Pretenţii. Decizia nr. 22/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 22/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 22/2016
Dosar nr._ apel civil
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 22/2016
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. P.
Judecător F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul reclamant . prin administrator P. N., cu sediul în C., .. 45, județul O., apelantul P. N. și P. F. ambii domiciliați în C., .. 84, județul O., împotriva sentinței civile nr. 382 din 27.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., .. 39, parter, județul O., intimat . GENERALE SA, cu sediul în București, Bulevardul D. P., Clădirea Olympus, nr. 6A, ., sector2 și intimata . sediul în București, Bulevardul D. P., nr. 6 A, sector 2, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. F. pentru apelanții reclamanți, consilier juridic M. G. C. pentru intimat . GENERALE SA, lipsă celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat C. F. pentru apelanții reclamanți precizează că prin răspunsul la întâmpinare s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor . prin administrator P. Nicușor decedat la data de 08.09.2015, respectiv P. G. N. noul administrator al . și P. F..
Consilier juridic lasă la aprecierea instanței.
Instanța, deliberând dispune introducerea în cauză a noului administrator al ., respectiv P. G. N. și a moștenitoarei P. F..
Avocat C. F., precizează că la dosarul cauzei este împuternicirea pentru ., P. G. N. și P. F..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul avocat C. F. pentru apelanții reclamanți, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a se judeca fondul, cu cheltuieli de judecată.
Sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, motivat de faptul că a fost admisă excepția invocată de pârâți, respectiv lipsa calității procesuale active, pe considerentul că potrivit contractului de asigurare, în cazul producerii evenimentului asigurat, despăgubirea se plătește beneficiarului . sentință este nelegală, excepția este neîntemeiată și trebuia respinsă. Acțiunea a fost introdusă de reclamanți, întrucât pârâta . refuzat să facă acest lucru, așa cum reiese din adresa nr. 165/21.05.2014.
Menționează că între cele două pârâte . . GENERALE SA există un interes comun, lucrând una pentru alta. Consideră că reclamanți au calitate procesuală și pot solicita obligarea pârâtei . GENERALE SA la plata către . despăgubirilor, care decurg din contractul de asigurare încheiat cu pârâta . imobilul „ carmangerie”proprietatea reclamantei .. Primele pentru contractul de asigurare încheiat între cele două pârâte au fost achitate din banii ..
Având cuvântul consilier juridic pentru intimata . GENERALE SA solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Asiguratul, în speța de față Banca, este titularul interesului asigurabil ce rezultă în mod indubitabil din calitatea de creditor ipotecar, în virtutea contractelor de ipotecă, încheiate pentru garantarea rambursării creditelor acordate. Interesul asigurabil, ne este dat de calitatea de proprietar al imobilului, acesta nefiind parte în cadrul de asigurare creat.
Nefiind parte a contractului de asigurare, instanța de fond în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivat de faptul că aceștia nu au semnat și nu au participat la conturarea cadrului contractului de asigurare de grup, încheiat între . GENERALE SA și . nefiind desemnați beneficiari ai indemnizației de asigurare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 382 din 27.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de către pârâtă.
A fost respinsă cererea formulată de reclamanții S.C N. ., prin administrator, P. Nicușor și P. F. în contradictoriu cu pârâtele S.C B. S.A C. și S.C E. E. ASIGURARI GENERALE S.A., ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând despăgubiri, pe temeiul contractului de asigurare_/25.09.2013 încheiat pentru asigurarea imobilului Carmangerie, situat în orașul C., ., nr.45, județul O..
Pârâta S.C E. E., prin întâmpinarea a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, în ceea ce privește contractul de asigurare mai sus menționat.
Analizând excepția lipsei calității procesuale active, excepție de fond, absolută și peremptorie, instanța a admis-o pentru următoarele considerente.
Una din condițiile necesare pentru a fi parte într-un proces civil este existența calității procesuale active.
Calitatea procesuală, potrivit art.36 C.pr.civ., presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Potrivit dispozițiilor art.9 și art.194 lit c C.pr.civ. reclamantul are obligația de a preciza prin cererea de chemare în judecată, obiectul cererii sale și motivarea în fapt și în drept a acesteia.
