Pretenţii. Decizia nr. 66/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 12386/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 66/2013
Ședința publică de la 18 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. O.
Judecător O. P. A.
Judecător C. I. C.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent pârât . BUCUREȘTI împotriva sentinței nr._/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți M. Ș. și M. M. E. având ca obiect constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns pentru recurent pârât - . BUCUREȘTI avocat D. B. și intimații reclamanți M. Ș. și M. M. E., personal și asistați de avocat C. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat D. B., pentru recurent pârât, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică, ordin de plată nr. 1/09.01.2013 în sumă de 398 lei și timbru judiciar de 3,3 lei,care se anulează la dosar, prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului și arată că între părți a fost încheiată o tranzacție.
Avocat A. C. pentru intimații reclamanți, depune la dosar împuternicirea de reprezentare juridică și arată de asemenea că între părți a fost încheiată o tranzacție.
Intimații reclamanți M. Ș., M. M. E., și avocat D. B., reprezentant convențional al recurentei pârâte au semnat în fața instanței contractul de tranzacție ce a fost atașat la dosar.
Avocat A. C. pentru intimați, solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți.
Avocat D. B. pentru recurenta pârâtă solicită de asemenea să se ia act de tranzacția încheiată între părți.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamantii M. Ș. și M. M. –E. au chemat in judecată pe pârâta ., solicitând instanței să se constate nulitatea clauzelor prevazute de art. 3 litera d) precum si art. 5 lit. a din convenția de credit nr._/26.06.2008, anularea acestor clauze și restituirea sumelor reprezentând comision de risc, redenumit ulterior comision de administrare, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat ca la data de 26.06.2008, au incheiat cu pârâta conventia de credit nr._, reprezentând credit ipotecar, in baza careia au imprumutat suma de 66.745 CHF.
Reclamantii arata ca art. 3 lit d „data ajustarii dobânzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicând imprumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, constituie o clauza abuziva in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Mentioneaza ca pârâta in mod unilateral a inteles sa modifice nejustificat dobânda, in sensul majorarii acesteia, motivând aceasta prin intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara, motivul neîndeplinind condițiile susmenționate.
In ceea ce priveste art. 5 lit. a „ comision de risc: 0,1% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta pe toata perioada de derulare a conventiei de credit” este un comision ce este perceput in mod nelegal si totodata este nejustificata plata acestuia.
Arata ca această clauză prevazuta de art. 5 lit a, din conventia de credit, este considerata abuziva având in vedere ca incalca dispozitiile legii 193/2000.
Reclamantii susțin că nu se justifică comisionul de risc nici din perspectiva acoperirii riscului valutar, plata făcându-se tot în moneda creditului și nici din perspectiva întârzierii plății creditului, banca aplicând, conform contractului, un comision de penalizare.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 1, 2, 4, 13 si 14 din Legea nr. 193/2000, art. 948 alin. 4 si art. 966 C.civ., OUG 50/2010.
La data de 15.06.2012, pârâta a formulat întâmpinare in care a invocat exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata întrucât nu cuprinde obiectul și valoarea lui, exceptia prescriptiei dreptului de a solicita anularea clauzei abuzive și a dreptului reclamantilor de a solicita restituirea comisionului de risc.
A arătat că acțiunea prin care se urmărește anularea unor clauze presupus abuzive este prescrisă, nulitatea fiind cea relativă.
De asemenea, a precizat că admiterea acțiunii în anulare nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate deoarece contractul de credit este unul cu executare succesivă, anularea neavând deci efecte retroactive.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, parata a arătat, în esența, ca reclamanții au luat cunoștință si au semnat convenția de credit, declarând ca sunt de acord cu clauzele contractuale, iar majorarea ratei dobânzii curente este in conformitate cu clauzele însușite de către părți.
În același sens, s-a susținut ca reclamanții au fost de acord cu plata comisionului de risc, pe toata durata creditului, convențiile legal făcute având putere de lege intre părțile contractante, cf. art. 969 Cod Civil.
Susține de asemenea că această clauza contractuală privind comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Lg. 193/2000, iar comisionul de risc reprezintă parte integrantă a prețului contractului .
Referitor la clauza prevăzută de art. 3 lit. d, arată că aceasta a fost negociată cu reclamanții și, de asemenea că nu se creează un dezechilibru semnificativ cât timp pârâta modifică rata dobânzii doar în situația apariției unor situații semnificative pe piața monetară.
La data de 26.09.2012 reclamantii au precizat cererea cu privire la cuantumul pretentiilor solicitate, respectiv restituirea comisionului de risc in cuantum de 4814 CHF.
