Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea executării contractului de credit CHF până la finalizarea cauzei având ca obiect obligaţie de a face
| Comentarii |
|
Suspendarea executării contractului de credit nu are un caracter vremelnic, ci definitiv pe perioada suspendării. Astfel, în caz de suspendare judecătorească a obligaţiei de a plăti ratele până la soluţionarea litigiului de fond, reclamantul - dacă pierde litigiul - ar putea fi obligat să restituie băncii numai debitul curs pe toată perioada suspendării şi/sau comisionul de risc şi/sau dobânda convenţională bancară (aceasta din urmă reprezentând „preţul” creditului, câştigul băncii, „fructele civile”). Reclamantul nu ar putea fi obligat şi la plata penalităţilor de întârziere („a dobânzii penalizatoare”), deşi, din perspectiva băncii, va fi vorba despre o situaţie tipică de executare cu întârziere a obligaţiei de plată. De aici rezultă caracterul definitiv al suspendării, restituirea de către reclamant a întregii sume datorate neacoperind eventualul prejudiciu încercat de bancă.
Reclamantul nu a făcut dovada urgenţei măsurii solicitate, simpla susţinere că doreşte să evite un prejudiciu prin plata unor sume mai mari decât cele negociate fiind insuficientă. Condiţia urgenţei trebuie analizată în funcţie de faptele concrete şi de circumstanţele obiective ale cauzei, inclusiv în raport de intervalul de timp scurs de la data la care s-a produs, cel puţin parţial, faptul aşa-zis prejudiciabil şi data introducerii acţiunii. Afirmaţia reclamantului potrivit căreia în prezent achită o sumă mai mare decât cea pe care o plătea la momentul încheierii contractului din cauza unor clauze abuzive nu justifică urgenţa promovării acţiunii, având în vedere că plata unei sume mai mari de bani faţă de cea pe care o achita la începutul derulării raporturilor contractuale nu ţine de urgenţa la care face referire art. 581 C. proc. civ., şi anume aceea de condiţie specifică pentru însăşi formularea cererii în justiţie, ce ţine de însăşi natura ordonanţei preşedinţiale.
Analizarea caracterului abuziv al clauzelor invocate, stabilirea naturii fixe sau variabile a dobânzii contractuale, stabilirea împrejurării dacă o serie de clauze au fost sau nu negociate, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, ar aduce atingere fondului cauzei, şi anume acţiunii introduse pe calea dreptului comun (acţiune în anulare), motiv pentru care ar fi încălcată condiţia neprejudecării fondului impusă de procedura specială prevăzută de dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. Chiar dacă în soluţionarea unei cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială instanţa trebuie să cerceteze aparenţa dreptului, aceasta duce la aceeaşi soluţie de respingere, în condiţiile în care instanţa ar trebui să analizeze modul în care părţile au încheiat şi şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale până în prezent, fapt ce ar echivala cu o adevărată judecare în fond a pricinii.
Jud. Sectorului 2 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 11941 din 30 noiembrie 2010, irevocabilă prin anularea recursului,
nepublicată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 23.06.2010, reclamantul
O.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta V.R. SA, suspendarea contractului de credit nr. (...)/12.10.2007 încheiat între reclamant şi Banca V.R., sucursala Buzeşti, până la finalizarea cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti sub nr. (...)/300/ 2010, având ca obiect obligaţie de a face.
