Contract de leasing. Contestaţie privind înscrierea în tabelul preliminar a creanţelor a celor reprezentând contravaloarea ratelor de leasing, până la finalizarea contractului de leasing.
| Comentarii |
|
Clauză penală potrivit căreia, în cazul în care debitorul nu îşi execută la scadenţă ratele de leasing, locatorul va putea rezilia contractele de leasing, utilizatorul fiind obligat atât la restituirea bunului care a făcut obiectul leasingului, cât şi la plata restului ratelor de leasing până la sfârşitul contractului, cu titlu de daune-interese. Caracterul abuziv al clauzei
Potrivit art. 15 din O.G, nr. 51/1997, republicată, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.
Este adevărat că în contractul încheiat între părţi s-a stabilit clauza penală potrivit căreia utilizatorul este obligat atât la restituirea bunului care a făcut obiectul leasingului, cât şi la plata restului ratelor de leasing până la sfârşitul contractului, şi că potrivit art. 969 alin. (1)[1] C. civ. 1864, „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, însă trebuie avute în vedere şi prevederile art. 970 alin. (2)[21 C. civ. 1864, conform cu care convenţiile „obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa”.
Având în vedere că această clauză nu a fost negociată de către părţi, contractul fiind unul de adeziune, şi că, prin primirea bunului şi a sumelor restante până la data încetării contractului, la care se pot calcula penalităţi de întârziere sau dobânzi, credi-toarea este despăgubită integral, nu ar fi echitabil ca debitoarea să fie obligată şi la plata restului ratelor de leasing până la sfârşitul contractului, cu titlu de daune-interese, o asemenea sarcină fiind excesivă şi provocând un dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor din contractul de leasing. Astfel, s-ar ajunge în situaţia nefirească, inechitabilă, ca îndeplinirea obligaţiei asumate prin contractul de leasing să fie excesiv de oneroasă pentru debitoare, având în vedere şi situaţia sa juridică actuală, respectiv de aflare în procedura insolvenţei.
C.A. Timişoara, s. com., dec. nr. 9/R din 10 ianuarie 2011, nepublicată
Prin sentinţa comercială nr. 1958/2010, pronunţată de Tribunalul Arad, s-au respins contestaţiile formulate de creditorii SC U.L.C. 1FN SA, l.L.R. IFN SA şi s-a dispus lichidatorului judiciar A.G. IPURL Arad să întocmească tabelul definitiv de creanţe.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin contestaţia înregistrată în data de 4.02.2010, creditorul SC U.L.C. IFN SA a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor şi cu suma de 373.445,97 lei, reprezentând contravaloarea ratelor de leasing până la finalizarea contractelor de leasing, sumă solicitată cu titlu de daune-interese ca urmare a rezilierii contractelor din vina exclusivă a debitorului pentru neplata ratelor de leasing la scadenţă.
În susţinerea contestaţiei a arătat că între acesta şi debitor s-au încheiat contractele de leasing financiar nr. (...)/Activco-3-005, nr. (...)/Activeo-1-003, nr. (...)/Activco-3-006 şi Convenţia privind transferul contractului de leasing financiar din nr. (...)/ Autoglob-1-053 în nr. (...)/Activco-1-004 din data de 20.12.2005; că debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi în data de 26.08.2009 contractele de leasing au fost reziliate. Creditorul a mai susţinut că, în mod nejustificat, administratorul judiciar A.G. IPURL Arad nu a înscris în tabelul preliminar suma de 373.445,97 lei, reprezentând totalul ratelor de leasing până la finalizarea contractelor de leasing financiar, sumă stabilită cu titlu de daune-interese, întrucât clauza penală inserată în condiţiile generale pentru contractele de leasing (art. 4.2. Consecinţele apariţiei unui caz de culpă) este în total acord cu prevederile art. 969 C. civ., art. 1073 C. civ., respectiv art. 1069 C. civ. Creditorul a mai arătat că interpretarea prevederilor legale şi contractuale despre care a făcut vorbire este în conformitate cu orientarea practicii judiciare în materia insolvenţei (decizia nr. 479/ R/2009, pronunţată de C.A. Galaţi, Secţia comercială, maritimă şi fluvială) şi contractul de leasing financiar a fost încheiat ulterior datei de 12.08.2006, când contractul devenise titlu executoriu, conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997.