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reclamanților le incumbă obligația de-a clarifica cadrul procesual atât în raport de obiectul cererii, cât și de persoanele ce urmează a fi chemate în judecată, stabilind astfel atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.
În cauza de față, instanța reține că, reclamanții au contractat un credit de la pârâta . care a fost garantat cu imobil, compus din teren și Carmangerie, iar imobilul a fost asigurat, inițial prin contractul de asigurare încheiat între reclamanta N. . S.C E. E., care a fost reziliat ca urmare a neplății ratelor de asigurare.
Ulterior, s-a produs un incendiu, privind imobilul asigurat, iar în reclamanții solicită, despăgubirea, în prezenta cauză însă, pe temeiul contractului de asigurare încheiat între pârâte la data de 29.03.2013.
Potrivit art.2199 C.civ., alin.1 „Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit”, iar la alin.2 „ Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activități ale acesteia și se obligă față de asigurator să plătească prima de asigurare”.
Totodată, în conformitate cu art.2208 alin.1 C.civ. în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract”,.
La data de 29.03.2013, între pârâta . calitate de bancă/creditor și pârâta S.C E. E., (în calitate de asigurator), s-a încheiat un contract de asigurare de grup, sub nr.1/484, intitulat „contract de asigurare împotriva incendiului și calamităților naturale a imobilelor ipotecate ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de clienți privind asigurarea imobilelor aduse în garanței”, denumit în continuare „Contractul de asigurare”.
Din cuprinsul contractului de asigurare mai sus menționat, rezultă că părți contractante sunt cele două pârâte, având ca obiect material al asigurării (pct.2.1.1.) clădirile ipotecate în favoarea BANCOPOST SA, în baza contractelor de credit, clădiri pentru care clienți pentru care clienții nu au încheiat și prezentat băncii asigurării valabile, iar la pct.2.4.3. s-a stabilit că prima de asigurare se plătește în rate anuale de către creditor.
Pct.2.7.3 din contractul de asigurare, statuează că „În caz de daună, despăgubirea se plătește integral Beneficiatului, până la concurența soldului creditului garantat cu clădirea dăunată, pentru acoperirea creditului, fără a solicita în nici un mod acordul proprietarului în acest sens, iar la pct.2.7.4. „Asiguratorul are dreptul să deducă din despăgubire orice sumă datorată în baza Contractului, scadența și neachitată până la data producerii evenimentului asigurat”.
Mai mult, printre obligațiile asiguratorului (pârâta S.C E. E.), la pct.5.2 lit.b din contract, se prevede expres că asiguratorul va „plăti Băncii, în calitate de Beneficiar, despăgubire în cazul producerii evenimentului asigurat, în conformitate cu prevederile prezentului Contract de Asigurare”.
Având în vedere cele de mai sus, rezultă pe de o parte că reclamanții nu au fost parte, la contractul de asigurare nr. nr.1/484 din data de 29.03.2013., iar pe de altă parte la pct.2.7.3 și pct.5.2 din contract, rezultă că despăgubirea în cazul producerii evenimentului, se plătește Beneficiarului (Băncii), respectiv pârâtei .>
La data de 25.06.2015 apelanta S.C.N. . P. N., P. N. și P. F., au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 382 din 27.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , prin care s-a respins acțiunea ca fiind introdusa de o persoana fără calitate procesuala activa, sentința pe care o consideră netemeinica si nelegala motiv pentru care solicită:
Admiterea apelului ,anularea sentințe si trimiterea cauzei la prima instanța pentru a se pronunța pe fondul cauzei,
Obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata .
Pentru a pronunța aceasta soluție va rugam sa aveți in vedere următoarele considerente:
In motivarea cererii arătă ca S.C.N. . cu parata . contractul de credit nr. 4101/29.03.2007 la care ulterior a încheiat alte 5 acte adiționale in perioada 12.05._12.
Creditul respectiv a fost garantat in baza contractului de ipoteca autentificat la nr.1418/12.05.2008 cu un teren de 3008 m.p. in orașul C. si cu o construcție "carmangerie " de 349 mp. Situata in C., ., nr. 45,T 9, P 45/1,45/2Jud.O. proprietatea subsemnatilor P. N. si P. F. .
