Contract de leasing. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a clauzei penale a contractului de leasing. Lipsa caracterului abuziv al clauzei penale
Comentarii |
|
Clauza privind dobânda de 12% pe lună a fost stabilită de comun acord de ambele părţi contractante. în această situaţie, nu se poate vorbi de o clauză abuzivă, care nu a fost negociată de părţi la încheierea contractului (cum este cazul contractelor de adeziune încheiate între comercianţi şi consumatori) şi care nu ar oferi posibilitatea verificării cuantumului clauzei raportat la prejudiciul suferit de creditor. Instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor, modificând clauzele contractuale, caz în care s-ar aduce atingere dispoziţiilor art. 969[1] C. civ. 1864, potrivit cărora contractele au putere de lege între părţile contractante.
Trib. Prahova, dec. nr. 407 din 9 noiembrie 2009, irevocabilă prin respingerea recursului prin dec. nr. 3941/2009 a C.A. Ploieşti, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. (...)/2006, reclamanta SC G. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta SC I.C. SRL, să se constate nulitatea absolută parţială a clauzei penale prevăzute în art. 7 lit. c) din contractul de leasing încheiat între părţi.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că între SC G. SA, în calitate de utilizator şi pârâta SC 1. C. SRL, în calitate de furnizor-proprietar, s-a încheiat la data de 7.02.1995 contractul de leasing nr. 446, prin care pârâta s-a obligat să închirieze reclamantei maşini şi utilaje pentru prelucrarea geamului, contra unei chirii de 1.000 USD, până la achitarea integrală a preţului de cumpărare. In contract s-a prevăzut că termenul de închiriere era de 5 ani, de la data procesului-verbal de punere în funcţiune, potrivit dispoziţiilor art. 4 din contract şi că, totodată, conform înţelegerii părţilor, locatarul s-a obligat la plata unei dobânzi de 12% pe lună din valoarea contractului. A mai arătat reclamanta că prin Hotărârea AGA a SC G. SA din data de 31.01.2005, s-a aprobat ca preţul închirierii utilajelor de prelucrare a sticlei să fie de 1.000 USD pe lună, preţ în care se includea şi dobânda de 12% pe lună. întrucât contractul în cauză a fost semnat de către foştii directori ai societăţii, cu depăşirea limitelor stabilite prin Hotărârea AGEA cu privire la plata separată a dobânzilor, fată de preţul închirierii, clauza în care este inserată această obligaţie este lovită de nulitate.
La data de 5.01.2007, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul constatării nulităţii absolute a clauzei penale sau reducerea acestei clauze până la cuantumul dobânzii legale prevăzute în materie comercială.
La termenul de judecată din data de 9.11.2009, pârâta SC I.C. SRL a formulat, în temeiul art. 115 C. proc. civ., întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă. (...)
Tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, că prin decizia nr. 218/2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a statuat că, în cauză, nu există autoritate de lucru judecat, întrucât din analiza celor două acţiuni formulate rezultă că părţile au calitate diferită, iar obiectul şi fundamentul juridic sunt de asemenea diferite, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. proc. civ. Faţă de această situaţie, nu mai poate fi pusă în discuţie această excepţie, decizia menţionată fiind obligatorie, potrivit art. 315 C. proc. civ., cu privire la aspectele soluţionate cu autoritate de lucru judecat.
în ce priveşte fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele: Articolul 7 lit. c) din contractul de leasing intervenit între părţi la data de 7.02.1995 prevede obligaţia utilizatorului locatar „să plătească chiria şi dobânda de 12% pe lună în marfa”. Contractul este valabil încheiat, fiind semnat de reprezentanţii părţilor şi aplicată
ştampila societăţilor respective, iar faptul că la momentul încheierii acestuia lipsea sau nu aprobarea adunării generale extraordinare a SC G. SA este lipsit de relevanţă juridică în cauză şi nu este de natură să înlăture efectele juridice specifice contractului de leasing, sancţiunea nefiind nulitatea absolută a clauzei penale inserate în contract.
încheierea contractelor comerciale este guvernată în dreptul nostru de principiul autonomiei voinţei juridice şi principiul obligativităţii efectelor contractului, conform căruia „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. în doctrină, clauza penală a fost definită ca fiind acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său. In dreptul comercial, clauza penală se cumulează cu executarea contractului (când, bineînţeles, aceasta este posibilă), spre deosebire de dreptul civil, când debitorul nu poate cere penalitatea şi executarea obligaţiei principale, cu excepţia daunelor moratorii. Dacă debitorul nu-şi execută obligaţia asumată, creditorul este îndreptăţit să obţină daunele prevăzute în clauza penală, nefiind nevoie ca acesta să dovedească întinderea prejudiciului. In materie comercială, în afara penalităţilor contractuale, pentru compensarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, se pot include şi daune-interese pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii. Important este faptul că atât în materie civilă, cât şi în materie comercială, cuantumul clauzei penale poate depăşi cuantumul dobânzii legale, dacă părţile au stipulat prin contract acest lucru. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat faptul că art. 1087 C. civ. consacra ireductibilitatea clauzei penale şi chiar dacă ne raportăm la dispoziţiile art. 5 C. civ., în sensul că nicio prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri, trebuie să avem în vedere dacă o astfel de clauză poate fi calificată ca abuzivă sau nu.
în speţă, clauza privind dobânda de 12% pe lună a fost stabilită de comun acord de ambele părţi contractante, dovadă în acest sens fiind şi faptul că derularea contractului nu a întâmpinat dificultăţi pe o perioadă relativ lungă de timp (1995-2001). în această situaţie, nu se poate vorbi de o clauză abuzivă, care nu a fost negociată de părţi la încheierea contractului (cum este cazul contractelor de adeziune încheiate între comercianţi şi consumatori) şi care nu ar oferi posibilitatea verificării cuantumului clauzei raportat la prejudiciul suferit de creditor.
Prin urmare, instanţa nu se poate substitui voinţei părţilor, modificând clauzele contractuale, caz în care s-ar aduce atingere dispoziţiilor art. 969 C. civ., potrivit cărora contractele au putere de lege între părţile contractante.
Faţă de aceste considerente, tribunalul a respins atât excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, cât şi acţiunea aşa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Notă. Potrivit art. 1539 NCC: „Cumulul penalităţii cu executarea în natură. Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp sau în locul stabilit. în acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi a penalităţii, dacă nu renunţă la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligaţiei”.
← Lipsa negocierii clauzei care dă dreptul furnizorului de... | Contract de leasing. Contestaţie privind înscrierea în... → |
---|