Suspendare executare act administrativ    . Jurisprudență Suspendare a executării

Tribunalul BOTOŞANI Sentinţă comercială nr. 9 din data de 21.01.2014

Dosar nr. XXXX/40/2013 Suspendare executare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOȘANI

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

SENTINȚA NR. XXXX

Ședința publică din xx.xx.xxxx

Președinte -

Grefier -

La ordine judecarea acțiunii formulată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâții Orașul Darabani reprezentat prin Primar și Primarul orașului Darabani.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. M., pentru reclamantul lipsă, lipsă și reprezentanții pârâților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat M. M. precizează că în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea 554/2004 a promovat acțiune de anulare a actului administrativ a cărui suspendare executare o solicită.

Instanța pune în vedere acesteia să facă dovada înregistrării dosarului de fond, aceasta atașând înscrisuri doveditoare ale înregistrării acțiunii pe fond în dosarul nr. XXXX/40/2013 a Tribunalului Botoșani.

Totodată, apărătorul reclamantului precizează că întâmpinările depuse de pârâți vizează apărări de fond și nu apărări referitoare la cererea de suspendare.

Instanța, văzând că nu se invocă excepții și nu se formulează noi cereri, constată cererea în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul față de acțiunea promovată.

Avocat M. M. solicită admiterea cererii pentru argumentele detaliate în cerere, considerând că sunt întrunite cele două condiții de admisibilitate prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea 554/2004, apreciind că este dată în cauză aparența de nelegalitate atât prin prisma faptului că decizia de imputare prin care i se impută reclamantului stimulentele deplasările încasate a fost tardiv emisă, cât și prin celelalte aspecte care privesc fondul, precum și paguba iminentă în situația punerii în executare a acestei decizii de impunere, fiind lipsit de venituri timp de 3 ani, timp în care a contractat împrumuturi pentru a se putea întreține, a obținut o sumă cu titlu de despăgubiri, conform hotărârii irevocabile depuse la dosar, iar pârâții prin emiterea acestei decizii urmăresc diminuarea veniturilor reclamantului. Nu solicită plata cheltuielilor de judecată.

T R I B U N A L U L,

Asupra cererii de suspendare de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de xx.xx.xxxx, reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâții Orașul Darabani reprezentat prin Primar și Primarul orașului Darabani a solicitat suspendarea executării Dispoziției de imputare nr. XXXX/xx.xx.xxxx până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea 554/2004.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:

Prin Dispoziția de imputare nr. XXXX/xx.xx.xxxx s-a dispus recuperarea sumei de 4015,4 lei și a beneficiului nerealizat, suma fiind compusă din contravaloarea stimulentelor încasate în anul 2010 și deplasări încasate în anul 2010.

Față de acest act administrativ a solicitat pe cale separată anularea dispoziției anterior menționate.

Apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, întrucât:

Dispoziția a fost emisă tardiv cu depășirea termenului prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999.

În calitate de auditori interni în cadrul Primăriei orașului Darabani a beneficiat de stimulente o perioadă de timp, respectiv până la data când a fost destituit ilegal din funcția publică ocupată. Temeiurile în baza cărora a încasat aceste stimulente nu au fost modificate sau anulate, motiv pentru care nu consideră că are obligația de restituire a acestei sume.

Totodată, consideră aplicabile dispozițiile Legii 84/2012 privind amnistia fiscală, potrivit cărora bugetarii care au încasat asemenea drepturi nu sunt obligați să le mai restituie chiar dacă s-au emis decizii de imputare pe baza actelor de control ale Curții de Conturi.

În ce privește sumele reprezentând deplasările încasate, arată că acestea au fost încasate în mod legal pe bază de ordine de deplasare semnate și aprobate de către ordonatorul de credite, neexistând obligația restituirii lor.

Condiția pagubei iminente este îndeplinită prin faptul că, după încetarea nelegală a raportului său de serviciu - contestația împotriva acesteia fiind soluționată irevocabil în dosarul nr. XXX/40/2012 a Tribunalului Botoșani, în sensul reintegrării sale în funcția deținută anterior - nu a avut un alt loc de muncă, fiind lipsit de venituri, motiv pentru care a împrumutat bani pentru a putea face față plății unor credite și cheltuielilor de întreținere.

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâții au depus întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând că:

Dispoziția contestată a fost emisă în urma actului de control al Camerei de Conturi Botoșani înregistrat sub nr. XXXXX/xx.xx.xxxx, finalizat prin Decizia nr. XX/2011, prin care s-a dispus luarea măsurilor de recuperare, atât pentru stimulente, cât și pentru deplasări, până la termenul de xx.xx.xxxx - termen care a fost respectat prin faptul că actul de impunere privind recuperarea sumelor s-a încheiat la data de xx.xx.xxxx.

