Pretenţii. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Decizia nr. 294/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 9990/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 294/2013

Ședința publică de la 13 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. P. A.

Judecător C. I. C.

Judecător I. O.

Grefier A. F.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurenta pârâtă . împotriva sentinței nr._/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți M. D. A., și M. I. C. având ca obiect constatare nulitate act

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă ., avocat D. B. lipsind intimații reclamanți M. D. A., și M. I. C..

Procedura de citare neîndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,

Avocat D. B. pentru recurenta pârâtă, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică,ordin de plată nr. 3618/13.03.2013 în valoare de 310 lei și timbru judiciar de 3,3 lei,care se anulează la dosar prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului, și arată că între părți a fost încheiată o tranzacție autentificată, pe care o depune la dosar

Avocat D. B. pentru recurenta pârâtă, solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului declarat constată următoarele,

Prin cererea formulata la data de 27 aprilie 2012, inregistrata pe rolul acestei instante sub numarul de dosar_, reclamantii M. D. A. și M. I. C. au solicitat instantei, in contradictoriu cu parata ., să constate nulitatea clauzelor prevazute de art. 3 lit. d si art. 5 lit.a din Conventiile de credit nr._/02.05.2007 și nr._/02.05.2007 și sa dispuna restituirea sumelor incasate drept comision de risc, redenumit ulterior comisiond de administrare, calculate de la data încheierii convențiilor de credit și până la data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei ațiuni.

În motivarea cererii, reclamantii au arătat că au incheiat cu parata S.C. V. R. S.A Convențiile de credit cu ipotecă, prin care au împrumutat sumele de 30.000 CHF – convenția nr._/02.05.2007 și de 11.275 CHF - convenția nr._/02.05.2007.

In aceaste Convenții de credit, au mai arătat reclamanții, la art.3, s-a stipulat o dobândă de 4,25% p.a – dobândă fixă.

Reclamanții au susținut că are un caracter abuziv clauza prevazuta la art.3 litera d) din conventiile de credit, prin care s-a prevăzut posibilitatea ajustarii ratei dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, urmand ca noua rata a dobanzii sa fie comunicata imprumutatului si aplicata de la data comunicarii, intrucat consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune, iar clauzele cuprinse în acesta fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.

Au mai susținut reclamanții că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților deoarece creditul a fost garantat prin constituirea unei ipoteci de rang 2 asupra unui apartament proprietatea reclamanților, situat în C..

Reclamantii au apreciat ca, prin necircumstanțierea elementelor care îi permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze.

De asemenea, lipsa menționării dobânzii anuale efective într-un contract de credit de consum, au apreciat reclamanții, poate constitui un element decisiv în cadrul analizei de către o instanță națională a aspectului dacă această clauză este redactată în mod clar și inteligibil.

In ceea ce priveste art. 5 lit.a din Conventii, referitor la plata de catre reclamanti a comisionului de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției, reclamantii au susținut că este un comision perceput în mod nelegal și nejustificat.

Astfel, reclamanții au arătat că in vederea acoperirii tuturor riscurilor bancii, a fost incheiat un contract de garantie ipotecara imobiliară, fiind ipotecat un imobil a cărui valoare este cu aproximativ 30-40% mai mare decât valoarea creditului, fiind încheiată și o asigurare cu un asigurător agreat de bancă.

În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art.1,2, 13 si 14 din Legea nr. 193/2000, art.3 lit.a și lit.d din Conventia de credit, art.948 alin.4, art.966 cod civil și art.132 Cod procedură civilă.

In scop probator, reclamantii au depus la dosar înscrisuri, reprezentate de proces-verbal de conciliere, convocare la conciliere directă, conventiile de credit, planuri de rambursare credit, corespondenta purtata intre parti (filele 9-61).

Cererea este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art.15 lit.j din Legea nr.146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de plata timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din OG nr.32/1995, cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin întâmpinare, pârâta . a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, sustinand ca fiind vorba despre o nulitate relativa, aceasta putea fi invocata doar in termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de art.3 alin.1 din Dectretul nr.167/1958, termen care incepe sa curga de la data cand consumatorul a cunoscut cauza anularii, respectiv data incheierii conventiei de credit.

