Atragere răspundere. Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Tribunalul BOTOŞANI Sentinţă comercială nr. 8 din data de 21.01.2014
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BOTOȘANI
Secția a II a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr. XXXX/40/2009/a1 atragere răspundere
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. XXX
Ședința publică din xx.xx.xxxx
PREȘEDINTE- judecător-sindic
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra cererii de atragerea răspunderii, formulată de reclamantul Cabinet individual de insolvență Balanovici Boris-Teodor, cu sediul în Botoșani, str. Grigore Antipa, nr. 1, județul Botoșani, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC "X"; SRL Botoșani, cu sediul social în Botoșani, str. X, nr. X, județul Botoșani, cod de identificare fiscală XXXXXX, nr. de ordine în registrul comerțului XXX/XXX/XXXX, în contradictoriu cu pârâtul A. G., domiciliat în Botoșani, str. X, nr. Y, sc. Z, ap. T, județul Botoșani, în calitate de administrator statutar al SC "X"; SRL.
Dezbaterile în fond asupra cererii au avut loc în ședința publică din xx.xx.xxxx, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi xx.xx.xxxx, când,
JUDECĂTORUL-SINDIC:
Prin cererea înregistrată la data de xx.xx.xxxx, reclamantul Cabinet individual de insolvență Balanovici Boris-Teodor, în calitate de lichidator al societății debitoare SC "X"; SRL Botoșani, l-a chemat în judecată pe pârâtul A. G., administrator statutar al debitoarei, solicitând atragerea răspunderii personale a pârâtului, cu obligarea pârâtului să suporte din averea proprie pasivul debitoarei în sumă de 688.470,04 lei.
În motivarea acțiunii se arată că, în fapt, starea de insolvență este imputabilă administratorului statutar pentru că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea și a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice.
Astfel, arată reclamantul că, de la data deschiderii insolvenței, până în prezent, pârâtul, în calitate de administrator statutar nu a predat în totalitate documentele contabile și inventarul societății, deși au fost solicitate prin adresa nr. XX/xx.xx.xxxx trimisă administratorului statutar, primită de acesta, dar și prin adresa nr. XXX din xx.xx.xxxx, refuzată la primire de către destinatar.
Administratorul statutar nu a procedat la predarea în totalitate a documentelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 și nici nu a depus, la instituțiile de drept, declarațiile anuale obligatorii, cu începere din anul 2002 (bilanțul contabil aferent perioadei 2003 - 2009).
Administratorii sunt solidari și răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere (art. 73 din Legea nr. 31/1990), iar nedepunerea evidenței contabile se asimilează cu existența unei contabilități fictive, neconforme cu legea.
Reclamantul arată de asemenea că, notificat pentru predarea bunurilor, administratorul statutar nu a dat curs solicitării lichidatorului judiciar.
Conform bilanțului financiar-contabil întocmit la data de xx.xx.xxxx și depus la Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani - extras de pe site-ul Ministerul de Finanțe, societatea debitoare înregistra la finele anului 2002:
- active imobilizate - 373.965 lei;
- stocuri - 11.806 lei;
- casa și conturi la bănci - 3.713 lei.
În condițiile în care cifra de afaceri se ridica la nivelul de 136.006 lei, veniturile totale la nivelul de 235.573 lei, iar cheltuielile totale la un nivel de 346.979 lei, rezultând o pierdere netă de 111.405 lei.
Totodată, conform datelor din evidențele Primăriei Botoșani, societatea debitoare deține următoarele bunuri:
- mijloc de transport auto peste 12 tone, 2 axe, alta susp. 12 - 13 tone, capacitate cilindrică 5.488 cmc, serie motor 2108820;
- teren zona D, str. X, nr. Z, în suprafață de 3.818,68 mp;
- clădiri - str. X, nr. Y, valoarea de inventar - 34.970 lei - expoziție;
- str. X, nr. Y, valoare inventar - 14.114 lei - spațiu comercial;
- str. X, nr. Y, valoare inventar - 151.440 lei - spațiu producție;
- str. X, nr. Y, valoare inventar - 2.595 lei - spațiu comercial.
Nepredarea bunurilor și nedepunerea documentelor justificative care să ateste mișcarea bunurilor (stocurilor) în perioada 2003 - 2009, duce la concluzia că administratorul statutar a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice. Nepredarea documentelor aferente perioadei 2003 - 2009, nedepunerea bilanțului și a situațiilor financiare la organele fiscale, conduce la faptul că bunurile vândute (stocuri) nu au fost evidențiate ca ieșiri și nici încasările obținute din vânzarea acestor bunuri.
