Excludere asociat. Sentința nr. 723/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 723/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2968/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINTA Nr. 723
Ședința publică de la 19 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Grefier A. U.
x.x.x.x.x
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe reclamant V. C. W. ATALIA VINCENT și pe pârât ., pârât W. M. J. BERNARD, având ca obiect excludere asociat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamant - V. C. W. ATALIA VINCENT prezent și asistat de av. A. I. și av. G. B. pentru pârât - W. M. J. BERNARD și pârât - ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Av. A. I. pentru reclamant depune un certificat de furnizare informații nr._/18.06.2013 emis de ORC D. .
Av. G.B. pentru pârâți depune de asemenea un certificat de furnizare informații emis de ORC D. privind pe pârât ., arătând că este o societate pe acțiuni.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța, în raport de obiectul cererii și motivele invocate, acordă cuvântul părților pe excepția inadmisibilității formulării cererii cât și pe fond.
Av. G.B. pentru pârâți pune concluzii de admiterea excepției.
Av. A. I. pentru reclamant solicită respingerea excepției inadmisibilității formulării cererii., arătând că societatea este ca SRL, nu s-a formulat nici o cerere de suspendare a executării hotărârii adoptate, astfel încât ea își produce la acest moment efectele, a fost publicată în Monitorul Oficial și din acest punct de vedere cererea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, A. I. pentru reclamant solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, arătând că relațiile dintre asociați sunt iremediabil afectate iar cooperarea în cadrul societății este imposibilă.
Av. G.B. pentru pârâți având cuvântul, solicită proba cu martori și acte.
Instanța, în raport obiectul cererii de dispoz. art. 227 lit.e din Lg.31/1990 apreciază ca nefiind utile probele solicitate și acordă cuvântul pe fond.
Av. G.B. pentru pârâți solicită respingerea cererii ca neîntemeiată. Solicită cheltuieli de judecată depunând în acest sens chitanță onorariu avocațial.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
La data de 5 februarie 2013 reclamantul V. C. W. ATALIA VINCENT a chemat în judecată pe pârâții . și W. M. J. BERNARD solicitând excluderea asociatului W. M. J. Bernard pentru următoarele motive:
În fapt a arătat că în anul 2002, reclamantul împreună cu mai multe persoane, printre care și pârâtul susmenționat, au pus bazele unei societăți pe acțiuni . convenind asupra drepturilor și obligațiilor ce reveneau fiecăruia în cadrul entității juridice ce luase naștere.
Ulterior au intervenit neînțelegeri grave între asociați generate de atitudinea pârâtului W. M. J. Bernard, care, cu încălcarea dispozițiilor legale, a încercat să-și asigure un pachet majoritar de acțiuni și implicit controlul deplin asupra societății prin preluarea unor acțiuni aparținând altor asociați din cadrul firmei prin încheierea de cesiuni cu încălcarea prevederilor convenționale privind dreptul de preferință (10.09.2007, cesiunea încheiată cu Verlee Daisy, 05.03.2008 cesiunea încheiată cu Bordeyenne D. și din 29.10.2007 cesiunea încheiată cu T. I., toți trei având calitatea de asociați în cadrul societății pe acțiuni).
Toate acțiunile formulate de pârât împotriva reclamantului au culminat în anul 2007 cu încercarea de a-l îndepărta definitiv din societate, pârâtul convocând o adunare generală extraordinară având ca scop transformarea societății pe acțiuni în societate cu răspundere limitată și preluarea totală a controlului asupra societății de către pârât.
A arătat că instanța de judecată a constatat nulitatea absolută a actelor încheiate cu acest prilej stabilindu-se că au fost încălcate dispozițiile legale privind convocarea asociaților la Adunarea Generală Extraordinară (Sentința nr. 3286/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 irevocabilă ca urmare a respingerii apelului și recursului promovate de asociatul W. M. J. BERNARD, fiind efectuate aceste mențiuni la ORC de pe lângă Tribunalul D. revenindu-se la structura (rezoluția nr._/03.08.2012 pronunțată în dosarul nr._/04.07.2012 al ORC D..
A mai arătat că toate aceste acțiuni ale pârâtului au dus la prejudicii grave atât societății cât și reclamantului personal, activitatea societății a fost blocată imaginea acesteia fiind puternic afectată în relațiile cu partenerii comerciali.
