Pretenţii. Decizia nr. 38/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 12193/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 38/2013
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. C.
Judecător I. O.
Judecător O. P. A.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent pârât . BUCUREȘTI împotriva sentinței nr._/21.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți B. M., și B. L. având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru recurent pârât - . BUCUREȘTI avocat D. B. și intimații reclamanți B. M., și B. L., reprezentați de avocat G. A.. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat D. B., pentru recurent pârât, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică, ordin de plată din 17.01.2013 în sumă de 502 lei și timbru judiciar de 3,3 lei,care se anulează la dosar,prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului, și arată că nu mai are cereri de formulat.
Avocat G. A.,pentru intimații reclamanți,depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică și arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părți prezente.
Avocat D. B. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune,modificarea sentinței în sensul constatării că acțiunea este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către aceștia,admiterea excepției prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate drept comision de risc de la data de încheieri convenției de credit,,modificarea sentinței în sensul de a se constata că dreptul reclamanților de a li se restitui suma încasată în baza comisionului de risc de la data invocată este prescrisă ,clauzele prev. la art. 5 lit a și 3 lit d din convenția de credit nu sunt abuzive și nu se impune anularea acestora. și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat G. A.,pentru intimații reclamanți, solicită respingerea recursului,menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, respingerea excepțiilor invocate de recurentă,clauzele prev.la art. 5 lit a și 3 lit d sunt clauze abuzive,întrucât nu au fost negociate cu consumatorul, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
Prin cererea înregistrată la data de 18.05.2012 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanții B. M. și B. L. au chemat in judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea clauzelor prevazute de art. 3 lit.d și art. 5 lit.a din conditiile speciale din conventia de credit nr._/13.05.2008, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate drept comision de risc, precum și la plata cheltuielilor de judecată .
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat ca la data de 13.05.2008 au încheiat cu pârâta conventia de credit nr._/13.05.2008, convenție ce a avea stipulat în condițiile speciale la la art. 3 lit. d „ parata are posibilitatea de a revizui în mod unilateral cuantumul dobânzii curtente în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară ,iar la art.5 lit.a plata unui așa zis comision de risc pe toată perioada de derulare a creditului .
Astfel, reclamantii au sustinut că, este o clauză abuzivă prevăzută la art.5 lit.a din conventia de credit nr._/13.05.2008 este nula, intrucat are caracter echivoc, nu rezulta din acesasta care este riscul asigurat iar creditul este garantat cu un drept de ipoteca in patrimoniul Bancii, avand ca obiect un bun imobil. In plus, Banca invocă și faptul că acest comision ar fi de fapt o parte a prețului contractului, lucru care nu rezulta din nici o clauza contractuală.
In realitate, astfel de clauze ofera Băncii dreptul discreționar de a declara soldul scadent anticipat, fără ca instanța sa aiba la indemână un criteriu pentru valorificarea legalității unei astfel de măsuri .
Restituirea sumelor incasate cu titlul de comision de risc respectiv comision de administrare, au conchis reclamantii, se impune in temeiul principiului restitutio in integrum, conform căruia orice prestație efectuata in temeiul unei clauze lovite de nulitate trebuie restituita, aceasta reprezentand o plata nedatorata.
In drept au fost invocate dispozitiile Legii nr.193/2000 si celelalte acte normative invocate in continutul cererii.
În dovedire cererii, au fost depuse in copii urmatoarele inscrisuri: conventia de credit nr._/13.05.2008, plan de rambursare initial, invitație și proces-verbal la conciliere, calcul comision de risc/comision de administrare, extrase de cont.
La data de 08.06.2012 ,pârâtă . a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune,excepția prescripției dreptului de a cerere restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, pe fond a solicitat respingerea cererii pentru toate capetele de cerere ca netemeinică .
La data de21.09.2012, reclamanții a depus precizare pentru petitul doi al cererii introductive, sub aspectul cauntificării sumei ce se solicita a fi restituită, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 9193,3 CHF cu titlu de comision de risc de la data încheierii contractului până la data depunerii precizării .
