Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1909/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1909/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 3840/93/2013/a2
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1909
Ședința publică de la 23.05.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE- JUDECĂTOR SINDIC- R. N.
Grefier - E. L. C.
Pe rol judecarea cauzei de faliment formulată de contestatoarea T. M. LEASING IFN SA, în contradictoriu cu intimata I. G. HOUSE SRL prin administrator judiciar HM EXPERT IPURL, și creditorul B. D., având ca obiect „procedura insolvenței – contestație la tabel”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 13.05.2014, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 296 N.C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2014, respectiv 23.05.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra prezentei contestații, constată următoarele:
La data de 13.02.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus cererea contestatoarei T. M. LEASING IFN SA, prin care acesta a solicitat rectificarea tabelului preliminar și eliminarea, în totalitate a creanței pretinse de B. D..
În susținerea contestației, a arătat că, prin cererea de creanță formulată de creditor, acesta a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al debitoarei I. G. HOUSE S.R.L. cu suma totală de 1.534.910,14 lei, reprezentând "debit neachitat, scadent", creanța fiindu-i admisă în totalitate de lichidatorul judiciar.
În dovedirea creanței sale, debitorul nu a atașat decât 3 file reprezentând, conform susținerilor creditorului, o fișă analitică și un document de tip excel, fără nicio valoare probatorie.
Astfel, în ceea ce privește documentul denumit "fișă analitică partener", a arătat că el se compune din 3 file:
2 file aferente perioadei 01.09._12;
1 filă aferentă perioadei 06.06._12.
Cu toate acestea, ambele fișe au sub denumirea capitală mențiunea" În perioada Mai 2012 - Decembrie 2012", fiind de neexplicat cum de programul de contabilitate a generat două fișiere, unul de 2 file și celălalt de 1 filă, ambele reflectând perioade diferite de cea menționată în selecție.
În cuprinsul declarației de creanță, creditorul afirmă că a împrumutat societatea cu diverse sume de bani în perioada 01.09._13, însă depune 1 filă aparent extrasă din programul de contabilitate aferentă perioadei 06.06._12, care evidențiază o presupusă creanță de 10.797,86 lei.
A învederat faptul că cele două fișiere totalizează suma de 741.436,19 lei, nicidecum suma pretinsă și admisă ca și creanță în tabelul preliminar.
Mai mult, documentul denumit "fișă analitică partener" relevă înscrierea acestor sume presupus împrumutate societății în contul nr. 462, în timp ce creditorul B. D. afirmă că a deținut calitatea de asociat al debitoarei I. G. House, astfel încât înscrierea trebuia să se reflecte în contul 455. Aceasta confirmă faptul că înscrierile s-au făcut ulterior pierderii calității de asociat, în scopul creării aparenței de creditor, înscrierii la masa credală și obținerii unui folos material injust.
Cel mai important aspect este faptul că niciunul din aceste documente, pe lângă faptul că nu sunt semnate ori ștampilate, nu sunt însoțite de niciun document justificativ: contracte, foi de vărsământ, ordine de plată, ordine de compensare, extrase de cont sau altele asemenea care să se bucure de date certe.
Prin urmare, "documentele "depuse în susținerea declarației de creanță sunt lipsite de orice forță probatorie și, prin urmare, creanța nu este dovedită.
Admiterea în aceste condiții a creanței la masa credală a debitoarei apare ca fiind absolut halucinantă și dă dreptul de a uza de toate mijloacele legale pentru atragerea răspunderii lichidatorului judiciar.
Potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, creditorul care nu a depus cererea de creanță în termenul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b) din Lege va fi decăzut din dreptul de a participa în calitate de creditor îndreptățit la procedură și a-și realiza creanța împotriva debitorului.
De altfel, art. 65 alin. (2) din Lege impune creditorului ce formulează cerere de creanță să anexeze acesteia toate înscrisurile doveditoare, doar în acest mod putând lichidatorul judiciar să procedeze la verificarea amănunțită potrivit art. 67 alin. (1) din același act normativ.
Nedovedirea creanței înăuntrul termenului defipt de lege pentru înscrierea creanței conduce la decăderea din dreptul de a-și realiza creanța potrivit art. 76 mai sus citat.
A mai arătat că activitatea lichidatorului judiciar provizoriu de până la data redactării prezentei (07.02.2014), concretizată în:
- modul de înscriere a creanței subscrisei în tabelul preliminar - prin diminuarea substanțială a creanței sub aprecierea că aceasta provine din clauze abuzive, apreciere care intră în atribuțiile exclusive ale instanței de judecată;
- înscrierea în tabelul preliminar a creanței pretinse de persoana fizică B. D., în cuantum de 1.534.910,14 lei, doar pe baza unei fișe analitice și în lipsa oricăror alte înscrisuri doveditoare;
- convocarea primei adunări a creditorilor pentru data de 10.02.2014 cu omiterea intenționată de pe ordinea de zi a punctului privind "confirmării/înlocuirii lichidatorului judiciar provizoriu și stabilirea onorariului"
naște serioase dubii cu privire la independența și integritatea practicianului în insolvență, principii fundamentale stabilite de art. 3 și urm. din Codul de Etică Profesională și Disciplină din 29 septembrie 2007 al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență și justifică aprecierea că lichidatorul judiciar provizoriu s-ar putea face vinovat de încălcarea obligației stabilite prin art. 15 lit. a) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență.
