Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr. 2257/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2257/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1705/93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 2257
Ședința din Camera de Consiliu de la 19.06.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – M. C. C.
GREFIER – C. N.
Pe rol judecarea cauzei comerciale formulată de petentul O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV în contradictoriu cu intimata . PRODUCTION SRL având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin Serviciul Registratură, la data de 11.06.2014 intimata a depus întâmpinare, la data de 13.06.2014 ONRC a depus relațiile solicitate de către instanță, după care:
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea formulată de reclamantul O. Național al R. Comerțului, prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr._ s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . PRODUCTION SRL, în temeiul art.237 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea judiciară a societății pârâte, precum și publicarea hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, conform dispozițiilor art.237 alin.4 din Legea nr.31/1990.
În susținerea acțiunii a arătat că din evidențele registrului comerțului rezultă că pârâta și-a stabilit sediul social la adresa din B., .. 1, ., ., în baza contractului de închiriere nr._ din data de 23.01.2009, valabil până la data de 31.12.2013.
Conform prevederilor art.21 lit.a) coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului obligația de actualizare a datelor cu privire la sediul social al societății și condițiile pe care aceasta trebuie să le îndeplinească sunt cunoscute de către aceasta încă de la înființare.
Cu toate acestea societatea pârâtă a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersurile necesare la ORC.
Importanța actualizării datelor privind sediul social rezidă din însăși finalitatea sa, respectiv aceea ca societatea să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege, nu doar în momentul înființării, ci și pe toată durata de funcționare a acesteia. Obligativitatea actualizării datelor cu privire la sediul societății este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene în materie, parte integrantă a acquis-ului comunitar – respectiv art.2 alin.1 lit.g) din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.09.2009. Sediul social reprezintă un criteriu de identificare a naționalității persoanei juridice, acesta trebuie să fie serios, real, sub aspectul existenței sale, în caz contrar acesta putând fi considerat un sediu fictiv.
În susținerea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, reprezentând extrase din datele înregistrate în registrul comerțului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.112 și următoarele Cod procedură civilă, art.237 din Legea nr.31/1990, Legea nr.26/1990 și Legea nr.105/1992.
Deși legal citată și în conformitate cu dispozițiile art.95 Cod procedură civilă, pârâta nu s-a prezentat in instanță, dar a formulat întâmpinare la data de 11.06.2014 prin care a arătat că cererea petentului este admisibilă.
Analizând cererea formulată prin raportare la probatoriul administrat și la dispozițiile legale incidente tribunalul constată că cererea formulată de ONRC este întemeiată și o va admite, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.237 alin.1 lit.c) din Legea nr.31/1990, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC tribunalul poate pronunța dizolvarea societății dacă societatea nu are sediul social cunoscut sau nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut sau nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută. În speță, societatea pârâtă are sediul expirat și, deși cunoștea ce obligații îi incumbă în conformitate cu dispozițiile art.21 lit.a) coroborate cu art.22 alin.1 din Legea nr.26/1990 nu a întreprins demersurile legale pentru actualizarea sediului. Importanța actualizării datelor cu privire la sediul social rezultă din chiar dispozițiile art.7 și 8 din Legea nr.31/1990, acesta reprezentând un element esențial de identificare a unei societăți comerciale (acesta trebuie să fie real și serios), iar obligația de actualizare a datelor cu privire la sediu reprezintă o condiție esențială și în conformitate cu Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16.09.2009.
Conform art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 urmează ca prezenta hotărâre să fie înregistrată în registrul comerțului, să se comunice Direcției generale a Finanțelor Publice a Municipiului București și să fie publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului, care se va putea îndrepta împotriva societății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea privind pe petentul O. R. COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL ILFOV cu sediul in sector 3, București, . și pe intimata . PRODUCTION SRL cu sediul în B., .. 1, ., ., J. Ilfov.
Dispune dizolvarea societății comerciale pârâte.
Dispune înregistrarea hotărârii in registrul comerțului, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București si publicarea in Monitorul Oficial al României, partea a-IV-a, pe cheltuiala reclamantei.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la publicarea hotararii in Monitorul Oficial. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov.
In baza disp.art.237 alin.5 din Legea 31/1990, apelantul va depune o copie a apelului la O. registrului comerțului Ilfov.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. C. C. N.
Red.jud.MCC./ 4 ex /
Dact CN
Comunicat…………………
Ex……………………
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2005/2014. Tribunalul ILFOV | Opoziţie. Sentința nr. 2082/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