Pentru asigurarea bunurilor ipotecate a încheiat un contract de asigurare cu o societate agreata de B. C. adică cu parata S.C.E. ASIGURĂRI GENERALE care a emis CERTIFICATUL DE ASIGURARE nr._/27._ iar aceasta polița de asigurare a fost cesionata in favoarea S.C B. C..
In noaptea de 31.10.2013 imobilul asigurat a fost distrus in urma unui incendiu produs din cauze neidentificate .
Desi a anunțat B. despre eveniment solicitindu-i sa faca demersurile legale pentru anunțarea societății de asigurare si încasarea despăgubirii ,aceasta a contestat existenta contractului de asigurare.
In urma investigațiilor făcute a aflat ca polița de asigurare încheiata inițial intre S.C.N. . S.C.E. ASIGURĂRI GENERALE ar fi fost reziliata pentru neplata primelor, fapt despre care niciunul dintre noi reclamanții nu am fost anunțați.
Prin adresa f.nr./08._ aceasta a comunicat ca evenimentul nu a fost despăgubit.
Prin adresa nr.135/28.04.2014 B. C. a recunoscut in final existenta asigurării si a comunicat ca nu poate fi despăgubită dauna produsa deoarece polița ar fi acoperit doar o dauna totala, nu parțiala cum ar fi in cazul de fata .
Cand am revenit la 06.05.2014 cu alta cerere si i- am solicitat copii de pe actele ce au făcut obiectul cererii de despăgubire in baza cărora s-a întocmit dosarul de dauna S 13/2014/_ de către E. E. si daca a contestat soluția nefavorabila ,B. SA C. ne-a comunicat prin adresa nr. 165/21.05.2014 ca nu-mi poate elibera actele solicitate pentru ca "sunt strict de uz intern pentru asigurător " si ca nu a contestat soluția nefavorabila deoarece nu ar avea aceasta calitate .
Arată că, pe de-o parte instanța a fost in eroare atunci cand a motivat admiterea excepției lipsei calității procesuale active pe considerentul ca potrivit contractului de asigurare in cazul producerii evenimentului asigurat despăgubirea se plătește beneficiarului S.C.B. SA, adica nu reclamanților.
Pe de alta alta parte chiar daca părți in contractual de asigurare sunt numai cele doua parate si reclamanții au calitate procesuala activa atâta timp cat potrivit art. 2 din contractual de asigurare obiectul material al asigurării il reprezintă clădirile ipotecate in favoarea paratei B. SA, clădiri care sunt proprietatea subsemnaților P. N. si P. F. iar S.C.N. . paratei BANCPOSTSA si pentru faptul ca parata S.C.E. ASIGURĂRI GENERALE a refuzat onorarea poliței de asigurare parata B. SA pentru a nu declara creditul anterior scadent anticipat au fost obligați sa încheie la 24.02.2014 un act adițional cu nr. 6 la contract de credit inițial ca o consecința a faptului ca imobilul ipotecat cu care garantasem creditul a fost distrus in incendiu ,act adițional cu clauze total dezavantajoase.
In condițiile in care potrivit Notei de Informare nr.516/1233/233/ 02.08.2010 parata B. SA este si mandatara paratei S.C.E. ASIGURĂRI GENERALE pentru încheierea de asigurări pentru ea ,este clar ca intre cele doua exista un conflict de interese care a făcut ca acestea sa nu se deranjeze una pe alta, in sensul ca asa cum rezulta din actele dosarului parata B. SA dupa incendiul produs la 31.10.2013 desi exista incheiata asigurare ,abia la 21.01.2014 aceasta a sesizat S.C.E. ASIGURĂRI GENERALE despre eveniment si a solicitat despăgubirea .Acest lucru l-a făcut insa ca urmare a insistentelor noastre si nu ca parte interesata sa încaseze despăgubirea (desi ar fi trebuit sa fie prima interesata in condițiile in care creditul ei devenise negarantat)iar atunci cand S.C.E. ASIGURĂRI GENERALE a refuzat acordarea despăgubirii, a acceptat cu toata plăcerea.
