Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 380/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 380/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 774/95/2014/a1
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 380/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul compus din:
Judecător – sindic - M. E. V.-C.
Grefier C. G.
Pe rol fiind examinarea cererii de antrenare a răspunderii materiale nr. 300 din 16 martie 2015 formulată de lichidatorul judiciar I. E. CONSULT IPURL în cadrul procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea . pârâtului N. G. .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat av. D. C. din partea lichidatorului judiciar, lipsă fiind pârâtul .
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, av. D. C. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, după care se constată dosarul în stare de judecată și se acordă cuvântul .
Av. D. C. a solicitat admiterea cererii de antrenare a răspunderii materiale pentru suma de 203.927 lei .
JUDECĂTORUL – SINDIC
Asupra cererii de față,
La data de 6 mai 2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea de antrenare a răspunderii materiale nr.300 din 16 martie 2015 formulată de lichidatorul judiciar I. E. CONSULT IPURL în cadrul procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea . pârâtului N. G. în temeiul disp. art. 138 al.1 lit. a,e, și d din L. 85/2006 .
Analizând cererea în raport de actele și lucrările dosarului, judecătorul – sindic constată următoarele:
P. sentința nr. 58 din 28 ian. 2015, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei . și numirea în calitate de lichidator judiciar a I. E. CONSULT IPURL Slatina, care în această calitate, a procedat la măsuri corespunzătoare prev. de art. 25 din L. 85/2006 .
Astfel, a întocmit tabelele de creanță preliminar și definitiv, a raportului cauzal, la notificarea deschiderii procedurii .
Debitorul a fost notificat atât la adresa de domiciliu personal, cât și la adresa sediului social al societății, dar nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar bunurile societății și nici evidența contabilă solicitată pe perioada de funcționare a debitoarei .
Lichidatorul judiciar a concluzionat astfel că de fapt bunurile societății și evidența contabilă a societății nu există.
Raportul cauzal cu completarea ulterioară a concluzionat de altfel că starea de insolvență a debitoarei s-a datorat urmare acțiunilor și inacțiunilor fostului administrator societar, numitul N. G..
Acesta nu a predat lichidatorului judiciar gestiunea societății și conform situațiilor financiare la 31 dec. 2013, debitoarea înregistra următoarele valori materiale și bănești: stocuri – 190 lei, creanțe – 102.197 lei, casă și conturi în bănci 212.374 lei, aceste valori materiale și bănești nu au fost valorificate la data întreruperii activității sau au fost valorificate fără a le contabiliza și a dispune ca din sumele astfel obținute să fie achitate o parte din datoria înregistrată la sfârșitul anului 2013 în valoare de 237.203 lei, ceea ce reprezintă lipsă de inventar
În atare situație, lichidatorul judiciar apreciază că pârâtul N. G. a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane, a deturnat sau a ascuns o parte din actul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia și evidența contabilă nu a fost ținută în conformitate cu prevederile legale .
În cauză pârâtul N. G. a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de antrenare a răspunderii, întrucât faptele descrise în cerere, nu sunt dovedite .
La termenul din 3 iunie 2015, lichidatorul judiciar a depus la dosar răspuns la întâmpinare reiterând practic motivele din cererea de antrenare a răspunderii materiale .
Judecătorul – sindic, analizând cererea de antrenare a răspunderii materiale a fostului administrator social apreciază că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, aceasta fiind o răspundere personală, delictuală, care trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 1357 și urm. din C. civ. Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență să fie suportat de către membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de către orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin faptul că a folosit bunurile persoanei juridice în folosul propriu, a dispus în interesul personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, nu a ținut contabilitatea potrivit dispozițiilor legale ori au deturnat sau ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Răspunderea prevăzută de art. 138 are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale speciale, astfel încât prin cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale trebuie să se dovedească, pe lângă calitatea de persoană răspunzătoare, potrivit prevederilor menționate, condițiile întrunirii cumulative a elementelor răspunderii civile delictuale, prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția .
Din cererea lichidatorului judiciar depusă la data de 26.03.2015 rezultă că fostul administrator nu a predat lichidatorului judiciar activele debitoarei pentru a fi inventariate și valorificate și nici toată evidența contabilă solicitată pentru perioada de funcționare a societății debitoare.