Prin raportul de activitate prezentat în şedinţa din 7.09.2010, lichidatorul judiciar A.G. IPURL Arad a solicitat respingerea contestaţiei; a arătat că suma a fost contestată pentru că nu s-a ataşat factura fiscală emisă, raportat la art. 137 alin. (3) lit. b) C. fisc.; că prin sentinţa civilă nr. 9062/2009, pronunţată de Judecătoria Arad, clauza penală prevăzută de art. 4.2 din contractele de leasing a fost anulată.
Judecătorul-sindic a apreciat că, în speţă, contestaţia este neîntemeiată, deoarece clauza prevăzută la art. 4.2 din contractele de leasing, în temeiul căruia creditorul a pretins suma de 373.445,97 lei, este o clauză penală abuzivă prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000, întrucât încalcă exigenţele echităţii, bunei-credinţe şi a echilibrului între prestaţii, în condiţiile în care repararea prejudiciului se realizează prin plata ratelor restante cu dobândă şi restituirea maşinii, şi nicidecum prin plata întregului contract care a încetat. Prin urmare, clauza este ilicită şi sunt incidente prevederile art. 966 C. civ., astfel că, creanţa acestui creditor a fost înscrisă în mod corect în tabelul preliminar şi în aplicarea art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, a fost respinsă.
Prin contestaţia înregistrată în data de 8.02.2010, creditorul
I.L.R. IFN SA a solicitat înscrierea în tabelul preliminar al creanţelor cu o creanţă în sumă de 824.474,46 euro, plus 702.776,95 lei, cu motivarea că debitorul nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractele de leasing; a reziliat unilateral aceste contracte prin notificarea nr. 2056/6.07.2009, în baza clauzei 29.2 lit. h) şi i) din contracte; a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu suma de 824.474,46 euro, plus 702.776,95 lei, constând în capitalul nerambursat aferent contractelor de leasing, facturi emise şi neachitate, penalităţi, costuri de asigurări şi alte sume datorate la data deschiderii procedurii; administratorul judiciar l-a înscris cu suma de 564.661,35 lei, a condiţionat scadenţa sumei de 824.474,46 euro de emiterea facturii, conform clauzei 25.6 din contractele de leasing şi a solicitat recalcularea penalităţilor de întârziere până la data rezilierii contractelor de leasing. Creditorul a mai arătat că în contractele de leasing s-a inserat un pact comisoriu de gradul IV şi o clauză penală constând în evaluarea convenţională a despăgubirilor datorate; creanţa este certă, lichidă şi exigibilă; obligaţia debitorului de a achita cuantumul daunelor-interese, astfel cum au fost cuantificate prin intermediul clauzei penale, devine scadentă imediat, debitorul fiind de drept în întârziere.
în ceea ce priveşte solicitarea de a recalcula penalităţile de întârziere până la data rezilierii contractelor de leasing, creditorul a arătat că, potrivit clauzei 24.5 din contracte, utilizatorul s-a angajat să plătească o dobândă de penalizare suplimentară de 0,1%/zi calendaristică de întârziere la suma restantă de la data scadenţei iniţiale până la efectuarea plăţii integrale; dobânda de penalizare acumulată poate depăşi valoarea obligaţiilor de plată restante, iar potrivit clauzei 25.11 din contracte, obligaţia de a plăti fiecare cost de mai sus devine scadentă din momentul emiterii respectivei înştiinţări, astfel că susţinerile privind recalcularea penalităţilor până la data rezilierii sunt nejustificate.