Un alt motiv in plus pentru care considera ca au calitate procesuala este faptul ca primele pentru contractul de asigurare incheiat intre cele doua parate au fost achitate de B. SA din banii S.C.N. .> In drept invoca dispozițiile art.466C.pr.civ, art.480 pct.3 teza a 2 a C.pr.civ.,art. 453 C.pr.civ.
La data de 11.11.2015 intimata E. E. Asigurări Generale SA, a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Arată că in data de 02.03.2012, intre . si E. E. Asigurări Generale SA s-a incheiat Certificatul de Asigurare cu numărul_ pentru asigurarea imobilului spațiu comercial „Carmangerie", din localitatea C., .. 45Județul O., asa cum este detaliat in documentația depusa la dosarul cauzei.
aceasta polița a fost reziliata de către E. pentru motiv de neplata a primei de asigurare. Plata primelor de asigurare se efectua de către asigurat (.) prin operațiunea bancara denumita „direct debit" iar riscurile preluate in asigurare erau mult mai ample si mai elaborate decât cele ce fac obiectul contractului de asigurare supus judecații in prezenta acțiune (pentru aceasta polița prima anuala era de 643 RON fata de cea ce face obiectul prezentei cauze de 223.31 RON).
În data de 29.03.2013, intre E. E. Asigurări Generale SA, societate de asigurare, si banca B. SA a intervenit un contract de asigurare de grup nr. 1/484/29.03.2013 (ocazie cu care ajungem la obiectul judecații noastre) intitulat sugestiv „Contract de Asigurare împotriva Incendiului si Calamităților Naturale a imobilelor ipotecate ca urmare a nerespectarii obligațiilor asumate de clienți privind asigurarea imobilelor aduse in garanție" - acesta este depus deja la dosarul cauzei.
Asiguratul (banca) este titularul interesului asigurabil ce rezulta in mod indubitabil din calitatea sa de creditor ipotecar in virtutea contractelor de ipoteca incheiate pentru garantarea rambursării creditelor acordate; interesul asigurabil, in acest caz, nu este dat așadar de calitatea de PROPRIETAR al imobilului, acesta nefiind parte in cadrul de asigurare creat.
Prin semnarea acestui contract, banca in calitatea sa de titular al interesului asigurabil, dupa cum spuneam, solicita si obține o polița de asigurare de grup de la Asigurător, prin care un anumit număr de imobile ipotecate in favoarea sa (de unde si denumirea de grup) urmau sa fie asigurate pentru un anumit număr restrâns de riscuri (de unde si prima de asigurare mult mai mica fata de prima de asigurare inițiala, cum am menționat), asa cum sunt detaliate in corpul Contractului de asigurare. Ce s-a dorit prin acest Contract de asigurare, nu a fost practic decât o punere la adăpost (in condiții minime de asigurare) a intereselor materiale ale creditorului, ce a fost pus in situația de a avea un intreg portofoliu de imobile ipotecate in favoarea sa, dar neasigurate, desi beneficiarii creditelor acordate aveau obligația asigurării acestora, in condițiile prestabilite si agreate prin contractele de credit si ipoteca.
in cadrul acestui contract de asigurare de grup, părțile contractului sunt următoarele:
Asigurător: E. E. ASIGURĂRI GENERALE S.A
Asigurat/Contractant: S.C. B. S.A.
Conform condițiilor contractuale, B. este singurul plătitor primelor de asigurare, si nu proprietarul, asa cum se susține; tot banca este desemnata si beneficiar al indemnizației de asigurare in calitate de creditor.
Se poate observa așadar, inca de la inceput, ca Proprietarul imobilului asigurat, in cauza ., nu este parte a acestui contract de asigurare, neputand sa „pretindă plata despăgubirilor", raportul de asigurare astfel creat nefiindu-i opozabil, deoarece acesta are ca obiect „asigurarea" creditorului ipotecar (protecția dreptului real al băncii), respectiv a titularului dreptului de creanța rezultat in urma contractului de ipoteca ce privește bunul imobil.
Toate afirmațiile apelantului conform cărora aceasta asigurare ar fi trebuit sa fie adusa la cunoștința lor, sa le fie făcute notificări, etc, sunt nefundamentate. B., in calitate de creditor, a ales acest tip de contract de asigurare de grup de „avarie", ce nu incalca nicio dispoziție legala, tocmai ca urmare a faptului ca proprietarii nu i-au prezentat nicio asigurare valabila pentru bunul adus in garanție.
