Contract de prestări servicii de transport şi difuzare programe radio. Penalităţi de întârziere. Clauza penală. Caracter
| Comentarii |
|
întrucât clauza privind plata de penalităţi de întârziere este o convenţie accesorie obligaţiei principale, trebuie stipulată expres de părţi în convenţia dintre ele.
(Secţia comercială, decizia nr. 95/1996)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta Regia Autonomă “R.C.” - Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.R.R.D., solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 2.885.627.243 lei, contravaloare servicii de transport şi difuzare a programelor radio; 364.246.270 lei, penalităţi de întârziere.
Pe parcursul litigiului reclamanta şi-a redus cuantumul pretenţiilor la
1.029.284.750 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, arătând că pârâta şi-a plătit suma datorată ca preţ al serviciilor prestate.
Prin sentinţa civilă nr. 556/22.03.1995, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de
1.029.284.750 lei, penalităţi de întârziere.
împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, deşi între părţi au existat raporturi comerciale, acestea nu au avut la bază un contract încheiat în formă scrisă, care să cuprindă clar drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi.
S-a arătat că, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/1992, printre altele, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, agenţii economici vor plăti în afara sumei datorate, şi o penalitate de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, cu excepţia situaţiei în care în convenţii sau alte acte au fost stipulate penalităţi mai mari, iar în alin. 2 al aceluiaşi text de lege s-a prevăzut că, în convenţiile comerciale, părţile au obligaţia de a prevedea penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, în afara altor penalităţi contractuale ce pot fi stipulate.
S-a susţinut că, întrucât clauza privind plata de penalităţi de întârziere este o convenţie accesorie obligaţiei principale, trebuie stipulată expres de părţi în convenţia dintre ele.
De asemeni, s-a reţinut că Legea nr. 76/1992 reglementează raporturi juridice comerciale ce fac parte din dreptul privat, ale cărui norme, în principiu, au un caracter supletiv, aceasta însemnând că părţile sunt în drept să stipuleze, în mod liber, drepturile ce decurg din aceste raporturi.
S-a arătat că, în cazul în care nu s-a convenit deloc asupra plăţii vreunei penalităţi, partea care nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată nu poate fi obligată automat la plata de penalităţi, obligaţia plăţii de penalităţi neputând fi considerată de drept o clauză în contractele comerciale, în lipsa unei înţelegeri a părţilor.
Dacă s-ar considera astfel, s-ar ajunge la situaţii nefireşti, ca părţile să cadă de drept în pretenţii, sub formă de penalităţi de întârziere, fapt ce ar însemna o intervenţie a statului în afacerile private, în chestiuni care nu reclamă un interes general, ceea ce nu ar fi admisibil.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 1899/1996 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia comercială.
| ← Contract de transport feroviar de mărfuri. Lipsuri produse pe... | Contract de plasament financiar. Neexecutarea obligaţiei. → |
|---|
