Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 637/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 637/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 3034/93/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.637

Ședința publică de la 18 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. M. N.

Grefier O. S.

Pe rol judecarea cauzei faliment privind debitoarea . prin lichidator judiciar CII Tigvă Tudorița, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta; la acel termen, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 18.02.2014, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului I. sub nr._ debitoarea . prin lichidator judiciar CII Tigvă Tudorița a formulat cerere de deschidere a falimentului prin procedura simplificată în temeiul Legii 85/2006, societatea aflându-se în dizolvare de drept potrivit dispozițiilor art.237 din Legea 31/1990.

Prin încheierea nr. 634/02.07.2013 pronunțată de Tribunalul I. s-a admis cererea debitoarei ., s-a dispus în temeiul art. 107 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, . procedura simplificată a debitorului si a fost numit lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Tigvă Tudorița.

Prin raportul de activitate depus la dosarul cauzei la data de 11.02.2014 lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat in temeiul art. 131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului întrucât in averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, radierea societății din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul I., descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități prevăzute de Legea 85/2006, achitarea onorariului lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedura din fondul prevăzut de art. 4 alin 4 din Legea 85/2006.

Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

În speța de față, din înscrisurile și rapoartele depuse la dosar reiese faptul că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.

Prin urmare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței instanța va închide procedura insolvenței împotriva debitorului, va dispune radierea acestuia din Registrul Comerțului, iar în baza art. 135 din lege prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice I. și Oficiului Registrului Comerțului I. de pe lângă Tribunalul I., pentru efectuarea mențiunii.

În temeiul art. 4 din legea nr. 85/2006, având în vedere lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va admite cererea lichidatorului judiciar și se va dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei,exclusiv TVA, reprezentând onorariu lichidator, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Instanța va acorda cheltuielile de procedură solicitate de lichidator întrucât acesta făcut dovada efectuării lor pentru suma de 45 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 131 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenței împotriva debitorului . cu sediul în localitatea Afumati, ., camera 1, judetul I., CUI_.

Descarcă pe lichidatorul judiciar CII TIGVA T. de orice îndatori ori responsabilități față de procedură, debitoare și averea sa, creditori, titulari de garanții și asociați.

Dispune radierea debitoarei . din Registrul Comerțului I..

În baza art. 135 din lege sentința de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice I. și Oficiului Registrului Comerțului I. de pe lângă Tribunalul I., pentru efectuarea mențiunii.

Dispune plata către lichidatorul judiciar CII TIGVA T. a sumei de 1000 lei exclusiv TVA, reprezentând onorariu lichidator și a sumei de 45 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, ambele din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Cu recurs in 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2014

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. N. O. S.

red.jud.NMN

3 ex./12.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 637/2014. Tribunalul ILFOV