Pretenţii. Decizia nr. 384/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 27951/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 384/2013
Ședința publică de la 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. C.
Judecător I. O.
Judecător O. P. A.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent reclamant . împotriva sentinței nr 2054/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât S.C. M. L. S.A, având ca obiect pretenții disjungere
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimat pârât - S.C. M. L. S.A consilier juridic C. G., lipsind - recurent Reclamant - .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că nu a fost depusă taxa judiciară de timbru și timbru judiciare de recurent reclamant ., după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării .
Consilier juridic C. G. pentru intimat pârât - S.C. M. L. S.A, depune la dosar delegație de reprezentare juridică și solicită într-o primă teză anularea recursului ca netimbrat iar în subsidiar invocă tardivitatea declarării recursului.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele
Cererea de recurs nu a fost timbrată.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
Deși legal citat pentru termenul de judecată din data de 03 iunie 2013, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru pentru recurs în valoare de 4 lei noi, timbru judiciar pentru recurs în valoare de 0,3 lei (conform procesului verbal din data de 26.03.2013, fila 6) recurentul contestator nu și-a îndeplinit obligația, astfel încât, văzând și dispozițiile legale mai sus menționate, instanța urmează a anula ca netimbrat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul ca netimbrat declarat de recurent reclamant . împotriva sentinței nr 2054/06.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat pârât S.C. M. L. S.A
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013
Președinte, C. I. C. | Judecător, I. O. | Judecător, O. P. A. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.I.O.
Tehn.red./A.F. 05 Iunie 2013
Rerd.jud.fond.R.G.Ș.
| ← Radiere. Sentința nr. 1107/2013. Tribunalul DOLJ | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|