Prin sentința nr._/26.09.2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind nulitatea clauzelor contractual, excepția prescripției dreptului la acțiune privind restituirea comisionului de risc, a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a clauzelor abuzive prevăzute de art. 3 lit. d) și art. 5 lit. a) din convenția de credit nr._/26.06.2008 și a obligat pârâta la restituirea sumei de 3034 CHF percepută cu titlu de comision de risc, redenumit comision de administrare din data de 6.09.2010 și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut ca la data de 26.06.2008, reclamantii au incheiat cu pârâta conventia de credit nr._ pentru acoperirea cheltuielilor personale, in baza careia reclamantii au împrumutat suma de 66.745 CHF.
În Condițiile speciale ale convenției a fost stipulat la art. 3 – dobânda in cuantum de 3,99% p.a, iar la pct. 3 lit. d că „ banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul în intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii.”.
La pct 5 lit a s-a precizat existența unui„ comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată durata de derulare a Convenției”.
Convenția de credit nr._ reprezintă un contract ale cărui clauze intră sub incidența Lg.193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori.
Examinând clauza prevăzută la art. 3 lit. d) din convenție, prin care este prevăzut dreptul pârâtei de a revizui dobânda curentă, se constată că trimiterea la situația „intervenirii unor schimbări semnificative pe piață”, nu reprezintă un motiv precizat în mod concret în contract ( pct. 1 lit. a alin.1 din lista anexă a Lg. nr. 193 – sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract).
În cauză motivul unei schimbări semnificative pe piața monetară nu îndeplinește cerințele sus-menționate, o schimbare pe care o persoană sau o instituție bancară o apreciază ca fiind semnificativă putând fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, ar trebui ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, posibilitate neprevăzută însă în contract, astfel că clauza analizată este abuzivă.
În plus, în contract nu se face trimitere la nici un element în funcție de care va fi stabilită noua dobândă, la formula de calcul a acesteia, dreptul pârâtei părând a fi absolut, nesupus nici unei limitări.
Instanța a constatat că și clauza prevăzută la art. 5 lit. a din condițiile speciale, conform căreia reclamanții sunt obligați să achite un comision de risc de 0,1 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată durata de derulare a convenției, este abuzivă.
În acest sens, se observă că în contract nu este definit comisionul de risc, iar motivația perceperii lui nu este indicată nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției, ci aceasta este doar justificată (ulterior încheierii contractului, prin apărările formulate) prin durata mare a creditului acordat și eventualele modificări ce ar putea surveni pe parcursul derulării acestuia, modificări ținând de factori externi, iar nu de manifestări de voință concordante ale părților contractante.
Contractul de credit bancar nu este un contract aleatoriu în care întinderea sau chiar existența obligației pentru una sau pentru ambele părți nu se cunoaște în momentul încheierii contractului deoarece ar depinde de un eveniment viitor și incert. D. în contractele aleatorii există șanse de câștig/pierdere pentru părțile contractante, fiecare parte urmărește să realizeze un câștig și să evite suportarea unei pierderi.
Contractul de credit bancar este, chiar și când obligațiile debitorului nu sunt îndeplinite, un contract comutativ, întinderea obligațiilor părților fiind determinată la data încheierii acestuia. În aceste condiții, în speță, este nejustificată stipularea plății unui "comision de risc" care să-i acopere băncii "riscurile asumate prin punerea creditului la dispoziția clientului", creditoarea putând să solicite garanții pentru rambursarea împrumutului și să refuze încheierea contractului dacă acestea sunt insuficiente.
Excepția prescripției dreptului de a cere anularea clauzelor invocată de către pârâtă a fost apreciată de către instanța ca fiind neîntemeiată. Pârâta susține că interesul protejat este unul privat și deci sancțiunea este nulitatea relativă, astfel că dreptul la acțiune se prescrie în 3 ani de la data încheierii contractului respectiv 9.08.2007, iar cererea a fost promovată după acest moment, la data de 9.05.2012. Instanța a constatat că în legislația protecției consumatorilor se urmărește un obiectiv de protecție, normele fiind unele de ordine publică.
Împotriva sentinței nr. _/26.09.2013 a declarat recurs pârâta ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, modificarea sentinței în sensul constatării că acțiunea este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către aceștia, admiterea excepției prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate drept comision de risc de la data de încheieri convenției de credit, modificarea sentinței în sensul de a se constata că dreptul reclamanților de a li se restitui suma încasată în baza comisionului de risc de la data invocată este prescrisă ,,întrucât a trecut mai mult de trei ani de la data încasării și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate, arată că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților", iar hotărârea dată cu încălcarea acestora reprezintă un motiv de desființare a acesteia.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind în mod greșit că acțiunea este imprescriptibilă, dată fiind nulitatea care afectează clauzele abuzive. A arătat că în raport de temeiul juridic invocat - Legea nr. 193/2000, nulitatea clauzelor cuprinse în convenția de credit este o nulitate relativă, normele de drept invocate protejând un interes privat, individual al persoanei care a încheiat contractul. Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 din Decretul 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani, care începe să curgă potrivit art. 9 din acest termen de la data la care contractantul a cunoscut cauza anulării și întrucât convenția a fost încheiată în anul 2008, iar cererea a fost înregistrată în anul 2012, deci după expirarea termenului de trei ani, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă. Pe de altă parte, întrucât odată cu stingerea dreptului la acțiunea principală, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii, a arătat că este prescrisă și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanți.