Administratorul social a fost notificat cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 10.02.2014 și 16.07.2014, semnând de primire, dar nu a pus la dispoziția administratorului judiciar documentele solicitate și activele societății.
Cu toate acestea,administratorul statutar al societății falite, nu predat lichidatorului activele evidențiate în ultimul bilanț contabil, astfel cum acestea apar evidențiate pe portalul Ministerului Finanțelor Publice. Se poate astfel prezuma( în condițiile art. 1203 C.civ.) că acesta și-a însușit bunurile respective sau le-a transmis altor persoane, în detrimentul intereselor debitoarei, acuzația de fraudă întemeiată pe dispozițiile 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006 fiind întemeiată.
Legea insolvenței a integrat acestei răspunderi excepționale doar faptele ilicite enumerate limitativ în articolul 138, judecătorul sindic putând dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către administratorii care au cauzat starea de insolvență prin folosirea bunurilor sau creditului persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane.
Norma sancționează abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând prin conduita sa nu numai compania, ci și întreaga comunitate de interese din jurul acesteia.
Astfel, a fost verificată regularitatea actelor de gestiune în raport cu interesul social și reperarea abuzului care a condus la instaurarea stării de insolvență, deoarece sarcina acoperirii pasivului poate atribuită doar acelor administratori care se fac vinovați de valorificarea capitalului întreprinderii conform interesului personal, ori care, prin politica de gestiune promovată, nu au urmărit protejarea interesului social, ci ocrotirea altor interese.
Interesul social și interesul personal al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Misiunea executivului este extrem de clară, aceea de a milita pentru „cauza” interesului social, orice abatere de la obiectivul menționat trebuind atent cercetată, deoarece frauda constituie o importantă barieră pentru exercitarea prerogativelor de administrare.
În situații normale, interesul personal al administratorului se confundă cu interesul social și doar instalarea unei stări de anormalitate în domeniul politicii sociale anulează caracterul convergent al celor două noțiuni .
Orice subordonare a interesului social față de alte interese este contrară regulilor unei bune administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit dacă acesta a fost săvârșit de administrator în interesul său personal și în prejudiciul societății .
Activul societății se reflectă în inventarul anual și în bilanțul contabil. Inventarierea reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor patrimoniale de activ și de pasiv, cantitativ, valoric sau numai valoric, după caz, existente în patrimoniul societății la data la care se efectuează această operațiune. Bilanțul contabil este cel care reflectă elementele activului patrimonial, grupele principale de elemente ce trebuie să se regăsească în acest document fiind: activele imobilizate (imobilizări corporale, necorporale, financiare), activele circulante (stocuri creanțe, titluri de plasament sau alte valori), conturile de regularizare și asimilate de activ (cheltuieli înregistrate în avans, diferențe de conversie-activ), primele de rambursare a obligațiunilor.
Reprezintă metode de deturnare a activului nerestituirea bunurilor aparținând societății de către administrator, transferul fără contrapartidă a unor mărfuri ce constituie proprietatea debitoarei .
Jurisprudența a statuat că numai existența unei contrapartide reale și suficiente, care să fie expresia echilibrului dintre angajamentele asumate de părțile contractante îl poate apăra pe administrator de răspundere.
Fapta constând în deturnarea activelor societății constituie în egală măsură un abuz de bunuri sociale.
În bilanțul contabil apar elemente de activ: stocuri-190 lei, casa și conturi la bănci 212.374 lei.
Pârâtul, nedepunând actele contabile ale societății, nu a dovedit modalitatea de ieșire din patrimoniul debitoarei a activelor evidențiate în ultimul bilanț .
De asemenea, nu a oferit nici o explicație pertinentă în ceea ce privește lipsa din patrimoniul debitoarei a stocurilor și a disponibilităților bănești, cu toate că a depus la dosar ca acte doveditoare ale întâmpinării și bilanțul la data de 31.12.2014, fără însă ca acesta să existe postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, în acest bilanț menținându-se de altfel evidența din anul 2013.
În aceste condiții, cu atât mai mult, la data deschiderii procedurii insolvenței, aceste active circulante ar fi trebuit să existe nu numai scriptic, ci și faptic.