Cum conventia a fost incheiata la data de 02.05.2007, iar cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la data de 18.06.2012, parata a sustinut ca actiunea este prescrisa si, drept consecinta a stingerii dreptului la actiune principal, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile subiective accesorii.

A mai invocat parata si exceptia prescriptiei dreptului de a solicita restituirea sumelor incasate drept comision de risc de la data încheierii convenției, respectiv 02.05.2007, sustinand ca acest drept se prescrie in termenul general de 3 ani de la data cand s-a produs faptul prejudiciabil și, în condițiile în care apreciază că este legală restituirea acestor sume, instanța nu poate să le acorde decât pe ultimii trei ani de la data introducerii acțiunii.

Pe fond, a solicitat respingerea actiunii, aratand, in esenta, cu privire la clauza prevăzută la art.3 lit.d din Condițiile speciale, că nu este abuzivă întrucât ea a fost comunicată și discutată cu reclamantii la încheierea convenției și că modificarea procentului de dobândă nu se realizează fără acordul consumatorului câtă vreme, prin semnarea contractului, acesta și-a dat acordul în acest sens.

A mai susținut pârâta că această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor întrucât obiectul contractului de credit îl reprezintă punerea la dispoziție a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă, în schimbul unui anumit preț, format din dobândă și comisioane, dobânda cuprinzând costurile pe care Banca le are pentru a pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.

Pârâta a susținut că art.1 lit.a din Anexa Legii nr.193/2000 nu se opune clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consummator, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul e obligat să informeze cât mai curând posibil cealaltă parte contractantă și aceasta are posibilitatea de a rezilia imediat contractul.

În ceea ce privește clauza prevăzută la art.5 lit.a, pârâta a susținut că comisionul de risc face parte din prețul contractului, care este format din dobândă și comisioane, iar reclamantul și-a asumat și a acceptat acest preț prin contract, care este legea părților și care nu poate fi contestat pe motiv că ar fi abuziv, conform normelor de drept intern și european relevante, respectiv art.4 din Directiva_ /CEE, prețul fiind elementul cel mai bine înțeles de consumator.

Mai mult, a susținut pârâta, comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare, ci sunt două noțiuni distincte, care nu se pot confunda, comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care ar exista în legătură cu un credit ipotecar.

În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate drept commision de risc/administrare, pârâta a arătat că, întrucât prevederile art.5 lit.a din convențiile de credit sunt niște prevederi legale, care nu pot fi considerate abusive, se impune a se constatat că sumele de bani încasate în baza acestui articol sunt niște sume cuvenite băncii, încasate în mod legal și, ca urmare, nu pot fi restituite.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă, Legii nr.193/2000, Directivei nr.93/13/CEE și toate celelalte acte normative menționate în cerere.

Prin cererea depusă la data de 17 octombrie 2012, reclamanții și-au cuantificat pretnțiile solicitate la sumele de 645 CHF – pentru convenția de credit nr._/02.05.2007 și 1.630 CHF – la convenția de credit nr._/02.05.2007, depunând și extrasele de cont în acest sens.

Apreciind că sunt legale, pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat părților probele cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizand cu prioritate exceptiile invocate de catre parata prin întâmpinare, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanta retine urmatoarele:

În ceea ce privește exceptia prescriptiei dreptului de a solicita anularea clauzelor abuzive, instanta urmeaza sa o respinga ca neintemeiata, intrucat sanctiunea prevazuta de lege, in cazul inserarii de clauze abuzive in cuprinsul contractului este nulitatea absoluta a acestor clauze.

Astfel, nulitatea absoluta este sanctiunea ce intervine in situatia incheierii actelor juridice cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii ca urmare a nevalabilitatii cauzei (cauza ilicita).

Art.968 Cod civil prevede expres faptul că este nelicită cauza atunci când este prohibilă de legi, iar stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este interzisă comercianților, conform art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Cum reclamantii invocă prin acțiune tocmai stipularea în contractele părților a unor clauze abuzive, expres prohibită de lege, sancțiunea care ar fi incidentă în situația în care s-ar reține existența unor astfel de clauze abuzive ar fi nulitatea absolută a lor, ca și clauze prohibite de lege. Dacă însă, în concret, clauzele la care fac referire reclamantii sunt sau nu abuzive este un aspect ce va fi analizat pe fondul cauzei.

