CONTRACT DE LOCAŢIUNE A UNUI ACTIV CU O VALOARE MAI MARE DE 20\% DIN VALOAREA TOTALULUI ACTIVELOR IMOBILIZATE. SANCŢIUNEA APLICABILĂ ÎN CAZUL LIPSEI APROBĂRII PREALABILE
| Comentarii |
|
CONTRACT DE LOCAŢIUNE A UNUI ACTIV CU OVALOARE MAI MARE DE 20\% DIN VALOAREA TOTALULUIACTIVELOR IMOBILIZATE. SANCŢIUNEA APLICABILĂ ÎNCAZUL LIPSEI APROBĂRII PREALABILE A ADUNĂRIIGENERALE A ACŢIONARILOR, PREVĂZUTĂ DE ART 115ALIN. 2 DIN OUG NR. 28/2002. CALITATEA PROCESUALĂACTIVĂ A ACŢIONARILOR.
Art. 115 alin. 2 şi 3 din OUG nr. 28/2002 privind valorilemobiliare, serviciile financiare şi pieţele reglementate
Astfel, potrivit art.115 alin.2 din OUG nr.28/2002 privindvalorile mobiliare, serviciile financiare şi pieţele reglementate, închirierile de activecorporale pentru o perioadă mai mare de 1 an, a căror valoare individuală depăşeşte20\% din valoarea totalului activelor imobilizate nu se poate face fără aprobareaprealabilă a adunării generale extraordinare a acţionarilor.
Cum reclamanta se afla printre societăţile cărora le sunt aplicabileaceste dispoziţii legale, ea nu putea încheia în mod valabil un contract de locaţiune denatura celui avut în vedere de dispoziţia legală precitată, fără aprobarea prealabilă aadunării generale a acţionarilor, cunoaşterea situaţiei sale şi a normei legale aplicabilereprezentând o diligenţă minimă pe care cocontractantul trebuia să o cunoască,încălcarea dispoziţiilor exprese ale legii fiind de natură a atrage nulitatea actului.
Legea recunoaşte în alineatul 3 al art. 115 legitimare procesuală şiîn patrimoniul acţionarilor, înţelegând să prezume interesul acestora în promovareaunei acţiuni în constatarea nulităţii convenţiei care încalcă prevederile legalesusmenţionate.Curtea de Apel Piteşti - Secţia comercială şi decontencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 104/A-C/10 octombrie 2007
Prin sentinţa nr.448/C/2007, Tribunalul Vâlcea a admisacţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu, a constatat nulitateacontractului de locaţiune încheiat între pârâte şi a respins cererea dechemare în garanţie.
A fost obligată pârâta S.C. S. SpA Roma Italia - SucursalaRomânia Rm.Vâlcea să plătească 350 Ron, cheltuieli de judecată cătrechematul în garanţie S.A.
A fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare îngaranţie şi au fost respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune, lipseicalităţii procesuale active a reclamantului şi a intervenientului şi lipseicalităţii procesuale pasive a chematei în garanţie G.E..
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că termenul deprescripţie de 3 ani este aplicabil acţiunilor personale şi nu a celor princare se valorifică drepturi personale nepatrimoniale, când se invocămotive de nulitate absolută, astfel de pretenţii fiind imprescriptibile.
În privinţa calităţii procesuale active au fost invocateprevederile art.115 alin.3 din OUG nr.28/2002, care dă dreptul oricăruiadintre acţionari să solicite anularea unui act juridic de natura celui ce faceobiectul prezentei cauze.
Referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie s-areţinut că, printr-o astfel de solicitare trebuie să se urmăreascăvalorificarea unor pretenţii de natură patrimonială, ceea ce nu este cazulîn speţă. Pentru acest considerent nu mai poate fi reţinută lipsa calităţiiprocesuale pasive.
