Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1717/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1717/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 6618/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 1717/2013
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. E. D.
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei faliment privind pe debitoarea C. S. VOINTA C., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns administratorul judiciar B. C. SPRL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei C. S. VOINTA C., prin reprezentant O. C., lipsă fiind creditorii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosarul cauzei raport lunar privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor în temeiul art. 21 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței.
Constatându-se cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părți prezente.
Reprezentantul administratorului judiciar B. C. SPRL, solicită confirmarea planului de reorganizare astfel cum a fost aprobat în adunarea creditorilor.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 08.07.2013 debitorul C. S. VOINTA C., a supus atenției instanței, conform prevederilor art. 94 alin. 1 pct. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, planul de reorganizare a activității societății, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute la art. 33 alin. 6 din lege, care a fost aprobat la data de 01.08.2013, în temeiul art. 98 din Legea 85/2006.
La data de 30.09.2013 administratorul judiciar B. C. SPRL – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului C. S. VOINTA C. a depus la dosar raport întocmit în temeiul art. 21 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței, prin care învederează că la data de 08.07.2013, administratorul special al debitoarei a depus la Tribunalul D., la dosarul cauzei Planul de reorganizare a activității C. S. VOINTA C..
Administratorul judiciar a notificat singurul creditor – AFP C. – cu privire la depunerea planului de reorganizare. De asemenea, administratorul judiciar a publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/09.07.2013 anunțul privind depunerea Planului de reorganizare.
Prin convocarea nr. 2650/07.07.2013, transmisă prin corespondență creditorului AFP C. și publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/09.07.2013, administratorul judiciar a procedat la convocarea adunării cr editorilor în vederea exprimării votului cu privire la aprobarea Planului de reorganizare propus de administratorul special al debitoarei.
În data de 01.08.2013, a avut loc la sediul administratorului judiciar adunarea creditorilor, cu următoarea ordine de zi: exprimarea votului cu privire la Planul de reorganizare a activității C. S. VOINTA C., propus de administratorul special al debitoarei.
La această adunare, prezidată de administratorul judiciar a fost prezent singurul creditor AFP C., reprezentând creanțe garantate și creanțe bugetare, întrunindu-se un cvorum de 100 % din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor. În cadrul acestei adunări s-a hotărât aprobarea Planului de Reorganizare a activității debitorului C. S. VOINTA C., prin votul pozitiv al celor două categorii de creanțe.
Instanța constată astfel că planul de reorganizare a debitorului, propus de către acesta, a fost aprobat prin votul pozitiv al celor două categorii de creanțe, în cadrul adunării generale a creditorilor convocate pentru data de 01.08.2013. Totodată se reține faptul că în cuprinsul planului nu există vreo categorie de creanțe defavorizate.
Prin urmare, constatând astfel că planul de reorganizare propus de debitor a fost aprobat de adunarea creditorilor și reținând faptul că administratorul judiciar susține planul de reorganizare al debitorului, având în vedere că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale și, mai mult, este unul viabil prezentând șanse mari de reușită, societatea falită neavând bunuri în patrimoniu, iar creditorii nu au altă posibilitate de recuperare a creanțelor decât prin planul de reorganizare, urmează a se confirma planul de reorganizare a debitorului pe o perioadă de 3 ani, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 101 din Legea 85/2006.
Conform art. 103 legea 85/2006, debitorul va exercita dreptul de administrare prin reprezentanții săi legali propuși prin plan, sub supravegherea administratorului judiciar, desemnat în persoana B. C. SPRL, fiind obligați să depună rapoarte trimestriale asupra situației financiare, activitatea debitorului urmând a fi reorganizată în mod corespunzător, iar creanțele și drepturile creditorilor urmând a fi realizate astfel cum este prevăzut în plan.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006,
Confirmă planul de reorganizare a debitoarei . C., plan propus de administratorul special, și dispune reorganizarea activității debitoarei în mod corespunzător, pe o perioadă de 3 ani.
Dispune ca supravegherea activității debitoarei, exercitată de reprezentanții săi legali, să se facă de administratorul judiciar desemnat.
În temeiul art. 106 din Legea nr. 85/2006,
Obligă administratorul special și administratorul judiciar să prezinte comitetului creditorilor rapoarte trimestriale asupra situației financiare a debitoarei, ulterior aprobării acestea urmând să fie depuse la dosar.
Acordă termen la data de 11.02.2014 pentru depunerea raportului asupra situației financiare a debitoarei.
Dispune efectuarea din oficiu a mențiunilor în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul D..
Definitivă.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Președinte, R. E. D. | ||
Grefier, C. L. |
Red. D. R.
Tehnoredactat L. C./20.11.2013./3ex.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 839/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 437/2013.... → |
|---|








