Radiere. Sentința nr. 1067/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1067/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 12996/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 1067/2013

Ședința cameră consiliu de la 08 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. E. D.

Grefier C. L.

Pe rol, soluționarea cererii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D. - Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul procesual ales în mun. C., ., jud. D., împotriva pârâtei . - C., .. 56, J. D., având ca obiect radiere societate.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care, instanta stabileste onorariul cuvenit curatorului la suma de 50 lei, in sarcina societatii parate.

Constatand ca nu mai sunt alte cereri retine cauza spre solutionare.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

Prin cererea formulată, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu . - C., .. 56, J. D., să se dispună radierea acesteia din urmă și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, precum și comunicarea și efectuarea publicității legale a sentinței.

În motivarea cererii s-a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat și a documentelor din arhiva ORCT privind persoanele juridice s-a constatat dizolvarea de drept a . - C., .. 56, J. D., ca urmare a: sediu expirat.

În susținerea cererii reclamantul a depus la dosar sentința nr. 1092/08.03.2011, extras de registru emis în temeiul art. 9 alin. 3 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, au fost invocate dispozițiile 237 alin. 8 și alin. 9 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, dispozițiile art. 3 alin. 3 din OUG 116/2009 și dispozițiile Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului.

În dovedirea cererii a fost depusă la dosar, copie de pe sentința de dizolvare cu mențiunea irevocabilă.

Analizând cererea cu care a fost investit conform art.3 din OUG nr.116/2009, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 pentru a dispune radierea societății intimate. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar și din referatul întocmit rezultă că societatea intimată a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere. Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din lege, astfel că sunt întrunite cerințele alin.8 ale art.237 din Legea nr.31/1990, Tribunalul dispunând radierea din registrul comerțului a societății intimate și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.237 alin.9 din lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului București, cu sediul în mun. București, ., sector 3, reprezentat prin O. M. D. - Director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., cu sediul procesual ales în mun. C., ., jud. D., împotriva pârâtei . - C., .. 56, J. D..

Dispune radierea paratei din registrul comertului.

Hotărârea se înregistrează în registrul comerțului, se comunică partilor, Ministerului Finantelor Publice- Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe cale electronică și se afișează pe pagina de internet a O. și la sediul ORC D..

Cu apel in 30 de zile de zile de la comunicare pentru parti si de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei partea a IV a, pentru orice alte persoane interesate.

Cererea de apel se depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013.

Președinte,

R. E. D.

Grefier,

C. L.

Red jud RED

Tehnoredactat C.L. 14 Octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Sentința nr. 1067/2013. Tribunalul DOLJ