În susținerea celor arătate prin întâmpinare, pârâții au depus la dosar înscrisuri.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor invocate, întrucât:

Comunicarea deciziei de imputare contestate s-a făcut la o altă adresă, motiv pentru care nu se poate reține că aceasta i-a fost comunicată cu respectarea dispozițiilor legale.

Excepția tardivității emiterii dispoziției este menținută prin faptul că pârâții au aflat despre existența unor deficiențe în legătură cu execuția bugetului pe anul 2010 prin Raportul de audit financiar întocmit de Camera de Conturi Botoșani.

Motivele de nelegalitate a actului de impunere subzistă, fiind singurul funcționar din instituție căruia i s-a emis dispoziție de imputare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Dispoziția de imputare nr. XXXX/xx.xx.xxxx emisă de Primarul orașului Darabani s-a dispus recuperarea de la reclamantul B. D. a sumei de 4015,4 lei, plus beneficiul nerealizat aferent, reprezentând stimulente nelegal acordate în anul 2010 și deplasări încasate nejustificat în anul 2010.

Această măsură a fost luată în baza Deciziei nr. XX/xx.xx.xxxx emisă de Camera de Conturi Botoșani asupra contului de execuție a bugetului orașului Darabani pe anul 2010.

Temeiul legal al cererii de suspendare a acestei dispoziții îl constituie prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamantul făcând dovada introducerii acțiunii pe fond în dosarul nr. XXXX/40/2013 al Tribunalului Botoșani.

Prin raportarea la dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004, instanța de contencios administrativ poate suspenda executarea unui act administrativ unilateral, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În privința primei condiții, legea nu conține reglementări, însă este evident că existența unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că existența condițiilor legale, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, nu se prezumă, ci trebuie dovedite de persoana lezată, care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a celor două condiții.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța nu poate aprecia discreționar necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la probele administrate în cauză, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond, conținutul actului administrativ.

În speță, emiterea dispoziției contestate a avut loc în urma măsurilor de recuperare a sumelor dispuse de către Camera de Conturi Botoșani prin Decizia nr. XX/2011 - decizie care a fost atașată la dosarul cauzei și din cuprinsul căreia rezultă că termenul de realizare este reprezentat de data de xx.xx.xxxx.

Ca urmare, făcând o analiză sumară a excepției tardivității invocate de reclamant, instanța constată că emitentul actului a respectat termenul legal prevăzut de art. 85 alin. 1 din Legea 188/1999, neputând aprofunda analiza acestei excepții în acest cadru procesual întrucât soluționarea ei va fi realizată în cadrul acțiunii de anulare a deciziei de impunere.

De asemenea, nu poate fi analizată în acest cadru procesual nici aplicabilitatea Legii 84/2012, aceasta fiind o chestiune de fond, impunând analiza condițiilor prevăzute de acest act normativ.

Totodată, nu vor fi analizate nici viciile de comunicare a deciziei de impunere, întrucât aceasta a fost atașată de reclamant la dosarul cauzei, neafectând analiza aparenței de nelegalitate a actului a cărei suspendare este solicitată prin prezenta cerere.

În ce privește acordarea stimulentelor încasate în anul 2010, instanța constată că față de acest drept pretins de reclamant s-a pronunțat o instanță judecătorească prin sentința nr. XXX/2013 a Tribunalului Botoșani, devenită irevocabilă, în sensul că a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a acestui drept motivat de faptul că acesta nu și-a desfășurat activitatea în cadrul compartimentului de audit, neavând atribuții în administrarea creanțelor fiscale (fila 20 dosar).

Față de sumele reprezentând decontarea ordinelor de deplasare - instanța reține că nelegalitatea plății a fost stabilită de către Camera de Conturi Botoșani prin Decizia nr. XX/2011, iar reclamantul nu a produs nici o probă contrară care să poată fi analizată de instanță în acest cadru procesual.

Așa fiind, instanța constată că dispoziția contestată prezintă o prezumție de legalitate și temeinicie și că reclamantul nu a administrat nici o probă care să pună la îndoială această prezumție, nefiind necesar a fi analizată cea de-a doua condiție referitoare la paguba iminentă, motiv pentru care constată că cererea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respingând această solicitare ca nefondată, în temeiul art. 15 din Legea 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul B. D., cu domiciliul în localitatea Roman, str. X, bl. Y, ap. Z, județul Neamț în contradictoriu cu pârâții Orașul Darabani reprezentat prin Primar și Primarul orașului Darabani, ambii cu domiciliul în Darabani, str. 1 Decembrie nr. 100, județul Botoșani.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Dact.BC

Ex. 4/06.01.2014

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ    . Jurisprudență Suspendare a executării