In motivarea cererii, reclamantul a arătat că este de bună-credinţă, achitând până la zi ratele acestui credit. Conform susţinerilor sale, în contract nu se specifică dacă rata dobânzii este fixă sau variabilă, astfel încât dobânda nu poate fi şi fixă, şi variabilă în acelaşi timp prin unica voinţă a creditorului; în partea de condiţii speciale ale contractului se specifică faptul că dobânda este de 4,25 % p.a., iar în următorul paragraf se specifică faptul că Banca poate modifica rata dobânzii în cazul unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, de unde rezultă ca dobânda este variabilă; în partea de condiţii generale ale contractului, la pct. 3.1.2 se specifică faptul că rata dobânzii este fixă sau variabilă, or, aceasta este o clauză abuzivă, în condiţiile în care rata dobânzii nu este precizată expres în condiţiile speciale (dacă este fixă sau variabilă şi dacă este fixă, perioada în care ea se aplică). în plus, rata dobânzii variabile din contract nu este legată de un indicator de referinţă (în cazul de faţă, LIBOR CHF), ceea ce nu respectă dispoziţiile art. 14 ale Legii nr. 34/2006 (pentru modificarea şi completarea Legii nr. 190/1999). In cuprinsul contractului de credit, la data semnării, 12.10.2007, DAE era de 7,29%, iar în urma modificării unor clauze (data de rambursare) din data de 28.10.2009, prin actul adiţional nr. 1, DAE a devenit 7,25%.
Actului adiţional precizat mai sus i se aplică dispoziţiile O.U.G. nr. 174/2008, art. II, respectiv O.G. nr. 21/1992, art. 93 lit. f), care prevede că rata dobânzii poate fi fixă şi/sau variabilă cu condiţia respectării ei în contractul de credit, iar dacă este fixă, perioada pentru care ea este fixă; art. 93 lit. g) pct. 1 şi 3 - cu precizarea că rata dobânzii trebuie să fie legată de un indicator de referinţă, ceea ce nu este cazul; termenul de LIBOR CHF în cuprinsul contractului este specificat doar ca termen general, fară să se facă referire la el în formarea ratei dobânzii (de exemplu, LIBOR CHF la 3 luni + 1, 3% marja contractuală a băncii); la data modificării contractului de credit prin actul adiţional precizat mai sus, DAE a fost modificată, fară să se precizeze din ce a fost compusă, de asemenea, nu se specifică dacă rata dobânzii este fixă sau variabilă. La data semnării contractului de credit, rata dobânzii LIBOR CHF se încadra între valorile 2,80% şi 3,00%, aşa cum rezultă din statisticile Băncii Naţionale din Elveţia şi pe site-ul Reuters, la care Banca face referire în contractul de credit. în prezent, rata de referinţă LIBOR CHF la 3 luni este aproximativ 0,23%, aceasta având din 2007 şi până în prezent o curba descrescătoare. In condiţiile în care dobânda variabilă era la valoarea de 4,25%, iar LIBOR CHF la acea perioadă se încadra între 2,8% - 3,00%, de aici rezultă că marja băncii în alcătuirea dobânzii era de aproximativ 1,3%, la care se adăuga un comision de risc de 0,22%, plătibil lunar pe toată perioada de derulare contractuală.
Reclamantul a mai arătat că la data semnării creditului avea pre-aprobat un credit, care avea un comision de risc mult mai mic decât apare în cererea de credit, precum şi în lista de taxe şi comisioane a băncii de la data depunerii cererii de credit. La data semnării finale a creditului, datele contractuale au suferit modificări (comisionul de risc a fost modificat în sens crescător, Banca făcând din nou un abuz). Art. 8 din Legea nr. 34/2006 prevede că banca va pune la dispoziţia împrumutatului o ofertă scrisă, care va cuprinde toate condiţiile contractului şi termenul de valabilitate a acestuia, care nu va fi mai mic de 10 zile de la momentul primirii ofertei de către potenţialul debitor. Or, reclamantul a arătat că nu a primit din partea băncii nicio ofertă nouă în acest sens, ci doar a fost pus în faţa faptului împlinit în momentul în care în sediul Băncii se aflau notarul şi vânzătorul proprietăţii achiziţionate. Acest lucru se poate vedea din faptul că noul dosar de credit a fost aprobat în dimineaţa zilei de 12.10.2007, de unde rezultă că banca a schimbat condiţiile de creditare, deşi promisiunea acordării creditului se încadra în alte condiţii. Dacă nu accepta noile condiţii ar fi însemnat să piardă atât proprietatea găsită, cât şi avansul plătit, împreună cu taxele şi comisioanele plătite până în acel moment, adică suma de aproximativ 10.000 euro. Faţă de toate aspectele învederate, reclamantul a arătat că sunt necesare măsuri urgente şi cu caracter vremelnic. In drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. şi a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare, arătând că plecând de la adresa nr. (...)/l 1.11.2010, emisă de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), prin Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (C.P.C.M.B.), au fost găsite ca întemeiate reclamaţiile depuse de el la sediul acestora, prin care a solicitat constatarea clauzelor abuzive din contractul de credit. A.N.P.C. a încheiat un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi a obligat-o pe pârâtă să restituie sumele încasate nelegal după data de 21.06.2010 şi să sisteze comisionul de
A
risc. In ceea ce priveşte introducerea noului comision de administrare, A.N.P.C. apreciază ca ilegală această măsura, motiv pentru care a sancţionat banca.