Nefiind parte a contractului de asigurare, acesta nefiindu-i opozabil, consideram ca instanța de fond, pe buna dreptate, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, motivat de faptul ca:
Apelanții nu au semnat si nu au participat la conturarea cadrului contractului de asigurare de grup, acesta este unul de grup, încheiat doar intre cele doua parti contractante (E. E. Asigurări Generale SA si B.), fara a implica, stricto sensu, voința sau consimțământul apelanților.
Aceștia nici nu au fost desemnați beneficiari ai indemnizației de asigurare,
Apelanții si-au intemeiat acțiunea pe dispozițiile unei polițe de asigurare in care nu au nici o calitate.
In urma producerii incendiului din data de 31.10.2013 la imobilul cu destinația de spațiu comercial „Carmangerie", din localitatea C., .. 45, județul O., asigurat prin Certificatul de Asigurare nr._/26.09.2013, societatea a fost avizata in mod corespunzător (de către banca, si nu de către proprioetar), fapt pentru care s-a deschis dosarul de dauna cu numărul S13/2014/_ din data de 21.01.2014. Am depus la dosarul cauzei o copie certificata.
Avizarea de dauna dar si întreaga corespondenta a fost purtata cu B. SA, in calitatea sa de Contractant/Persoana asigurata dar si de Beneficiar al contractului de asigurare. F. de solicitările apelantei, facem mențiunea ca orice eventuala dauna, daca s-ar fi decis sa fie achitata, s-ar fi achitat tot Beneficiarului, respectiv băncii, si nu apelanților, acestea conform condițiilor contractuale.
Ținând cont de informațiile puse la dispoziție dar si de constatarea efectuata la fata locului de către reprezentanții noștri, supunem atenției dumneavoastră următoarele constatări: evenimentul s-a produs in data de 31.10.2013 si a constat in avarierea imobilului ca urmare a unui incendiu; imobilul a suferit avarii parțiale, constând in incendierea in parte a acestuia (tavanul, ferestrele si acoperișul).
In urma analizării si instrumentării dosarului de dauna sus menționat, societatea noastră a ajuns la concluzia ca dauna produsa ca urmare a incendierii imobilului nu poate fi încadrata in prevederile contractuale pentru a putea fi despăgubită, deoarece:
Din calculele efectuate de către societatea noastră, a rezultat ca prejudiciul suferit nu încadrează acesta dauna ca fiind una totala, suma alocata pentru aducerea imobilului la starea inițiala este mai mica decât suma necesara reconstruirii in totalitate a acestuia, adică echivalentul in RON a sumei de 113.404,65 EUR, conform raport evaluare_ - pagina 5 al acestuia;
Pentru readucerea imobilului in starea inițiala nu este necesara si o recontructie a fundației si pereților acestuia (care nu au fost distruse in întregul lor) - conform procesului verbal de constatare a daunei întocmit la 24.01.2014.
Astfel, a rezultat ca nu sunt necesare si nu s-au efectuat lucrări de reconstruire intregrala a imobilului avariat.
In drept: art. 205 si urm. din Codul de procedura civila.
La data de 23.11.2016 apelanții S.C.N. . –N. și P. F. au formulat răspuns la întâmpinare prin care precizează că își mențin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 382/27.04.2015 pronunțata de Judecătoria C. prin care li s-a respins acțiunea ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa, sentința pe care o considera netemeinica si nelegala si pe care solicita să fie anulată si trimisă cauza la prima instanța pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Apelanții reclamanți au contractat un credit de la pârâta . care a fost garantat cu imobil, compus din teren și Carmangerie, iar imobilul a fost asigurat, inițial prin contractul de asigurare încheiat între reclamanta N. . S.C E. E., care a fost reziliat ca urmare a neplății ratelor de asigurare.
Ulterior, s-a produs un incendiu, privind imobilul asigurat, iar în reclamanții solicită, despăgubirea, în prezenta cauză însă, pe temeiul contractului de asigurare încheiat între pârâte la data de 29.03.2013.
