de acordare sau de punere la dispoziție a oricărui credit (fără să se precizeze dacă acest credit are sau nu legătură cu contractul părților) sau aceea de a achita sume suplimentare în situația în care banca este obligată să constituie depozite sau rezerve suplimentare.
Instanța constată totodată că nu este precizată modalitatea în care vor fi calculate aceste sume suplimentare, ci este lăsată de asemenea la discreția băncii stabilirea acestora, banca doar notificând clientul în legătură cu obligația plății unor sume suplimentare.
În consecință, în considerarea celor de mai sus, instanța constata ca art. 3 lit. d, art. 5 lit. a din conditiile speciale ale contractului de credit bancar nr. 279/LB/06.04.2007, cât si art. 8.1 lit. c si d si art. 10 din conditiile generale ale contractului de credit sunt clauze abuzive.
Față de cele reținute mai sus și având în vedere prevederile art. 966 C.Civ. 1864, instanța constată nule clauzele prevăzute de art. 3 lit d, art. 5 lit. a, art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 din contractul părților.
Analizand cererea privind restituirea sumelor incasate cu titlul de comision de risc/administrare de la data incheierii conventiei pana la data introducerii actiunii (16.01.2013), instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.
Nulitatea se indreapta impotriva acelor efecte care contravin dispozitiei legale incalcate, lasand neatinse efectele care nu contrazic legea.
Prestatiile efectuate in baza actului sanctionat cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea opereaza retroactiv de la data incheierii actului.
Instanta a apreciat ca abuzive si a dispus anularea clauzelor prevazute de art. 5 lit.a din conventia de credit nr._/15.11.2007 – conditii speciale- ale conventiei de credit, astfel ca se impune restituirea sumelor incasate de parata cu acest titlu, in cuantum de 3445 CHF, conform extraselor de cont depuse la dosarul cauzei.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la restituirea sumelor pretense cu titlu de commision de risc/administrare ulterior datei de 16.01.2013, instanta il va respinge ca neintemeiat, avand in vedere că reclamantii nu au facut dovada încasării de catre pârâtă a unor astfel de sume ulterior promovarii prezentei cereri pana la pronuntarea hotararii, iar in privinta sumelor pretense cu acelasi titlu ulterior, pana la punerea in executare, de asemenea va aprecia ca nefondat si acest petit, intrucat nu au caracter cert.
Împotriva sentinței nr.5651/2013 au declarat recurs recurent reclamanți L. E. G.,L. M. și L. V. și recurent pârât ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții reclamanți au solicitat admiterea,modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii capătului de cerere privind restituirea sumelor pretinse cu titlu de comision de risc/administrare ulterior datei de 16.01.2013 și obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, conform planului de rambursare,în perioada 18.02._-16.10.2013 în cuantum de 400 CHF precum și a sumelor încasate în continuare ,până la punerea în executare a sentinței cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
În mod greșit instanța a respins ca nedovedită cererea privind restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc/administrare de la data introducerii acțiunii 16.02.103 până la data pronunțării hotărârii, precum și petitul privind restituirea sumelor încasate în continuare, până la punerea în executare a sentinței ca neavând caracter cert.
Sumele încasate cu titlu de rate ale creditului,precum și sumele încasate cu titlu de comision de risc/administrare sunt evidențiate lunar,distinct, în desfășurătorul depus la dosarul cauzei și nu au fost contestate de pârâtă,care ar fi invocat în apărare neplata ratelor scadente,iar instanța putea, cu ușurință, să identifice sumele încasate în lunile ulterioare datei introducerii acțiunii.
Nelegală și netemeinică este și soluția de respingere a cererii de restituire a sumelor încasate de bancă ulterior pronunțării hotărârii, până la punerea în executare a acesteia.
Nu se poate reține că aceste sume nu au caracter cert, întrucât ele sunt evidențiate în același desfășurător depus la dosarul cauzei.
La data de 09 decembrie 2013 recurenții reclamanți prin reprezentant convențional au depus la dosar declarație autentificată de BNP C. G. sub nr. 6320/05.12.2013 prin care declarată că renunță la judecarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 5651/05.04.2013.
Recurenta pârâtă . solicită admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul respingerii acțiuni ca netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate, a aratat că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților", iar hotărârea dată cu încălcarea acestora reprezintă un motiv de desființare a acesteia.