Cum nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, nefiind prevazut de lege un termen in acest sens, este neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor abuzive astfel încât instanța o va respinge ca atare.

Pe cale de consecinta, pentru identitate de ratiune, este neintemeiata si exceptia privind prescriptia dreptului la actiune privind drepturile subiective accesorii.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor incasate drept comision de risc de la data încheierii convenției, respectiv 02.05.2007, instanța reține că, în conformitate cu dispozitiile art. 1 din Decretul 167/1958, „dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege”.

Art. 7 alin.1 din acelasi act normativ prevede ca prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Or, în speță, dreptul reclamantilor de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc se naște doar dacă și din momentul în care se va constata nulitatea clauzei care prevede acest comision. Pe cale de consecință, nu se poate pune problema prescripției acestui drept câtă vreme termenul de prescripție nici nu a început încă să curgă.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor incasate drept comision de risc de la data încheierii convenției, respectiv 02.05.2007, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr._/24.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiate, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanții M. D. A. și M. I. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. BUCURESTI, a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art.3 lit.d și art.5 lit.a din convențiile de credit nr._/02.05.2007 și nr._/02.05.2007, a obligat pârâta să restituie reclamanților sumele de 645 CHF, percepută cu titlu de comision risc/administrare în baza convenției de credit nr._/02.05.2007 și de 1.630 CHF, percepută cu titlu de comision risc/administrare în baza convenției de credit nr._/02.05.2007, a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc/administrare ce va fi perceput până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, ca neîntemeiate, a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și a dispus restituirea, ca nefolosită, către reclamanți, a chitanței nr._-118-0015/27.04.2012, în valoare de 12 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Pentru a pronunta această sentință intsanța de fond a reținut că între pârâta S.C. V. R. S.A. București, în calitate de Bancă și reclamantii M. D. A. și M. I. C., în calitate de împrumutati, s-au încheiat Conventiile de credit nr._/02.05.2007 și nr._/02.05.2007, în care s-a prevăzut: la art.3 lit.d – faptul că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, rata dobânzii astfel modificată aplicându-se de la data comunicării; la art.5 lit.a - în sarcina reclamantilor împrumutati, obligația de a achita un comision de risc de 0,1%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Convențiile de credit reprezintă contracte de credit bancar, ale căror clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât pârâta S.C. V. R. S.A., are calitatea de comerciant, iar împrumutatii M. D. A. și M. I. C. au calitatea de consumatori.

Dispozițiile Legii nr. 193/2000 menționate mai sus transpun prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Referitor la primul petit, privind constatarea nulității clauzei prevăzute la art. 3 litera d), privind majorarea unilaterala a ratei dobânzii curente, instanta constata încălcarea prevederilor art. 1, alin. 1, 2 și 3, și art. 4 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, se reține faptul că aspectele echivoce cuprinse în clauza prevăzută la art. 3 litera d) din Condițiile speciale au caracter abuziv, întrucât nu au fost negociate direct cu consumatorii.

Conform dispozițiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.

În alineatul 2 din același articol, se arată ”in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.

Conform alineatului 3 din același articol ”se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.

În cuprinsul Convențiilor de Credit bancar, la punctul 3 din Conditiile Speciale, au fost inserate două clauze contrare, evidențiate la subpunctele a) și d), astfel: o clauză ce prevede o dobândă fixă de 4,25 % p.a., înțelegându-se prin aceasta o dobândă fixă pe toată perioada de creditare și o clauză contrară, ce prevede posibilitatea băncii de a revizui cuantumul ratei dobânzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară.

Pârâta S.C. V. R. S.A, nu a făcut dovada negocierii directe cu împrumutatii M. D. A. și M. I. C. a clauzei prevăzute la art. 3 litera d) din Condițiile speciale ale convențiilor de credit, simpla semnare a convențiilor de credit de către împrumutati neputând fi interpretată că și-au dat acordul pentru modificarea ratei dobânzii, câtă vreme, contractul are un caracter preformulat și nu a existat posibilitatea efectivă pentru împrumutati să negocieze vreuna dintre clauze, ci doar să le accepte sau să le respingă pe toate, în ., clauza prevazuta la art. 3 lit.d este in totala contradictie cu cea prevazuta la lit.a) a aceluiasi articol, urmand ca, potrivit art. 1 alin.1 din Legea 193/2000, interpretarea sa fie facuta in favoarea reclamantilor.