Pentru aceste considerente solicita excluderea pârâtului din societate, acțiunile acestuia fiind contrare interesului societății.
În susținerea celor de mai sus înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba cu martori.
Cererea a fost timbrată corespunzător.
La data de 10.04.2013 pârâtul W. M. J. BERNARD a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nedovedită și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt a arătat că în anul 2002, a fost înființată . societate cu răspundere limitată cu trei asociați Dirk Verlee 12,5%, W. M. J. Bernard 50% și V. C. W. ATALIA VINCENT cu 37,5%.
În anul 2007 asociații au hotărât schimbarea formei juridice din SRL în SA componența acționariatului fiind: W. M. J. Bernard 0,1%, Bordeyenne D. 0,1% T. I. 0,1%, Dirk Verlee 0,1%, Verlee Daisy 0,1%, V. C. W. ATALIA VINCENT cu 0,3% șu UNION AGRI TRUST REG.LICHTENSTEIN 99,2% capitalul social fiind 5000 lei integral vărsat..
In anul 2007 a fost convocată Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților având pe ordinea de zi printre altele și schimbarea formei juridice din SA în SRL, hotărârea fiind atacată de acționarul V. C. W. ATALIA VINCENT. În urma judecății acțiunea reclamantului a fost admisă, hotărârea instanței de fond rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 349/02.02.2010 a ICCJ.
A mai arătat că în anul 2010 a fost convocată o a doua AGEA, hotărârea acestei adunări fiind atacată de același acționar, prin sentința Tribunalului D. nr. 3286/07.12.2011 fiind anulată și această hotărâre, sentința rămânând irevocabilă prin Decizia nr. 484/2012 a Curții de Apel C..
Precizează că ambele hotărâri au fost anulate pentru faptul că nu au fost ținute la sediul social al societății așa cum prevede legea.
Ultima modificare a formei juridice în evidențele ORC s-a făcut la data de 28.03.2013 modificare din care a rezultat că forma de organizare a societății este SA.
În acest context având în vedere faptul că societatea comercială a fost înființată în anul 2002 consideră că se supune legislației de la acea vreme ci nu noului cod civil așa cum a motivat petentul cererea.
În aceste condiții prezentate arată că excluderea acționarilor nu-și are temei în Lg. 31/1990 acționarul reclamant nefiind îndreptățit la o asemenea măsură nefiind îndeplinite condițiile art. 134 primitor la retragerea acționarilor
D. urmare acționarii nu pot fi excluși din societate această sancțiune fiind prevăzută numai pentru societatea în nume colectiv, comandită simplă și cu răspundere limitată.
Pentru aceste motive solicită respingerea acțiunii ca netemeinică, nelegală și nesusținută.
În susținerea celor de mai sus înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, interogatoriul și proba cu martori.
La termenul de judecată din 10 aprilie 2013 pârâtul a depus la dosar Rezoluția nr._/03.08.2012 pronunțată de ORC D. în dosarul nr._/04.07.2012 Sentința nr. 3286 din 07.12.2011 pronunțată de Tribunalul D. Secția II Civilă în dosarul nr._/63/2011, Rezoluția nr._/_, pronunțată de ORC D. în dosarul nr._/2013, HOT.A. nr. 1 din 12.03.2013, privind schimbarea formei juridice din SA în SRL iar apărătorul reclamantului a depus un certificat de furnizare informații emis de ORC D. privind pe pârâtă.
În ședința de judecată de la acest termen, instanța din oficiu invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
La data de 8 mai 2013 reclamantul a depus la dosar o Precizare la acțiune în sensul solicitării de excludere din . a asociatului W. M. J. BERNARD pentru motivele indicate în cererea introductivă determinat de ultimele evenimente intervenite în existența firmei respectiv Hotărârea nr. 1 a AGEA a . prin care s-a stabilit modificarea formei de organizare a societății din SA în SRL, hotărâre publicată în M.O.al Rimaniei și executorie.
Mai arată în cerere că în prezent nu s-a formulat nici o cerere de suspendare a executării hotărârii adoptate, astfel încât ea își produce la acest moment efectele, ceea ce face admisibilă cererea de chemare în judecată.
