Contract comercial. Principiul consensualismului. Neobligativitatea înscrisului pentru naşterea şi realizarea raportului juridic
| Comentarii |
|
În speţă, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a semnat contractul prin care s-a prevăzut o penalitate de 0,3 %, situaţie în care datorează numai penalităţile de 0,15 % prevăzute de art. 7 din Legea nr. 76/1992.
În recurs, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei prevăzute în contract, care s-a perfectat pe baza ofertei sale cuprinse în contractul de prestaţii din 4 iunie 1993, acceptat de pârâta beneficiară prin faxul din data de 22 iunie 1993. Recursul este întemeiat.
în materie comercială domină, din considerente de celeritate şi oportunitate a operaţiunilor comerciale, principiile libertăţii voinţei contractuale şi al consensualismului juridic, adică al libertăţii de formă, principii aplicabile şi în dreptul civil.
Libertatea contractuală consacră dreptul participanţilor la circuitul civil sau comercial, de a încheia orice contract, cu orice partener şi cu clauzele pe care părţile le convin, în limitele dispoziţiilor imperative de ordine publică şi bune moravuri.
în virtutea consensualismului (art. 942 şi art. 1245 C.civ.), simplul acord al voinţelor manifestate dă naştere contractului, astfel încât înscrisul nu este necesar nici pentru naşterea contractului, nici pentru dovada conţinutului său (art. 36 din Codul comercial).
Rezultă că, în materia operaţiunilor comerciale, s-a impus regula unor forme contractuale cât mai simple, obligaţiile comerciale născân-du-se deci prin simpla voinţă a părţilor, exprimată sub forma unui contract, excepţiile actului scris sau solemn fiind expres prevăzute de lege.
De aceea, contractele comerciale se consideră încheiate în condiţiile realizării acordului de voinţă între părţi, indiferent de forma pe care o îmbracă. Condiţia înscrisului unic nefiind obligatorie, reglementările comerciale admit existenţa raporturilor contractuale, dacă manifestarea de voinţă a părţilor - oferta şi acceptarea ofertei - sunt concordante sau partea cealaltă a trecut Ia executare.
Având în vedere cele de mai sus, în speţă, raporturile contractuale de prestaţii portuare s-au perfectat legal, pe baza prevederilor contractului (conţinând oferta reclamantului) şi a faxului conţinând acceptarea pârâtei, care precizează că aceasta face parte din contractul menţionat, indicând şi tarifele portuare pe care înţelege să le achite.
în consecinţă, soluţia instanţei de apel, care a considerat că între părţi nu s-au încheiat raporturi contractuale, este greşită sub acest aspect.
Prin contractul menţionat mai sus, cum s-a prevăzut o clauză penală privind o penalitate de 0,3 % pe zi de întârziere, situaţie în care instanţa trebuia să antreneze răspunderea pârâtei (beneficiară a prestaţiilor portuare neachitate în termen), prin obligarea sa la plata acestei penalităţi.
(CSJ, s. com., dec. nr. 435/1995, Dr. nr. 3/1996, p. 29)
| ← Contract de comision. Efectele executării faţă de terţi.... | Răspundere contractuală. Daune compensatorii şi daune... → |
|---|
