Radiere. Sentința nr. 413/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 413/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 2431/121/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIA A II-A CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 413/2014

Ședința din cameră de consiliu de la 12 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. P.

Grefier G. G.

Pe rol judecarea cauzei privind litigii cu profesioniștii formulată de către reclamanta K. I. - prin AV. E. A. D. cu sediul în București, sector 3, E. C. nr. 7, . Ernesto și K. D. Cameli prin AV. E. A. D., reclamantă . cu sediul în G. . și în G. . în contradictoriu cu intimata O. cu sediul în G. ., având ca obiect „radiere”.

La apelul nominal făcut în cameră de consiliu au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul apreciază etapa cercetării judecătorești finalizată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul reclamantei . solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanții K. I., K. A. Ernesto și K. D. Cameli au solicitat radierea înregistrării punctului de lucru de la adresa G. . a ..

În motivarea cererii reclamanții arată că începând cu data de 7 decembrie 2011 reclamantelor li s-a reconfirmat dreptul de proprietate asupra imobilului – teren și construcție – situat în G. ., așa cum rezultă din dispoziția nr. 3397/2007 emisă de Primăria G. din sentința civilă nr. 2275/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 62/A/19.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel G. prin care s-au respins apelurile și irevocabilă prin decizia nr. 2940/29.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost respinse recursurile.

Față de această situație orice contract de închiriere care nu are ca locatori pe reclamanți este lipsit de efecte juridice.

Arată că în procesul de revendicare s-au judecat cu actualii asociați ai firmei S. SRL, iar aceștia au pierdut definitiv și irevocabil dreptul de proprietate asupra imobilului situat în G. ..

Față de această situație de fapt, arată că nu mai există nici un contract valabil pentru punctul de lucru al firmei S. SRL, întrucât reclamanții nu au încheiat nici un contract cu această firmă.

Au solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, să se dispună radierea punctului de lucru al firmei S. SRL de la adresa din G., . pentru lipsa de titlu.

Se susține că în adresa prin care se furnizează informații despre firma S. SRL apare menționat la documentul în baza căruia s-a deschis punctul de lucru la Registrul Comerțului contract de subînchiriere. Arată că acel contract de subînchiriere a fost încheiat între firma Gloria AS SRL și S. SRL . Precizează că firma Gloria AS SRL nu mai există, fiind lichidată urmare a insolvenței.

Astfel că, în cazul în care acel contract de subînchiriere a stat la baza deschiderii punctului de lucru, și acel contract este lipsit de efecte juridice întrucât locatorul nu mai există.

Menționează că se impune radierea întrucât reclamanții nu sunt de acord cu funcționarea unui punct de lucru pe proprietatea reclamanților și nu au încheiat nici un contract de închiriere cu firma S. SRL.

În dovedire reclamanții au depus la dosar copii de pe sentința civilă nr. 2275/07.12.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, Decizia nr. 2940/29.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Dispoziția nr. 3397/2007, extras CF, extras informativ despre S. SRL eliberat de ONRC, sentința civilă 4816/13.05.2014 a Judecătoriei G..

Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține:

Prin art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 astfel cum a fost modificat se prevede că „ Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului”.

Rezultă deci, că pentru a putea fi exercitată acțiunea în radiere reglementată prin acest text de lege este necesar să fie îndeplinite, cumulativ următoarele trei condiții: să existe o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă, prin care să fi fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de mențiuni în registrul comerțului privind desființarea sau modificarea actului care a stat la baza înregistrării, iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei radiere o solicită.

În ipoteza în care instanțele de judecată nu s-au conformat prevederilor legale menționate, partea prejudiciată printr-o înmatriculare sau mențiune în registrul comerțului are posibilitatea să formuleze acțiune separată, în radiere, în condițiile reglementate prin art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, republicată.

În acest fel, radierea înmatriculării sau a unei mențiuni în registrul comerțului, ca operațiune derivată, complementară și subsecventă altei operațiuni principale, efectuată anterior, se poate dispune numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată la cererea persoanei interesate.

Instanței de judecată învestită cu o acțiune în radiere îi revine doar obligația de a verifica, sub aspect formal, dacă sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute în acest text de lege.

Cererea de radiere a unei înmatriculări sau mențiuni în registrul comerțului este admisibilă numai în condițiile în care persoana fizică sau juridică, ce se consideră prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau ca urmare a efectuării unei mențiuni în registrul comerțului, face dovada existenței unei hotărâri judecătorești anterioare irevocabile prin care au fost modificate, în tot sau în parte, ori au fost anulate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, dacă prin acea hotărâre nu s-a dispus menționarea ei în registrul comerțului.

Prin sentința civilă 2275/07.12.2011 a Tribunalului G. rămasă definitivă prin Decizia 62/A/19.09.2012 a Curții de Apel G. și irevocabilă prin Decizia 2940/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamanții au devenit proprietarii imobilului din . prin urmare nu există niciun contract valabil pentru punctul de lucru al ..

Funcție de aceste considerente Tribunalul apreciază că sunt întrunite dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 republicată, urmând a admite acțiunea și a dispune radierea punctului de lucru a . G. de la adresa din G. ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind litigii cu profesioniștii formulată de către reclamanta K. I. - PRIN AV. E. A. D. cu sediul în București, sector 3, E. C. nr. 7, ap. 8,, reclamantă . cu sediul în G. . și în G. . în contradictoriu cu intimata O. cu sediul în G. ., având ca obiect „radiere”.

Dispune radierea înregistrării punctului de lucru a . G. de la adresa G. ..

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2014.

Președinte,

P. P.

Grefier,

G. G.

Red. PP/12.09.2014

Dact. GG/7 ex/10.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere. Sentința nr. 413/2014. Tribunalul GALAŢI