Analizand cu prioritate exceptiile invocate de catre parata prin întâmpinare, în temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanta retine urmatoarele:
În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului de a solicita anularea clauzelor abuzive, instanta urmeaza sa o respinga ca neintemeiata, intrucat sanctiunea prevazuta de lege, in cazul inserarii de clauze abuzive in cuprinsul contractului este nulitatea absoluta a acestor clauze.
Astfel, nulitatea absoluta este sanctiunea ce intervine in situatia incheierii actelor juridice cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii ca urmare a nevalabilitatii cauzei (cauza ilicita).
Art.968 cod civil prevede expres faptul că este nelicită cauza atunci când este prohibilă de legi, iar stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este interzisă comercianților, conform art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Cum reclamanttii invocă prin acțiune tocmai stipularea în contractul părților a unor clauze abuzive, expres prohibită de lege, sancțiunea care ar fi incidentă în situația în care s-ar reține existența unor astfel de clauze abuzive ar fi nulitatea absolută a lor, ca și clauze prohibite de lege. Dacă însă, în concret, clauzele la care face referire reclamantul sunt sau nu abuzive este un aspect ce va fi analizat de instanță cu prilejul soluționării fondului cauzei.
Cum nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, nefiind prevazut de lege un termen in acest sens, este neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a solicita anularea clauzelor abuzive astfel încât instanța o va respinge ca atare.
Referitor excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, instanța reține că, în conformitate cu dispozitiile art. 1 din Decretul 167/1958, „dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege”.
Art. 7 alin.1 din acelasi act normativ prevede ca prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Or, în speță, dreptul reclamantului de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc se naște doar dacă și din momentul în care se va constata nulitatea clauzei care prevede acest comision. Pe cale de consecință, nu se poate pune problema prescripției acestui drept câtă vreme termenul de prescripție nici nu a început încă să curgă.
Nu poate fi reținută motivarea pârâtei în susținerea excepției potrivit căreia prescripția ar curge de la data plății fiecărei suma, ca și fapt ilicit, în speță nefiind vorba despre săvârșirea vreunui fapt ilicit din partea pârâtei, ci doar de principiul repunerii părților în situația anterioară, ca urmare a constatării nulității abuzive a unei clauze contractuale.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, ca neîntemeiată.
Prin sentința nr._/21.09.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins excepția dreptului material la acțiune, a respins excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate în baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, a admis acțiunea precizată având ca obiect - nulitate act juridic formulată de reclamanții B. M. și B. L. , în contradictoriu cu pârâta .,a constatat abuzive clauzele prevăzute la art. 3 lit.d si art. 5 lit.a din Convenția de Credit nr._/13.05.2008 – conditii speciale- și, in consecință dispune anularea acestor clauze și a obligat pârâta să restituie reclamantilor suma de 9193,3 CHF, achitată de către reclamanti cu titlul de comision de risc in temeiul art. 5 lit. a din Convenția de Credit nr._/13.05.2008 și la plata catre reclamanti a sumei de 1900 lei cu titlu de cheltuieli de judecata
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între parata S.C. V. R. S.A. București, în calitate de Bancă, pe de o parte și reclamanții B. M. și B. L. pe de altă parte, în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._/13.05.2008.
Referitor la primul petit, instanta constata încălcarea prevederilor art. 1, alin. 1, 2 și 3, și art. 4 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, se reține faptul că aspectele echivoce cuprinse în clauza prevăzută la art. 3 litera d) din Condițiile speciale au caracter abuziv, întrucât nu au fost negociate direct cu consumatorul.
Conform dispozițiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianți și consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.
În alineatul 2 din același articol, se arată ”in caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.