Apărarea pârâtului din întâmpinare, în sensul că suma 212.374 lei, reprezentând casa și conturi la bănci, constituie avansuri trezorerie înregistrate în cont 542, respectiv sumă folosită în scopul desfășurării activității, nu poate fi avută în vedere de judecătorul sindic, în condițiile în care nu există depusă nici un act contabil la lichidatorul judiciar care să ateste modul de folosire a acestei sume în desfășurarea activității societății.
Aceste aspecte trebuie expres detaliate în contabilitate, nefiind suficientă o denumire generică, la adăpostul căreia pârâtul să poată întreprinde orice altceva.
Pârâtul nu a oferit detalii cu privire la structura creanțelor societare în cuantum de 102.197 lei, care se află evidențiate în ultimul bilanț publicat și care se mențin și în bilanțul anului 2014, practic nefiind nimic recuperat. Răspunderea pentru acoperirea pasivului este o răspundere subiectivă fundamentă doar pe culpa intențională dovedită .Utilizarea prezumțiilor simple în mecanismul probațiunii este însă compatibilă cu specificul acestei proceduri.
Doctrina s-a pronunțat în sensul că „refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Nepredarea documentelor contabile, nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor referitoare la situația patrimoniului debitoarei inclusiv în ceea ce privește creanțele de recuperat sunt semne în raport de care se poate deduce că au existat manopere frauduloase cu privire la elementele de activ evidențiate înscrise în ultimul bilanț care se circumscriu sferei de aplicare a prevederilor art.138 lit.a, e din Legea nr. 85/2006.
Chiar dacă, de principiu, omisiunea recuperării unor creanțe nu poate fi asimilată ilicitului reglementat de art. 138 lit.a, nefurnizarea informațiilor contabile care ar fi putut permite recuperarea creanțelor și implicit maximizarea averii debitoarei constituie un indiciu temeinic al prezumției simple că pârâtul a săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia.
Nepredarea valorilor înscrise în bilanț constituie un indiciu temeinic al prezumției simple că pârâtul a săvârșit acte de dispoziție aspra unor bunuri care alcătuiau patrimoniul societar, acte care au afectat conținutul acestuia.
Diminuarea activului net cu aceste valori fără o compensare reală se află în mod cert în raport de cauzalitate cu insuficiența activului și justifică obligarea pârâtului la complinirea activului societar.
Neapelarea la mecanismul prezumțiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială și consecințele economice financiare care au condus la încetarea plăților. Soluția se întemeiază pe principiul protecției creditorilor și adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nimănui nefiindu-i îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept.
A nu admite că există un raport de cauzalitate caracterizat între fapta imputată în speță pârâtului și insuficiența activului ar însemna să se permită celui căruia i se „reproșeză” conduita frauduloasă să se apere de răspundere prevalându-se de propria sa culpă. Creditorii ar fi puși astfel în imposibilitatea dovedirii originilor insuficienței activului, misiunea stabilirii situației patrimoniale a societății la diferite etape devenind practic imposibilă pentru titularii acțiunii.
Evidențele contabile trebuie să reflecte o imagine fidelă a patrimoniului.
P. urmare, creditorii, direct interesați în reconstrucția promptă și completă a patrimoniului debitoarei, sunt protejați față de datornicii, care nu respectă regulile de afaceri privitoare la conducerea evidențelor contabile în mod corect.
Noțiunea de evidențe ale debitorului include orice înscrisuri sau documente, care au destinația să asigure informarea despre starea economică și deciziile persoanei juridice.
În consecință, răspunderea administratorului pentru acoperirea pasivului intervine și atunci când se poate stabili o legătură de cauzalitate între starea de insolvență și acțiunea de falsificare ori dispariția evidențelor contabile, neavând relevanță dacă este vorba de partea de contabilitate generală, financiară sau de contabilitatea de gestiune-primară.
În mod firesc, se bucură de protecție legală toate înscrisurile care au menirea de a asigura informarea permanentă despre situația patrimonială a entității.
Omisiunea înregistrărilor în contabilitate, greșelile de scriere, calcul, încălcarea unor reguli ale contabilității sunt cazuri care pot fi subsumate sintagmei de „contabilitate neconformă cu legea”. O astfel de omisiune poate fundamenta acțiunea în răspundere doar dacă este atașată intenției de ascundere a unor active sau datorii. Omisiunea voită de a înregistra operațiuni reale în contabilitate sau alterarea în mod intențional a evidențelor nu sunt decât expresia unei contabilități fictive.