În ceea ce priveşte fondul s-a observat că bunul ce faceobiectul locaţiunii are o valoare mai mare de 20\% din activul locatorului,iar termenul depăşeşte un an de zile şi, în această situaţie, în temeiulart.115 alin.2 din OUG nr.28/2002, trebuia să existe o aprobare aadunării generale a acţionarilor, aprobare care lipseşte.
Prin încheierea din 27 iunie 2007, Tribunal Vâlcea a dispusîndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei în sensul căobligarea la cheltuieli de judecată faţă de chematul în garanţie se facepentru 850 lei şi nu 350 lei, cum din eroare s-a menţionat. S.C. S. SpARoma Italia - Sucursala România Rm.Vâlcea, a formulat apel, înţelegândsă critice sentinţa nr.448/C/16.05.2007, încheierea de îndreptare a eroriimateriale din 27 iunie 2007, încheierile nr.16 şi 17 din 9 mai 2007,încheierea din 9 mai 2007 şi toate celelalte încheieri nelegale, pentruurmătoarele motive:
- toată procedura şi toate hotărârile sunt greşite întrucât nurespectă prevederile art.261 şi 281 Cod pr.civilă, prin aceea că instanţa nua înregistrat concluziile scrise şi actele pe care, de altfel, le-a şi ignorat.Pentru data când s-a amânat pronunţarea s-a făcut în fals menţiunea căau lipsit părţile, iar în încheierea de îndreptare a erorii materiale s-amenţionat că ea este atacabilă cu recurs, deşi pe hotărârea iniţială seprevăzuse dreptul la apel;
- procesul nu a avut un caracter echitabil prin aceea că, deşipentru reclamantă s-a luat măsura să fie strigată cauza după ora 12, latermenul din 9 mai 2007 strigarea s-a făcut la ora 1115, când apărătorulpârâtei-apelante nu era în sală şi nici nu s-au comunicat actele dejadepuse la dosar, refuzându-se şi administrarea probelor solicitate princererea de chemare în garanţie;
- în mod greşit a fost respinsă cererea de recuzare,urmărindu-se să fie apărate interesele reclamantei şi nu s-a comunicatpărţilor modul de soluţionare a acesteia;
- hotărârea este motivată sumar şi greşit, arătându-se căacţiunea este nepatrimonială, deşi nulitatea duce la anularea actului cuconsecinţe patrimoniale;
- nu se arată care este vinovăţia materială sau procesuală apârâtei-apelante prin aceea că cealaltă pârâtă nu a fost reprezentată înmod legal şi astfel se ajunge la prejudicierea cu circa două miliarde lei alocatarei;
- au fost interpretate greşit disp.art.60 din Codul de procedurăcivilă, deşi pârâta s-ar putea îndrepta împotriva persoanelor chemate înaceastă calitate, care datorau o garanţie chiar dacă nu în despăgubiri.
Examinând criticile formulate s-a constatat că ele suntnefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
În privinţa încălcării dispoziţiilor procedurale prevăzute deart.261 Cod pr.civilă, urmează a se observa, în principal, că ele nu există,iar pentru art.281 din acelaşi cod, nu sunt de natură să afecteze intereselepărţilor.
Potrivit art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă, acteleîndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numaidacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlăturadecât prin anularea lor".
Astfel, se pretinde că nu s-au înregistrat concluziile scrisedepuse de pârâta apelantă, concluzii ce se află la filele 83-85 şi care poartăprimirea instanţei. Aceste concluzii sunt însoţite şi de documente ce aufost depuse de către parte, după rămânerea în pronunţare, cu toateconsecinţele valorificării probelor depuse în această fază procesuală.
Procesul verbal de şedinţă din 16 mai 2007, ce constituiepracticaua sentinţei criticate, s-a încheiat ca efect al amânării pronunţăriiasupra cauzei din şedinţa din 9 mai 2007, unde, pe mai bine de 3 pagini,s-au consemnat toate susţinerile părţilor şi probele la care acestea aufăcut trimitere (f.77, 78).
