Pretenţii. Decizia nr. 407/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 407/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 1754/223/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 407/2013
Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Judecător T. I. H.
Judecător V. V.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent pârât . C. împotriva sentinței nr. 1176 din 23.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă
N. F., având ca obiect pretenții PRIVEȘTE DOSARUL NR._
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurent pârât . C. avocat R. T. lipsind intimata reclamantă - N. F.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța din oficiu, dispune rectificarea citativului în sensul că N. F. este intimat reclamant și nu recurent reclamant.
Avocat R. T. pentru recurent pârât,depune la dosar delegație de reprezentare juridică, ordin de plată din 18.04.2012 în sumă de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei care se anulează la dosar,prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului precum și un set de înscrisuri și arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat R. T., solicit admiterea recursului,modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ,menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
La data de 17 mai 2012, pe rolul Judecătoriei Drăgașani s-a înregistrat sub nr.1754, acțiunea formulată de reclamanta N. F., domiciliată în comuna Mădulari, . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul social în C., ., județul D., prin care contestă factura de energie electrică nr._/19 decembrie 2011 emisă de pârâtă pentru suma de 2.627,55 lei.
La dosarul cauzei reclamanta a depus înscrisuri.
Prin întâmpinarea de la filele 18-27 dosar, pârâta a invocat mai multe excepții, printre care și excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D., asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, conf. art. 137 cod proc. civilă.
În motivarea acestei excepții, pârâta arată că în speță sunt incidente disp. art. 5, 7 și 10 pct. 8 cod procedură civilă, competența teritorială aparținând Judecătoriei C..
Astfel, pârâta, persoană juridică, are sediul în C., ., județul D., deci instanță competentă pentru soluționarea litigiului este cea de la sediul principal, respectiv Judecătoria C. și nu Judecătoria D., cum greșit a înțeles să se îndrepte reclamanta, regula în această materie fiind că pricinile sunt de competența instanței de drept comun din punct de vedere teritorial, care în speță este instanța de la domiciliul pârâtului.
Mai mult, potrivit disp. art. 10 pct. 8 cod proc. civilă „În afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: …… în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt”, în speță, pretinsul fapt ilicit, respectiv emiterea facturilor a căror anulare se solicită s-a produs de către și la sediul pârâtei C. Distribuție, astfel încât competența teritorială aparține Judecătoriei C..
Prin sentința nr. 1176/23.01.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a admis exceptia inadmisibilitatii cererii, a respins actiunea formulată de reclamanta N. F., împotriva pârâtei ., ca prematur formulată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond potrivit disp. art. 5 Cod proc. civilă „Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului”, iar potrivit disp. art. 7 alin. 1 din același act normativ „Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal”.
De asemenea, potrivit disp. art. 10 pct. 8 cod proc. civilă „În afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: …… în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt”,
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse la dosarul cauzei, sediul social al pârâtei este în C., ., județul D., reprezentantul acesteia arătând, pe fondul cauzei, că pârâta nu are reprezentanță sau un sediu secundar în circumscripția Judecătoriei D., motiv pentru care, având în vedere situația de fapt expusă mai sus și textele de lege expuse mai sus cât și disp. art. 158 cod proc. civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost inregistrata pe rolul instantei sub nr._ din data de 19.10.2012.
La data de 05.12.2012 reclamanta a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar privind plata taxei judiciare de timbru.
Prin Incheierea de sedinta din data de3 09.01.2013, instanta a admis cererea privind acordarea ajutorului public judiciar si a dispus scutirea reclamantei de la plata sumei de 221,16 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru.
La termenul de judecata din data de 23.01.2013 pârâta, prin apărător, a invocat excepția prematurității acțiunii pentru nerespectarea disp. art. 720 ind. 1 C.P.CIV. privind procedura concilierii prealabile.
Având în vedere natura comercială a litigiului precum și caracterul evaluabil în bani al cererii care fac obiectul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art.720 ind.1 c.p.c., reclamanta avea obligația îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe.
Potrivit art. 720 ind.1 C.P.CIV. „În procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”, iar convocarea va cuprinde arătarea în scris a pretențiilor, temeiul lor legal, actele doveditoare și se va efectua prin „scrisoare recomandată cu dovadă de primire, telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare”.
Ori, în cauză nu s-a făcut dovada acestei comunicări și nici a celorlalte elemente ale convocării.
Caracterul prealabil și obligatoriu al concilierii prealabile rezultă și din aplicarea prevederilor art.109 alin. 2 C.P.CIV. care prevăd că ”În anume cazuri prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
Din textele legale invocate rezultă obligativitatea concilierii directe, motiv pentru care instanța va admite excepția invocată, urmând să respingă acțiunea ca prematur formulată.
Împotriva sentinței nr. 1176/2012 a declarat recurs pârât . solicitând admiterea.
În motivare arată că sentința este în parte nelegală și netemeinică, în mod greșit instanța de fond nepronunțându-se asupra cereri de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6239,67 lei în condițiile în care,la instanța de fond a solicitat prin întâmpinare obligarea reclamantei și a depus dovada efectuării acestor cheltuieli,astfel cum în mod corect rezultă din dovezile aflate la dosar.
Din înscrisurile depuse la dosar,rezultă cu certitudine serviciile juridice prestate în prezenta cauză,documentele redactate,precum și reprezentarea asigurată la patru termen de judecată, activități ce justifică suma de 6239,67 lei solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Recursul a fost timbrat corespunzător.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, prin motivele de recurs formulate a fost criticată sentința instanței de fond pentru omisiunea de a se pronunța asupra unui capăt de cerere relativ la acordarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 281 ind.2 alin.1 ,C.pr.civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care, se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar potrivit art. 281 ind. 2 a, completarea hotărârii nu se poate cerere pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 282 ind.2 C.pr.civ.
Ca atare, omisiunea instanței de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată nu se poate soluționa pe calea recursului, fiind necesar a fi formulată o cerere de completare a dispozitivului sentinței, în condițiile art. 282 ind. 2 alin.1 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 va fi respins prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurent pârât . C. cu sediul în C., ., judetul D., împotriva sentinței nr. 1176 din 23.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă N. F. cu domiciliul in comuna Mădulari, ..
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2013
Președinte, L. D. | Judecător, T. I. H. | Judecător, V. V. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.V.V.
Tehn.red.A.F. 9 iulie 2013
Red.jud.fond.D.S.
| ← Radiere. Sentința nr. 1095/2013. Tribunalul DOLJ | Pretenţii. Sentința nr. 708/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