Pentru a aprecia în concret caracterul abuziv al clauzelor contractuale contestate instanța de fond trebuia să analizeze mai întâi dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art 4 din Legea 193/2000,lege prin care au fost implementate dispozițiile Directivei nr.93/13/CEE
Din analiza sentinței se poate observa că instanța de fond a neglijat a analiza această condiție esențială – clauza să nu se refere la prețul contractului, condiție care dacă era verificată ar fi dus la concluzia la care a ajuns și ICCJ prin decizia pronuțată la 27.11.2012,că nu se impune a se analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate întrucât ele se referă la însuși prețul contractului,alcătuit din dobândă și comisoane.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului,iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor,potrivit normelor de drept național și comunitare nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației,în raport de serviciul furnizat.
Clauzele contractuale contestate au fost cunoscute de reclamanți încă de la semnarea convenției de credit,acestea fiind discutate și negociate direct cu aceștia.
La data încheieri convenției reclamanții și-au însușit graficul de rambursare a creditului în cuprinsul căruia sunt inserate valoarea ratei lunare și sumele care compun această rată respectiv, cât reprezintă dobânda,cât reprezintă comisionul de risc și cât se acoperă din credit.
Mai mult, raportând la dispozițiile art. 969 Cod civil, instanța de fond în mod greșit a apreciat ca în momentul în care reclamanții au încheiat acest contract au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, că nu au avut posibilitatea să negocieze aceste clauze din contract, întregul act fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă.
Pe fondul cauzei a arătat că clauzele prevăzute în art. 3 lit. d din contractul de credit nu sunt clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000. A susținut că art.4 alin1 din Legea nr.193/2000 permite introducerea în contracte a unor clauze standard, preformulate, fără a fi negociate cu consumatorii, acestea fiind abuzive numai cu îndeplinirea următoarelor condiții: să nu fi fost negociate, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru serviciul prestat. Clauza cuprinsă în art. 3 lit. d nu îndeplinește nici una din cele trei condiții sus arătate deoarece a fost negociată cu reclamanții, modificarea dobânzii fără acordul consumatorului se realizează conform posibilității prevăzute în contract, asumată de părți la semnarea contractului. Prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situații semnificative pe piața monetară, Banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul conform art 7 alin.2 lit c din condițiile generale, astfel că nu se poate reține existența vreunui abuz concretizat de însăși existența clauzei.
Clauza contractuală ce reglementează dreptul recurentei de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea 193/2000, astfel că clauza reglementată la art. 5 din convenția de Credit a fost negociată, aceasta nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Ca și alte comisioane și comisionul de risc este un element al prețului băncii.
A mai criticat raționamentul instanței de fond cu privire la clauza prevăzută de art. 10.2 arătând că în mod greșit se consideră că formulări de genul „neprevăzută, improbabil sau corespunzător” nu sunt de natură să permită instanței să aprecieze dacă modul de aplicare al clauzei este corespunzător. A considerat că instanța putea folosi experți pentru a clarifica relevanța susținerilor băncii, nu să o sancționeze pentru imposibilitatea stipulării a unor prevederi mai tehnice.
Instanța a făcut o aplicare greșită a normelor de drept intern și european relevante în judecarea corectă s cauzei,referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D. aceasta reprezentând prețul serviciului prestat de bancă,instanța ignorând apărările privind aplicarea art. 4 din Directiva_ /CEE.
Clauza prevăzută de art. 10.2 cu privire la costurile suplimentare, este reglementată în cadrul condițiilor generale ale convenției de credit.
Comisionul privind costurile suplimentare,este,în măsura în care apar costuri suplimentare, parte a costului creditului, fiind datorat pentru operațiile băncii desfășurate în legătură cu avansarea sau solicitarea de avansare a unor cheltuieli în legătură cu,și pentru respectivul credit,și care se poate prezenta sub mai multe forme la rândul său, în funcție de justificarea pe care se bazează.
Astfel prin clauza cuprinsă în cadrul art. 10.2 din condițiile generale ale convenției de credit, s-a născut doar vocația băncii de a putea să își recupereze eventualele cheltuieli suplimentare,însă acest fapt nu echivalează cu obligarea împrumutatului la plata unor comisioane suplimentare în mod necondiționat.
Având în vedere că prev.art.5 lit a din convenția de credit și art. 3 pct.5 lit.a din actul adițional sunt niște prevederi legale, neputând a fi considerate abuzive pentru motivele arătate pe larg, se impune a se constata că sumele de bani încasate în baza acestor articole sunt niște sume cuvenite băncii, încasate în mod legal și prin urmare acestea nu pot fi restituire.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE precum și toate celelalte acte normative invocate în recurs.