Amânarea de pronunţare s-a făcut în condiţiile art.260 dinCodul de procedură civilă şi la termenul astfel acordat părţile nu participăla deliberare, aşa încât nu se poate reţine existenţa unei vătămări prinmenţiunea făcută cu această ocazie.
Este adevărat că potrivit art. 281 alin.3 Cod pr.civilă,încheierile de îndreptare a erorii materiale se supun aceloraşi căi de atacca şi hotărârile la care se referă.
Căile de atac sunt cele prevăzute de lege şi ele nu pot fimodificate de către instanţă, aşa încât menţionarea din eroare că încheierea pronunţată în temeiul art.281 Cod pr.civilă este atacabilă curecurs şi nu cu apel, nu a fost de natură a vătăma în vreun fel drepturilepărţii. Nimic nu se opune ca aceasta să formuleze, sub acest aspect, ocerere de îndreptare.
Nu există la dosarul cauzei nici o dovadă din care să rezultesolicitarea de către această pârâtă şi încuviinţarea ei de către instanţă de astriga pricina la o anumită oră, aşa încât nu se poate reţine că dezbaterilece au avut loc la ora 1115 au fost de natură a-i nesocoti drepturiprocedurale.
Protejarea acestor drepturi de către instanţă se face încondiţiile în care părţile le exercită aşa cum impun prevederile art.129 curespectarea dispoziţiilor art.723 Cod pr.civilă.
Instanţa este datoare să comunice părţilor copii de peînscrisurile depuse de adversarii acestora la dosar, iar neîndeplinireaacestei obligaţii poate atrage sancţiuni asupra hotărârii pronunţate înmăsura în care se dovedeşte că astfel s-a suferit o vătămare. Mai multchiar, neregularitatea însă se acoperă dacă nu a fost invocată în condiţiileart.108 alin.3 Cod pr.civilă, al prima zi de înfăţişare ce a urmat.
Apelanta nu arată care sunt înscrisurile ce nu i s-aucomunicat, când a solicitat o astfel de comunicare şi care este vătămareaîncercată prin neefectuarea ei.
În aceste condiţii şi susţinerea trebuie privită ca nefondată.
În măsura în care cererea de chemare în garanţie este privităca inadmisibilă şi instanţa se pronunţă în condiţiile art.137 Cod pr.civilăasupra acestei excepţii, este inutil să se administreze probe cu privire lafond.
Este adevărat că pronunţarea s-a făcut cu ocazia hotărâriifinale, însă nimic nu împiedica instanţa ca în măsura în care aprecianeincidentă în cauză una din excepţiile dirimante ce priveau chemarea îngaranţie, să acorde termen (în urma unei repuneri pe rol sau uneidisjungeri) pentru administrarea probelor necesare.
Susţinerile privind greşita respingere a cererii de recuzare sesituează în afara normelor procedurale şi a motivelor expres indicate deart.27 din codul de procedură civilă şi, de altfel, sunt nedovedite şi nupot fi primite faţă de considerentele de mai sus.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererilor dechemare în garanţie, concluzia instanţei de fond este pe deplin întemeiatăşi ea poate fi susţinută şi de alte argumente ce se vor arăta în continuare.
Obiectul cererii formulată de parte, care ajunge să se reflecteîntr-o dispoziţie a instanţei, trebuie să fie posibil.
Prin chemarea în garanţie s-a cerut ca persoanele pe care leprivea cererea să garanteze legalitatea şi temeinicia actelor juridice. Acestepersoane fizice nu puteau fi obligate la o astfel de garanţie pentru că nuaveau o astfel de capacitate. Ar fi însemnat ca în sarcina lor să sestabilească o obligaţie imposibil de executat.
Dincolo de acest aspect se impune a se observa că cele douăpersoane fizice, menţionate în contractul de locaţiune ca reprezentanteale locatorului, nu au participat ambele la încheierea convenţiei. Căpotrivit art.72 din Legea nr.31/1990 administratorii au drepturile şiobligaţiile stabilite în contractul de mandat, aşa cum de altfel se prevedeşi în art.36 din Decretul nr.31/1954.