Conform alineatului 3 din același articol ”se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
În cuprinsul Convenției de Credit bancar, la punctul 3 din Conditiile Speciale, au fost inserate două clauze contrare, evidențiate la subpunctele a) și d), astfel: o clauză ce prevede o dobândă de 3,99 % p.a., înțelegându-se prin aceasta o dobândă fixă pe toată perioada de creditare și o clauză contrară, ce prevede posibilitatea băncii de a revizui cuantumul ratei dobânzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară.
Pârâta S.C. V. R. S.A, nu a făcut dovada negocierii directe cu împrumutații a clauzei prevăzute la art. 3 litera d) din Condițiile speciale ale convenției de credit.
Totodata, clauza prevazuta la art. 3 lit.d este in totala contradictie cu cea prevazuta la lit.a) a aceluiasi articol, urmand ca, potrivit art. 1 alin.1 din Legea 193/2000, interpretarea sa fie facuta in favoarea reclamanților.
Clauza prevazuta la art. 3 lit.d din conventie ofera paratei dreptul discretionar de a revizui in mod unilateral rata dobanzii curente, fara o negociere prealabila cu clientii, care urmeaza sa fie doar instiintati.
Instanta apreciaza ca, nefiind prevazute criteriile la care urmeaza a se face raportarea, acestea au un caracter pur subiectiv, putand fi interpretate diferit de catre partile contractante.
Conform art. 1 lit.a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care da dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii in mod unilateral nu este abuziva, cu conditia ca acest lucru sa se faca in baza unui motiv intemeiat, prevazut in contract si, totodata, cu conditia informarii imediate a clientului, care sa aiba, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Motivul invocat de parata l-a reprezentat intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara. Acest „motiv intemeiat” trebuie sa reprezinte o situatie clar descrisa, caracterizata prin previzibilitate, astfel incat consumatorii sa poata anticipa consecintele ce s-ar produce in situatia intervenirii respectivei situatii.
In plus, pentru ca o astfel de clauza sa nu fie abuziva, ar trebui in mod obligatoriu prevazuta in contract si posibilitatea consumatorului de a rezilia de indata contractul.
Ori, in lipsa unei astfel de stipulatii exprese, clauza analizata este abuziva.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța urmează să constate că art. 3 lit. d din Convenția de credit bancar reprezinta o clauză abuzivă, în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 si, in baza prevederilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, va dispune anularea clauzei abuzive reprezentată de art. 3 lit. d din conventia bancara analizata.
Referitor la clauza de la pct.5-lit.a, privind comisionul de risc din secțiunea”condiții speciale” din convenția de credit încheiata între reclamanți și pârâta, precum și restituirea sumelor încasate de bancă drept comision de risc, instanta retine ca nu s-a facut dovada negocierii directe intre banca si consumator.
In acest sens, art. 4 din Legea 193/2000 prevede ca „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
In speta, observand conventia de credit intervenita intre reclamanți si parata, este evident ca aceasta conventie cuprinde clauze prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatul sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiei fiindu-i impusa de catre banca.
Totodata, instanta retine si faptul ca, in vederea acoperirii riscurilor bancii, imprumutul acordat de banca a fost garantat prin instituirea unei garantii reale imobiliare (ipoteca de rang II) asupra unui imobil a carui valoare depaseste cu mult valoarea creditului acordat.
Clauza analizata este abuziva si pentru faptul ca nu se prevede destinatia finala a sumelor incasate pe parcursul derularii conventiei de credit.
Reprezentand o garantie instituita in vederea acoperirii unor riscuri, in conventie se impunea a fi prevazuta restituirea acestei garantii la incheierea contractului, in situatia in care riscul asigurat nu s-a produs pana la finalul contractului.
Totodata, instanta constata ca in conventia de credit sunt prevazute o . dobanzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina imprumutatilor, care creeaza o disproportie vadita intre drepturile si obligatiile asumate de parti.
Ca atare, aceasta clauza contractuala, care nu a fost negociata direct cu consumatorul, fiind de natura a crea, in detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, apare ca fiind o clauza abuziva.