Clauza prevazuta la art. 3 lit.d din conventie ofera paratei dreptul discretionar de a revizui in mod unilateral rata dobanzii curente, fara o negociere prealabila cu clientii, care urmeaza sa fie doar instiintati.

Instanta apreciaza ca, nefiind prevazute criteriile la care urmeaza a se face raportarea, acestea au un caracter pur subiectiv, putand fi interpretate diferit de catre partile contractante.

Conform art. 1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii in mod unilateral nu este abuziva, cu conditia ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat, prevazut in contract si, totodata, cu conditia informarii imediate a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Motivul invocat de parata l-a reprezentat intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara. Acest „motiv intemeiat” trebuie sa reprezinte o situatie clar descrisa, caracterizata prin previzibilitate, astfel incat consumatorii sa poata anticipa consecintele ce s-ar produce in situatia intervenirii respectivei situatii.

In plus, pentru ca o astfel de clauza sa nu fie abuziva, ar trebui in mod obligatoriu prevazuta in contract si posibilitatea consumatorului de a rezilia de indata contractul.

Ori, in lipsa unei astfel de stipulatii exprese, clauza analizata este abuziva.

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează să constate că art. 3 lit. d din Convențiile de credit bancar reprezinta o clauză abuzivă.

Sanctiunea prevazuta de lege, in cazul inserarii de clauze abuzive in cuprinsul contractului este nulitatea absoluta a acestor clauze.

In acest sens, instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.

Nulitatea absoluta este sanctiunea ce intervine in situatia incheierii actelor juridice cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, ca urmare a nevalabilitatii cauzei (cauza ilicita).

Ca atare, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si, in baza prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanta va constata nulitatea absoluta a clauzei abuzive reprezentată de art. 3 lit. d din conventiile bancare intervenite intre parti.

Referitor la clauza de la pct.5-lit.a, privind comisionul de risc din secțiunea”condiții speciale” din convențiile de credit încheiate între reclamanti și pârâta, precum și restituirea sumelor încasate de bancă drept comision de risc, redenumit ulterior comisiond de administrare, instanta retine ca nici in privinta acestei clauze nu s-a facut dovada negocierii directe intre banca si consumator.

In acest sens, art. 4 din Legea 193/2000 prevede ca „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”

In speta, observand conventiile de credit intervenite intre reclamanti si parata, este evident ca aceste conventii cuprind clauze prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatii sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiei fiindu-le impusa de catre banca.

Totodata, instanta retine si faptul ca, in vederea acoperirii riscurilor bancii, imprumutul acordat de banca a fost garantat prin incheierea unui contract de credit imobiliar pentru un imobil a carui valoare depaseste valoarea creditului acordat.

Clauza analizata este abuziva si pentru faptul ca nu se prevede destinatia finala a sumelor incasate pe parcursul derularii conventiei de credit.

Reprezentand o garantie instituita in vederea acoperirii unor riscuri, in conventie se impunea a fi prevazuta restituirea acestei garantii la incheierea contractelor, in situatia in care riscul asigurat nu s-a produs pana la finalul contractelor.

Totodata, instanta constata ca in conventiile de credit sunt prevazute o . dobanzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina imprumutatilor, care creeaza o disproportie vadita intre drepturile si obligatiile asumate de parti.

Ca atare, aceasta clauza contractuala, care nu a fost negociata direct cu consumatorul, fiind de natura a crea, in detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, apare ca fiind o clauza abuziva, sanctionata, potrivit legii, cu nulitatea absoluta.

Nu poate fi reținută de către instanță apărarea pârâtei conform căreia comisionul de risc este un element al prețului contractului de credit și, potrivit art.4 din Directiva_ /CEE, apreciarea caracterului abuziv nu poate privi justețea prețului.

