Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale neesenţiale. Consecinţe

i

C. civ., art. 1020, art. 1021

Cu privire la obligaţia de intabulare a dreptului reclamantei în cartea funciară, prima instanţă a reţinut în mod corect că este o obligaţie neesenţială, a cărei neîndeplinire nu poate conduce la desfiinţarea convenţiei. Obligaţia neîndeplinită poate fi executată oricând chiar de reclamantă, pe cheltuiala pârâtelor.

Desfiinţarea unei întregi convenţii pentru neexecutarea unei obligaţii secundare, care putea fi executată şi de reclamantă sub sancţiunea plăţii taxelor şi a daunelor aferente este lipsită de suport legal.

Decizia nr. 59/Ap din 9 mai 2006 - Ş.G.

Tribunalul Braşov a respins acţiunea reclamantei C.N. „L.R.” SA, în contradictoriu cu pârâţii SC „D.C.” SRL şi SC „S.C.” SA, pentru următoarele considerente:

Rezilierea reprezintă sancţiunea civilă care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor asumate de către una din părţi dintr-un contract sinalagmatic, cu executare succesivă.

în speţă, protocolul la care se referă reclamanta reprezintă un contract bilateral, sinalagmatic, cu executare dintr-o dată (uno ictu), astfel încât neîndeplinirea obligaţiilor de către pârâte ar putea conduce la rezoluţiunea acestuia. Potrivit acestui protocol pârâtele şi-au asumat faţă de reclamantă obligaţia de a radia din cartea funciară a unor notări referitoare la somaţii de începere a executării silite, pentru imobilele apartamente descrise în acţiune şi în protocol, situate în vile din Poiana Braşov şi de a intabula dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestora în favoarea reclamantei, în termen de 15 zile de la data încheierii protocolului.

Instanţa a constatat că prin încheierea din 27.10.2004 a Judecătoriei Braşov s-au radiat aceste notări de somaţii din cartea funciară pentru cele trei apartamente identificate, protocolul fiind încheiat la data de 7.10.2004.

în consecinţă, susţinerea reclamantei că pârâtele nu şi-au îndeplinit această obligaţie până în prezent a fost considerată nefondată, şi de altfel recunoscută prin precizările aduse acţiunii introductive de instanţă.

Referitor la obligaţia de întabulare a dreptului reclamantei în cartea funciară asupra acestor apartamente, s-a constatat că deşi pârâtele şi-au asumat această obligaţie, nimic nu o împiedică pe reclamantă să procedeze la întabulare formulând o cerere autorităţii competente, în acest sens.

Instanţa a apreciat că o asemenea obligaţie asumată de pârâte este neesenţială faţă de conţinutul - obiectul protocolului, atâta timp cât principala obligaţie o constituie radierea notărilor somaţiilor, fără de care întabularea nu era posibilă.

Art. 1020 C. civ. stabileşte că, în contractele sinalagmatice, condiţia rezolutorie este întotdeauna înţeleasă, când una din părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile.

Art. 1021 C. civ. prevede însă că, în asemenea cazuri, contractul nu este desfiinţat de drept, cealaltă parte putând să ceară fie executarea obligaţiei asumate, când este posibil; fie desfiinţarea, adică rezoluţiunea contractului, cu daune - interese.

în consecinţă, fiind în prezenţa unei rezoluţiuni judiciare, adică în lipsa unui pact comisoriu, instanţa de judecată are un drept de apreciere asupra oportunităţii rezoluţiunii, în funcţie de obligaţia neexecutată.

în speţă, prin prisma prevederilor art. 1021 C. civ., obligaţia neîndeplinită de pârâte de a întabula în cartea funciară dreptul de proprietate, asupra apartamentelor descrise, poate fi executată oricând, chiar de reclamantă, ori prin obligarea pârâtelor la executare acesteia, în baza art. 969 C. civ.

Rezoluţiunea, fiind o sancţiune civilă, intervine în cazul în care instanţa apreciază că pârâţii opun rezistenţă în executarea obligaţiei asumate prin contract, ori în cazul în care aceasta este imposibil de executat.

De asemenea, în acest caz obligaţia neexecutată trebuie să fie una esenţială, adică importantă.

Cât timp obligaţia neexecutată de pârâte - poate fi executată de pârâte, poate fi executată de reclamantă -, constituind o simplă formalitate, aceasta apare ca fiind neesenţială, faţă de obiectul protocolului.

în consecinţă, instanţa a apreciat că nu se impune rezoluţiunea protocolului pentru considerentele expuse, respectiv obligaţia asumată şi neexecutată de pârâte este neesenţială şi poate fi executată de oricare dintre părţi, oricând.

împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta C.N. „L.R.” S.A. pentru următoarele motive:

Instanţa de fond s-a aflat în eroare în considerarea contractului ca fiind cu executare dintr-o dată, obligaţia asumată de recurentă este cu executare succesivă în timp, ceea ce face ca sancţiunea aplicabilă să fie rezilierea şi nu rezoluţiunea.

Obligaţia de intabulare a dreptului de proprietate este esenţială, fiind una din cele două asumate de pârâte prin convenţie, la care se adaugă şi obligaţia de radiere a somaţiilor de începere a executării silite din cartea funciară cu privire la cele 3 imobile.

Faptul că obligaţia pârâtelor poate fi executată şi de reclamantă este lipsită de relevanţă şi nesocoteşte voinţa părţilor. în acest fel, apelanta este lipsită de posibilitate de a obţine sancţionarea pârâtelor pentru nerespectarea unei obligaţii convenţionale. Apelanta se consideră lipsită de posibilitate de a înceta un raport juridic în care numai o parte îşi execută obligaţiile.

în apel, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit convenţiei părţilor, pârâtele şi-au asumat faţă de reclamantă obligaţia de a radia din cartea funciară unele notări referitoare la somaţia de începere a executării silite şi de a intabula dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestora, în termen de 15 zile de la data încheierii protocolului.

Prin încheierea din 27.10.2004 a Judecătoriei Braşov s-au radiat aceste notări de somaţii din cartea funciară pentru cele 3 apartamente identificate, astfel că neîndeplinirea acestei obligaţii nu poate fi reţinută.

Cu privire la obligaţia de întabulare a dreptului reclamantei în cartea funciară, prima instanţă a reţinut în mod corect că este o obligaţie neesenţială, a cărei neîndeplinire nu poate conduce la desfiinţarea convenţiei. Obligaţia neîndeplinită poate fi executată oricând chiar de reclamantă, pe cheltuiala pârâtelor.

Desfiinţarea unei întregi convenţii pentru neexecutarea unei obligaţii secundare, care putea fi executată şi de reclamantă sub sancţiunea plăţii taxelor şi a daunelor aferente (art. 5 din Addendumul încheiat la data de 18.04.2003) este lipsită de suport legal, şi-n consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins apelul ca nefondat în baza art. 296 C. proc. civ.

<

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale neesenţiale. Consecinţe