Acţiune în constatare. Decizia nr. 37/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 37/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 7706/121/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-ACIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 37
Ședința publică din data de 13.02.2014
PREȘEDINTE: C. S.
JUDECĂTOR: S. L.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER - A. I.
La ordine fiind soluționarea contestației în anulare a Deciziei civile nr. 239/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, cerere formulată de contestatoarea S.C P. B. ROMANIA S.A., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat D. S. din București, .. 2-4, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD - EST G., cu sediul în G., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen de judecată după repunerea pe rol a cauzei, cererea de recurs este motivată, este legal timbrată, se solicită judecarea cauzei în lipsă, iar prin serviciul registratură al instanței, contestatoarea a depus la dosar note de ședință, după care;
Tribunalul, constată terminată cercetarea judecătorească și reține dosarul în pronunțare asupra contestației în anulare de față.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ P. B. ROMANIA SA a formulat în contradictoriu cu C.J.P.C. G. contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 239/26.09.2013 a Tribunalului G., pronunțată în dosar nr._ . A solicitat anularea deciziei, rejudecarea recursului, admiterea acestuia și, pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii CJPC G., cu consecința constatării nulității absolute a procesului-verbal de constatare . nr._/26.11.2010.
Motivându-și în fapt contestația, a arătat ca a promovat recurs împotriva sentinței nr. 3548/9.04.2012 a Judecătoriei G.. Litigiul cu care instanța a fost investită a avut ca obiect juridic cererea prin care CJCP G. solicită instanței să constate existenta clauzelor abuzive menționate în procesul-verbal de constatare și să dispună aplicarea sancțiunilor prevăzute de art.16 din legea nr.193/2000.
Atât sesizarea CJPC, cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. C. și G. au fost admise de instanța de fond, calea de atac prevăzută fiind recursul în 15 zile de la comunicare.
Cu respectarea normelor de drept procesual și în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001 și al legii 146/1997, banca a declarat recurs în termen, la data de 13.05.2013. Motivele de recurs și taxa de timbru în suma de 39 lei au fost înaintate la data de 20.06.2012, conform art.34 al.2, 35 și 36 din OG nr.2/2001, dispoziții speciale și derogatorii, în sensul că motivarea recursului nu este obligatorie, motivele de recurs putând fi susținute și oral în fata instanței.
La data de 26.09.2013 instanța de recurs a rămas în pronunțare și a constatat nule recursurile declarate. Decizia instanței de recurs este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei greșeli materiale a completului investit.
A mai invocat contestatoarea că dispozițiile speciale în privința motivării recursului și a netimbrării cererilor în materie contravențională sunt extrem de clare și exprese. Cu toate acestea, instanța a încălcat flagrant normele și a dispus timbrarea cererii de recurs, iar contestatoarea s-a conformat.
Deciziile pronunțate au fost identice în toate cauzele ce au privit litigii similare aflate în ședința publică a aceluiași complet. Soluția a fost identică și în dosarul nr._ . A mai arătat contestatoarea ca cei do intervenienți sunt persoane cunoscute în zonă, cu multe litigii pe rol pronunțate în favoarea lor.
În drept a invocat art. 318 teza I și 319-321 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea contestației a depus înscrisuri.
A fost atașat dosarul nr._ .
Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.
Analizând și coroborând probele administrate în cauza, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.318 teza I din Codul de procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare dacă dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Doctrina și practica judiciară au inclus în mod constant în categoria acestor erori și situațiile în care în mod greșit se constata nul ca nemotivat un recurs motivat în termen legal, ori se anulează cererea ca netimbrată, deși obligația fusese îndeplinită.
În cauza de față, împotriva sentinței civile nr. 3548/9.04.2012 a Judecătoriei G. a declarat recurs pârâta P. B. ROMANIA SA. Sentința i-a fost comunicată la data de 7.06.2012, iar potrivit dispozițiilor codului de procedura civila, termenul de 15 zile pentru motivarea recursului s-a împlinit la data de 23.07.2012.
Recursul a fost declarat în termen de P. B. la data de 13.04.2012. În recursul declarat, pârâta menționează expres că motivarea acestuia nu este obligatorie, motivele putând fi susținute și oral în fata instanței, precum și faptul că recursul este suspensiv de executare și a fost declarat în temeiul dispozițiilor art.34 al.2 și art.3041 din Codul de procedură civilă.
Până la primul termen de judecata acordat în cauză, recurenta P. B. a depus, la data de 20.09.2012 prin fax motivele de recurs. Față de cele anterior menționate, acestea apar ca fiind tardiv depuse, sancțiunea fiind, conform regulii generale din codul de procedură civilă, constatarea recursului ca fiind nul pentru lipsa motivării.
Motivele de recurs au fost amplu dezvoltate, fiind întemeiate atât pe dispozițiile codului de procedură civilă, cât și pe cele ale OG nr.2/2001 și ale Legii nr.193/2000. Pârâta-recurentă a invocat atât la instanța de fond, cât și în fata instanței de recurs, în mod constant în apărare, în temeiul OG nr. 2/2001 o . privind nulitatea procesului-verbal de contravenție. Este evident că această recurentă a înțeles să invoce acest temei legal ca și normă specială, derogatorie de la dreptul comun și aplicabilă în cauza de față.
Se constată, de asemenea, că și instanța de fond a primit și a analizat detaliat apărările pârâtei întemeiate pe OG nr. 2/2001, ceea ce înseamnă că le-a considerat admisibile și a admis implicit că acest act normativ ar fi aplicabil în cauză.