In mod greșit instanța de fond ,în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate în baza comisionului de la data încheieri convenției de credit,a obligat recurenta la restituirea sumelor de la data invocată de reclamanți,neținând cont de termenul general de prescripție de 3 ani ,instanța nu putea să le acorde decât pe exact ultimii trei ani de la data introducerii acțiunii.
Un alt motiv de recurs privește faptul că instanța de fond a aplicat în mod greșit normele de drept intern și european relevante în judecarea corectă a speței, referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D., acesta reprezentând prețul serviciului prestat de bancă; s-a susținut că instanțele de fond au obligația de a nu aplica prevederile dreptului național contrare directivei, iar traducerea art. 4 alin2 al Directivei 93/13/CEE în legislația românească este una nefericită, iar instanța de fond ar fi trebuit să se prevaleze de textul directivei europene și să o aplice în consecință; astfel, din analiza art 4 alin2. din Directivă se deduce faptul că prețul unui serviciu, așa cum este comisionul perceput de bancă, nu poate face obiectul analizei din perspectiva caracterului abuziv, fiind de notorietate că întru –un contract de credit prețul este constituit din dobândă și comisioane, toate incluse în cuantumul dobânzii anuale efective, iar, pe de altă parte,, convenția de credit semnată constituie legea părților, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Pe fondul cauzei a arătat că clauzele prevăzute în art. 3 lit. d și art. 5 lit. a din contractul de credit nu sunt clauze abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Împrumutații au cunoscut de la data semnării contractului cât va fi cuantumul comisionului de risc de plătit pentru toată perioada de derulare a creditului. În plus, deși instanța nu putea analiza prețul, aceasta nu motivează în fapt nici măcar celelalte două condiții, rezumându-se doar să afirme că acestea sunt îndeplinite, dar o justificare concretă nu se reține, aceasta nu reușește să motiveze de ce aceste clauze creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Recurenta a susținut că au fost negociate clauzele pretins abuzive, că acestea nu creează un dezechilibru semnificativ, în mod eronat reținând instanța de fond că recurenta ar fi trebuie să justifice mai în detaliu cauzele perceperii comisionului de risc, întrucât apreciază că acesta reprezintă prețul contractului – care este lege a părților, și prin urmare comisionul de risc a fost un cost asumat și acceptat de către client.
Clauza contractuală ce reglementează dreptul recurentei de a percepe comisionul de risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din legea 193/2000, astfel că clauza reglementată la art. 5 din convenția de Credit a fost negociată, aceasta nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Ca și alte comisioane și comisionul de risc este un element al prețului băncii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE.
Recursul a fost timbrat cu suma de 398 lei și timbru judiciar de 3,3 lei.
La acest termen de judecată părțile au prezentat instanței tranzacția încheiată în vederea stingerii litigiului. Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 271 și următ. din Codul de procedură civilă, instanța, luând act de înțelegerea părților, va admite recursul și va modifica sentința judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă . BUCUREȘTI cu sediul in Bucuresti, Sector 2, ., . 10 împotriva sentinței nr._/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți M. Ș. și M. M. E. cu domiciliul în C., ., .. 1, .
Modifică sentința nr._/2012 a Judecătoriei C. în sensul că ia act de înțelegerea părților pe care o consfințește conform tranzacției:
"CONTRACT DE TRANZACȚIE
Partile subscrise:
..A. (“BANCA”) cu sediul social in Bucuresti, Sector 2, ., etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, cod unic de inregistrare_, prin Sucursala C. inmatriculata la Registrul Comertului sub nr J_, CUI_, cu adresa in C., ., nr.52, . D., reprezentata de: Dl/Dna D. I. S., in calitate de Director Sucursala C., si de Dl/Dna B. C. A., in calitate de Manager R. Clienti
si
Dnul M. S., casatorit, nascut la data de 11.01.1974, in Tirgu Carbunesti, ,jud.Gorj, identificat cu CI . nr._, eliberata de SPCLEP C., la data de 19.02.2008, CNP_, domiciliat in mun C., jud. D., ., ., ., telefon mobil_, e-mail: -
Dna M. M. E., casatorita, nascuta la data de 17.10.1976, in C.,, jud.D., identificat cu CI . nr._, eliberata de SPCLEP C., la data de 15.05.2006, CNP_, domiciliata in mun C., jud. D., BLD Oltenia, nr. 25, ., ._, e-mail: -
, în calitate de CLIENtI
denumiți în cele ce urmează, separat, „Parte” și/sau „Partea” și împreună „Părți” și/sau „Părțile”.