Aceasta întrucât, potrivit aceluiași text de lege, aprecierea caracterului abuziv nu poate privi justețea prețului doar în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Ca atare, este obligatoriu ca ambele parti sa cunoasca clar, fara echivoc, noțiunea de comision de risc, pe care însă nici pârâta nu reușește să o explice pe deplin, arătând că se referă la alte riscuri decât riscul de plată, însă specificând, menționează în realitate riscuri de neexecutare, de urmărire, de depreciere/pieire a garanției, care sunt acoperite prin însăși prevederea unei garanții imobiliare și riscul de neîncasare a valorii asigurării sau orice alte riscuri care ar exista în legătură cu un credit bancar, fiind însă inacceptabil ca o singura parte sa suporte toate riscurile, acestea trebuind, in mod obligatoriu, sa fie suportate de ambele parti, in caz contrar fiind creat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor contractuale.

Referitor la cererea privind restituirea sumelor incasate de banca parata cu titlul de comision de risc/administrare, instanta a retinut ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale, efectul constatarii nulitatii absolute fiind reprezentat de restituirea prestatiilor efectuate in baza acestor clauze.

Astfel, avand in vedere modul de solutionare a petitului referitor la valabilitatea clauzei prevazute de art. 5 lit.a din conventii, se impune admiterea cererii accesorii privind restituirea sumelor de bani incasate de catre parata in temeiul acestei clauze.

In consecinta, instanta va admite acest capăt de cerere și va dispune obligarea paratei sa restituie reclamantilor sumele de 645 CHF, percepută cu titlu de comision risc/administrare în baza convenției de credit nr._/02.05.2007 și de 1.630 CHF, percepută cu titlu de comision risc/administrare în baza convenției de credit nr._/02.05.2007.

In ceea ce priveste insa celelalte capete de cerere, referitoare la obligarea pârâtei la restituirea comisionului de risc/administrare ce va fi perceput până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, instanta constata ca sunt neintemeiate.

Aceasta întrucât reclamantii nu pot cere restituirea unor sume pe care nu au facut dovda ca le-au platit, din extrasele de cont depuse la dosar nerezultand efectuarea acestor plati.

Instanta nu poate dispune restituirea unor sume pe baza unei simple prezumtii ca acestea vor fi retinute in continuare reclamantilor, pana la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotararii, cata vreme acestia au posibilitatea da a nu-si mai indeplini obligatia de plata a sumelor datorate catre parata, bineinteles, cu asumarea consecintelor care decurg din aceasta.

In consecinta, pentru considerentele expuse, instanta va respinge excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiate, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va constata nulitatea absolută a clauzelor prevazute la art. 3 lit.d si art. 5 lit.a din Conventiile de credit nr._/02.05.2007 și nr._/02.05.2007 si va obliga parata sa restituie reclamantilor sumele de 645 CHF, percepută cu titlu de comision risc/administrare în baza convenției de credit nr._/02.05.2007 și de 1.630 CHF, percepută cu titlu de comision risc/administrare în baza convenției de credit nr._/02.05.2007, respingand celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că pârâta este parte căzută în pretenții ca urmare a soluției ce va fi pronunțată în cauză, în temeiul art.274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamanților suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat achitată conform chitanței nr.11/17.10.2012.

În fine, având în vedere că cererea de chemare în judecată este scutita de plata taxei judiciare de timbru conform art.15 lit.j din Legea nr.146/1997, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si de plata timbrului judiciar conform art.1 alin.2 din OG nr.32/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, instanța va dispune restituirea, ca nefolosită, către reclamanți, a chitanței nr._-118-0015/27.04.2012 (stată la fila 62 din dosar), în valoare de 12 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței nr. _/2012 a declarat recurs pârâta ., solicitând admiterea recursului, admiterea excepției privind prescripția dreptului la acțiune, modificarea sentinței recurate în sensul de a se constata că acțiunea este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive, admiterea excepției prescripției dreptului de a solicita restituirea comisionului de risc de la data încheierii convenției de credit,respectiv 02.05.2007,modificarea sentinței în sensul de a se constata că dreptul reclamanților de a solicita restituirea sumelor de bani, este prescris, întrucât a trecut mai mult de trei ani de la data încasării și pe fond respingerea acțiunii,

În ceea ce privește motivul de nelegalitate, arată că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților", iar hotărârea dată cu încălcarea acestora reprezintă un motiv de desființare a acesteia.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind în mod greșit că acțiunea este imprescriptibilă, dată fiind nulitatea care afectează clauzele abuzive. A arătat că în raport de temeiul juridic invocat - Legea nr. 193/2000, nulitatea clauzelor cuprinse în convenția de credit este o nulitate relativă, normele de drept invocate protejând un interes privat, individual al persoanei care a încheiat contractul. Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 din Decretul 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani, care începe să curgă potrivit art. 9 din acest termen de la data la care contractantul a cunoscut cauza anulării și întrucât convenția a fost încheiată în anul 2007, iar cererea a fost înregistrată în anul 2012, deci după expirarea termenului de trei ani, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă. Pe de altă parte, întrucât odată cu stingerea dreptului la acțiunea principală, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, a arătat că este prescrisă și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanți.