Reclamantul a arătat că urgenţa măsurii reiese din faptul că lunar trebuie să plătească un comision de risc (denumit de V., în mod unilateral, comision de administrare a riscurilor), un debit principal modificat unilateral şi o dobândă modificată, care nu respectă precizările din cererea de ordonanţă preşedinţială, dobânda fiind modificată fară acceptul său în luna septembrie 2010, deşi a fost depusă notificarea de refuz nr. (...)/15.09.2010. Reclamantul a arătat că încearcă să evite un prejudiciu ce se reflectă în patrimoniul său ca urmare a încasării în continuare a comisionul de risc, reden-umit comision de administrare a riscurilor (practic, banca a modificat doar denumirea acestuia, esenţa fiind aceeaşi), a dobânzii nediminuate şi al cărei nivel este acelaşi cu cel din 2007, în condiţiile în care indicatorii LIBOR CHF la 3 luni au avut o curbă descrescătoare, precum şi a debitului principal, care nu reflectă nicio clauză negociată. Sub aspectul vremelniciei, aceasta este dovedită în sensul că dispoziţiile instanţei sunt limitate în timp până la soluţionarea în fond a cauzei ce face obiectul dosarului nr. (...)/300/2010. In privinţa neprejudecării fondului, prin admiterea cererii pe calea ordonanţei preşedinţiale, soluţia nu va dispune în mod definitiv cu privire la comisionul de risc, a dobânzii şi a plăţii debitului principal, ci se va analiza doar aparenţa dreptului. încasarea de către bancă a comisionului de risc, a dobânzii nediminuate şi a anuităţii calculate fară un temei legal şi neacceptat de părţi este de natură să îi creeze o pagubă. In speţă, este vorba despre păstrarea unui drept de proprietate asupra veniturilor realizate şi care reprezintă un bun actual în accepţiunea art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia ne-competenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, solicitând, în baza art. 2 pct. 1 lit. a) raportat la art. 137 şi art. 158-159 C. proc. civ., declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia comercială. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată. (...)
Analizând admisibilitatea cererii formulate de către reclamant prin raportare la dispoziţiile art. 581 C. proc. civ., instanţa a reţinut următoarele:
La data de 12.10.2007, între reclamantul O.B., în calitate de împrumutat, şi pârâta V.R. SA, în calitate de bancă-împrumutătoare, s-a încheiat convenţia de credit nr. 0131006, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 126.300 CHF pentru o perioadă de 300 de luni. Faţă de majorarea ratelor de credit datorate către Bancă - determinată de creşterea dobânzii şi de faptul că o serie de clauze contractuale nu ar fi fost negociate între părţi - reclamantul a solicitat suspendarea plăţii ratelor de credit, iar în subsidiar, suspendarea încasării comisionului de risc şi a dobânzii, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. (...)/300/2010 având ca obiect „anulare act”.
