Antecontract de vânzare-cumpărare. Termen extinctiv. Neplată preţ. Prestaţie tabulară
Comentarii |
|
Legea nr. 115/1938, art. 25 C. civ., art. 969
La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între pârâţi, nu s-a fraudat dreptul de proprietate al reclamantei şi nu s-a probat existenţa vreunei cauze nelicite, în condiţiile art. 968 Cod civil, prohibită de lege ori contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice, pentru care contractul ar fi nul absolut. Aspectele privind achitarea preţului de către pârâta cumpărătoare, vizează rezoluţiunea contractului şi nu nulitatea acestuia
Decizia nr. 147/Ap din 22 noiembrie 2006 - V.C.
Tribunalul Braşov — Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. „E.I.” S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele S.C. „A.T.C.” S.A, a constatat că între reclamantă şi pârâta S.C. „A.T.C.” s-a încheiat la data de 14.08.2001, un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect un imobil, a fost obligată pârâta S.C. „A.T.C.” S.A. să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul mai sus menţionat, iar în caz de refuz sentinţa să ţină loc de act apt de întabulare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1380/16.03.2004 încheiat de pârâte şi având ca obiect imobilul şi a dispus radierea din C.F. 878 Cristian, top 1881/2/1 a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. „S” S.R.L. şi a dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtei S.C. „A.T.C.” S.A.
S-a respins acţiunea din dosarul conexat nr. 2816/2005 al Judecătoriei Braşov formulată de reclamanta S.C. „A.T.C.” S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. „E.I.” S.R.L.
Apelul pârâtei S.C. „A.T.C.” S.A. este fondat în parte, iar al pârâtei S.C. „S” S.R.L. este fondat în integralitate.
Din interpretarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare nr. 165/14.08.2001, capitolul V „Prevederi finale” coroborat cu cele ale capitolului II „Obligaţiile părţilor”, rezultă că obligaţiile părţilor contractante S.C. „E.I.” S.R.L. şi S.C. „A.T.C.” S.A. priveau obligaţia vânzătorului de a preda bunul şi obligaţia cumpărătorului de a achita preţul, obligaţia cumpărătorului de a se prezenta la notar nefiind enunţată în contract, astfel încât pactul comisoriu de grad ultim de la art. 13 nu devine operabil, cu consecinţa rezoluţiunii de drept a ante-contractului de vânzare-cumpărare sus amintit. Pe de altă parte „obligaţia” cumpărătoarei de a se prezenta la notar reprezintă un drept al acesteia, justificat de interesul de a-şi transfera dreptul în patrimoniu.
Din această perspectivă critica apelantei pârâte privind greşita soluţionare a instanţei de fond a cererii în constatarea desfiinţării de drept a convenţiei nr. 165/14.08.2001 nu se susţine.
în ceea ce priveşte, încheierea din 1.04.2004 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a dispus conexarea dosarului nr. 2816/2005, având ca obiect desfiinţarea de drept a convenţiei nr. 165/2001, la dosar nr. 3666/ 2004 al aceleiaşi instanţe, având ca obiect prestaţie tabulară, s-a reţinut că potrivit principiului disponibilităţii, Curtea nu a fost învestită cu soluţionarea vreunui apel împotriva acestei încheieri premergătoare, ce se atacă odată cu fondul. Aceasta, cu atât mai mult cu cât sentinţa civilă nr. 1011/3.02.2006 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii sus amintite, în favoarea Tribunalului Braşov - Secţia comercială, a intrat în puterea lucrului judecat, prin nerecurare.
Criticile privind greşitele raţiuni ale instanţei de fond, relativ la admiterea acţiunii în prestaţie tabulară şi la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1380/16.03.2004 şi încheiat între pârâtele S.C. „A.T.C.” S.A. şi S.C. „S” S.R.L., se susţin.
Prin art. 18 din contractul nr. 165/14.08.2001, S.C. „A.T.C.” S.R.L. şi S.C. „E.I.” S.R.L. au afectat acordul lor de voinţă de un termen extinctiv, 1.07.2002, la împlinirea căruia S.C. „A.T.C.” S.A. nu mai avea obligaţia de a transmite dreptul său de proprietate asupra imobilului, iar S.C. „E.I.” S.R.L. îşi pierdea dreptul de-a pretinde îndeplinirea obligaţiilor asumate de S.C. „A.T.C.” S.A. Clauza sus amintită este neechivocă, S.C. „E.I.” S.R.L. fund ţinută de termenul de 1.07.2002, până la care îşi putea afirma dreptul de-a pretinde îndeplinirea obligaţiilor. Nu s-a exhibat vreo probă în sensul prezenţei sale la notar, S.C. „E.I.” S.R.L. fiind decăzută ulterior acestei date din dreptul său de-a solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Legat de acest aspect, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între pârâţii S.C. „A.T.C.” S.A. şi S.C. „S.” S.R.L. şi autentificat sub nr. 1380/16.03.2004, nu s-a fraudat dreptul de proprietate al S.C. „E.I.” S.R.L. şi nu s-a probat existenţa vreunei cauze nelicite, în condiţiile art. 968 C. civ., prohibită de lege ori contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice pentru care contractul ar fi nul absolut. Aspectele privind achitarea preţului de către S.C. „S.” S.R.L. vizează rezoluţiunea contractului şi nu nulitatea acestuia.
în fine, nu sunt întrunite cumulativ cerinţele art. 25 din Legea nr. 115/1938, întrucât prin procesul-verbal de predare-primire din 1.08.2001 anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 165 din 14.08.2001, S.C. „E.I.” S.R.L. a devenit detentor precar şi nu posesor al imobilului, iar terţul dobânditor S.C. „S” S.R.L. nu a fost de rea credinţă, întrucât extrasul C.F. din 10.03.2004, depus la notar, nu cuprindea notarea procesului intentat de S.C. „E.I.” S.R.L.
← Contract de vânzare-cumpărare. Data scadenţei plăţii.... | Asociere în participaţiune. Nulitatea clauzei potrivit căreia... → |
---|