Obligatia de a face. Decizia nr. 318/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 318/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 5216/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 318/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător L. D.
Judecător T. I. H.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent pârât Î. I. MITITICA A. împotriva sentinței nr._/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat reclamant M. C., având ca obiect obligatia de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intiamt reclamant M. C. lipsind recurent pârât - Î. I. MITITICA A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul nu a fost timbrat corespunzător.
Se constată depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare formulată de intimat reclamant.
Instanța, invocă din oficiu, excepția netimbrării acordând cuvântul pe excepție.
M. C., lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
Prin cererea înregistrată la data de 05.03.2012 pe rolul Judecatoriei C., sub nr._, reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâta Asociatia Familială I.I. Mititica A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la refacerea pe cheltuiala proprie a acoperisului tip șarpantă cu structura din lemn și învelitoare din tablă cutata, construit de acesta la imobilul - ., Bld. Dacia, nr. 121, ., judetul D., precum și obligarea la plata despăgubirilor in cuantum de 4.000 lei pentru deteriorările suferite la imobilul proprietatea reclamantului, respectiv apartament 16, . 12, cauzate de infiltrarea apei din podul acoperisului.
În motivarea cererii se arată ca, în baza contractului pentru executare lucrari nr. 9 din 14.04.2010 încheiat cu pârâta, aceasta se obliga să construiască un acoperis tip sarpanta cu structura din lemn si învelitoare cu tablă cutată la blocul o sarpantă la imobilul-., Bld. Dacia, nr. 121, ., judetul Dol, in care locuieste si reclamantul, valoarea contractului fiind in sumă de_ lei, iar durata de executie a lucrarilor fiind de 90 de zile.
Reclamantul mai precizează că în prealabil încheierii contractului, in calitate de împuternicit al asociatiei de proprietari nr. 22 Brazda, a obtinut toate aprobarile necesare unei asemenea lucrari si cu acordul tuturor proprietrilor imobilelor din blocul 12, . convenit si s-a incheiat cu pârâta contractul pentru executare lucrari mentionat anterior.
După executare lucrarii si achitarea pretului lucrarii, in iarna anului 2010-2011, s-au constatat infiltratii masive de apă atât la apartamentul proprietatea reclamantului situat la etajul 4 cât si la cit și la alte 6 apartamente din .-a solicitat in mai multe rânduri interventia pârâtei care potrivit prevederilor contractuale era obligata sa asigure garantia lucrarilor timp de 15 ani de la data semnarii procesului verbal de receptie, aceasta a refuzat sa se prezinte, fiind notificata in acest sens prin scrisoare recomandata pentru data de 28.02.2012.
În scop probator reclamantul a depus la dosar, în copie: notificarea adresată pârâtei pentru data de 28.02.2012 si procesul verbal încheiat, Contractul pentru executare lucrari nr. 9/14.04.2010, procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor din data de 23.11.2010si confirmarea de primire, documentatia intocmita pentru construirea acoperisului.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat pentru a propune probe în apărare.
Din partea reclamantului s-a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei, proba cu martori și expertiză în specialitatea specialitatea construcții, în dovedirea executarii necorespunzătoare a lucrărilor și degradările aduse apartamentului.
În temeiul disp. art. 167 C.P.CIV., instanța a încuviințat și a administrat probele solicitate.
A fost audiat martorul F. A., declaratia fiind consemnata in scris și atasata la dosar.
Raportul de expertiză specialitatea constructii civile s-a efectuat de către expert I. C. la data de 26.09.2012.
Reclamantul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiza, în ceea ce privește modul de evaluare a daunelor suferite la apartamentul proprietatea reclamantului, obiecțiuni care au fost încuviințate și la care s-a răspuns de către expert la data de 21.11.2012.
Prin sentința nr._/05.12.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a admis în parte actiunea formulata de reclamantul M. C., împotriva pârâtei ASOCIAȚIA FAMILIALĂ I.I.MITITICA A., a obligat pârâta sa refaca pe cheltuială proprie acoperisul tip șarpantă cu structură din lemn si invelitoarea din tablă construit la imobilul situat in C., ., ., judetul D., a obligat pârâta la plata sumei de 1100 lei cu titlu de despăgubiri și la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1411 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în baza contractului pentru executare lucrari nr. 9 din 14.04.2010 încheiat cu pârâta, aceasta s-a obligat să construiască un acoperis tip sarpanta cu structura din lemn si învelitoare cu tablă la blocul situat in C., Bld. Dacia, nr. 121, . la imobilul-., Bld. Dacia, nr. 121, ., valoarea contractului fiind in sumă de_ lei, iar durata de executie a lucrarilor fiind de 90 de zile.