Prin nepredarea inventarului de către administratorul statutar, în persoana pârâtului A. G., se prezumă că aceasta a folosit bunurile achiziționate de debitoarea SC "X"; SRL Botoșani, în folosul propriu, al unei alte persoane și/sau a deturnat în tot sau în parte activele debitoarei.
Raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă a administratorului și prejudiciul cauzat se găsește în nerespectarea și neaplicarea legii și deturnarea bunurilor debitorului. Pasivul societății care reprezintă prejudiciu este rezultatul faptelor săvârșite de administratorul A. G..
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 138 alin. 1 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006.
Odată cu cererea, reclamantul a depus la dosar extras de pe site-ul MF, potrivit bilanțului financiar-contabil încheiat la data de xx.xx.xxxx, răspunsul trimis de Primăria Botoșani și somații predare documente și bunuri (filele 5-16).
Pârâtul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare (filele 20 - 22), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării pârâtul arată că în data de xx.xx.xxxx a fost înștiințat de către reclamant că prin sentința nr. XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoșani s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei și că trebuie să predea toate documentele societății, iar în termen de 5 zile s-a prezentat la cabinetul individual și a depus toate actele și documentele societății pe care le deținea.
De la data deschiderii insolvenței nu a mai fost contactat de nimeni și nici nu a efectuat operațiuni privind depunerea declarațiilor lunare, plăți sau transferuri patrimoniale și nici nu a întârziat sau ascuns bunurile societății.
Din anul 2003 până în prezent luna noiembrie 2009, societatea nu și-a mai desfășurat activitatea de producție datorită situației economice existente cât și din cauza concurenței, din lipsă de comenzi și bani (înștiințând prin cerere scrisă DGFPJ Botoșani), î această perioada având și controale din partea DGFP, prin care s-au încheiat p/v de verificare, a încercat eșalonarea debitelor, înlesnire pe care a pierdut-o pe motivul neachitării ratelor, tot din lipsă de bani.
Mai arată pârâtul că, în momentul deschiderii procedurii de insolvență a societății, administratorul judiciar care a fost desemnat de către Tribunalul Botoșani avea obligația să facă inventarul la toate bunurile existente și fără prezența pârâtului, mai ales că din motive de boală a fost de mai multe ori pe an internat în spital.
Mai mult, dacă și-ar fi dorit recuperarea sumei care se pretinde că ar fi datorie, administratorul judiciar desemnat în cauză ar fi putut solicita vânzarea imobilelor pentru a recupera suma stabilită de DGFPJ Botoșani prin decizia de impunere, respectiv în anul 2009 aceste bunuri imobile s-ar fi putut vinde la un preț net superior ținând cont că în prezent piața imobiliară a scăzut.
Mai arată pârâtul că are credința că nici după desemnarea ca lichidator a reclamantului nu a efectuat inventarierea bunurilor, aplicarea sigiliilor, paza și luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor, din moment ce susține că nu sunt bunuri.
Solicitarea domnului lichidator de a i se atrage răspunderea în temeiul art. 138 lit. d) nu are temei legal, deoarece faptele nu sunt cu intenție sau din culpă sau cu intenția de a frauda legea mai ales că societatea nu a avut activitate datorită situației economice existente, nu a folosit bunurile în folosul personal, bunurile care existau la data începerii procedurii de insolvență și care sunt existente și la această dată, nu au fost distruse lăsându-le în condiții bune fiind asigurate cu împrejmuiri și încuiate, deși măsurile corespunzătoare pentru conservarea lor trebuiau luate de administratorul judiciar și respectiv lichidator.
Faptele invocate la art. 138 lit. a) și e) nu sunt argumentate deoarece nu a folosit bunurile în interes propriu sau al altei persoane, nu a deturnat sau ascuns din activul societății, iar la data începerii procedurii de insolvență societatea deținea bunuri precum:
- teren în str. X, nr. 1, în suprafață de 3.816,68 mp ;
- secție de producție dotată cu utilaje și utilități în suprafață de 2400 mp.
Unele bunuri sau spații comerciale care sunt trecute de lichidator în evidența societății nu au aparținut niciodată societății iar unele dintre ele au fost vândute de Administrația Financiară cu acordul lichidatorului pentru recuperarea datoriilor iar banii au intrat în conturile societății debitoare prin Trezoreria Botoșani, iar unele au fost câștigate de unii creditori și obținute prin hotărâri judecătorești executorii ca urmare a unor datorii mai vechi, iar obligația de a le radia din evidențele primăriei aparținea persoanelor care au devenit proprietari sau Administrației Financiare care a efectuat vânzarea și sumele obținute au intrat direct în contul debitoarei prin Trezorerie.