Falsurile, sustragerile sau distrugerile evidențelor societății pot avea drept consecință diminuarea aparentă sau reală a activelor societății prin disimularea unor bunuri, valori ori alte elemente ale activului patrimonial, neavând relevanță dacă este vorba de un singur act sau mai multe, ori dacă acestea au fost afectate în tot sau numai parțial. Este însă esențial ca starea de insolvență să fie generată de aceste acțiuni.
Ținerea unei evidențe fictive, dispariția unor documente contabile sau neținerea evidenței contabile în conformitate cu legea nu reprezintă activități producătoare de prejudiciu, însă ele pot favoriza starea de insolvență prin ascunderea unor active sau părți din acestea, prin plata cu întârziere a unor creanțe, în măsura în care întârzierea este generatoare de dobânzi sau penalități .Doctrina s-a pronunțat în sensul că „refuzul părții de a remite instanței documentele de comerț sau corespondența comercială poate fi încadrat în categoria indiciilor obiective de natură să întemeieze prezumții judiciare.
Refuzul predării evidenței contabile poate constitui un indiciu semnificativ pe care judecătorul să-și întemeieze prezumții determinante în acest sens dacă motivarea sub aspectul prezumțiilor judiciare este e pertinentă, completă, întemeiată, omogenă și convingătoare.
Jurisprudența a considerat că nepredarea documentelor contabile, chiar după repetate somații, nerestituirea/ nereconstituirea lor completă, deși au fost acordate termene succesive în acest scop sunt semne în raport de care se poate deduce că evidența contabilă nu a fost deloc întocmită ori a fost distrusă.
Încălcarea obligației de a ține evidența contabilă conform legii constituie un indiciu obiectiv care poate fundamenta atât prezumția simplă de vinovăție în sarcina administratorului cât și prezumția simplă că între această faptă și ajungerea debitoarei în stare de insolvență există un raport clar de cauzalitate, deoarece alcătuirea incorectă a evidenței contabile conduce inevitabil la necunoașterea modului de administrare a patrimoniului, a bunurilor din acest patrimoniu precum și a operațiunilor efectuate în legătură cu activele.
P. neconformitatea „lato sensu” a ținerii contabilități a avut loc o disimulare a unor bunuri, valori și elemente ale activului patrimonial.
Nefurnizarea de către administratorul statutar a datelor corecte și clare referitoare la patrimoniul debitoarei este un semn în raport de care se poate concluziona că această greșeală de gestiune se află în raport de cauzalitate cu starea de insolvență.
Fapta administratorului statutar care nu a ținut evidențele contabile în conformitate cu prevederile legale incidente în materie, se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul suferit de societate și de creditori deoarece prin această conduită, organele de conducere au fost lipsite de informații esențiale referitoare la starea patrimonială a societății .
Neapelarea la mecanismul prezumțiilor judiciare ar face imposibilă, în cazul dat, identificarea legăturii dintre diferitele acte privitoare la gestiune socială și consecințele economice financiare care au condus la încetarea plăților.
În consecință, se constată că sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii pentru fapta prevăzută de art. 138 lit.a d, e din legea insolvenței, urmând a fi admisă cererea și antrenată răspunderea materială a pârâtului pentru suma de 203.927 lei reprezentând masa pasivă reflectată în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de antrenare a răspunderii materiale nr. 300 din 16 martie 2015 formulată de lichidatorul judiciar I. E. CONSULT IPURL în cadrul procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea . sediul social în cu sediul social în ., jud.Gorj, CUI_, J_ , împotriva pârâtului N. G. domiciliat în com. Fărcășești, ., jud. Gorj –
Antrenează răspunderea materială a pârâtului pentru suma de 203.927 lei reprezentând masa pasivă.
Obligă pârâtul să aducă la masa credală această sumă.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2015 la Tribunalul Gorj .
Judecător-sindic, M.-E. V.-C. | ||
Grefier, C. G. |
M.V.C./C.G.
19 Iunie 2015, ex.5
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 149/2015.... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
