Apel. procedura insolvenţei. acţiune în antrenarea răspunderii. nereţinerea în sarcina pârâtului a faptei prevăzute de art. 169 alineat 1 litera a) din legea nr. 86/2014 din simplul fapt al omisiunii de a recupera creanţele.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 116 din data de 14.04.2016
Apel. Procedura insolvenței. Acțiune în antrenarea răspunderii. Nereținerea în sarcina pârâtului a faptei prevăzute de art. 169 alineat 1 litera a) din Legea nr. 86/2014 din simplul fapt al omisiunii de a recupera creanțele.
- art. 169 alineat 1 litera a) din Legea nr. 86/2014
Decizia nr. 116/C/2016 - A din 14.04.2016
Dosar nr. 3023/83/C/2014/a1 - A
Prin Sentința nr. 812/F/07.12.2015, Tribunalul S.-M. a admis în parte acțiunea formulată de SC S. SRL, cu sediul în S. M., în calitate de creditor al debitorului SC S. G. C. SRL reprezentat de lichidator judiciar M. R. L. I. S.P.R.L., cu sediul procesual ales în S. M., împotriva pârâtului S. F. I.
A obligat pârâtul S. F. I. să plătească în contul averii debitoarei SC S. G. C. SRL suma de 13.976,68 lei reprezentând datorii ale debitorului.
A obligat pârâtul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 97 alin. 1 din Legea nr.85/2014 (filele nr. 159-166 din dosar de insolvență) rezultă că printre principalele cauze care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului se numără neîncasarea la timp a creanțelor în valoare de 65.083 lei, împrejurarea că debitorul nu a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență conform art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, nejustificarea activelor menționate în evidențele contabile la data de 31.12.2013, respectiv active imobilizate în valoare de 1.240 lei, creanțe în valoare de 65.083 lei și disponibilități bănești în valoare de 19.411 lei. Din balanța de verificare întocmită pentru perioada 01.12.2014- 31.12.2014 (fila nr. 21) rezultă că la data respectivă în patrimoniul debitorului existau active imobilizate în valoare de 4011,15 lei și disponibilități bănești în valoare de 9.965,53 lei.
Conform tabelului definitiv al creanțelor pasivul debitoarei este în valoare de 467.042,39 lei (fila nr. 19).
Potrivit art. 169 alin. 1 lit. a), c) și e) din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, prin faptul că au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice ori mărirea în mod fictiv a pasivului acesteia.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. a), judecătorul sindic a constatat că în argumentarea sa s-a invocat faptul că pârâtul nu a efectuat în termen de trei ani demersuri pentru recuperarea creanțelor debitorului în valoare de 65.083 lei. În opinia judecătorului sindic însă, numai neîncasarea creanțelor nu este suficientă să conducă la concluzia că pârâtul, în calitate de administrator al debitorului, a folosit aceste sume de bani în interes propriu sau în interesul altei persoane, în condițiile în care din probele administrate nu rezultă că debitorul ar fi încasat creanțele respective.
Folosirea unor bunuri în interes propriu presupune, de regulă, deținerea acestor bunuri, or, în speță, așa cum s-a arătat, din probele administrare nu rezultă că debitorul a încasat sumele respective. De asemenea, nu se poate prezuma nici că aceste sume au fost folosite în interesul celor care trebuiau să le achite, neefectuarea demersurilor pentru recuperarea creanțelor putând avea diverse motive. Pasivitatea în recuperarea creanțelor poate fi interpretată în sensul folosirii acestora în interesul debitorilor numai dacă se coroborează cu alte probe din care să rezulte că aceasta a fost intenția pârâtului.
În consecință, având în vedere că din probele administrate nu rezultă că debitorul a încasat sumele de bani reprezentând creanțe și nici faptul că pasivitatea debitorului a fost determinată de intenția pârâtului de a folosi sumele respective în interesul altor persoane, judecătorul sindic apreciază că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.
Referitor la fapta prevăzută de art.169 alin.1 lit. c), judecătorul sindic a apreciat că numai neformularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență în condițiile art. 66 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 nu întrunește elementele constitutive ale faptei prevăzute de dispozițiile legale sus menționate. Astfel, conform art. 169 alin. 1 lit. c), continuarea activității trebuie să se facă în interes personal și să conducă în mod vădit la încetarea de plăți. Or, din probele administrate nu rezultă nici că debitorul și-a continuat activitatea exclusiv în interesul pârâtului, nici că activitatea desfășurată ducea, în mod vădit, la încetarea de plăți.
Cu privire la fapta prevăzută de art.169 alin.1 lit. e), judecătorul sindic a constatat că potrivit balanței de verificare întocmită pentru perioada 01.12.2014 - 31.12.2014, în patrimoniul debitorului se aflau active imobilizate în valoare de 4.011,15 lei și disponibilități bănești în valoare de 9.965,53 lei.