In mod greșit instanța de fond ,în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate în baza comisionului de risc din data de 02.05.2007,a obligat recurenta la restituirea sumelor de la data invocată de reclamanți,neținând cont de termenul general de prescripție de 3 ani ,instanța nu putea să le acorde decât pe exact ultimii trei ani de la data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, cu privire la constatarea nulității art. 3 lit d și art. 5 lit a din convenția de credit, instanța nu s-a pronunțat deși a fost invocată în mod expres prin întâmpinare astfel că s-au încălcat disp. art. 261 alin 1 lit 3 C.proc.civ.

Prin urmare, clauzele indicate în cerere ,cele prev.de art. 3 lit d și art 5 lit a, nu se mai regăsesc în cuprinsul convenției de credit modificată, reclamata solicitând anularea unor clauze care nu mai există, astfel că cererea privind nulitatea acestor dispoziții contractuale a rămas fără obiect și pe cale de consecință este inadmisibil și capătul de cerere referitor la restituirea prestațiilor.

Instanța de fond a analizat excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată din perspectiva altor motive decât cele invocate,nesocotind astfel apărările formulate.

Excepția invocată prin întâmpinare nu viza lipsa de obiect ca urmare a nedeterminării câtimii obiectului cereri de chemare în jduecată,așa cum în mod eronat a reținut isntanța de fond,ci se baza pe lipsa obiectului în sensul că acea clauză pe care reclamanții o contestă nu mai exista în momentul introducerii acțiunii de jduecată,ca urmare a asumării și semnării actului adițional,aceștia solicitând anularea unei clauze inexistente.

Pe fondul cauzei a arătat că clauzele prevăzute în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din contractul de credit nu sunt clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000. A susținut că art.4 alin1 din Legea nr.193/2000 permite introducerea în contracte a unor clauze standard, preformulate, fără a fi negociate cu consumatorii, acestea fiind abuzive numai cu îndeplinirea următoarelor condiții: să nu fi fost negociate, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru serviciul prestat. Clauza cuprinsă în art. 3 lit. d nu îndeplinește nici una din cele trei condiții sus arătate deoarece a fost negociată cu reclamanții, modificarea dobânzii fără acordul consumatorului se realizează conform posibilității prevăzute în contract, asumată de părți la semnarea contractului. Prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situații semnificative pe piața monetară, Banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul conform art 7 alin.2 lit c din condițiile generale, astfel că nu se poate reține existența vreunui abuz concretizat de însăși existența clauzei. Prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului,conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 Cod civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

Totodată a menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, ce reglementează dreptul de a percepe comisionul de risc. A precizat că nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât această clauză a fost negociată direct cu reclamanții, a fost citită, explicată și însușită de aceștia prin semnarea convenției de credit, fiind convenită de comun acord .

Împrumutații au cunoscut de la data semnării contractului cât va fi cuantumul comisionului de risc de plătit pentru toată perioada de derulare a creditului. În plus, deși instanța nu putea analiza prețul, aceasta nu motivează în fapt nici măcar celelalte două condiții, rezumându-se doar să afirme că acestea sunt îndeplinite, dar o justificare concretă nu se reține, aceasta nu reușește să motiveze de ce aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Recurenta a susținut că au fost negociate clauzele pretins abuzive, că acestea nu creează un dezechilibru semnificativ, în mod eronat reținând instanța de fond că recurenta ar fi trebuie să justifice mai în detaliu cauzele perceperii comisionului de risc, întrucât apreciază că acesta reprezintă prețul contractului – care este lege a părților, și prin urmare comisionul de risc a fost un cost asumat și acceptat de către client.

