Contract de vânzare-cumpărare. Compensaţia. Novaţia.
| Comentarii |
|
Efecte
Deoarece a operat compensarea, obligaţia fiind preluată de noul debitor, care urma să plătească reclamantei sumele datorate de pârâtă, aceasta din urmă, ca efect al novaţiei a fost liberată de plata sumei, situaţie in care pretenţiile reclamantei faţă de pârâtă sunt neîntemeiate.
(Secţia comercială, decizia nr. 154/1996)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Călăraşi, reclamanta Societatea Comercială “P.” - SA. Olteniţa a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “S.U.G. - C.T.” - SA. Călăraşi, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 18.410.369 lei, preţ mărfuri livrate; 13.165.226 lei, penalităţi de întârziere în decontare; 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 25.07.1995, Tribunalul Călăraşi a admis, în parte, acţiunea formulată şi a obligat pârâta la 18.410.369 lei, cu titlu de contravaloare marfă şi la 310.000 lei, cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind plata penalităţilor de întârziere în decontare.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile.
Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile declarate şi a schimbat sentinţa, în parte, în sensul că a fost înlăturată dispoziţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 18.410.369 lei, fiind menţinută dispoziţia de obligare la cheltuieli de judecată, care au fost majorate la 610.000 lei.
Au fost păstrate dispoziţiile sentinţei privind respingerea capătului de cerere referitor la plata penalităţilor de întârziere şi au fost compensate cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a hotări astfel, s-a reţinut că, în speţă, a operat compensarea, condiţie în care obligaţia a fost preluată de noul debitor, care urma să plătească,reclamantei sumele datorate de pârâtă, care, ca efect al novaţiei, a fost liberată de plata sumei de 13.411.399 lei, pretenţiile reclamantei faţă de pârâtă în legătură cu această sumă fiind neîntemeiate.
Cu privire la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere în decontare, s-a considerat că în lipsa unei convenţii care să conţină o clauză penală, pârâta nu putea fi obligată la plata sumelor solicitate cu titlu de penalităţi.
Deci, întrucât reclamanta a semnat procesul verbal de compensare, care demonstrează că a fost de acord ca datoria să fie preluată de un alt debitor, iar livrarea produselor nu a avut la bază un contract comercial, care să conţină o clauză penală, pretenţiile reclamante în ce priveşte preţul mărfurilor şi penalităţile de întârziere nu sunt întemeiate.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 2.068/1996 a Curţii Supreme
de Justiţie - secţia comercială.
| ← Contract de transport feroviar de mărfuri. Forma. Scrisoare de... | Contract de transport feroviar de mărfuri. Lipsuri cantitative.... → |
|---|
