Contract internaţional de transport auto de mărfuri. Obligaţia beneficiarei
| Comentarii |
|
întrucât pretenţiile reclamantei au fost dovedite cu comenzile emise şi scrisorile de transport, pârâta urmează a fi obligată la plata contravalorii prestaţiilor de transport de care a beneficiat.
(Secţia comercială, decizia nr. 401/1995)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, reclamanta “S.T.”
B.N. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Comercială “K.C.” -S.R.L. Bucureşti, solicitând a se dispune obligarea pârâtei la: 10.000 DM, reprezentând prestaţii de transport internaţional de mărfuri; 10.000 DM, penalităţi de întârziere în efectuarea plăţii calculate conform Legii nr. 76/1992; cheltuieli de judecată.
S-a arătat că au fost efectuate pentru pârâtă prestaţii de transport internaţional, după efectuarea cărora au fost întocmite facturi, pârâta refuzând să le onoreze.
Deşi refuzul a fost nejustificat, părţile au încercat o conciliere administrativă, care a rămas fără rezultat.
Prin sentinţa civilă nr. 119/24.01.1995, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească 11.290.000 lei, contravaloare transporturi şi 11.290.000 lei, penalităţi de întârziere, precum şi 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada pretenţiilor, cu actele depuse la dosar, iar pârâta, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă, nu a depus întâmpinare şi nu a contestat sumele solicitate.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, susţinând că între părţi nu a existat contract de prestări servicii, prin care să se stabilească obligaţiile părţilor, iar reclamanta nu a precizat factura a cărei contravaloare o solicită.
Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la plata de penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pretenţiile reclamantei au fost dovedite cu comenzile emise de pârâtă şi cu scrisorile de transport.
După efectuarea transporturilor comandate au fost emise facturi, pe care pârâta le-a refuzat, nejustificat, la plată.
Pârâta nu a făcut dovada plăţii acestora, iar din procesul verbal încheiat între părţi înainte de chemarea în judecată rezultă că pârâta a fost de acord cu plata preţului.
S-a apreciat, de asemeni, că pârâta nu datora penalităţile de întârziere.
Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 931/1995 a Curţii Supreme
de Justiţie - secţia comercială.
| ← Judecata. Achitarea debitului pe parcursul soluţionării... | Contract de vânzare-cumpărare. Vicii aparente. Art. 70 alin. 2... → |
|---|