Clauza contractuală ce reglementează dreptul recurentei de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea 193/2000, astfel că clauza reglementată la art. 5 din convenția de Credit a fost negociată, aceasta nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Ca și alte comisioane și comisionul de risc este un element al prețului băncii.

Un alt motiv de recurs privește faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept intern și european relevante în judecarea corectă a speței, referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D., acesta reprezentând prețul serviciului prestat de bancă; s-a susținut că instanțele de fond au obligația de a nu aplica prevederile dreptului național contrare directivei, iar traducerea art. 4 alin2 al Directivei 93/13/CEE în legislația românească este una nefericită, iar instanța de fond ar fi trebuit să se prevaleze de textul directivei europene și să o aplice în consecință; astfel, din analiza art 4 alin2. din Directivă se deduce faptul că prețul unui serviciu, așa cum este comisionul perceput de bancă, nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, fiind de notorietate că întru –un contract de credit prețul este constituit din dobândă și comisioane, toate incluse în cuantumul dobânzii anuale efective, iar, pe de altă parte,, convenția de credit semnată constituie legea părților, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Pe fondul cauzei a arătat că clauzele prevăzute în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din contractul de credit nu sunt clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE.

Recursul a fost timbrat cu suma de 310 lei și timbru judiciar de 3,3 lei.

La acest termen de judecată părțile au prezentat instanței tranzacția încheiată în vederea stingerii litigiului. Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 271 și următ. din Codul de procedură civilă, instanța, luând act de înțelegerea părților, va admite recursul și va modifica sentința judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă . împotriva sentinței nr._/24.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți M. D. A., și M. I. C., ambii domiciliații în C., .

Modifică sentința nr._/2012 a Judecătoriei C. în sensul că ia act de învoiala părților pe care o consfințește conform tranzacției.

CONTRACT DE TRANZACȚIE

Partile subscrise:

..A. (“BANCA”) cu sediul social in Bucuresti, Sector 2, ., etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, cod unic de inregistrare_, prin Sucursala N. T. inmatriculata la Registrul Comertului sub nr. J_, CUI_, cu adresa in C., . D., reprezentata de: Dna. L. G. S. in calitate de Manager R. Clienti Sucursala N. T. si de C. M. Sarpe, Consilier Operatiuni Clientela Sucursala N. T.,

Dnul M. D. A., casatorit, nascut la data de 29.10.1975 in ., identificat cu BI/CI . nr._ eliberata de SPCLEP C. la data de 30.10.2009. CNP_; domiciliat in Municipiul C. jud D., ., nr. 16, ., . mobil_, e-mail: -;

Dna M. I. C., casatorita, nascuta la data de 04.01.1981 in C., jud. D., identificat cu BI/CI . nr._ eliberata de SPCLEP C. la data de 09.06.2012, CNP_; domiciliata in Municipiul C. jud D., ., nr. 16, . mobil -; e-mail: -;

în calitate de CLIENtI

denumiți în cele ce urmează, separat, „Parte” și/sau „Partea” și împreună „Părți” și/sau „Părțile”.

Având în vedere următoarele:

a) Părtile au semnat urmatoarele Conventii de credit

- Conventia de credit nr._/02.05.2007, prin care Banca a pus la dispozitia dlor. M. D. A. si M. I. C. un credit în valoare de 11.275 (unsprezecemiidouasutesaptezecisicinci) CHF pentru refinantarea unui credit acordat de alte banci comerciale si achizitionarea in patrimoniu a imobilului apartament nr. 11 situat in Mun. C., cartier 1 Mai, ., jud. D., inscris in CF nr._ a localitatii C., identificat cu nr. Cadastral 2858/11, Conventie modificată prin Actele adiționale subsecvente, inclusiv cel de implementare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, credit garantat cu garantie imobiliara, si

- Conventia de credit nr._/02.05.2007, prin care Banca a pus la dispozitia dlor. M. D. A. si M. I. C. un credit în valoare de 30.000 (treizecimii) CHF pentru acoperirea cheltuielilor curente, cu o dobândă anuală efectivă (D.) de 5,68 %, Conventie modificată prin Actele adiționale subsecvente, inclusiv cel de implementare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, credit garantat cu garantie imobiliara.

