Lipsa negocierii clauzei care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica unilateral rata dobânzii în funcţie de „intervenirea unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”
| Comentarii |
|
Efectele constatării caracterului abuziv al acestei clauze contractuale. Principiul anulării actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic principal. Obligarea pârâtei la continuarea convenţiei de credit în formă modificată. Inaplicabilitatea Legii nr. 193/2000. încălcarea principiului libertăţii contractuale
Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie de la început că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibili-tate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.
Motivul „unei schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională scopului urmărit.
2. Nulitatea actului juridic principal atrage şi nulitatea actului secundar, respectiv a noului grafic de rambursare emis, pârâta fiind obligată să restituie reclamantului sumele percepute în temeiul clauzei abuzive anulate şi al noului grafic de rambursare anulat.
3. Pârâta nu poate fi obligată la continuarea convenţiei de credit în forma modificată, întrucât stabilirea unei asemenea obligaţii poate conduce la încălcarea principiului libertăţii contractuale, în măsura în care pârâta nu are posibilitatea rezilierii contractului pentru un motiv intervenit ulterior.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 9940 din 16 decembrie 2009, irevocabilă prin respingerea recursului, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de
28.09.2009, reclamantul I.H. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze clauza cuprinsă în art. 3 lit. d) din secţiunea „condiţii speciale ale convenţiei” din convenţia de credit nr. (...)/07.06.2007 ca fiind abuzivă, anularea noului plan de rambursare şi revenirea la planul de rambursare iniţial, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.580 euro plătite suplimentar în baza noului plan de rambursare, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite suplimentar, continuarea convenţiei de credit astfel modificate, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
în motivare, reclamantul a învederat faptul că la data de
07.06.2007 s-a încheiat între pârâtă şi acesta convenţia de credit nr. (...) având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 72.000 de euro, pentru o perioadă de 360 de luni, cu o dobândă curentă fixă de 5,95% pe an. Reclamantul a susţinut că începând cu luna a cincea din perioada de rambursare, rata lunară a crescut în mod nejustificat şi semnificativ la suma de 574,12 euro. Practic, a menţionat reclamantul, în acest fel dobânda de 5,95% pe an a crescut la 7,45% pe an, deşi a fost negociată ca fiind fixă. A mai invocat faptul că această modificare unilaterală de dobândă i-a fost comunicată în sensul că se datorează „atât costurilor bancare directe cu aproximativ 1%, cât şi costurilor bancare indirecte” şi că s-ar fi realizat în temeiul art. 3 lit. d) din contract, care, în opinia sa, este o clauză abuzivă, pentru că, deşi dobânda a fost negociată ca fiind fixă, banca şi-a rezervat dreptul de a modifica structura dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări pe piaţa monetară. Caracterul abuziv al acestei clauze rezultă, în opinia reclamantului, din faptul că aceasta nu a fost negociată de părţi, contractul fiind un tipizat folosit de bancă, iar creditorul are în acest mod posibilitatea dc a modifica nivelul dobânzii, în condiţiile în care nu se indica niciun criteriu care să permită debitorului să verifice dacă majorarea era necesară. In acest sens, reclamantul a menţionat că, dacă dobânda ar fi fost variabilă, tot ar fi trebuit calculată prin referinţă la indicele EURIBOR, mai ales că acesta a cunoscut o descreştere constantă începând cu anul 2007. în drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ. şi ale Legii nr. 193/2000, (...)
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 07.06.2007, între pârâtă, în calitate de creditoare, şi reclamant, în calitate de debitor, a fost încheiată convenţia de credit nr. (...) având ca obiect acordarea unui credit în cuantum de 72.000 de euro rambursabil în 360 de luni. Conform clauzelor din rubrica „condiţii speciale ale convenţiei”, împrumutul a fost acordat la o dobândă curentă fixă de 5,95% pe an, iar dobânda anuală efectivă a fost stabilită la valoarea de 6,98%. Potrivit pct. 3 lit. d) din aceeaşi rubrică, banca şi-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului nouă structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată urma a se aplica de la data comunicării.
Din planul iniţial de rambursare credit depus la dosar, rezultă că rata lunară a fost stabilită la suma de circa 475 euro, iar din planul de rambursare întocmit după majorarea dobânzii, adică începând cu luna noiembrie 2007, rata lunară a ajuns la suma de 547 euro. Pârâta recunoaşte în întâmpinare că, aplicând pct. 3 lit. d) din condiţiile speciale ale convenţiei, a majorat dobânda de la 5,95 % pe an la 7,45% pe an.
In conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive încheiate între comercianţi şi consumatori, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante. De asemenea, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fâră a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Totodată, art. 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000 defineşte clauza abuzivă ca fiind aceea care dă dreptul comerciantului să modifice unilateral clauzele contractului, fară a avea un motiv întemeiat.
Instanţa a constatat că dispoziţia de la pct. 3 lit. b) din rubrica „condiţii speciale ale convenţiei” este o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul, deoarece face parte dintr-un contract standard utilizat de bancă. In aceste sens, instanţa a considerat că nu este de natură a schimba această concluzie argumentarea pârâtei că debitorul a declarat expres la încheierea convenţiei că a luat cunoştinţă şi acceptă drepturile şi obligaţiile ce le revin, conform clauzelor din condiţiile speciale şi condiţiile generale ale contractului. Mai mult, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, pârâta trebuia să dovedească că această clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul.
Instanţa a apreciat că această clauză oferă pârâtei-petente dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente, fară ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înştiinţat. Conform art. 1 lit. a) din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanţa a reţinut că motivul întemeiat prevăzut în contractele supuse analizei este acela al „intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat că, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că, dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.
Motivul „unei schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte accastă condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu sc poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obicctive, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piaţa financiară evoluează diferit în funcţie de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fară a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă era necesară şi proporţională scopului urmărit.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractele de faţă, astfel că, indiferent de alte consideraţii, clauza analizată este abuzivă.
In privinţa bunei-credinţe invocate de pârâtă, instanţa precizează că pârâta a acţionat cu rea-credinţă, utilizând această clauză contractuală pentru a modifica rata dobânzii stabilită, la rândul său, ca fiind fixă conform pct. 3 lit. a) din secţiunea „condiţii speciale ale convenţiei”, deşi pct. 13.1 din secţiunea „condiţii generale ale convenţiei” prevede că orice modificare a clauzelor convenţie se va efectua prin act adiţional semnat de părţi. In consecinţă, pârâta a încălcat cu bună ştiinţă dispoziţiile contractului de credit, pentru că modificarea dobânzii se putea realiza doar prin acordul părţilor prin act adiţional la contract, în conformitate cu art. 969 C. civ., care prevede că au putere de lege între părţi contractele legal făcute.
Instanţa subliniază că posibilitatea creditorului de a modifica unilateral nivelul dobânzii în cazul apariţiei unei schimbări majore pe piaţa monetară este de natură a crea un dezechilibru major între părţile contractului, pentru că nu este prevăzut în contract niciun element de referinţă care să permită cuantificarea acestor schimbări şi care astfel să permită debitorului să calculeze dacă majorarea este necesară şi proporţională cu scopul urmărit de creditor.
Dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi ale art. 1 lit. a) din anexa acestui act normativ sunt imperative şi ocrotesc un interes general, şi anume acela de a se proteja consumatorii împotriva clauzelor abuzive menţionate în contractele comerciale şi, prin urmare, încălcarea acestor norme este sancţionată cu nulitatea absolută.
In concluzie, instanţa a constatat ca fiind abuzivă clauza cuprinsă în art. 3 lit. d) din secţiunea „condiţii speciale” a convenţiei de credit nr. (...)/07.06.2007 şi a constatat nulitatea acesteia. In temeiul principiului că nulitatea actului juridic principal atrage şi nulitatea actului secundar, instanţa a anulat noul grafic de rambursare emis, începând cu 20.11.2007 (pentru că, în conformitate cu menţiunile din cuprinsul acestuia, aceasta este data de la care începe să producă efecte faţă de reclamant) şi a obligat pârâta la restituirea către reclamant a echivalentului în lei al sumei de 1,580 euro, achitată de acesta pe perioada 20.11.2007 şi până la data de 20.07.2009.
în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la continuarea convenţiei de credit în formă modificată, instanţa a apreciat că acesta nu se mai subsumează dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, în sensul că ar putea duce la concluzia unei obligaţii impuse pârâtei în orice condiţii, or, aceasta ar însemna încălcarea principiului libertăţii contractuale, pârâta nemaiavând posibilitatea rezilierii pentru un motiv intervenit ulterior.
| ← Acţiune în constatarea nulitătii absolute a clauzei abuzive... | Contract de leasing. Acţiune în constatarea nulităţii... → |
|---|