Legea speciala incidenta in cauza interzice inserarea in contractele de credit a clauzelor abuzive, nerespectarea acestor dispozitii atragand nulitatea absoluta a acestor clauze.
Nulitatea absoluta este sanctiunea ce intervine in situatia incheierii actelor juridice cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, ca urmare a nevalabilitatii cauzei (cauza ilicita).
Ca atare, instanta va constata nulitatea absoluta a clauzei prevazuta la art. 5 lit.a din conditiile speciale ale conventiei intervenita intre parti.
Analizand cererea privind restituirea sumelor incasate cu titlul de comision de risc, instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.
Nulitatea se indreapta impotriva acelor efecte care contravin dispozitiei legale incalcate, lasand neatinse efectele care nu contrazic legea.
Prestatiile efectuate in baza actului sanctionat cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea opereaza retroactiv de la data incheierii actului.
Instanta a apreciat ca abuzive si a dispus anularea clauzelor prevazute de art. 5 lit.a din Conventia de credit, astfel ca se impune restituirea sumelor incasate de parata cu acest titlu, in cuantum de 9193,3 CHF, astfel cum reiese din extrasul de cont aflat la filele 49-53.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, această obligație avându-și sorgintea în culpa procesuală, dovedită prin aceea că ea a pierdut procesul.
Împotriva sentinței nr. _/21.09.2012 a declarat recurs pârâta ., solicitând solicită admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune,modificarea sentinței în sensul constatării că acțiunea este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către aceștia,admiterea excepției prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate drept comision de risc de la data de încheieri convenției de credit,,modificarea sentinței în sensul de a se constata că dreptul reclamanților de a li se restitui suma încasată în baza comisionului de risc de la data invocată este prescrisă ,clauzele prev. la art. 5 lit a și 3 lit d din convenția de credit nu sunt abuzive și nu se impune anularea acestora. și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate, arată că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților", iar hotărârea dată cu încălcarea acestora reprezintă un motiv de desființare a acesteia.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind în mod greșit că acțiunea este imprescriptibilă, dată fiind nulitatea care afectează clauzele abuzive. A arătat că în raport de temeiul juridic invocat - Legea nr. 193/2000, nulitatea clauzelor cuprinse în convenția de credit este o nulitate relativă, normele de drept invocate protejând un interes privat, individual al persoanei care a încheiat contractul. Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 din Decretul 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani, care începe să curgă potrivit art. 9 din acest termen de la data la care contractantul a cunoscut cauza anulării și întrucât convenția a fost încheiată în anul 2008, iar cererea a fost înregistrată în 2012, deci după expirarea termenului de trei ani, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă. Pe de altă parte, întrucât odată cu stingerea dreptului la acțiunea principală, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, a arătat că este prescrisă și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanți.
Un alt motiv de recurs privește faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept intern și european relevante în judecarea corectă a speței, referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D., acesta reprezentând prețul serviciului prestat de bancă; s-a susținut că instanțele de fond au obligația de a nu aplica prevederile dreptului național contrare directivei, iar traducerea art. 4 alin2 al Directivei 93/13/CEE în legislația românească este una nefericită, iar instanța de fond ar fi trebuit să se prevaleze de textul directivei europene și să o aplice în consecință; astfel, din analiza art 4 alin2. din Directivă se deduce faptul că prețul unui serviciu, așa cum este comisionul perceput de bancă, nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, fiind de notorietate că întru –un contract de credit prețul este constituit din dobândă și comisioane, toate incluse în cuantumul dobânzii anuale efective, iar, pe de altă parte,, convenția de credit semnată constituie legea părților, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei a arătat că clauzele prevăzute în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din contractul de credit nu sunt clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000. A susținut că art.4 alin1 din Legea nr.193/2000 permite introducerea în contracte a unor clauze standard, preformulate, fără a fi negociate cu consumatorii, acestea fiind abuzive numai cu îndeplinirea următoarelor condiții: să nu fi fost negociate, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului, să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru serviciul prestat. Clauza cuprinsă în art. 3 lit. d nu îndeplinește nici una din cele trei condiții sus arătate deoarece a fost negociată cu reclamanții, modificarea dobânzii fără acordul consumatorului se realizează conform posibilității prevăzute în contract, asumată de părți la semnarea contractului. Prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazul apariției unor situații semnificative pe piața monetară, Banca fiind de asemenea obligată să informeze consumatorul conform art 7 alin.2 lit c din condițiile generale, astfel că nu se poate reține existența vreunui abuz concretizat de însăși existența clauzei. Prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea clienților de a solicita rezilierea contractului,conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 Cod civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.