b) Între Banca, pe de o parte, și Clienti, pe de altă parte, există la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) o situatie litigioasa („Litigiul”) decurgand din existenta pe rolul Tribunalului D. a dosarului cu nr._ avand ca obiect anularea clauzelor prevazute la art. 3 lit. d) din Conventiile de credit, cu privire la data ajustarii dobanzii si a clauzelor prevazute la art. 5 lit. a) referitoare la comisionul de risc si la comisionul de administrare precum si restituirea sumelor incasate drept comision de risc, respectiv comision de administrare credit, in cuantum de 645 CHF pentru Conventia de credit nr._/02.05.2007 si in cuantum de 1.630 CHF pentru Conventia de credit nr._/02.05.2007.

c) Părțile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil toate situațiile (pre)litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct.b), care își au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.

În considerarea celor de mai sus, în baza art. 2267-2278 din Codul Civil, a. art. 438-441din Codul de procedură civilă, în urma negocierilor purtate Părțile au convenit în mod liber si neviciat să încheie prezentul Contract, după cum urmează:

Art. 1 – Stingerea Litigiilor

a) În vederea realizării celor prevăzute la pct. (b) de mai sus, Părțile convin convin să stingă pe cale amiabilă Litigiul existent între ele la Data Semnării, prin care se contestă valabilitatea clauzelor contractuale mentionate la lit. b) de mai sus, tinzându-se la anularea acestora, precum și

b) să preîntâmpine orice potențiale situații litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.

c) In vederea stingerii Litigiului Banca a platit Clientilor in contul nr. RO32VBBU2511DJ_ deschis la Sucursala N. T. suma de 2575,29 CHF (douamiicincisutesaptezecisicinci,29%)prin ordin de plata din data de 10.12.2012, respectiv suma de 703,92 CHF pentru Conventia de credit nr._/02.05.2007 si suma de 1.871,37 CHF pentru Conventia de credit nr._/02.05.2007.

d) Banca si Clientii se obliga reciproc sa nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecata efectuate in cursul procedurilor judiciare avand ca obiect de Conventiile de credit nr._/02.05.2007 si nr._/02.05.2007.

e) Prin plata sumei de 2575,29 CHF (douamiicincisutesaptezecisicinci,29%) de catre Banca, Clientii declara ca nu mai au nici o pretentie prezenta si/sau viitoare asupra Bancii in legatura cu costurile generate de Conventiile de credit nr._/02.05.2007 si nr._/02.05.2007.

f) Orice modificare ulterioara de catre Parti a prezentei tranzactii face parte integranta din aceasta fara a fi necesara obtinerea unei hotarari de expedient.

g) Părțile se obligă sa depuna prezentul contract de tranzactie in dosarul nr_ aflat pe rolul Tribunalului D. la termenul din 13.05.2013 pentru a se lua act de acesta si pentru a se consfinti intelegerea lor prin pronuntarea unor hotarari de expedient.

h) Partile cunosc ca, potrivit art. 440 din Codul de procedura civila, hotararile care consfintesc invoiala partilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii.

i) In conformitate cu dispozitiile art. 120 din OUG 99/2006 prezenta conventie, inclusiv actele aditionale, constituie titlu executoriu.

Art. 2 – Confidențialitate

(1) Toate informațiile, datele și documentele pe care una dintre Părți le obține de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării și îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informații confidențiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informații se obligă să păstreze confidențialitatea pe o durata nelimitată.

(2) Fiecare dintre Părți va folosi informațiile, datele și documentele confidențiale numai în vederea realizării obiectului Contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop.

Prezentul contract, împreună cu anexele ce fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților si înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.

Prezentul contract a fost încheiat la 29.03.2013, într-un număr de 5 exemplare, din care 2 exemplare pentru Banca, unul pentru cealalta parte, unul pentru a fi prezentat in fata instanței de judecată si unul pentru B.N. Consens .

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2013

Președinte,

O. P. A.

Judecător,

C. I. C.

Judecător,

I. O.

Grefier,

A. F.

Red.jud.C.I.C.

Tehjn.red./A.F. 14 Mai 2013

Red.jud.fond.C.C.

← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr....		Pretenţii. Decizia nr. 110/2013. Tribunalul DOLJ →

Pretenţii. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 294/2013. Tribunalul DOLJ