în ceea ce priveşte neînscrierea în tabel a sumei de 48.564,65 lei, menţionată la pct. 5 din declaraţia de creanţă formulată, a arătat că această sumă este compusă din costuri de asigurare, costuri de parcare, costuri juridice, combustibil etc. şi este datorată conform clauzei 30.2 din contracte; potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997, contractele de leasing constituie titluri executori şi sunt incidente prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul-sindic a reţinut că prin raportul de activitate prezentat în şedinţa din 7.09.2010, lichidatorul judiciar A.G. IPURL Arad a arătat că în art. 30 alin. (2), în baza căruia creditorul a susţinut că ar fi calculat suma de 824.474,46 euro, nu apare menţionat termenul de daune-interese; că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. b) C. fisc.; în clauza 30 alin. (2) din contractele de leasing se prevede că finanţatorul poate declara toate obligaţiile utilizatorului scadente şi plătibile imediat, ceea ce înseamnă că nu s-a realizat un acord de voinţă între părţile semnatare cu privire la cuantumul solicitat în dosarul de insolvenţă, iar creditorul avea obligaţia facturării ratelor restante din contract.
Lichidatorul judiciar a mai arătat că, în data de 6.08.2009 - dată la care creditorul a înţeles să rezilieze contractele de leasing încheiate cu debitorul s-a calculat şi suma de 692.835,68 euro, reprezentând obligaţii de plată la terminarea contractelor de leasing în sarcina debitorului, fară să precizeze temeiul în care a mărit cuantumul pretenţiilor în dosarul de insolvenţă; că fiind desfiinţat contractul chiar de către creditor, acesta nu poate susţine viabilitatea anumitor clauze contractuale chiar şi după reziliere, doar pentru a fi în beneficul său.
Judecătorul-sindic a apreciat că şi această contestaţie este neîntemeiată, deoarece prin declaraţia de creanţă înregistrată în data de
24.12.2009, creditorul I.L.R. IFN SA a solicitat înscrierea în tabelul preliminar cu o sumă totală de 824.474,46 euro, plus 702.776,95 lei, calculată până la data de 2.11.2010, compusă din: suma de 692.835,68 euro, plus suma de 131.638,78 euro, reprezentând TVA-ul aferent cu titlu de principal datorat conform contractelor de leasing financiar, suma de 564.568,29 lei, reprezentând facturi emise şi neplătite, suma de 89.550,95 lei, reprezentând penalităţi aferente sumelor neîncasate calculate până la data de 2.11.2009, suma de 93,06 lei, reprezentând penalităţi la sume achitate cu întâr-ziere şi suma de 48.564,65 lei, reprezentând alte costuri. In susţinerea declaraţiei de creanţă a arătat că, în data de 6.07.2009, a reziliat * * “ * unilateral contractele încheiate cu debitorul; că la data de
2.11.2009, debitorul figura cu un debit total de 824.474,46 euro, plus 702.776,95 lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă; faţă de prevederile art. 8 din O.G. nr. 51/997, se aplică art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Faţă de această susţinere privind rezilierea contractelor de leasing în data de 6.07.2009 (dată anterioară momentului deschiderii procedurii - 3.11.2009) şi împrejurarea că anterior deschiderii procedurii, acest creditor nu a uzitat de prevederile art. 30.1 şi art. 30.2 din contractele de leasing, judecătorul-sindic a apreciat că practicianul în insolvenţă este îndreptăţit să conteste creanţa sau o parte a acesteia, în temeiul art. 66 din Legea nr. 85/2006 (chiar dacă unele creanţe nu sunt supuse verificării, ele pot fi contestate).
Astfel, nefacturarea daunelor solicitate, neprecizarea naturii acestora (moratorii sau compensatorii), lipsa temeiului de drept pentru solicitarea unor penalităţi în situaţia rezilierii contractelor şi neindicarca exactă a costurilor şi cheltuielilor suportate cu rezilierea sunt împrejurări care justifică înscrierea acestui crcditor în tabelul preliminar cu o creanţă în sumă de 564.661,35 lei, astfel că judccă-torul-sindic, în temeiul art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, a respins contestaţia.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs creditoarele I.L.R. IFN SA şi SC U.L.C. IFN SA, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 2609/108/2009.