Este de principiu că, în materia mandatului, între mandatari şiterţi nu se nasc raporturi juridice (art.1545 Cod civil) şi mandatarul nurăspunde faţă de terţi nici chiar pentru acte excesive, în măsura în careterţul avea posibilitatea să cunoască aceasta.
Pentru considerente ce se vor arăta în continuare se impune ase reţine că pârâta apelantă - terţ în contractul de mandat - avea datoriasă cunoască condiţiile în care putea fi încheiat contractul de locaţiune înmod valabil.
Soluţia instanţei de fond şi aplicarea sancţiunii nulităţiiabsolute nu a fost consecinţa aprecierii că reprezentantul locatorului nuavea această calitate. Concluzia este întemeiată pe considerentul căacordului exprimat de locator îi lipsea o condiţie prealabilă, dar imperativprevăzută de lege, şi în absenţa acesteia el nu poate fi considerat valabil.
Astfel, potrivit art.115 alin.2 din OUG nr.28/2002 privindvalorile mobiliare, serviciile financiare şi pieţele reglementate, închirierilede active corporale pentru o perioadă mai mare de 1 an, a căror valoareindividuală depăşeşte 20\% din valoarea totalului activelor imobilizate nuse poate face fără aprobarea prealabilă a adunării generale extraordinare aacţionarilor.
Aşadar, cum reclamanta se afla printre societăţile cărora lesunt aplicabile aceste dispoziţii legale, dovadă ce rezultă din înscrisul dela fila 28 (la data de 1 ianuarie 2003 era listată la bursă), ea nu puteaîncheia în mod valabil un contract de închiriere de natura celui a căruinulitate s-a solicitat a se constata.
Acest contract privea o perioadă mai mare de un an, dovadăfiind faptul că el s-a derulat începând cu 23 septembrie 2003 şi până înprezent, iar valoarea celor 800 m. închiriaţi depăşeşte procentul de 20\%(fila 23) aspect, de altfel, necontestat.
A cunoaşte situaţia cocontractantului într-o astfel deconvenţie, respectiv a reglementărilor juridice ce i se aplică pentruîncheierea acesteia, este o diligenţă minimă pe care pârâta-apelantătrebuia să o manifeste.
În concluzie, problema de esenţă în cauza de faţă este aceeacă locaţiunea încheiată între părţi nesocoteşte o dispoziţie expresă şiimperativă a legii, dispoziţie pe care părţile aveau datoria să o cunoască şia cărei consecinţă nu poate fi decât nulitatea actului juridic astfel încheiat.
Legea recunoaşte în alin.3 a art.115 legitimare procesuală şi înpatrimoniul acţionarilor, înţelegând să prezume interesul acestora, calitatepe care atât reclamantul cât şi intervenientul o aveau la data învestiriiinstanţei, dovada în acest sens aflându-se la fila 8.
Acţiunea în constatarea nulităţii unei convenţii este o acţiunepatrimonială, dar nu evaluabilă în bani, chiar dacă desfiinţarea înţelegeriipoate produce consecinţe evaluabile în bani.
Acest aspect, implicit semnalat în motivele de apel, nu este denatură a influenţa în nici un fel rezolvarea problemei ce a revenitinstanţei de fond şi anume aceea a sancţiunii ce urmează a-i fi aplicatăunui contract care, la data când s-a încheiat, a nesocotit prevederileimperative ale art.115 alin.2 din OUG nr.28/2002.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că apelul estenefondat şi, în baza art.296 Cod pr.civilă, urmează a fi respins, făcându-se şi aplicarea disp.art.274 Cod pr.civilă.
| ← . Opoziţie la proiectul de divizare. Societate comercială... | SECHESTRU ASIGURĂTOR. OBLIGATIVITATEA PLĂŢII CAUŢIUNII.... → |
|---|
