Contrastalii. Termen de prescripţie

în situaţia în care contrastaliile nu-şi au izvorul în contractul de transport, ci sunt o plată pentru întârziere culpabilă, cu sorginte extra-contractuală, se aplică termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958 şi nu termenul de un an, la care se referă art. 954 Cod comercial.

(Secţia comercială, decizia nr. 658/1996)

Prin sentinţa civilă nr. 1.772/10.12.1995, Tribunalul Bucureşti - secţia comercială a respins acţiunea formulată de reclamanta “C.N.M.P.” - S.A. împotriva pârâtei Societatea Comercială “P.E.I.” - SA. Bucureşti, constatând că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 137.328,12 U.S.D., contrastalii înregistrate la nava M/T Banat, pe baza derulării relaţiilor contractuale intervenite între părţi în anul 1991.

Pârâta a invocat excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune, excepţie ce a fost admisă de tribunal, cu motivarea că art. 954 Cod comercial prevede un termen de prescripţie de un an pentru acţiunile rezultate din contractul de închiriere a unui vas, termen ce se calculează de la “împlinirea călătoriei”.

Curtea de Apel Bucureşti - secţia comercială a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, în cazul de faţă, contrastaliile nu-şi au izvorul în contractul de transport, ci sunt o plată pentru întârzierea culpabilă, cu sorginte extracontractuală.

Faţă de această situaţie, este aplicabil termenul de prescripţie de trei ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958 şi nu termenul de un an, la care se referă art. 954 Cod comercial.

Acţiunea a fost intentată în termenul de trei ani prevăzut de lege, astfel că sentinţa primei instanţe apare ca nelegală şi netemeinică.

Notă: Soluţia a fost menţinută prin decizia nr. 879/1997 a Curţii Supreme

de Justiţie - secţia comercială.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contrastalii. Termen de prescripţie