Totodată a menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, ce reglementează dreptul de a percepe comisionul de risc. A precizat că nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât această clauză a fost negociată direct cu reclamanții, a fost citită, explicată și însușită de aceștia prin semnarea convenției de credit, fiind convenită de comun acord .
Împrumutații au cunoscut de la data semnării contractului cât va fi cuantumul comisionului de risc de plătit pentru toată perioada de derulare a creditului. În plus, deși instanța nu putea analiza prețul, aceasta nu motivează în fapt nici măcar celelalte două condiții, rezumându-se doar să afirme că acestea sunt îndeplinite, dar o justificare concretă nu se reține, aceasta nu reușește să motiveze de ce aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Recurenta a susținut că au fost negociate clauzele pretins abuzive, că acestea nu creează un dezechilibru semnificativ, în mod eronat reținând instanța de fond că recurenta ar fi trebuie să justifice mai în detaliu cauzele perceperii comisionului de risc, întrucât apreciază că acesta reprezintă prețul contractului – care este lege a părților, și prin urmare comisionul de risc a fost un cost asumat și acceptat de către client.
Clauza contractuală ce reglementează dreptul recurentei de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea 193/2000, astfel că clauza reglementată la art. 5 din convenția de Credit a fost negociată, aceasta nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Ca și alte comisioane și comisionul de risc este un element al prețului băncii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE.
Recursul a fost timbrat cu suma de 502 lei și timbru judiciar de 3,3 lei.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate,prin prisma motivelor de recurs formulate și având în vedere dispozițiile art.304 și 304 ind.1 c.p.civ ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Criticile recurentei referitoare la soluționarea greșită de către instanță a excepției privind prescripția dreptului material la acțiunea în anulare și susținerile referitoare la incidența unei cauze de nulitate relativă, raportat la natura interesului ocrotit, sunt neîntemeiate, motivul de nulitate invocat de reclamant, acela al existenței unui caracter abuziv al clauzei contestate, fiind unul de nulitate absolută, atât timp cât prin instituirea normei ce îl sancționează se urmărește ocrotirea unui interes general, iar nu privat, care să fie dedus din raporturile contractuale ale părților.
Prin urmare, solicitându-se constatarea nulității absolute a unei clauze din convenția încheiată între părți, iar nulitatea fiind o sancțiune care constă in desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale, îndreptându-se împotriva efectelor care contravin dispoziției legale încălcate și lăsând neatinse efectele care nu contrazic legea, devine aplicabil în cauză principiul restituirii integrale a prestațiilor
De aceea, tribunalul apreciază caracterul imprescriptibil al acțiunii în anulare,și în mod corect, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de a cere anularea clauzelor din contractul de credit și excepția inadmisibilității cererii privind restituirea prestațiilor .
De asemenea ,tribunalul constată că este legală și soluția de respingere a excepției prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc începând iunie 2008, întrucât dreptul reclamanților de a solicita restituirea comisionului de risc încasat de recurentă se naște la data la care instanța de fond a pronunțat hotărârea judecătorească prin care a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive,moment din care începe să curgă termenul legal de prescripție de 3 ani, iar cererea acestora este formulată în termenul legal de prescripție. Tribunalul constată că starea de fapt a fost corect stabilită și legea a fost corect aplicată. instanța de fond ,dând dovadă de rol activ prin examinarea existenței unor clauze abuzive în contractul părților.