Odată cu întâmpinarea pârâtul a depus la dosar înscrisuri: acte emise de A.F.P.M. Botoșani (notă de constatare, proces-verbal calcul dobânzi și penalități de întârziere din executarea silită, convenția nr. XX/xx.xx.xxxx, ordin de plată, solicitarea debitoarei și acordul FPM Botoșani pentru vânzarea sediului administrativ din X, nr. XX, factura de vânzare către T. E., ordine de plată emise de T. E. către DGFPJ Botoșani, rezoluția de începere a urmării penale din xx.xx.xxxx, dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani în dosarul de urmărire penală nr. XXXX/P/2009, practică judiciară în materia răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006, acte medicale - filele 26 - 99).
Reclamantul-lichidator a depus la dosar răspuns la întâmpinare (filele 73 - 76), prin care a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtului A. G. la plata pasivului debitoarei, în valoare de 688.470,04 lei.
În ce privește situația bunurilor societății debitoare, arată reclamantul că, prin adresa nr. XXX/xx.xx.xxxx, Primăria Botoșani a menționat că societatea debitoare figurează cu bunuri declarate după cum urmează: mijloc de transport auto peste 12 tone, 2 axe, înregistrat la xx.xx.xxxx; teren situat în str. X, nr. 1, în suprafață de 1318 mp; clădire situată în str. X, nr. Y; clădire situată în str. X, nr. 1, clădire situată în str. X, nr. Y).
Nepredarea bunurilor în cauză, cu atât mai mult cu cât acestea au fost înstrăinate, prin neradierea din evidențele Primăriei Botoșani, generează noi impozite, conduce la prejudicierea continuă a creditorilor, în special a bugetului de stat și a celui local.
Odată cu răspunsul la întâmpinare, reclamantul-lichidator a depus la dosar înscrisuri: adresa Primăriei Botoșani nr. XXX din xx.xx.xxxx, privind bunurile impozabile declarate, notificările din xx.xx.xxxx și xx.xx.xxxx adresată pârâtului pentru predarea documentelor de proprietate și a imobilului situat în str. X, nr. Y, județul Botoșani (filele 77 - 85).
La solicitarea judecătorului-sindic, pârâtul a depus la dosar precizări privind bunurile identificare în evidențele Primăriei Botoșani ca aparținând societății debitoare (filele 87 - 89), prin care arată că imobilul din str. X, nr. Y nu este ocupat în interes personal sau cu acceptul pârâtului, că nu există nici o dovadă în acest sens, că "se poate verifica că este lăsat în condiții bune, fiind asigurat cu împrejmuiri și încuiat, deși măsurile corespunzătoare pentru conservarea lui trebuiau luate de administratorul judiciar și respectiv lichidator la data deschiderii procedurii de insolvență";.
Pârâtul arată de asemenea în precizări că în ceea ce privește situația bunurilor declarate prin adresa nr. XXX/2010 a Primăriei Botoșani:
- mijlocul de transport auto de peste 12 tone a fost vândut în anul 2002 societății SC MN 29 SRL Botoșani, cu sediul în localitatea Joldești, județul Botoșani;
- terenul din str. X, nr. Y, în suprafață de 3.818 mp este proprietatea societății;
- clădirea din str. X, nr. Y nu a aparținut niciodată societății;
- clădirea din str. X, nr. Y în suprafață de 2.400 mp este proprietatea societății;
- clădirea din str. X, nr. Y nu a aparținut niciodată societății;
- clădirea din str. X, nr. Y a fost vândută în anul 2002 societății SC "Y"; SRL Botoșani, cu sediul în str. X nr. Y (deși spațiul a fost licitat și adjudecat la data de xx.xx.xxxx și nu a fost achitat decât avansul, încercând să-l recupereze, însă în urma sentinței civile nr. XXX/2004 a Tribunalului Botoșani, Judecătoria Botoșani - Birou de Carte Funciară - în dosarul nr. XXXX/xx.xx.xxxx, prin încheierea nr. XXXX/xx.xx.xxxx a intabulat dreptul de proprietate pe numele societății SC "Y"; SRL Botoșani).
Bunurile care au fost înstrăinate și se regăsesc în evidențele Primăriei Botoșani trebuiau radiate de persoanele care au devenit proprietari sau primăria trebuia să le radieze în momentul înregistrării, iar clădirile din str. X, nr. Y și str. X, nr. Y nu au aparținut niciodată societății.