Analizând legalitatea și temeinica sentinței recurate, prin prisma motivelor de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art. 304 și 304/1 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Tribunalul reține că reclamanții prin cererea formulată au solicitat constatarea nulității absolute a art. 3 lit. d), art. 5 lit. a), din condițiile speciale de credit la convenția de credit în forma pe care aceste clauze au avut-o la data încheierii actului adițional sus menționat ,respectiv a clauzelor prev.de art.8 lit.c) și d) și art.10 din condițiile generale la convenția de credit.
Tribunalul constată că starea de fapt a fost corect stabilită și legea a fost corect aplicată. instanța de fond ,dând dovadă de rol activ prin examinarea existenței unor clauze abuzive în contractul părților.
În speță, tribunalul nu constată existența unor motive de recurs ordine publică, pe care le-ar putea analiza din oficiu, iar criticile invocate de recurentă nu pot avea ca efect modificarea sau casarea hotărârii.
Instanța de fond în cuprinsul sentinței recurate realizează o completă prezentare a situației de fapt, cât și o analiză elaborată a fiecărei cereri a reclamanților și apărare a pârâtei, aceasta constituind chiar o manifestare a rolului activ,iar statuarea primei instanțe în sensul că art.3 lit.d),art.5 lit.a) ,art.8 .1 lit.c și d și art.10 din convenția de credit ,este corectă ,acesta fiind rezultatul aprecierii în ansamblu a întregului material probatoriu administrat în cauză.
Astfel, în a aprecia cu privire la caracterul abuziv al clauzelor denunțate de către reclamanți instanța de fond a analizat condițiile prevăzute de către art. 4 din Legea 193/200, concluzionând în sensul că aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fapt ce le-a conferit un caracter abuziv. Simplul fapt că respectivele clauze au avut un caracter preformulat și nu au fost negociate cu reclamanții nu a constituit temeiul constatării lor ca abuzive, aceasta rezultând din disproporția între drepturile și obligațiile părților pe care l-au generat.
În aceste condiții, tribunalul consideră că faptul constatării caracterului abuziv al clauzelor invocate de către intimații reclamanți nu a fost determinate de o apreciere ab initio a acestui caracter, ci de o analiză detaliată și concretă, raportată la efectele contratului de credit încheiat între părți, iar nu generică, a acestui caracter.
Aceste elemente ale contractului de credit puteau fi analizate de instanță în condițiile art. 4 alin.6 din Lg. nr. 193 – „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Se observă astfel că nici art. 4 alin. 6 din Lg. nr. 193, nici art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la exprimarea în mod clar și inteligibil a respectivelor clauze. De altfel, prin hotărârea CJCE din cauza Murciano Quintero, s-a stabilit că instanța este obligată să verifice din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
În fapt, potrivit art. 3 lit.a rata dobânzii curente este de 4,25% pe an, dobândă fixă, aceasta putând fi revizuită de bancă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară (lit. d), împrumutatului urmând a i se comunica noua rată a dobânzii, modificarea operând de la comunicare.
Tribunalul consideră astfel că, atât timp cât din conținutul acestei clauze rezultă că noua dobândă este obligatorie pentru client, deși nu are loc o negociere asupra cuantumului acesteia, respectiva clauză este una abuzivă, în raport cu dispozițiile art.4 din Legea nr. 193/2000, căci nu se poate considera că prin semnarea contractului reclamanții au renunțat la dreptul lor de a negocia eventualele modificări ale clauzelor contractuale, dreptul la negociere fiind unul legal și neputând face obiectul renunțării. Se apreciază că atâta timp cât părțile nu au determinat în contract ce înseamnă „schimbare semnificativă” pe piața monetară, nefiind prevăzuți nici indicii de referință în funcție de care operează clauza de revizuire, această clauză este abuzivă deoarece lasă la aprecierea unilaterală a băncii condițiile și situațiile în care devine aplicabilă.
În speță, recurenta nu a precizat în funcție de care indicatori a procedat la majorarea dobânzii fixe, iar trimiterea la majorarea costurilor de refinanțare sau a ratei de referință a BNR nu are nici o importanță atâta timp cât aceste elemente nu au fost inserate în contract, deci nu au fost negociate cu reclamanții.
Criticile formulate în raport de anularea clauzei având ca obiect comisionul de risc sunt neîntemeiate, tribunalul constatând că acesta nu este definit în Condițiile generale ale contractului astfel că nici intimații reclamanți la momentul încheierii contractului și nici instanța nu poate aprecia asupra legalității perceperii acestor comisioane, cât timp motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției, ci aceasta este doar justificată (ulterior încheierii contractului, prin apărările formulate în litigiu) prin durata mare a creditului acordat și eventualele modificări ce ar putea surveni pe parcursul derulării acestuia, modificări ținând de factori externi, iar nu de manifestări de voință concordante ale părților contractante.
