Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 2123/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 2123/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 442/93/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2123

Ședința din Camera de Consiliu de la 10.06.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE- R. N.

Grefier – A. M. P.

Pe rol judecarea cauzei comerciale formulată de petentul O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV, în contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect radiere ca urmare a dizolvării.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu părțile nu se prezintă.

Procedura de citare este legal îndeplinită, intimata fiind citată și prin afișare la ușa instanței.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în eventualitatea prezentării părților.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în camera de consiliu, părțile nu se prezintă.

Având în vedere faptul că petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 223 alin. 3 C.pr.civ, instanța din oficiu, încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus petenta O. Național al R. Comerțului prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta . SRL, a solicitat să se dispună radierea societății intimate, înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului și efectuarea publicității legale.

În susținerea cererii O. Național al R. Comerțului prin O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, arată că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești nr. 558/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția civilă în dosarul nr._ prin care s-a dispus dizolvarea societății intimate ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare conform dispozițiilor art. 237 alin.1 lit. b din Legea nr. 31/1990.

De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare începe să curgă termenul de 6 luni pentru numirea lichidatorului. După expirarea acestui termen, în cazul în care judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere în acest sens, persoana juridică urmează să fie radiată din registrul comerțului.

Societatea pârâtă se află sub incidența art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990.

Cererea este întemeiată în drept pe disp. art. 237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, codul de procedură civilă și Legea nr.26/1990.

În dovedirea cererii a fost depusă la dosar, extras de registru emis în temeiul art. 9 al. 3 din Legea nr. 359/2004.

Analizând cererea cu care a fost investit conform art.3 din OUG nr.116/2009, Tribunalul constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 pentru a dispune radierea societății intimate. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar și din referatul întocmit rezultă că societatea pârâtă a fost dizolvată conform hotărârii judecătorești pronunțată de Tribunalul București, hotărâre rămasă irevocabilă cu mai mult de 6 luni anterior promovării cererii de radiere.

Nici societatea și nici o altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art.237 alin.7 din lege, astfel că sunt întrunite cerințele alin. 8 ale art. 237 din Legea nr. 31/1990, Tribunalul dispunând radierea din registrul comerțului a societății intimate și îndeplinirea formalităților prevăzute de art.237 alin.9 din lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de petentul O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV, cu sediul în sector 3, București, ., în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în STEFANESTII DE JOS, nr. 172, J. ILFOV, având ca obiect radierea pârâtei.

Dispune radierea din registrul comerțului a pârâtei.

Dispune înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului, comunicarea pe cale electronică a prezentei hotărâri și către Agenția Națională de Administrare Fiscală, afișarea pe pagina de internet a O.N.R.C. și la sediul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Ilfov .

Executorie.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va introduce Tribunalul Ilfov.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER, R. N. A. M. P.

Red./thred. R.N./A.P

2 ex./04.07.2014

..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 2123/2014. Tribunalul ILFOV