Plângere contravenţională ANPC. Legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.
| Comentarii |
|
Aplicarea maximului special al sancţiunii amenzii. Corecta individualizare a sancţiunii în raport de pericolul social concret ridicat al faptei contravenţionale
Dreptul comerciantului de a modifica unilateral valoarea sau perioada de aplicare a comisionului de rezervă (valoarea acestui comision fiind calculată în funcţie de valoarea obligaţiei băncii faţă de B.N.R.), fără a i se da clientului libertatea de a rezilia imediat contractul, şi prelungirea acestuia pentru toţi consumatorii ale căror contracte sunt analizate de către instanţă, deşi obligaţiile sau condiţiile B.N.R. nu au crescut, constituie o practică comercială incorectă, sanctionată contravenţional.
Fapta petentei săvârşită în legătură cu 24 de contracte de credit, aducând atingere drepturilor legale şi contractuale ale 24 de consumatori prezintă un pericol social concret ridicat, fapt ce justifică aplicarea maximului special al amenzii contravenţionale.
Jud. Sectorului 2, Bucureşti, sent. civ. nr. 7749 din 28 octombrie 2009, irevocabilă prin nerecurare, nepublicată
Prin cererea înregistrată la data de 9.04.2009, petenta SC V.R. SA în contradictoriu cu intimata A.N.P.C. - C.R.P.C. Bucureşti -Ilfov, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal seria XXX nr. (...)/24.03.2009 şi exonerarea petentei de plata amenzii, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenţionale cu avertismentul sau diminuarea amenzii, întrucât a fost aplicată o amendă maximă.
In motivare, petenta a arătat că în urma întâlnirii reprezentanţilor pârtilor, ca urmare a unor sesizări din partea clienţilor petentei, s-a încheiat procesul-verbal contestat, motivat de faptul că petenta a prelungit perioada de percepere a comisionului de rezervă fară un temei legal sau dispoziţii B.N.R., aplicându-se o amendă de 30.000 lei, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. e) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit, comisionul de rezervă este datorat ca urmare a obligaţiei băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la B.N.R., iar valoarea minimă este stabilită în funcţie de valoarea obligaţiei băncii, petenta rezervându-şi dreptul de a modifica perioada de aplicare a acestui comision, în raport de creşterea/diminuarea/eliminarea obligaţiei către B.N.R. Petenta a menţionat că, pe parcursul anului 2007-2008, s-a înregistrat o creştere substanţială a indicilor de referinţă ai costurilor de refinanţare, afectând costurile de refinanţare ale petentei, care a dus la majorarea obligaţiilor petentei către B.N.R., motiv pentru care s-a aplicat măsura prelungirii perioadei de aplicare a comisionului, fapt cu privire la care clienţii au fost notificaţi, comunicându-li-se şi un grafic de rambursare. (...)
Analizând actele şi lucrările cauzei de faţă, instanţa a reţinut că procesul-verbal este întocmit cu respectarea prevederilor legale, fiind suficient descrisă fapta pentru a putea fi corect încadrată şi apreciată gravitatea acesteia pentru a se stabili sancţiunea.
In ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal de contravenţie, instanţa a reţinut că petenta a recunoscut fapta de a fi prelungit perioada de percepere a comisionului de rezervă, însă susţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, deoarece avea dreptul de a-1 prelungi potrivit clauzei inserate în contractul de credit şi însuşite de debitor prin semnătură, notificând pe toţi împrumutaţii prin notificare scrisă.
Clauza - art. 5 lit. e) din condiţiile speciale - prevede „comisionul de rezervă de 1,85% p.a. aplicat la soldul creditului până la data de 31.12.2008, plătibil lunar odată cu dobânda, la scadenţa anuităţilor prevăzute la pct. 6 - Rambursare. Valoarea comisionului se va modifica în mod corespunzător în condiţiile pct. 3.12 -Comision de rezervă din condiţiile generale, în cazul rambursării în avans sau al modificării scadenţei finale. Banca îşi rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de B.N.R. cresc/se diminuează/se elimină, aducând acest lucru la cunoştinţa împrumutatului”.
în secţiunea 3 pct. 3.12 din condiţiile generale - Comision de rezervă - se prevede că acesta reprezintă „comision datorat ca urmare a obligaţiei băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la B.N.R. Valoarea comisionului de rezervă este stabilită în funcţie de valoarea obligaţiei băncii. Banca îşi rezervă dreptul de modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în condiţiile în care obligaţia băncii faţă de B.N.R. creşte/se diminuează/se elimină”.
Instanţa a apreciat că această clauză reprezintă, prin ea însăşi, o clauză abuzivă în sensul dispoziţiilor art. 1 lit. a) din anexa la Legea nr. 193/2000, republicată, deoarece se stabileşte dreptul comerciantului de a modifica unilateral valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, cu condiţia ca obligaţiile sau condiţiile B.N.R. să crească/să se diminueze/să se elimine (valoarea acestui comision fiind calculată în funcţie de valoarea obligaţiei băncii faţă de B.N.R.), însă nu i se dă clientului libertatea de a rezilia imediat contractul. Mai mult, banca s-a folosit în mod abuziv de această clauză, prelungind pentru toţi consumatorii ale căror contracte sunt analizate de către instanţă perioada de plată a comisionului de rezervă, deşi nu s-a împlinit condiţia prevăzută expres - obligaţiile sau condiţiile B.N.R. nu au crescut. Apărările pârâtei privind creşterea costurilor de refinanţare în moneda europeană ale băncilor din România nu au relevanţă în cauza de faţă, neexistând vreo legătură între acestea şi obligaţia pârâtei de a constitui rezerva minimă obligatorie la B.N.R., condiţia suspensivă prevăzută în contractul părţilor nefiind împlinită.
Având în vedere toate aceste argumente, instanţa a apreciat că fapta petentei de a prelungi perioada de percepere a comisionului de rezervă, fară respectarea condiţiilor impuse de ea însăşi prin contractul de adeziune, este în mod evident contrară diligenţei profesionale, definită prin art. 2 lit. h) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor ca fiind „competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora”.
Petenta nu numai că nu a dat dovadă de competenţă şi grijă în respectarea dispoziţiilor legale, stabilind prin contractul de adeziune o clauză abuzivă, prevăzută de dispoziţiile art. 1 lit. a) din anexa la Legea nr. 193/2000, republicată, dar nici în respectarea clauzei de adeziune, pe care ea însăşi a impus-o consumatorului, fiind dovedită în mod clar reaua sa credinţă în modul de acţiune.
Potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea contravenţională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urinarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că fapta petentei a fost săvârşită în legătură cu 24 de contracte de credit, aducând atingere drepturilor legale şi contractuale ale 24 de consumatori, creând pericol social ridicat, iar circumstanţele personale ale acesteia, care susţine în continuare faptul că a acţionat în mod legal şi cu bună-credinţă, formează convingerea instanţei în sensul că sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin procesul-verbal este corect individualizată în raport cu realizarea scopului aplicării sancţiunii, reprezentând maximul sancţiunii ce îi putea fi aplicată petentei pentru fapta săvârşită.
Pentru aceste considerente şi având în vedere şi dispoziţiile art. 31 şi art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Suspendarea executării... | Acţiune în constatarea nulitătii absolute a clauzei abuzive... → |
|---|
