Somaţie de plată. Sentința nr. 3929/2013. Tribunalul TULCEA

Sentința nr. 3929/2013 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 2182/88/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TULCEA

SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă Nr. 3929/2013

Ședința publică de la 16 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. A. V.

Grefier: M. D.

S-a luat în examinare cauza litigii cu profesioniștii având ca obiect somație de plată privind pe reclamanta S.C. E.-D. S.R.L. cu sediul în Tulcea, ., ., parter, jud. Tulcea și pe pârâta S.C. N. F. S.R.L. cu sediul în ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea este legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că reclamanta a depus la dosar la data de 11 octombrie 2013, răspuns la întâmpinare, un exemplar fiind comunicat pârâtei, după care:

Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ /31 iulie 2013, reclamanta S.C. E.-D. S.R.L. Tulcea a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva pârâtei S.C. N. F. S.R.L. Sarichioi, jud. Tulcea, și obligarea acesteia la plata următoarelor creanțe: suma 93.183,92 lei reprezentând c/v marfă livrată conform contractului de vânzare-cumpărare nr.37/07.03.2012; suma de 160.700,64 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 25.07.2013, conform art.6.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr.37/07.03.2012; penalitățile de întârziere în procent de 0.5% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la debitul restant de la data de 26.07.2013 până la data plătii integrale a creanței, datorate conform art.6.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr.37/07.03.2012.

De asemenea a solicitat reclamanta obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat reclamanta că a încheiat cu pârâta S.C. N. F. SRL, contractul de vânzare-cumpărare nr.37/07.03.2012 având ca obiect vânzarea de produse pentru agricultură.

S-a mai susținut că aarfa a fost livrată așa cum rezultă din avizele de însoțire a mărfii și s-au emis facturi care au fost transmise pârâtei, a căror scadență era 31.10.2012.

Mai menționează reclamanta că deși termenul de plată al facturilor a fost depășit, și a încercat în repetate rânduri să rezolve acest conflict pe cale amiabilă, pârâta nici până la această dată nu a procedat la plata integrală a creanței datorate.

Se mai arată că potrivit art. 6.2 din contractele mai sus menționate în cazul depășirii scadenței se percep penalități de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere calculate la întreaga valoare scadentă și neachitată, totalul penalităților putând depăși suma debitului.

In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art.1013-1024 NCPC.

În dovedire, s-au atașat la dosar o . înscrisuri.

Pârâta, legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

A arătat pârâta să pretențiile solicitate de reclamantă nu sunt certe, lichide și exigibile, conform art. 1013 alin. 1 NCPC, neexistând un document prin care pârâta a acceptat calculul penalităților solicitate de reclamantă.

Astfel, se arată, contabilizarea de către reclamantă și pretențiile acesteia asupra acestor penalități sunt total abuzive și la un nivel care încadrează aceste penalități ca rezultate din clauze abuzive și ilegale.

S-a mai menționat că termenele de plată a facturilor emise de către reclamantă sunt cele stipulate în anexa 3 a contractului, conform art. 6.2 din convenția părților, neanexată la cererea dedusă judecății, iar plata prețului stipulat în convenția părților sunt stipulate în anexa 4 la convenția părților, care și aceasta nu este anexată la cererea dedusă judecății.

Mai susține pârâta că facturile nu poartă data scadenței acestora, iar reclamanta nu face dovada prejudiciului pe care vrea să îl acopere cu aceste penalități, natura prejudiciului, întinderea cauzelor prejudiciatoare cât și elementele ce au declanșat aceste prejudicii.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Inițial reclamanta S.C. E. D. S.R.L. Tulcea a încheiat cu pârâta S.C. N. F. S.R.L. contractul de vânzare-cumpărare nr. 37/07.03.2012 având ca obiect vânzarea de produse pentru agricultură.

Reclamanta a livrat pârâtei marfa în cauză fiind emise facturi a căror scadență era stabilită la data de 31.10.2012.

Conform art. 6.2 din contract în cazul depășirii scadenței se percep penalități de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere calculate la întreaga valoare scadentă și neachitată, totalul penalităților putând depăși suma debitului.

Pârâta nu a făcut dovada achitării în totalitate a mărfii cumpărate.

Conform art. 1013 alin. 1 cod procedură civilă prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

Iar potrivit art. 1021 alin. 1 cod procedură civilă în cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.

În ceea ce privește contestarea creanței de către pârâtă susținerile acesteia apar ca fiind neîntemeiate în condițiile în care nu au fost produse nici un fel de dovezi în acest sens.

În ceea ce privește procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 1014 cod procedură civilă, se cuvine a fi observat că aceasta a fost îndeplinită în cauză de către reclamantă.

În raport de toate aceste considerente urmează ca instanța să admită acțiunea și să someze pârâta să plătească reclamantei suma de_,92 lei reprezentând c/val. marfă livrată, suma de_,64 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 25.07.2013, plus penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere calculate la debitul restant de la data de 26.07.2013 până la data plății integrale a creanței, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei.

Totodată instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. E.-D. S.R.L. cu sediul în Tulcea, ., ., parter, jud. Tulcea în contradictoriu cu pârâta S.C. N. F. S.R.L. cu sediul în ., ., ., jud. Tulcea.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_,92 lei reprezentând c/val. marfă livrată, suma de_,64 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 25.07.2013, plus penalități de întârziere de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere calculate la debitul restant de la data de 26.07.2013 până la data plății integrale a creanței, în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Cu drept la cerere în anulare în 10 zile de la înmânare sau comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

R. A. VitoșMarian D.

Red. Jud. RAV/14.11.2013

Tehnored. MD/27.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 3929/2013. Tribunalul TULCEA