Prin recursul formulat, creditoarea SC U.L.C. IFN SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii contestaţiei formulate de SC U.L.C. IFN SA şi înscrierea acestei creditoare cu suma totală de 539.991,53 lei, menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate. (...)
Prin recursul formulat, creditoarea I.L.R. IFN SA a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei sale şi obligarea administratorului judiciar la înscrierea
I.L. în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 3.684.757,38 lei, echivalentul în lei al sumei de 824.474,46 euro, reprezentând principalul datorat de A.C. cu titlu de daune la rezilierea contractelor de leasing, plus 138.115,60 lei, suma formată din 89.550,95 lei, reprezentând penalităţi aferente sumelor neîncasate, calculate până la data de 2 noiembrie 2009, data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva A.C., şi 48.564,65 lei, reprezentând alte costuri: costuri de asigurare, costuri de parcare, costuri juridice, combustibil etc.(...)
Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate de recurente şi din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.,
Curtea a retinut următoarele:
în ceea ce priveşte recursul declarat de creditoarea SC U.L.C. IFN SA Bucureşti, Curtea constată că acesta nu este întemeiat şi urmează a fi respins, în mod corect fiind respinsă contestaţia acestei creditoare la tabelul preliminar de creanţe.
Recurenta a invocat ca temei al cererii sale prevederile art. 4.2 din contractul de leasing încheiat cu debitoarea, prin care părţile au convenit ca, în cazul în care debitorul nu îşi execută la scadenţă ratele de leasing, locatorul va putea rezilia contractele de leasing, utilizatorul fiind obligat atâta la restituirea bunului care a făcut obiectul leasingului, cât şi la plata restului ratelor dc leasing până la sfârşitul contractului, cu titlu de daune-interese. In legătură cu acest aspect, Curtea a constatat că prin sentinţa civilă nr. 9062/2009, pronunţată de Judecătoria Arad, clauza penală prevăzută de art. 4.2 din contractele de leasing a fost anulată, astfel că ea nu mai poate constitui temei al pretenţiilor recurentei.
Deşi creditoarea recurentă a invocat faptul că, potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997, „contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii” şi deci creanţa pretinsă de aceasta nu ar fi supusă procedurii de verificare prevăzute de Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că, aşa cum prevede art. 66 din Legea insolvenţei, „toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii”, creanţa pretinsă de creditoarea recurentă nefiind constatată prin contractul de leasing.
Este de menţionat că, potrivit art. 10 din O.G. nr. 51/1997, printre obligaţiile expres prevăzute de lege în sarcina utilizatorului unui contract de leasing se numără, la lit. d), să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe în cuantumul şi la termenele menţionate în contract, iar la lit. j), să restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing, neexistând nicio normă legală care să prevadă obligaţia acestuia ca, la încetarea contractului de leasing, deşi bunul este restituit finanţatorului, utilizatorul să plătească în continuare ratele de leasing până la expirarea duratei contractuale sta-bilite iniţial. In acest sens este şi norma prevăzută în art. 15 din
O.G. nr. 51/1997, potrivit căreia „în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing”.