A mai preciza că își rezervă dreptul de a face toate demersurile pentru atragerea răspunderii disciplinare, administrative, civile sau penale, potrivit art. 42 alin. (1) din OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicieni lor în insolvență.
În final, a învederat că dacă lichidatorul judiciar și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile la care este obligat prin lege, subscrisa ar fi deținut calitatea de creditor majoritar în procedura insolvenței, cu o pondere de aproximativ 85% din totalul masei credale. Și din această perspectivă, a învederat că înscrierea unei creanțe a subscrisei de nici 2% din cea solicitată reprezintă un abuz extrem săvârșit de lichidatorul judiciar în conivență cu debitoarea ale cărei interese le deservește fără rezerve. O dovadă în plus reprezintă faptul că persoana fizică B. D., fost asociat al debitoarei, a fost înscris la masa credală cu toată suma solicitată, dobândit calitatea de creditor majoritar, doar în baza unei fișe analitice! Și toate aceste măsuri au fost dispuse pentru ca primele luni ale procedurii să poate fi controlate de acest creditor fictiv, în detrimentul unui creditor real, or această conduită nu poate să treacă de cenzura judecătorului-sindic.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prezenta contestație a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru, în cuantum de 200 lei, atașată la dosar – fila 200.
În cadrul ședinței publice de la 01.04.2014, administratorul judiciar a depus note scrise, în cuprinsul cărei a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată.
În fapt, a arătat că după desemnarea în calitate de lichidator judiciar, a emis notificările prevăzute de art. 61 din Legea 85/2006, iar în urma cererilor de creanță primite și verificării acestora raportat și la evidența contabilă a debitoarei, a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor.
A învederat că B. D., a formulat, în termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii, cerere de înscriere la masa credală pentru suma totală de 1 534 910,14 lei, iar în urma verificării cererii de înscriere la masa credală și a actelor depuse în susținerea acesteia, a înscris creditorul cu suma solicitată, aceasta reprezentând o creanță certă, lichidă și exigibilă.
De asemenea, a menționat faptul că suma solicitată este înscrisă în evidența contabilă a . SRL, iar la baza înscrierii stau documente contabile (facturi, extrase, cont, împrumuturi evidențiate în registrul de casa). Astfel creditorul a achitat în contul și pe seama acesteia facturi către diverși furnizori, în suma înscrisă în tabel.
Totodată a precizat că susținerile contestatorilor în legătura cu înscrierea acestei creanțe „fictive” nu corespund realității, întrucât suma înscrisă rezultă din întreaga evidență contabilă, iar faptul că B. D. nu ar fi depus la cererea de înscriere toate documentele nu poate nega caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sale. Datorită numărului foarte mare de documente, creditorul a depus fișe de cont și documente centralizatoare ce reflectă operațiunile efectuate, însă, lichidatorul judiciar a verificat existența documentelor primare ce au fost înscrise atât în fișa contului cât și în centralizatoarele respective.
Concluzionând, a precizat faptul că pretinsa creanță a fost în mod corect înscrisă în tabelul preliminar la poz. 7 cu ordinea de preferință „creanța chirografară”.
Creditorul, deși legal citat nu a depus întâmpinare .
Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:
În ceea ce privește caracterul cert al creanței înregistrate de către administratorul judiciar în tabelul preliminar al debitoarei, instanța reține că potrivit art. 31 din Legea 85/2006 „Orice creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza:a) cuantumul și temeiul creanței;b) existența unei garanții reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;d) declarația privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creanței și ale actelor de constituire de garanții”.
În prezenta cauză, instanța reține că prin declarația de creanță depusă la dosar, creditorul B. D. a solicitat înscrierea sa la masa credală cu suma de 1.534.910,14 lei reprezentând debit neachitat, scadent.
În raport de cele expuse anterior, instanța ,având în vedere înscrisurile depuse de către creditor în susținerea declarației de creanță, precum și evidențele contabile aparținând debitoarei, constată că acesta a făcut doar parțial dovada existenței în patrimoniul său a unei creanțe certe, lichide și exigibile în sensul prevăzut de art. 3 pct.8 din Legea 85/2006, nedepunând toate documentele în baza cărora s-au făcut evidențierile contabile. Potrivit art. 1 din Normele metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile aprobate prin Ordinului MEF 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, societățile comerciale „ consemnează operațiunile economico-financiare, în momentul efectuării lor, în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (jurnale, fișe și alte documente contabile, după caz).”
Prin urmare, în lipsa documentelor justificative care să facă dovada existenței unei creanțe certe în cuantum de 1.534.910,14 lei, instanța, având în vedere și recunoașterea contestatoarei T. M. LEASING IFN SA, va admite contestația formulată de către aceasta și va dispune înscrierea creditorului B. D. în tabelul definitiv al creanțelor creditorilor . SRL cu suma de 588 771,9 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de contestatoarea T. M. LEASING IFN SA, cu sediul în sector 3, București, SPLAIUL UNIRII, nr. 283, în contradictoriu cu intimata I. G. HOUSE SRL prin administrator judiciar HM EXPERT IPURL, cu sediul în București, ., nr. 15, . B. D., cu domiciliul în com. . 1 DECEMBRIE, .. 14, J. ILFOV.
Dispune înscrierea creditorului B. D. în tabelul definitiv al creanțelor creditorilor . SRL cu suma de 588 771,9 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Ilfov.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER, R. N. E. L. C.
Red./thred. R.N./E.L.C
3 ex./
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3347/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 840/2014.... → |
|---|