Față de situația de fapt anterior expusă, instanța apreciază că pentru a concluziona că în cauza s-a săvârșit o eroare materială prin constatarea ca nul a recursului în condițiile în care motivarea nu era obligatorie, se impune analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 303 din codul de procedură civilă sau art. 34 al.2 din OG nr.2/2001.
Instanța a fost sesizata de către CJPC G. în temeiul Legii nr.193/2000. Aceasta a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor menționate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție nr._/26.11.2011, să fie obligată banca la modificarea clauzelor contractuale sau la excluderea lor din contract și să se aplice sancțiunile prevăzute la art.16 al.1 din lege (referitoare la faptul ca este contravenție, în măsura în care fapta nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatori).
Aceasta înseamnă că obiectul procesului îl constituie verificarea legalității procesului-verbal de constatare a contravenției încheiat de CJPC, întrucât aceasta este consecința directă a verificării caracterului abuziv al clauzei. Altfel spus instanța, verificând clauzele constatate prin procesul-verbal ca fiind abuzive, prin raportare la dispozițiile Legii nr.193/2000, verifică însăși legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției.
Concluzia se întemeiază și pe interpretarea art. 13 și 16 din legea nr.193/2001, care prevăd următoarele:
Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.
În caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit. Prin urmare, anularea procesului-verbal este consecința firească și obligatorie a faptului ca cele constatate în cuprinsul sau (caracterul abuziv al clauzelor contractuale) nu se verifică în realitate.
Art.16 al.2 din aceeași lege menționează că „prevederile prezentei legi se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 27 - 29.”
Concluzionând, clauzele contractuale constatate a fi abuzive nu constituie obiectul litigiului, ci obiectul contravenției. Ele sunt analizate doar prin prisma faptului că pot fi o faptă contravențională ce ar atrage aplicarea unei sancțiuni contravenționale, dacă au fost corect și legal constatate și reținute în procesul-verbal. OG nr.2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională este pe deplin aplicabil, cu excepția art.27-29, referitoare la punerea în executare.
Nu poate fi primită ipoteza conform căreia Legea nr.193/2000 se completează cu OG nr.2/2001 numai în ceea ce privește aplicarea unei sancțiuni contravenționale, din moment ce însăși legea exclude în privința completării doar articolele 27,28 și 29 din OG nr.2/2001, referitoarea la punerea în executare a proceselor-verbale.
Particularitățile procedurii instituite de legea nr. 193/2000 față de dreptul comun în materie contravențională se refera doar la unele aspecte, însă acestea nu sunt de natura a duce la concluzia ca procedura în sine nu ar fi una contravențională. Aceste particularități se refera la următoarele aspecte:
1.organul constatator se limitează la constatarea faptelor ce ar putea fi contravenții (constând în existenta clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii)
2.sanctiunea contravențională este aplicată de instanța, în urma „confirmării” legalității procesului-verbal de constatare, prin verificarea caracterului abuziv al clauzelor
Aceasta procedura de constatare și sancționare “în doi pași” a contravenției nu este singular în ansamblul legislației contravenționale. Astfel, instituții precum ITM sau Garda de Mediu procedează în mod similar, în sensul că printr-un proces-verbal de constatare constată fapta contravențională și acordă un termen pentru . numai în ipoteza în care persoana vizată nu se conformează se încheie un alt proces-verbal, prin care este și sancționată. Diferența în procedura legii nr. 193/2000 constă în aceea că, aplicarea sancțiunii nu se face tot de organul constatator, ci de către instanță.
Împrejurarea că obiectul contravenției îl constituie constatarea ca abuzive a unor clauze contractuale, nu este suficientă prin ea însăși pentru a exclude fapta din categoria contravențiilor supune unei legislații derogatorii și a o supune dispozițiilor dreptului civil comun. O dovadă în acest sens o constituie împrejurarea că și alte acte normative sancționează abuzurile contractuale (de ex. OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, art.2 pct. 24, art. 91 și urm.), însă se completează tot cu OG nr. 2/2001 (art. 62 din OG nr.21/1992). Prin urmare, nu exista niciun argument pentru care Legea nr. 193/2001, edictată tot în material drepturilor consumatorului, să nu se completeze tot cu OG nr. 2/2001, mai ales în condițiile în care prevede expres acest lucru.
Potrivit art. 34 al.2 din OG nr. 2/2001, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii.
Față de argumentele anterior expuse instanța concluzionează că acest text de lege invocat de parte este aplicabil în cauză. Cum motivarea recursului nu era, într-adevăr obligatorie în cuprinsul termenului de 15 zile reglementat de codul de procedura civilă, în mod greșit instanța a constatat nul recursul pentru lipsa motivării, soluția fiind rezultatul unei erori materiale grave, ce poate constitui motiv de contestație în anulare în temeiul art.318 teza I din Codul de procedură civilă.
Apreciind admisibilă și întemeiată contestația instanța o va admite și va anula decizia atacată, urmând a dispune rejudecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare a Deciziei civile nr. 239/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul G. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, cerere formulată de contestatoarea S.C P. B. ROMANIA S.A., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat D. S. din București, .. 2-4, ., sector 1, în contradictoriu cu intimata C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD - EST G., cu sediul în G., ., ., ..
Anulează decizia civilă nr. 239/26.09.2013 a Tribunalului G. pronunțată în dosarul nr._ .
Fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 13.03.2014, cu citare părți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. S. S. L. M. G. A. I.
Red .L.S.
Tehnored.A.I.
2 ex/05.03.2014
Fond:P.P.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Cereri în baza OUG 116/2009. Sentința nr. 335/2014. Tribunalul... → |
|---|