Este adevărat că în contractul încheiat între părţi s-a înscris la art. 4 pct. 2 clauza penală invocată de creditoarea recurentă şi că, potrivit art. 969 alin. (1) C. civ., „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”, însă trebuie avute în vedere şi prevederile art. 970 alin. (2) C. civ., conform cu care convenţiile „obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa”. Având în vedere că această clauză nu a fost negociată de către părţi, contractul fiind unul de adeziune, şi că, prin primirea bunului şi a sumelor restante până la data încetării contractului, la care se pot calcula penalităţi de întârziere sau dobânzi, creditoarea este despăgubită integral, Curtea a constatat că nu ar fi echitabil ca debitoarea să fie obligată şi la plata restului ratelor de leasing până la sfârşitul contractului, cu titlu de daune-interese, o asemenea sarcină fiind excesivă şi provocând un dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor din contractul de leasing. Astfel, s-ar ajunge în situaţia nefirească, inechitabilă, ca îndeplinirea obligaţiei asumate prin art. 4 pct. 2 din contractul de leasing să fie excesiv de oneroasă pentru debitoare, având în vedere şi situaţia sa juridică actuală, respectiv de aflare în procedura insolvenţei (în acelaşi sens, a se vedea şi C.S.J., s. com., decizia nr. 21/1994).
Aşa fiind, constatând că nu există motive de modificare sau casare a sentinţei recurate, în baza art. 312 C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea SC U.L.C. 1FN SA Bucureşti.
In ceea ce priveşte recursul declarat de creditoarea I.L.R. IFN SA, Curtea a constatat că acest recurs este nefondat în ceea ce priveşte daunele-interese solicitate ca urmare a rezilierii contractelor de leasing încheiate cu debitoarea, constând în plata restului ratelor de leasing şi după rezilierea contractelor, conform art. 30.2 din aceste contracte, pentru aceleaşi motive indicate mai sus la respingerea daunelor-interese solicitate de cealaltă creditoare recurentă, având în vedere prevederile art. 10 şi art. 15 din O.G. nr. 51/1997 şi art. 970 alin. (2) C. civ., nefiind echitabil ca îndeplinirea obligaţiilor asumate din contractele de leasing să fie excesiv de oneroasă pentru debitoare, întrucât provoacă un dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor din contractul de leasing.
De asemenea, în mod corect au fost respinse pretenţiile creditoarei recurente privind suma de 48.564,65 lei, reprezentând costuri legate de rezilierea contractului, având în vedere că chiar recurenta recunoaşte că unele dintre documentele fiscale ataşate declaraţiei de creanţă formulate cuprind referiri şi la costuri aferente altor utilizatori, susţinerea că suma solicitată de către creditoare prin declaraţia de creanţă cuprinde numai costurile aferente contractelor de leasing încheiate cu debitoarea nefiind dovedită.
în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei formulate de creditoare, întemeiată pe lipsa temeiului de drept pentru solicitarea unor penalităţi în situaţia rezilierii contractelor, Curtea a constatat că art. 24.5 din contractele de leasing prevede că „în cazul în care orice obligaţie de plată rămâne neplătită timp de 10 zile calendaristice de la data scadentei iniţiale, după cum prevede prezentul contract, utilizatorul se angajează să plătească I.L. o dobândă de penalizare suplimentară de 0,1% pe zi calendaristică de întârziere la suma restantă de la data scadentei iniţiale până la efectuarea plăţii integrale. Părţile convin că dobânda de penalizare acumulată poate depăşi valoarea obligaţiilor de plată restante”.
Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Având în vedere clauza menţionată mai sus şi prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, precum şi faptul că, la data de 3 noiembrie 2009, s-a deschis procedura insolvenţei împotriva A.C., rezultă că, în mod corect, creditoarea recurentă a calculat penalităţile de întârziere la sumele neachitate de către debitoare pană la data de 2 noiembrie 2009, data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, sub acest aspect contestaţia creditoarei fiind întemeiată.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea a admis, în parte, recursul declarat de creditoarea I.L.R. IFN SA, a modificat în parte sentinţa recurată, în sensul că a admis în parte contestaţia formulată de creditoare şi a dispus înscrierea acestei creditoare în tabelul creanţelor privind pe debitoarea SC A.C. SRL Arad şi cu suma de 89.644,01 lei, penalităţi calculate până la data deschiderii procedurii (03.11.2009), respingând în rest contestaţia creditoarei, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
| ← Contract de leasing. Acţiune în constatarea nulităţii... | Întocmirea tabelului preliminar şi definitiv de creanţe.... → |
|---|