Având în vedere următoarele:
a) Părtile au semnat la data de 26.06.2008 Conventia de credit nr._ prin care Banca a pus la dispozitia dlor M. S. si M. M. E. un credit în valoare de 66.745 (saizecisisasemiisaptesutepatruzecisicinci) CHF pentru acoperirea cheltuielilor personale curente, cu o dobândă anuală efectivă (D.) de 6.94 %, Conventie modificată prin Actele adiționale subsecvente, inclusiv cel de implementare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, credit garantat cu garantie imobiliara.
b) Între Banca, pe de o parte, și Clienti, pe de altă parte, există la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) o situatie litigioasa („Litigiul”) decurgand din existenta pe rolul Tribunalului D. a dosarului cu nr._ avand ca obiect anularea clauzelor prevazute la art. 3 lit. d) din Conventia de credit, cu privire la data ajustarii dobanzii si a clauzelor prevazute la art. 5 lit. a) referitoare la comisionul de risc si la comisionul de administrare precum si restituirea sumelor incasate drept comision de risc, respectiv comision de administrare credit.
c) Părțile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil toate situațiile (pre)litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct.b), care își au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.
În considerarea celor de mai sus, în baza art. 2267-2278 din Codul Civil, a art. 247 și a art. 271-273 din Codul de procedură civilă, în urma negocierilor purtate Părțile au convenit în mod liber si neviciat să încheie prezentul Contract, după cum urmează:
Art. 1 – Stingerea Litigiilor
a) În vederea realizării celor prevăzute la pct. (B) de mai sus, Părțile convin convin să stingă pe cale amiabilă Litigiul existent între ele la Data Semnării, prin care se contestă valabilitatea clauzelor contractuale mentionate la lit. b) de mai sus, tinzându-se la anularea acestora, precum și
b) să preîntâmpine orice potențiale situații litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.
În vederea stingerii Litigiului Banca a platit Clientilor in contul nr.RO72 VBBU 2511 DJ20 9491 0501 deschis la Sucursala C. suma de 4275,06 (patrumiidouasutesaptezecisicinci,06%) prinordin de plata din data de 06.07.2011 in valoare de 3720,90 CHF si prin ordin de plata din data de 05.11.2012 in valoare de 554,16 CHF.
c) Banca si Clientii se obliga reciproc sa nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecata efectuate in cursul procedurilor judiciare avand ca obiect de Conventia de credit nr._/26.06.2008.
d) Prin plata sumei 4275,06 (patrumiidouasutesaptezecisicinci,06%)de catre Banca, Clientii declara ca nu mai au nici o pretentie prezenta si/sau viitoare asupra Bancii in legatura cu costurile generate de Conventia de credit nr._/26.06.2008.
e) Orice modificare ulterioara de catre Parti a prezentei tranzactii face parte integranta din aceasta fara a fi necesara obtinerea unei hotarari de expedient.
f) Părțile se obligă sa depuna prezentul contract de tranzactie in dosarul nr_ aflat pe rolul Tribunalului D. la termenul din 18.02.2013 pentru a se lua act de acesta si pentru a se consfinti intelegerea lor prin pronuntarea unor hotarari de expedient.
g) Partile cunosc ca, potrivit art. 273 din Codul de procedura civila, hotararile care consfintesc invoiala partilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii.
h) In conformitate cu dispozitiile art. 120 din OUG 99/2006 prezenta conventie, inclusiv actele aditionale, constituie titlu executoriu.
Art. 2 – Confidențialitate
(1) Toate informațiile, datele și documentele pe care una dintre Părți le obține de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării și îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informații confidențiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informații se obligă să păstreze confidențialitatea pe o durata nelimitată.
(2) Fiecare dintre Părți va folosi informațiile, datele și documentele confidențiale numai în vederea realizării obiectului Contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop.
Prezentul contract, împreună cu anexele ce fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților si înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
Prezentul contract a fost încheiat la 18.02.2013 într-un număr de 4 exemplare, din care câte unul pentru fiecare parte și unul pentru a fi prezentat in fata instanței de judecată, dacă va fi cazul.
M. S. semnătura ss. indescifrabil
M. M. E. semnătura ss. indescifrabil
Av D. și Asociații pentru . semnătura ss. indescifrabil"
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 18 februarie 2013
Președinte, I. O. | Judecător, O. P. A. | Judecător, C. I. C. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.I.O.
Tehn.red./A.F. 01.03.13
Red.jud.fond.D.S.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul DOLJ | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|