Av. G.B. pentru pârât W. M. J. BERNARD, a depus la dosar un certificat de furnizare informații emis de ORC D. privind pe pârât ., arătând că este o societate pe acțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține că prin cererea formulată s-a solicitat excluderea pârâtului W. M. J. BERNARD din ., invocându-se neînțelegerile grave dintre asociați, lipsa de cooperare a pârâtului în cadrul societății și lipsa elementului affectio societatis, cererea fiind întemaiată pe dipsoz. art. 1925 și 1928 NCCiv.
Este de observat, în primul rând că dispozițiile invocate din NCCiv. Nu sunt incidente în speță ,întrucât potrivit art. 3 din Lg.71/2011 de punere în aplicare a Lg. 287/2009 privind Codul Civil actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
În speța de față sunt aplicabile dispozițiile legii speciale – respectiv Lg.31 /1990, în raport de care se vor analiza cererile și excepțiile invocate.
Reclamantul a solicitat excluderea pârâtului dintr-o societate pe acțiuni. La data soluționării cauzei, ambele părți au depus la dosarul cauzei certificate constatatoare emise de ORC de pe lângă Tribunalul D., nr._/18.06.2013 și respectiv nr._/18.06.2013 din care rezultă forma de organizarea societății ca fiind SA- societate pe acțiuni. Potrivit dispozițiilor legale ce reglementează organizarea și funcționarea societăților pe acțiuni, un acționar nu poate fi exclus din societate la cererea altui acționar, cererea fiind astfel inadmisibilă.
Excluderea unui asociat la cererea altui asociat este prevăzută de lege pentru alte forme de organizare a societății- respectiv SRL și SNC, prima fiind o formă de organizare mixtă –societate de persoane și de capitaluri, iar cea de-a doua fiind forma tipică a societăților de persoane.
În cadrul unor asemenea forme de organizare a societății interesează existența sau inexistența lui affectio societatis, ca voință a asociaților de a conlucra împreună pentru realizarea obiectivului societar, acest aspect neavând nicio relevanță în cadrul societăților de capitaluri, cum este societatea pe acțiuni.
Chiar admițând că urmarea Hotărârii AGEOA nr. 1/12.03.2013 a ., a fost schimbată forma juridică de organizare în SRL, (împotriva Rezoluției Directorului ORC fiind însă formulată plângere la Tribunalul, D., motivele invocate de reclamantul V. C. W. ATALIA VINCENT, relative la neînțelegerile grave dintre asociați sunt însă motive de dizolvare a societății, astfel cum rezultă din dispoz. Art. 227 lit.e din Lg.31/1990 potrivit cu care societatea se dizolvă " prin hotărârea tribunalului, la cerere oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății", motivele de excludere a unui asociat din societatea cu răspundere limitată fiind prevăzute de dispoz. art. 222 alin.1 din Lg. 31/1990, respectiv: a)asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat; b)asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil; c)asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82 ; c)asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Prin urmare, din perspectiva formei de organizare a societății, astfel cum rezultă din evidențele ORC de pe lângă Tribunalul D., aceea de societate pe acțiuni, cerere apare ca fiind inadmisibilă, iar dacă s-a admite că aceasta s-a schimbat în SRL, conform Hotărârii AGEOA nr. 1/12.03.2013 a ., această cerere apare ca fiind neîntemeiată, motivul invocat fiind un motiv ce poate conduce la dizolvarea societății și nicidecum la excluderea asociaților.
Ca atare, pentru considerentele mai sus expuse va fi respinsă cererea, și., constatând culpa procesuală a reclamantului, în temeiul art. 274 C.pr.civ. va fi obligat acesta la plata sumei de 1295 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul V. C. W. ATALIA VINCENT cu domiciliul în com. Vâtop, ., pârâta . cu sediul în com. Vâtop, . și pârâtul W. M. J. BERNARD cu sediul procesual ales la cabinet avocat G. B. din C., Cl. București nr. 13, ., ., având ca obiect excludere asociat.
Obligă reclamantul la plata către pârâta . a sumei de 1295 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2013
Președinte, V. V. | ||
Grefier, A. U. |
Red. Jud. V.V.
A.U. /5ex/ 5 iulie 13
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 28/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