La data de 29.03.2013, între pârâta . calitate de bancă/creditor și pârâta S.C E. E., (în calitate de asigurator), s-a încheiat un contract de asigurare de grup, sub nr.1/484, intitulat „contract de asigurare împotriva incendiului și calamităților naturale a imobilelor ipotecate ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de clienți privind asigurarea imobilelor aduse în garanței”, denumit în continuare „Contractul de asigurare”.
Din cuprinsul contractului de asigurare mai sus menționat, rezultă că părți contractante sunt cele două pârâte, având ca obiect material al asigurării (pct.2.1.1.) clădirile ipotecate în favoarea BANCOPOST SA, în baza contractelor de credit, clădiri pentru care clienți pentru care clienții nu au încheiat și prezentat băncii asigurării valabile, iar la pct.2.4.3. s-a stabilit că prima de asigurare se plătește în rate anuale de către creditor.
Pct.2.7.3 din contractul de asigurare, statuează că „În caz de daună, despăgubirea se plătește integral Beneficiatului, până la concurența soldului creditului garantat cu clădirea dăunată, pentru acoperirea creditului, fără a solicita în nici un mod acordul proprietarului în acest sens, iar la pct.2.7.4. „Asiguratorul are dreptul să deducă din despăgubire orice sumă datorată în baza Contractului, scadența și neachitată până la data producerii evenimentului asigurat”.
Mai mult, printre obligațiile asiguratorului (pârâta S.C E. E.), la pct.5.2 lit.b din contract, se prevede expres că asiguratorul va „plăti Băncii, în calitate de Beneficiar, despăgubire în cazul producerii evenimentului asigurat, în conformitate cu prevederile prezentului Contract de Asigurare”.
Având în vedere cele de mai sus, rezultă pe de o parte că reclamanții nu au fost parte, la contractul de asigurare nr.1/484 din data de 29.03.2013., iar pe de altă parte la pct.2.7.3 și pct.5.2 din contract, rezultă că despăgubirea în cazul producerii evenimentului, se plătește Beneficiarului (Băncii), respectiv pârâtei .>
Potrivit art.2199 C.civ., alin.1 „Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit”, iar la alin.2 „ Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activități ale acesteia și se obligă față de asigurator să plătească prima de asigurare”.
Totodată, în conformitate cu art.2208 alin.1 C.civ. în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul trebuie să plătească indemnizația de asigurare în condițiile prevăzute în contract”.
Critica apelanților nu este fondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că aceasta polița (Certificatul de Asigurare cu numărul_ pentru asigurarea imobilului spațiu comercial „Carmangerie", din localitatea C., .. 45Județul O.),a fost reziliata de către E. pentru motiv de neplata a primei de asigurare.
Prin urmare lata riscului asigurat către pârâtei .-a efectuat ca urmare a încheierii la data de 29.03.2013, între pârâta . calitate de bancă/creditor și pârâta S.C E. E., (în calitate de asigurator), a unui contract de asigurare de grup, sub nr.1/484, intitulat „contract de asigurare împotriva incendiului și calamităților naturale a imobilelor ipotecate ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de clienți privind asigurarea imobilelor aduse în garanței”, contract n care apelanții reclamanți nu au nicio calitate.
În consecință, sentința instanței de fond este temeinică și legală, motiv pentru care, Tribunalul urmează ca in baza art 480 pct 1 din noul cod de procedură civilă, să respingă apelul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant . prin administrator P. G. N., cu sediul în C., .. 45, județul O., apelantul P. G. N. și P. F., moștenitori ai defunctului P. N., ambii domiciliați în C., .. 84, județul O., împotriva sentinței civile nr. 382 din 27.04.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., .. 39, parter, județul O., intimat . GENERALE SA, cu sediul în București, Bulevardul D. P., Clădirea Olympus, nr. 6A, ., sector2 și intimata . sediul în București, Bulevardul D. P., nr. 6 A, sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2016, la Tribunalul O..
Președinte, M. C. P. | Judecător, F. S. | |
Grefier, C. M. S. |
Red. FS/ 8ex/27.01.2016
| ← Pretenţii. Decizia nr. 43/2016. Tribunalul OLT | Contestaţie la executare. Decizia nr. 10/2016. Tribunalul OLT → |
|---|