Instanţa a reţinut că reclamantul nu şi-a motivat în niciun fel cererea de suspendare a executării contractului pe temeiul dreptului substanţial, limitându-se a încerca să demonstreze că în cauză sunt îndeplinite condiţiile dreptului procedural prevăzute de art. 581-582 C. proc. civ. Sub acest ultim aspect, instanţa a reţinut că legiuitorul a stabilit condiţiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă de soluţionare a unei cereri.
Potrivit dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ., prin ordonanţă preşe-dinţială se pot lua măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Pe lângă condiţiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite, cumulativ, încă trei condiţii. Două condiţii sunt prevăzute expres de text: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii, iar a treia rezultă din caracterul provizoriu al măsurii, precum şi din prevederea legală potrivit căreia ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când există judecată asupra fondului, şi anume nepreju-decarea fondului în analiza aparenţei de drept pe care instanţa o realizează în procedura de urgenţă pentru soluţionarea unei astfel de cereri. Prin urmare, ordonanţa preşedinţială presupune urgenţă şi luarea unor măsuri vremelnice, însă instanţa nu poate prejudeca fondul dreptului, dar pentru ca hotărârea pe care o dă să nu fie una arbitrară, aceasta este datoare să cerceteze aparenţa dreptului, să „pipăie” fondul.
Aşadar, condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale se analizează nu doar din perspectiva formală a îndeplinirii condiţiilor prevăzute dc art. 581 C. proc. civ., ci şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură, prin esenţa sa provizorie, le poate avea asupra tuturor drepturilor părţilor implicate în proces. Chiar dacă în această procedură nu se recunoaşte sau nu se confirmă un drept cu autoritate de lucru judecat, prin măsurile dispuse se intervine în mod inevitabil în raportul juridic de drept privat. Or, măsurile provizorii întemeiate pe dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. trebuie să se înscrie în limita unor măsuri conservatorii. Ori de câte ori efectele unei astfel de măsuri provizorii afectează substanţa dreptului celeilalte părţi, măsura nu poate fi dispusă.
Instanţa a reţinut că în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre cele trei condiţii enumerate anterior.
Astfel, suspendarea executării contractului nu ar avea un caracter vremelnic, ci definitiv pe perioada suspendării. Altfel spus, suspendarea plăţii ratelor bancare (suspendare totală ori parţială, dacă se limitează numai la suspendarea părţii din rata bancară reprezentând comisionul de risc şi/sau dobânda) ar avea ca efect faptul că reclamantul nu ar mai plăti despăgubiri (daune-interese) pentru neplata cu întârziere a ratelor, dacă acţiunea se respinge. Aceste despăgubiri sunt reprezentate în materia contractului de împrumut de dobânda moratorie - adică de penalităţile de întârziere (sau dobânda penalizatoare, aşa cum se exprimă banca) prevăzute de Secţiunea 3 pct. 3.3 şi Secţiunea 5 din convenţia de credit nr. (...)/12.10.2007. Altfel spus, suspendarea totală sau parţială a plăţii ratelor bancare ar lipsi banca de folosinţa acestor sume - care în mod normal este acoperită prin perceperea de penalităţi dc întârziere. Or, în caz de suspendare judecătorească a obligaţiei de a plăti ratele până la soluţionarea litigiului de fond, reclamantul - dacă pierde litigiul - ar putea fi obligat să restituie băncii numai debitul curs pe toată perioada suspendării şi/sau comisionul de risc şi/sau dobânda convenţională bancară (aceasta din urmă reprezentând „preţul” creditului, câştigul băncii, „fructele civile”). Reclamantul nu ar putea fi obligat şi la plata penalităţilor de întârziere („a dobânzii penalizatoare”), deşi, din perspectiva băncii, va fi vorba despre o situaţie tipică de executare cu întârziere a obligaţiei de plată. De aici rezultă caracterul definitiv al suspendării, restituirea de către reclamant a întregii sume datorate neacoperind eventualul prejudiciu încercat de bancă.