În speță, tribunalul nu constată existența unor motive de recurs ordine publică, pe care le-ar putea analiza din oficiu, iar criticile invocate de recurentă nu pot avea ca efect modificarea sau casarea hotărârii.
Instanța de fond în cuprinsul sentinței recurate realizează o completă prezentare a situației de fapt, cât și o analiză elaborată a fiecărei cereri a reclamanților și apărare a pârâtei, aceasta constituind chiar o manifestare a rolului activ,iar statuarea primei instanțe în sensul că art.3 lit.d),art.5 lit.a) din convenția de credit ,este corectă ,acesta fiind rezultatul aprecierii în ansamblu a întregului material probatoriu administrat în cauză.
Astfel, în a aprecia cu privire la caracterul abuziv al clauzelor denunțate de către reclamanți instanța de fond a analizat condițiile prevăzute de către art. 4 din Legea 193/200, concluzionând în sensul că aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, fapt ce le-a conferit un caracter abuziv. Simplul fapt că respectivele clauze au avut un caracter preformulat și nu au fost negociate cu reclamanții nu a constituit temeiul constatării lor ca abuzive, aceasta rezultând din disproporția între drepturile și obligațiile părților pe care l-au generat.
În aceste condiții, tribunalul consideră că faptul constatării caracterului abuziv al clauzelor invocate de către intimații reclamanți nu a fost determinate de o apreciere ab initio a acestui caracter, ci de o analiză detaliată și concretă, raportată la efectele contratului de credit încheiat între părți, iar nu generică, a acestui caracter.
Aceste elemente ale contractului de credit puteau fi analizate de instanță în condițiile art. 4 alin.6 din Lg. nr. 193 – „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”. Se observă astfel că nici art. 4 alin. 6 din Lg. nr. 193, nici art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb și la exprimarea în mod clar și inteligibil a respectivelor clauze. De altfel, prin hotărârea CJCE din cauza Murciano Quintero, s-a stabilit că instanța este obligată să verifice din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
În fapt, potrivit art. 3 lit.a rata dobânzii curente este de 3,99% pe an, dobândă fixă, aceasta putând fi revizuită de bancă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară (lit. d), împrumutatului urmând a i se comunica noua rată a dobânzii, modificarea operând de la comunicare.
Tribunalul consideră astfel că, atât timp cât din conținutul acestei clauze rezultă că noua dobândă este obligatorie pentru client, deși nu are loc o negociere asupra cuantumului acesteia, respectiva clauză este una abuzivă, în raport cu dispozițiile art.4 din Legea nr. 193/2000, căci nu se poate considera că prin semnarea contractului reclamanții au renunțat la dreptul lor de a negocia eventualele modificări ale clauzelor contractuale, dreptul la negociere fiind unul legal și neputând face obiectul renunțării. Se apreciază că atâta timp cât părțile nu au determinat în contract ce înseamnă „schimbare semnificativă” pe piața monetară, nefiind prevăzuți nici indicii de referință în funcție de care operează clauza de revizuire, această clauză este abuzivă deoarece lasă la aprecierea unilaterală a băncii condițiile și situațiile în care devine aplicabilă.
În speță, recurenta nu a precizat în funcție de care indicatori a procedat la majorarea dobânzii fixe, iar trimiterea la majorarea costurilor de refinanțare sau a ratei de referință a BNR nu are nici o importanță atâta timp cât aceste elemente nu au fost inserate în contract, deci nu au fost negociate cu reclamanții.
Criticile formulate în raport de anularea clauzei având ca obiect comisionul de risc sunt neîntemeiate, tribunalul constatând că acesta nu este definit în Condițiile generale ale contractului astfel că nici intimații reclamanți la momentul încheierii contractului și nici instanța nu poate aprecia asupra legalității perceperii acestor comisioane, cât timp motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției, ci aceasta este doar justificată (ulterior încheierii contractului, prin apărările formulate în litigiu) prin durata mare a creditului acordat și eventualele modificări ce ar putea surveni pe parcursul derulării acestuia, modificări ținând de factori externi, iar nu de manifestări de voință concordante ale părților contractante.