A mai menționat că bunurile care existau la data începerii procedurii de insolvență sunt proprietatea societății (și sunt inexistente la această dată) iar actele societății cu documentele contabile (în afară de bilanțul contabil pentru care a primit deja sancțiuni contravenționale) au fost predate administratorului judiciar în data de xx.xx.xxxx.
Judecătorul-sindic a solicitat, din oficiu, Primăriei Botoșani să comunice la dosar care este valoarea impozabilă a bunurilor cu care figurează debitoarea SC "X"; SRL.
Judecătorul-sindic, examinând actele și lucrările aflate la dosarul de fond nr. XXXX/40/2009 și dosarul asociat nr. XXXX/40/2009/a1, asupra acțiunii în răspundere de față, reține următoarele:
Procedura insolvenței privind pe debitoarea SC "X"; SRL deschisă prin sentința comercială nr. XXX din xx.xx.xxxx, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, la cererea creditoarei DGFPJ Botoșani.
Din relațiile de la ORC (filele 156-159 - dosar de fond) "societatea debitoare a fost înmatriculată în xx.xx.xxxx, inițial sub denumirea MOBILA SOCOM Botoșani OC";, apoi din xx.xx.xxxx denumirea societății a devenit SC "X"; SRL.
Pârâtul A. G. a îndeplinit funcția de administrator al societății debitoare începând din data de xx.xx.xxxx.
În raportul întocmit de administratorul judiciar prin care s-a propus intrarea în faliment, depus la dosarul cauzei la data de xx.xx.xxxx (filele 196 - 197 - dosar de fond), administratorul judiciar arată că, după deschiderea procedurii a notificat societatea debitoare și administratorul societății, dar notificările au fost returnate cu mențiunea "destinatar avizat - lipsă domiciliu";, dar că a fost contactat de către administrator și acesta i-a predat o parte din documentele financiar - contabile precizate de lege. Din documentele respective rezultă că, în perioada 2005 - 2010, societatea nu a desfășurat activitate de producție sau comercială, fiind întocmite declarațiile fiscale lunare, ținând cont de soldurile lunare anterioare (solduri copiate). Acest fapt a fost confirmat și de către administratorul societății debitoare, A. G. care, a afirmat că, activitatea de producție mobilă a fost stopată deoarece produsele realizate de către firmă erau produse de înaltă calitate, prețul de vânzare fiind destul de ridicat și starea tehnică și calitativă a utilajelor din dotare era precară, la momentul respectiv, impunându-se o retehnologizare imediată. Acest lucru nu a fost posibil datorită prețurilor mari existente pe piața de profil, drept urmare s-a preferat oprirea unei activități care nu anticipa realizarea de beneficii. Din acest punct de vedere, inițiativa administratorului este de apreciat, deoarece nu a încercat să persiste în continuarea unei activități care în mod evident ducea societatea către incapacitate de plată.
Mai arată administratorul judiciar că societatea debitoare a luat ființă în urma unei succesiuni de vânzări, după cum urmează - în anul 1984 - A s-a transformat în B, din aceasta, în xx.xx.xxxxs-a desprins C, rămânând în continuare și vechea B, cu un capital diminuat, în luna august 1991 B s-a transformat în D care, mai târziu a luat numele X.
Mai arată administratorul judiciar că, toată această succesiune de divizări și modificări de denumire a fost realizată de comun acord cu fosta A, din care s-a desprins și societatea debitoare, fără a fi operat, în mod leal transferul de patrimoniu. Din acest motiv, în momentul de față, cu toate că debitoarea a declarat la Primăria Botoșani - Direcția de Impozite și Taxe Locale terenuri, clădiri și mijloace de transport, în fapt nu deține documente de proprietate asupra acestora.
Totodată, administratorul judiciar precizează în raport că, în vederea stabilirii masei active al debitoarei s-a adresat Primăriei Botoșani și din răspunsul înaintat reiese că debitoarea ar deține un autovehicul transport marfă, precum și clădiri în X, nr. Y, str. X, nr. Y și str. X, nr. Z, care în realitate nu mai există, dar că a fost identificat faptic numai un imobil situat în str. X, nr. 1, județul Botoșani, cu destinație Secție producție, cu terenul aferent, în suprafață de 3.819 mp.
În vederea valorificării imobilului se va proceda la realizarea evaluării și se vor efectua demersurile necesare pentru a se întocmi documente de proprietate.
Ținând seama că societatea a încetat activitatea cu aproximativ 6 ani înainte de deschiderea procedurii insolvenței, Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la încetarea de plăți nu mai poate prezenta date actuale.