Cu privire la cerinţa urgenţei măsurii, instanţa a reţinut faptul că reclamantul nu a făcut dovada urgenţei măsurii solicitate în sensul dispoziţiilor art. 1169 C. civ., simpla susţinere că doreşte să evite un prejudiciu prin plata unor sume mai mari decât cele negociate fiind insuficientă. Majoritatea aspectelor invocate de reclamant în susţinerea cererii de ordonanţă preşedinţială sunt contemporane încheierii convenţiei de credit [spre exemplu, caracterul fix sau variabil al dobânzii convenţionale, decurgând din interpretarea pct. 3 lit. a) din condiţiile speciale şi a art. 3.1 pct. 2 din condiţiile generale; nenegocierea comisionului de risc), or, timp de aproape trei ani, reclamantul şi-a executat întocmai contractul, fără să reclame existenţa vreunei urgenţe care să justifice neachitarea ratelor corespunzătoare. Condiţia urgenţei trebuie analizată în funcţie de faptele concrete şi de circumstanţele obiective ale cauzei, inclusiv în raport de intervalul de timp scurs de la data la care s-a produs, cel puţin parţial, faptul aşa-zis prejudiciabil (data încheierii convenţiei de credit, 12.10.2007) şi data introducerii acţiunii (23.06.2010).
Nici afirmaţia potrivit căreia, în prezent, achită o sumă mai mare decât cea pe care o plătea la momentul încheierii contractului din cauza unor clauze abuzive nu justifică urgenţa promovării prezentei acţiuni, având în vedere că plata unei sume mai mari de bani faţă de cea pe care o achita la începutul derulării raporturilor contractuale nu ţine de urgenţa la care face referire art. 581 C. proc. civ. Nu este vorba despre „un drept care s-ar păgubi prin întârziere” sau despre „prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara”, ci dimpotrivă, reclamantul va avea oricând posibilitatea de a solicita de la bancă restituirea sumelor de bani nedatorate.
Urgenţa, ca o condiţie a ordonanţei preşedinţiale, nu trebuie confundată cu celeritatea specifică unui litigiu comercial sau cu dorinţa reclamantului, legitimă din punct de vedere psihologic, de a plăti, cât mai grabnic, sume mai mici în achitarea obligaţiilor asumate. Urgenţa la care se referă art. 581 C. proc. civ. are o altă semnificaţie, şi anume aceea de condiţie specifică pentru însăşi formularea cererii în justiţie, ce ţine de însăşi natura ordonanţei preşedinţiale.
Şi în ceea ce priveşte condiţia referitoare la neprejudecarea fondului, instanţa reţine că aceasta nu este îndeplinită, în condiţiile în care acţiunea supune analizei modul în care raporturile contractuale dintre părţi se desfăşoară. Analizarea caracterului abuziv al clauzelor invocate, stabilirea naturii fixe sau variabile a dobânzii contractuale, stabilirea împrejurării dacă o serie de clauze au fost sau nu negociate, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, ar aduce atingere fondului cauzei, şi anume acţiunii introduse pe calea dreptului comun (acţiune în anulare), motiv pentru care ar fi încălcată condiţia neprejudecării fondului impusă de procedura specială prevăzută de dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. Chiar dacă în soluţionarea unei cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială instanţa trebuie să cerceteze aparenţa dreptului, aceasta duce la aceeaşi soluţie de respingere, în condiţiile în care instanţa ar trebui să analizeze modul în care părţile au încheiat şi şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale până în prezent, fapt ce ar echivala cu o adevărată judecare în fond a pricinii.
În raport de cele reţinute anterior, instanţa a constatat faptul că reclamantul nu a făcut dovada întrunirii niciuneia dintre cele trei condiţii prevăzute de procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale şi, prin urmare, în baza dispoziţiilor art. 1169 C. civ., a respins cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale ca neîntemeiată.
| ← Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. caracterul... | Plângere contravenţională ANPC. Legalitatea şi temeinicia... → |
|---|
