Contract de vânzare-cumpărare. Penalităţi de întârziere.
Comentarii |
|
Clauza penală
Pârâta datorează penalităţi de întârziere dacă există clauză contractuală în acest sens şi se află în culpă pentru neexecutarea obligaţiilor asumate.
(Secţia comercială, decizia nr. 323/1995)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Teleorman, reclamanta Societatea Comercială “P.” - S.A. Călăraşi a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “S.” - SA. Alexandria, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 8.061.340 lei, cu titlu de preţ; 3.448.484 lei, penalităţi de întârziere; 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 843 din 15.12.1994, Tribunalul Teleorman a admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată, în sumele precizate, respingând cererea referitoare la plata preţului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că plata preţului a fost efectuată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta.
Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, faţă de împrejurarea că între părţi a existat un contract valabil încheiat, în care s-a stipulat expres răspunderea cu plata de penalităţi pentru partea în culpă, care nu execută obligaţiile asumate, corect s-a apreciat că pârâta datora penalităţi de întârziere, aceasta nedovedind că a efectuat plata anterior scadenţei facturilor emise.
Astfel, în raport cu prevederile art. 43 Cod comercial, debitorul este de drept în întârziere, pârâta fiind corect obligată la plata penalităţilor pretinse în acţiune.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 421/1996 a Curţii Supreme
de Justiţie - secţia comercială.
← Contract de vânzare-cumpărare. Obligaţia cumpărătorului | Contract de dealer. Obligaţiile părţilor → |
---|