Fuziune/Divizare. Sentința nr. 302/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 302/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 2000/121/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 302/2014
Camera de Consiliu din data de 13.06.2014
PREȘEDINTE: C. S.
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii privind litigii cu profesioniștii ce are ca obiect „fuziune”, formulată de reclamanta ., cu sediul în G., .. 3, Corp C, Pavilion 1, J. G., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în B., ., J. B. și intimatul O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G., cu sediul în G., ., J. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2014, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 13.06.2014 și a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Pe data de 20.03.2014, Tribunalul G. a fost sesizat cu cererea formulată de . G. de fuziune, aceasta fiind societatea absorbantă iar . B. este societatea absorbită. Potrivit art. 4 și 5 din OUG nr. 116/2009 și a Legii nr. 31/1990, cererea a fost înaintată de O. R. Comerțului G. către Tribunalul G., precizându-se totodată că s-au constatat următoarele neconformități:
- lipsa dovezii de depunere a proiectului de fuziune la ORTC G., unde sunt înregistrate persoanele juridice implicate, conform art. 148 alin. 1 lit. b din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008;
- lipsa situației financiare de fuziune - art. 148 alin. 1 lit. i din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008 și
- lipsa proiectului de fuziune - art. 148 alin. 1 lit. a din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că . B., reprezentată prin V. M. V., în calitate de administrator a formulat o cerere de constatare a legalității hotărârii referitoare la preluarea patrimoniului societății cu active și pasive și la dizolvarea fără lichidare a societății absorbite, precum și la publicarea actului în Monitorul Oficial al României.
În motivarea cererii, s-a arătat că scopul fuziunii îl constituie eficientizarea afacerii, prin reducerea la maxim a cheltuielilor de administrare și management cât și prin o mai bună alocare a resurselor la nivelul societății absorbante.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 4 și 5 din OUG nr. 116/2009-pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului, dispozițiile Legii nr. 31/1990 și dispozițiile art. 331 și următoarele C.proc.civ.
În probarea cererii, au fost depuse la dosar copii de pe înscrisuri, respectiv Raport de expertiză, declarația administratorului pentru transferul pasivului, protocolul de predare - primire a patrimoniului, anexa la acest protocol, Hotărârea asociatului unic, situațiile financiare înainte și după fuziune și actul constitutiv actualizat.
Cererea fost semnată, pentru societatea A. . acesteia, V. M. V..
Din Hotărârea nr. 01/06.03.2014 a asociatului unic rezultă că acesta a aprobat fuziunea efectivă, conform Proiectului de fuziune publicat în Monitorul Oficial nr. 6976/13.12.201 referitor la . și A. .> În nota de observații depusă la dosar, ORC precizează neregularitățile pe care le-a constatat, respectiv:
- lipsa dovezii de depunere a proiectului de fuziune la ORTC G., unde sunt înregistrate persoanele juridice implicate, conform art. 148 alin. 1 lit. b din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008;
- lipsa situației financiare de fuziune - art. 148 alin. 1 lit. i din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008 și
- lipsa proiectului de fuziune - art. 148 alin. 1 lit. a din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008.
Întrucât cele menționate de O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul G. erau confirmate de înscrisurile depuse la dosar, instanța a dispus citarea celor două societăți prin reprezentanții lor legali. Aceștia nu s-au prezentat în instanță.
Analizând si coroborând înscrisurile depuse la dosar, instanța retine următoarele:
Potrivit disp. art. 239 al.1 din Legea nr.30/1990 republicata, „...fuziunea sau divizarea se hotărăște de fiecare societate în parte, în condițiile stabilite pentru modificarea actului constitutiv al societății”, adică prin hotărârea asociaților.
Potrivit art.242 din Legea nr. 31/1990:
(1)Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentanții societăților participante, se depune la oficiul registrului comerțului unde este înmatriculată fiecare societate, însoțit de o declarație a societății care încetează a exista in urma fuziunii sau divizării despre modul cum a hotărât sa stingă pasivul sau, precum si de o declarație privitoare la modalitatea de publicare a proiectului de fuziune sau de divizare.
(2)Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecătorul delegat, se publica in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părților, integral sau in extras, potrivit dispoziției judecătorului delegat sau cererii părților, cu cel puțin 30 de zile înaintea datelor ședințelor in care adunările generale extraordinare urmează a hotărî, in temeiul art. 113 lit. h), asupra fuziunii/divizării.
(21)In cazul in care deține o pagina proprie web, societatea poate înlocui publicarea in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, prevăzută la alin. (2), cu publicitatea efectuata prin intermediul propriei pagini web, pe o perioada continua de cel puțin o luna înaintea adunării generale extraordinare care urmează sa decidă cu privire la fuziune/divizare, perioada care se încheie nu mai devreme de finalul adunării generale respective.
(22)Societatea care a optat pentru efectuarea publicității proiectului de fuziune potrivit alin. (21) trebuie sa asigure condițiile tehnice pentru afișarea continua si neîntreruptă si cu titlu gratuit a documentelor prevăzute de lege pentru întreaga perioada prevăzută la alin. (21). Societatea are sarcina de a dovedi continuitatea publicității si de a asigura securitatea propriei pagini web si autenticitatea documentelor afișate.
(23)In cazul efectuării publicității in condițiile alin. (21), oficiul registrului comerțului unde este înmatriculată societatea va publica, cu titlu gratuit, pe propria sa pagina web, proiectul de fuziune sau divizare.