Întrucât bunurile nu au fost identificate în patrimoniul debitorului, judecătorul sindic a apreciat că acestea au fost ascunse de pârât în calitate de administrator al debitorului. Prin săvârșirea acestei fapte pârâtul a contribuit la starea de insolvență a debitorului, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 85/2014. Valoarea prejudiciului produs prin această faptă constă în valoarea bunurilor menționate în evidențele contabile și nejustificate de pârât. La determinarea cuantumului prejudiciului nu s-au avut în vedere și creanțele, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, din probele administrate nu rezultă că acestea au fost încasate de debitor pentru a se prezuma că sumele respective au fost ascunse de pârât.
Susținerile pârâtului din întâmpinare privind existența și întinderea creanței înscrise în tabelul de creanțe nu pot fi analizate în cadrul acestei proceduri, ci în cadrul unei contestații la tabel.
În consecință, având în vedere toate aceste motive, în temeiul art. 45 lit. h) din Legea nr. 85/2014, judecătorul sindic a admis în parte cererea formulată de creditoare și a obligat pârâtul să plătească în contul averii debitoarei SC S. G. C. SRL suma de 13.976,68 lei reprezentând parțial datorii ale debitorului.
În baza art. 453 Cod de procedură civilă, a obligat pârâtul, ca parte care a pierdut procesul, la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat apel apelanta SC S. SRL, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate, iar, în urma rejudecării în fond a cauzei, obligarea intimatului S. F.-I. la plata pasivului debitoarei SC S. G. C. SRL, în sumă de 467.042,39 RON, reprezentând debit principal, la care se adaugă plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză.
În motivare apelului, apelanta a arătat că a solicitat Tribunalului S. M. obligarea intimatului S. F. I. la plata sumei de 467.042,239 lei, apreciind că există premisele necesare aplicării dispozițiilor art. 169 alin. 1 din Legea 85/2014, potrivit cărora se poate stabili răspunderea personală patrimonială a persoanelor care au cauzat starea de insolvența, prin una din următoarele fapte, respectiv au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetare de plăți și au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
Astfel cum reiese din concluziile analizei economico-financiare, printre principalele cauze care au dus la apariția stării de insolvența, se numără neîncasarea la timp a creanțelor (rămânând sume de recuperat de 65.083 - valoare contabilă la 31.12.2013) și, mai mult, neefectuarea în termen de trei ani a demersurilor necesare pentru recuperarea acestora în scopul obținerii de fonduri necesare achitării obligațiilor de plată scadente - obligații purtătoare de dobânzi și penalități, neachitarea acestora conducând la dificultăți de ordin financiar și la agravarea situației financiare.
Având în vedere cele mai sus menționate, a considerat că atât activele imobilizate, creanțele cât și disponibilitățile bănești au fost folosite în interes propriu de administratorul statutar și, pe cale de consecință, a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2014.
În considerarea dispozițiilor art. 66 alin. 1 din Legea insolvenței nr. 85/2014, se dispune în mod expres asupra faptului că "Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență", apreciind astfel că administratorul statutar al debitoarei se face vinovat de continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, faptă care se încadrează în prevederile art. 169 alin 1 lit. c) din Legea nr. 85/2014.
Având în vedere că în evidențele contabile ale debitoarei la data de 31.12.2013 figurau active imobilizate în cuantum de 1.240,00 lei, creanțe neîncasate în cuantum de 65.083,00 lei, precum și disponibilități bănești în cuantum de 19.411,00 lei, precum și pasivitatea de care a dat dovadă administratorul statutar care nu numai că nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune la dosarul cauzei, documentele prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, dar a și refuzat colaborarea cu lichidatorul judiciar desemnat, neoferind nici un fel de informație cu privire la elementele de activ care figurau în contabilitatea societății debitoare, a considerat că acesta se face vinovat de săvârșirea faptei prevăzute de art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2014, constând în ascunderea activului persoanei juridice.
Având în vedere cele menționate anterior, pe baza documentelor analizate, a apreciat că există indicii cu privire la întrunirea condițiilor cerute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență în art. 169 alin. 1 lit. a), c) și e), existând premise necesare atragerii răspunderii patrimoniale a administratorului statutar pentru pasivul societății.
Așa cum se arată și în raportul lichidatorului, concluziile de mai sus sunt formulate în urma analizei situației contabile preluate de pe site-ul M.F.P. la 31.12.2013, întrucât, deși debitoarea prin reprezentant, a solicitat un termen suplimentar pentru predarea documentelor prevăzute de art. 67 din Legea 85/2014, prin adresa nr. de intrare 29/27.02.2015, aceste documente nu au fost puse la dispoziția lichidatorului judiciar nici până în prezent.