Constructorul s-a obligat să asigure garanție pe o perioadă de 15 ani pentru lucrarea executată și să refacă pe cheltuială proprie lucrările necorespunzătoare, inclusiv cele constatate ca atare pe perioada de garanție.
Potrivit declarației martorului și expertizei efectuate de către expert I. C., executantul nu a respectat proiectul de execuție constatându-se următoarele diferențe constructive; dispunerea căpriorilor la 80 cm, față de 60 cm cum este prevăzut în proiectul de execuție, la streașină față de ultimul element al terasei, o cornișă de beton, căpriorii ar fi trebuit să iasă în consolă 30 cm față de 10-15 cm cât ies pe acoperiș, dispunerea scândurei de aștereală pe acoperiș, la 60 cm față de 30 cm, ținând cont de înălțimea mică a cutiei tablei.
Datorită acestor deficiențe de construcție și a căderilor de zăpadă au fost afectate jgheaburile de scurgere a apei și tuburile de burlan iar apa s-a prelins pe fațada blocului și s-a infiltrat în apartamentul reclamantului.
Din concluziile expertizei tehnice rezultă că lucrarea trebuie refăcută în totalitate.
Raportat la clauzele contractuale prevăzute la capitolul 6 ,,Obligațiile constructorului ", instanța constată că pârâtei îi incumbă o obligație contractuală de a reface pe cheltuială proprie, acoperisul tip șarpantă cu structură din lemn si invelitoare din tablă, construit la imobilul situat in C., ., ., judetul D..
Ca urmare, instanța va obliga pârâta sa refaca pe cheltuială proprie acoperisul tip șarpantă cu structură din lemn si invelitoarea din tablă construit la imobilul situat in C., ., ..
Cât privește cererea pentru plata despăgubirilor, va fi admisă în parte, la valoarea determinată de către expert, pentru zugrăveli la pereți și tavane și refacerea pardoselii.
Din probe rezultă că reclamanta este răspunzătoare pentru neexecutarea culpabilă a contractului, urmând să-l despăgubească pe reclamant pentru prejudiciul suferit, cu suma de 1100 lei.
Împotriva sentinței nr._/2012 a declarat recurs pârât Î. I. MITITICA A. solicitând admiterea,casarea sentinței și rejudecând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe,iar în subsidiar admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare arată că instanța de fond a apreciat greșit că cererea formulată este întemeiată,este administratorul unei întreprinderi individuale, având ca obiect activitate reabilitări construcții. Este adevărat că nu a formulat întâmpinare, nu a propus probe în apărare dar la termenele care a fost prezent, nu a fost întrebat despre acest fapt și nici nu i s-a aut interogatoriu.
Pentru termenul de judecată din data de 20 mai 2013,tribunalul a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a timbra corespunzător cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 173 lei și timbru judiciar de 3 lei, constatându-se la acest termen că recurentul nu și-a îndeplinit această obligație.
În ședința publică de astăzi 20.05.2013, instanța de recurs din oficiu, a invocat excepția netimbrării recursului și a reținut cauza spre soluționare cu privire la excepție.
Potrivit art.11 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.9 din O.G.nr.32/1995 privind timbrul judiciar, tribunalul a pus în vedere recurentului ca pentru termenul de judecată de astăzi 20.05.2013 să timbreze recursul cu taxa de timbru în suma de 173 lei și timbru judiciar de 3 lei, fiind citat cu această mențiune, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila 6 dosar recurs, însă se constată că recurentul nu și-a îndeplinit această obligație a satisfacerii taxei de timbru și timbru judiciar.
În atare situație, devin incidente dispozițiile art.20 al.3 din Legea 146/1997, potrivit cărora, neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru se sancționează cu anularea cererii, și pe cale de consecință, tribunalul va anula ca netimbrat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurent pârât Î. I. MITITICA A. cu sediul în comuna Murgași, ., judetul D., împotriva sentinței nr._/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat reclamant M. C., cu domiciliul în C., ., ., .,
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013
Președinte, V. V. | Judecător, L. D. | Judecător, T. I. H. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.V.V.
Tehn.red./A.F.31 Mai 2013
Red.jud.fond.DSATROE
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 02-12-2013, Tribunalul... | Radiere. Sentința nr. 1093/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