(3)O. N. al R. Comerțului va transmite Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in 3 zile de la depunerea proiectului de fuziune/divizare, un anunț cu privire la depunerea proiectului. Condițiile de colaborare intre cele doua instituții pentru punerea in aplicare a prevederilor acestui alineat vor fi stabilite prin protocol.
Scopul publicării proiectului de fuziune este prevăzut de art. 243 din Legea nr. 31/1990:" (1)Creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvata a intereselor lor. In vederea obținerii de garanții adecvate, orice creditor care deține o creanță certa, lichida si anterioara datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, in una dintre modalitățile prevăzute la art. 242, nescadenta la data publicării, a cărei satisfacere este pusa in pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziție, in condițiile prezentului articol.(2)Opoziția se face in termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare in Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Ea se depune la oficiul registrului comerțului, care, in termen de 3 zile de la data depunerii, o va menționa in registru si o va înainta instanței judecătorești competente. Hotărârea pronunțată asupra opoziției este supusa numai apelului."
Potrivit art. 148 din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008:" (1) Cererea privind înregistrarea fuziunii/divizării va fi însoțită de:
a) proiectul de fuziune/divizare, semnat de reprezentanții persoanelor juridice implicate, în original;
b) dovada depunerii proiectului de fuziune/divizare la toate ORCT unde sunt înregistrate persoanele juridice implicate;
c) dovada publicării proiectului de fuziune/divizare vizat de judecătorul-delegat;
d) dovada numirii experților în vederea examinării proiectului de fuziune/divizare, dacă este cazul;
e) declarațiile societăților care își încetează existența privind modul de stingere a pasivului, în original;
f) hotărârile adunărilor generale ale fiecăreia dintre persoanele juridice implicate privind aprobarea fuziunii/divizării, în original;
g) hotărârea judecătorească irevocabilă de respingere a opoziției, dacă este cazul, în copie legalizată;
h) actul constitutiv actualizat al persoanei absorbante/divizate parțial/beneficiare a unei părți din patrimoniul persoanei juridice divizate sau actul constitutiv al persoanei/persoanelor juridice rezultate în urma fuziunii/divizării totale, în original;
i) situația financiară de fuziune/divizare, în copie certificată de parte;
j) certificatele de înregistrare ale persoanelor juridice care își încetează existența și anexele la acestea, în original;
k) declarațiile noilor membri ai organelor de conducere și, după caz, de control, conform art. 69 alin. (1) lit. c), din care rezultă că îndeplinesc condițiile legale pentru deținerea acestor calități, în original;
l) declarația-tip pe propria răspundere prevăzută de art. 69 alin. (1) lit. e), după caz, în original;
m) dovada autorizațiilor/avizelor eliberate de autoritățile competente ca o condiție prealabilă înmatriculării în registrul comerțului, când emiterea unor astfel de autorizații/avize este prevăzută de lege, în copie certificată de parte;
n) dovada îndeplinirii procedurilor privind operațiunile de concentrare economică prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, dacă este cazul;
o) dovezile privind plata taxelor legale și timbrul judiciar, în original."
Prin urmare, pentru ca instanța să poată dispune admiterea cererii, trebuie să verifice respectarea etapelor procesului de fuziune prin absorbție, respectiv a preluări patrimoniului cu active și pasive și de dizolvare fără lichidare a societății absorbite, precum și a legalității actelor întocmite cu această ocazie.
O primă măsură luată de cele două societăți comerciale implicate în procesul de fuziune a constat în adoptarea hotărârilor Adunărilor generale ale asociaților din data de 30.09.2013.
Astfel, pe data de 30.09.2013, . G. a hotărât aprobarea, în principiu, a fuziunii prin absorbție a . - societate absorbantă, cu . B. - societatea absorbită. Pe aceeași dată s-au aprobat și situațiile financiare ale ., s-a stabilit și asociatul unic al societății beneficiare, etc.
Tot pe data de 30.09.2013, . a hotărât aprobarea, în principiu, a fuziunii prin absorbție a . - societate absorbantă, cu . B. - societatea absorbită. Pe aceeași dată s-au aprobat și situațiile financiare ale ., s-a stabilit și asociatul unic al societății beneficiare, etc.
Pe data de 25.11.2013 s-a întocmit proiectul de fuziune al societăților A. S. SRL G. și A. .>
Deși acest proiect a fost întocmit, acesta nu a fost depus la ORTC G., neexistând vreo dovadă în acest sens, deși art. 148 alin. 1 lit. b din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008 prevede acest lucru;
De asemenea, instanța constată că lipsește și situația financiară de fuziune, contrar disp. art. 148 alin. 1 lit. i din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008 și lipsește și proiectul de fuziune, contrar art. 148 alin. 1 lit. a din Ordinul MJ nr. 2594/C/2008.
Aceste neregularități au fost sesizate și de ORC și nu au fost remediate, în condițiile art. 251 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, până la data soluționării cauzei.
Având în vedere că nu au fost îndeplinite condițiile impuse de Legea 31/1990, instanța va respinge cererea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea ce are ca obiect „fuziune”, formulată de reclamanta ., cu sediul în G., .. 3, Corp C, Pavilion 1, J. G., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în B., ., J. B. și intimatul O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G., cu sediul în G., ., J. G., ca nefondată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 13.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. S. A. I.
Red.C.S. /Tehnoredact.A.I.
5 ex/16.09.2014
Comunicat 3 ex/17.09.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul GALAŢI | Radiere. Sentința nr. 413/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|