Tribunalul S. M. a apreciat că doar fapta prevăzută de art. 169 alin. 1 lit. e), poate fi reținută ca întrunind elementele constitutive necesare pentru a se dispune obligarea pârâtului la suportarea pasivului SC S. G. C. SRL.
Prin urmare, nu poate fi de acord cu această opinie, câtă vreme, în mod cert, nu a depus diligente pentru a recupera creanțele de la terți în favoarea SC S. G. C. SRL, creanțe ce se ridicau la suma de 65.083 lei. A apreciat că această faptă se circumscrie dispozițiilor art. 169 alin. 1 lit. a) din Legea 85/2014.
Totodată, câtă vreme intimatul a ascuns bunuri aparținând societății, precum și acte contabile, încercând să inducă în eroare și instanța prin prezentarea unei situații de fapt și de drept în flagrantă contradicție cu realitatea, a apreciat, că sunt întrunite și dispozițiile art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2014.
În drept, a invocat prevederile art. 466 și urm. Cod de procedură civilă, art. 196, alin. 1, lit. a), c), e) și alin. 2 din Legea 85/2014.
Examinând sentința apelată, raportat la motivele de apel invocate, instanța a reținut că apelul este nefondat.
Prin apelul declarat, apelanta creditoare solicită reținerea în sarcina pârâtului administrator nu numai a faptei prev. de art. 169 alin. 1 lit. e) din Legea 85/2014, ci și a celor reglementate de art. 169 alin. 1 lit. a) și c) din același act normativ.
În ceea ce privește fapta prevăzută la art. 169 alin. 1 lit. a), aceasta constă în folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu ori în cel al unei alte persoane. În susținerea acțiunii formulate, precum și a apelului declarat, apelanta a arătat că săvârșirea acestei fapte reiese din neîncasarea la timp de către administratorul pârât a creanțelor pe care societatea debitore le avea de recuperat, care erau în sumă de 65.083 lei potrivit balanței de verificare de la 31.12.2013.
Or, după cum în mod întemeiat a reținut judecătorul-sindic, simplul fapt al omisiunii de a recupera creanțele în valoare de 65.083 lei, nu este suficient pentru a se reține în sarcina pârâtului săvârșirea faptei prevăzute la lit. a), căci aceasta presupune întrebuințarea temporară a unui bun ori a creditului debitorului în folosul propriu al pârâtului sau al unei alte persoane. Nerecuperarea creanțelor nu presupune și întrebuințarea respectivelor sume de bani de către administratorul pârât, câtă vreme nu s-au adus probe în sensul că administratorul pârât ar fi încasat respectivele creanțe. De asemenea, neefectuarea demersurilor pentru recuperarea creanțelor poate avea diverse cauze, neputând fi atrasă răspunderea pârâtului decât dacă s-ar fi dovedit intenția sa ca sumele de bani nerecuperate să fie practic folosite de către debitori, în interesul lor personal. Iar lipsa unor probe în acest sens conduce în mod necesar la nereținerea faptei prevăzute la art. 169 lit. a) din legea insolvenței.
În ceea ce privește fapta prevăzută la art. 169 lit. c) - continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, Curtea a reținut că, încadrarea unei fapte în ipoteza juridică reglementată de acest text de lege presupune stabilirea existenței unei situații în care debitorul, cu toate că avea dificultăți financiare, a continuat activitatea, ceea ce până la urmă a determinat încetarea plăților și, deci, starea de insolvență. Însă aspectul esențial ce trebuia dovedit era ca administratorul să fi dispus continuarea activității societății în interesul său personal. Or, nu poate fi admisă acțiunea creditoarei întemeiată pe această prevedere legală, atâta timp cât aceasta nu a reușit să dovedească interesul personal urmărit și realizat de către de către pârâtul administrator în continuarea activității societății, chiar în condițiile în care continuarea activității a determinat încetarea plăților.
În ceea ce privește faptul că administratorul pârât nu a pus la dispoziția administratorului judiciar documentele prevăzute de art. 67 din Legea 85/2014 și, din acest motiv, acesta a întocmit raportul său doar pe baza situației contabile preluate de pe site-ul M.F.P. la 31.12.2013, acest aspect nu poate fi încadrat în nici una dintre faptele invocate de creditoarea reclamantă.
Pentru aceste motive, reținând că motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, în baza art. 480 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, s-a impus respingerea apelului ca nefondat.
| ← Procedura insolvenței. depunerea cererii de admitere a... | Apel. procedura insolvenţei. contestaţie tabel. calitatea... → |
|---|