În ceea ce privește cuantumul sumei la a cărei restituire a fost obligată recurenta, se constată că acest cuantum a fost corect determinat de instanța de fond, ținându-se seama de sumele plătite cu acest titlu ,așa cum rezultă din extrasul de cont aflat la dosarul de fond, și avându-se în vedere cursul de schimb valutar din ziua depunerii cererii de chemare în judecată,neputându-se reține nici criticile recurentei cu privire la aceste aspecte.
Contractul de credit bancar nu este un contract aleatoriu în care întinderea sau chiar existența obligației pentru una sau pentru ambele părți nu se cunoaște în momentul încheierii contractului. D. în contractele aleatorii există șanse de câștig/pierdere pentru părțile contractante, fiecare parte urmărește să realizeze un câștig și să evite suportarea unei pierderi. Contractul de credit bancar este, chiar și când obligațiile debitorului nu sunt îndeplinite, un contract comutativ, întinderea obligațiilor părților fiind determinată la data încheierii acestuia. În aceste condiții, în speță este nejustificată stipularea plății unui "comision de risc" care să-i acopere băncii "riscurile asumate prin punerea creditului la dispoziția clientului", creditoarea fiind îndreptățită să solicite garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului dacă acestea sunt insuficiente.
Pe de altă parte, perceperea unei sume (comision de risc) de către creditor, fără să ofere în schimb o contraprestație, contravine caracterului sinalagmatic al contractului de credit și reprezintă pentru debitor o obligație lipsită de cauză.
Este nefondată critica referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept intern și european incidente în cauză. Prevederile art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE nu pot beneficia de un efect direct orizontal și nici chiar de un efect direct vertical decât în situația în care aceste prevederi nu ar fi fost transpuse sau ar fi fost greșit transpuse în legislația română.
În aceste condiții, față de faptul preluării exprese și literale a art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE în conținutul Legii 193/2000 – art.4 alin.6, instanțele naționale, în aprecierea caracterului abuziv al unor clauze contractuale urmează să aibă în vedere dispozițiile legii interne, o eventuală transpunere defectuoasă, ceea ce însă nu se poate considera cu privire la dispoziția normativă sus-menționată, îndreptățind doar la o interpretare conformă, iar nu la un efect direct.
Mai mult chiar posibilitatea instanțelor naționale de a aprecia cu privire la caracterul abuziv al unor clauze contractuale, poziție constantă exprimată de către CJUE în jurisprudența sa, se poate extinde chiar și asupra clauzelor referitoare la obiectul sau prețul contractului, precum clauza reglementând comisionul de risc, comision cu privire la care însăși recurenta susține că afectează valoarea D. a contractului, în măsura în care aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Acest fapt rezultă din interpretarea per a contrario a art.4 alin.6 Legea 193/2000, teza finală, text ce preia literal conținutul art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE.
Prin urmare, tribunalul apreciază că sunt nefondate criticile referitoare la greșita aplicare a legii, instanța de fond realizând o corectă stabilire a dispoziției aplicabile - art.4 alin.6 Legea 193/2000 și o corectă interpretare a conținutului acesteia.
În consecință, apreciind drept nefondate criticile invocate de către recurentă, în raport de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă prezentul recurs, acesta fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent pârât . BUCUREȘTI cu sediul în București, Șoseaua P. ,nr.42 ,. 10, sector 2,
împotriva sentinței nr._/21.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți B. M., și B. L. cu domiciliul ales în C., Bld.D., nr.104, ..2, județul D.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Președinte, C. I. C. | Judecător, I. O. | Judecător, O. P. A. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.P.A. O.
Tehn.red./A.F. 29 Ianuarie 2013
Red.jud.fond.M.O.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 31/2013. Tribunalul DOLJ | Constatare nulitate act. Decizia nr. 27/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