În ceea ce privește cuantumul sumei la a cărei restituire a fost obligată recurenta, se constată că acest cuantum a fost corect determinat de instanța de fond, ținându-se seama de sumele plătite cu acest titlu ,așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosarul de fond, și avându-se în vedere cursul de schimb valutar din ziua depunerii cererii de chemare în judecată,neputându-se reține nici criticile recurentei cu privire la aceste aspecte.
Contractul de credit bancar nu este un contract aleatoriu în care întinderea sau chiar existența obligației pentru una sau pentru ambele părți nu se cunoaște în momentul încheierii contractului. D. în contractele aleatorii există șanse de câștig/pierdere pentru părțile contractante, fiecare parte urmărește să realizeze un câștig și să evite suportarea unei pierderi. Contractul de credit bancar este, chiar și când obligațiile debitorului nu sunt îndeplinite, un contract comutativ, întinderea obligațiilor părților fiind determinată la data încheierii acestuia. În aceste condiții, în speță este nejustificată stipularea plății unui "comision de risc" care să-i acopere băncii "riscurile asumate prin punerea creditului la dispoziția clientului", creditoarea fiind îndreptățită să solicite garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului dacă acestea sunt insuficiente.
Pe de altă parte, perceperea unei sume (comision de risc) de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit și reprezintă pentru debitor o obligație lipsită de cauză.
Este nefondată critica referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept intern și european incidente în cauză. Prevederile art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu pot beneficia de un efect direct orizontal și nici chiar de un efect direct vertical decât în situația în care aceste prevederi nu ar fi fost transpuse sau ar fi fost greșit transpuse în legislația română.
În aceste condiții, față de faptul preluării exprese și literale a art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE în conținutul Legii 193/2000 – art.4 alin.6, instanțele naționale, în aprecierea caracterului abuziv al unor clauze contractuale urmează să aibă în vedere dispozițiile legii interne, o eventuală transpunere defectuoasă, ceea ce însă nu se poate considera cu privire la dispoziția normativă sus-menționată, îndreptățind doar la o interpretare conformă, iar nu la un efect direct.
Mai mult chiar posibilitatea instanțelor naționale de a aprecia cu privire la caracterul abuziv al unor clauze contractuale, poziție constantă exprimată de către CJUE în jurisprudența sa, se poate extinde chiar și asupra clauzelor referitoare la obiectul sau prețul contractului, precum clauza reglementând comisionul de risc, comision cu privire la care însăși recurenta susține că afectează valoarea D. a contractului, în măsura în care aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Acest fapt rezultă din interpretarea per a contrario a art.4 alin.6 Legea 193/2000, teza finală, text ce preia literal conținutul art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE.
Prin urmare, tribunalul apreciază că sunt nefondate criticile referitoare la greșita aplicare a legii, instanța de fond realizând o corectă stabilire a dispoziției aplicabile - art.4 alin.6 Legea 193/2000 și o corectă interpretare a conținutului acesteia.
În mod corect, instanța de fond a considerat că și clauzele prev. de art. 8.1 lit. c și d și art.10. 2 din convenția de credit sunt abuzive. Contractul de credit poate fi executat silit, iar situațiile în care creditul trebuie plătit anticipat nu pot fi apreciate unilateral de bancă, ci trebuiau determinate exact în contract, tocmai pentru a se evita eventualele abuzuri. De asemenea, clauza prevăzută la art. 10.2 din Condițiile generale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin punerea în sarcina clientului a suportării unor costuri care nu puteau fi anticipate la data încheierii convenției și fără a fi precizată modalitatea de calcul
În consecință, apreciind drept nefondate criticile invocate de către recurentă, în raport de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă prezentul recurs, acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea recurenților reclamanți la judecata recursurilor declarat de recurent reclamanți L. E. G.,L. M. și L. V. domiciliați în C., ..11, .,. împotriva sentinței nr. 5651/05.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._
Respinge recursul recurentei pârâte . cu sediul în București, ., ert.3-8 și 10, Sector 2, împotriva sentinței nr. 5651/05.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._
Obligă recurenta pârâtă la 700 lei cheltuieli de judecată recurenții intimați.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Președinte, O. P. A. | Judecător, I. O. | Judecător, L. D. |
Grefier, C. L. |
Red.jdu.P.A. O.
Tehn.red.C.L.
Red.jud.fond.M.O.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 1060/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
