Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 445/2015. Tribunalul GORJ

Încheierea nr. 445/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 7822/95/2013

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Încheierea Nr. 445/2015

Ședința publică de la 24 Iunie 2015

Completul compus din:

Judecător sindic G. E.

Grefier V. T.

Pe rol fiind derularea procedurii simplificate a falimentului debitoarei . administrată de lichidator E. C. G. IPURL, în contradictoriu cu creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic P. D. pentru creditoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE GORJ, lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează judecătorului sindic că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, oferte de servicii pentru preluarea poziției depuse de C.I.I. P. I. C. și BNP C. SPRL.

JUDECĂTORUL SINDIC

Analizând actele și lucrările dosarului, luând act de ofertele de servicii pentru preluarea poziției depuse de C.I.I. P. I. C. și BNP C. SPRL, urmează a se dispune înlocuirea lichidatorului judiciar E. C. G. IPURL cu C.I.I. P. I. C. și a se efectua adresă către acesta pentru a lua act de lucrările dosarului și de dosarele asociate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Ia act de ofertele de servicii pentru preluarea poziției depuse de C.I.I. P. I. C. și BNP C. SPRL.

Dispune înlocuirea lichidatorului judiciar E. C. G. IPURL cu CII P. I. C., urmând a se emite adresă către acesta pentru a lua act de lucrările dosarului și de dosarele asociate.

Termen de procedură la 16.09.2014.

Cu apel.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2015, la Tribunalul Gorj.

Judecător sindic,

G. E.

Grefier,

V. T.

Red.G.E.

Tehnored.V.T.

Ex.4/30 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 445/2015. Tribunalul GORJ