În Raportul de activitate la data de xx.xx.xxxx(filele 264 - 266 - dosar de fond), depus la dosarul cauzei în data de xx.xx.xxxx, lichidatorul arată că bunurile societății debitoare constau, după cum rezultă și din adresa Primăriei Botoșani - Direcția Impozite și Taxe locale, din imobil (teren-clădire), situat în Botoșani, str. X, nr. 1, în suprafață de aproximativ 4.000 mp (clădire în suprafață de aproximativ 120 mp). În momentul de față, administratorul nu a procedat la predarea bunurilor societății.
În vederea clarificării situației juridice a patrimoniului societății debitoare, lichidatorul arată că s-a adresat fostei B, doamnei directoare T., dar, cu toate demersurile efectuate nu s-a reușit identificarea documentelor de proprietate ale imobilului în cauză, deoarece acesta a fost construit în perioada anilor 1960 - 1963, cu fonduri de stat, neexistând un document de proprietate (autorizație de construcție de pe fiecare bun în parte, urmând a se încerca intabularea în baza documentelor existente la Primăria Botoșani - Direcția Impozite și Taxe).
În speță, reclamantul-lichidator a solicitat atragerea răspunderii personale a pârâtului A. G. în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006.
Aceste texte de lege prevăd următoarele:
"(1) În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;";
Având în vedere că:
- pârâtul, în calitate de administrator al societății debitoare SC "X"; SRL Botoșani nu a predat lichidatorului activele cu care societatea debitoare figurează înscrisă în evidențele Primăriei Botoșani, mai exact un teren situat în municipiul Botoșani, str. X, nr. 1, în suprafață de 3.818,68 mp, pe care se află o secție de producție, cu o suprafață construită la sol de 1910 mp, în precizările depuse la filele 87 - 89, pârâtul recunoaște că acest bunuri sunt proprietatea debitoarei, despre care afirmă pârâtul că imobilul este "asigurat cu împrejmuiri și încuiat";;
- deși atât lichidatorul judiciar cât și judecătorul-sindic i-au pus în vedere pârâtului să predea atât imobilele cât și actele de proprietate privind acestea, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație;
- lichidatorul nu a identificat și preluat nici un alt bun aparținând societății debitoare care să poată fi valorificat, iar creditorii îndestulați rezultă fără dubiu că pârâtul folosește aceste imobile în interesul său ori al altei persoane și care ține imobilul încuiat, iar aceste fapte au condus la intrarea în insolvență a debitoarei, nefiind folosite confirm destinației, respectiv aceea de Secție de producție de mobilă.
Față de cele reținute mai sus, cum în speță sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii pârâtului A. G., în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, astfel încât acțiunea formulată de reclamantul lichidator Cabinet individual de insolvență Balanovici Boris-Teodor va fi admisă și pârâtul va fi obligat să suporte din averea proprie o parte din pasivul debitoarei, respectiv suma de 235.436,48 lei (valoarea de impunere a Secției de producție - 151.440,48 lei, la care se adaugă valoarea terenului de 5 Eur/mp (valoarea pentru terenul situat în zona D a municipiului Botoșani) - 19.090 Euro (adică 83.996 lei la cursul BNR de 4,4 Eur/RON), calculată potrivit valorii stabilite prin expertiza efectuată de Camera Notarilor Publici Suceava și care este avută în vedere și la stabilirea taxelor judiciare de timbru potrivit OUG nr. 80/2013, sumă care va avea destinația prev. de art. XX0 din Legea nr. 85/2006.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite în parte acțiunea în atragerea răspunderii, formulată de reclamantul Cabinet individual de insolvență Balanovici Boris-Teodor, cu sediul în Botoșani, str. Grigore Antipa, nr. 1, județul Botoșani, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC "X"; SRL Botoșani, cu sediul social în Botoșani, str. X, nr. 1, județul Botoșani, cod de identificare fiscală XXXXXX, nr. de ordine în registrul comerțului XXX/XXX/XXXX, în contradictoriu cu pârâtul A. G., domiciliat în Botoșani, str. X, nr. Y, sc. Z, ap. T, județul Botoșani, în calitate de administrator statutar al SC "X"; SRL.
Dispune ca o parte din pasivul societății debitoare SC "X"; SRL, în valoare de 235.436,48 lei să fie suportată din averea proprie a pârâtului A. G., suma urmând a avea destinația prev. de art. 140 din Legea nr. 85/2006.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Suspendare executare act administrativ . Jurisprudență... | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
---|