Legea nr. 85/2014. Contestaţie la tabelul preliminar. Înscrierea în tabel a creanţelor bugetare aflate în litigiu în procedura administrativă .

Tribunalul Specializat ARGEŞ Sentinţă civilă nr. 1100/F/26.11.2015 din data de 26.11.2015

Conform art. 102 alin.4 din Legea nr. 85/2014, creanța sub condiție la data deschiderii procedurii va fi admisă provizoriu la masa credală , iar în situația în care condiția se realizează pe parcursul procesului de insolvență, creanța dobândește regimul juridic al creanțelor scadente, obișnuite.

Aceste creanțe vor fi provizionate și se vor păstra în contul unic al procedurii, până ce situația lor va fi lămurită, în concret, până la soluționarea definitivă a contestația împotriva deciziei de impunere nr., precum și a Raportului de inspecție fiscală nr....

În condițiile în care creanța fiscală a fost contestată pe calea procedurii prevăzută de Codul de procedură fiscală, această creanță nu se mai bucură de prezumția certitudinii, lichidității și exigibilității acesteia dedusă din interpretarea art. 105 alin.2 din Legea insolvenței , astfel că , în mod corect, administratorul judiciar a procedat la înscrierea acestei creanțe, provizoriu .

În temeiul art. 111 alin.6 din Legea nr. 85/2014, instanța a respins contestația împotriva tabelului preliminar, a menținut înscrierea în tabel a creanței ce rezultă din decizia de impunere, cu mențiunea că această creanță, înscrisă provizoriu, va avea toate drepturile prevăzute de lege, cu excepția dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire și se va consemna în contul unic, până la definitivarea creanței.

Sentința nr. 1100/F/26.11.2015 pronunțată în dosarul nr. 266/1259/2015/a1

Prin încheierea din ... s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală, a debitoarei SC G a fost desemnat în calitate de administrator judiciar provizoriu SP B SPRL, cu atribuțiile prevăzute de art. 58 din lege .

Administratorul judiciar, în exercitarea atribuțiilor a depus la dosar tabelul preliminar, împreună cu dovada publicării acestuia în BPI nr. ...

La data de 12.10.2015 debitorul SC G SRL , prin administrator special, în termenul procedural, reglementat de art. 111 alin.2 din Legea insolvenței, nr. 85/2014, a formulat contestație împotriva tabelului preliminar al creanțelor , criticând măsura de admitere a cererii de creanță formulată de DGFP A și înscrierea în tabel sub condiție , în categoria creanțelor garantate, a creanței în sumă de ...., întrucât această sumă nu este certă, lichidă și exigibilă , în înțelesul art. 663 Cod procedură civilă.

Tot astfel, s-a susținut că , fiind contestată , această creanță trebuia să fie supusă procedurii de verificare, de administratorul judiciar , în conformitate cu prevederile art. 105 alin.1 și 2, respectiv art. 106 din legea insolvenței .

Au fost, de asemenea, invocate - prevederile art. 41 din Codul de procedură fiscală, care definesc actul administrativ fiscal, precum și dispozițiile art. 141 alin.2 raportat la art. 110 alin.3 din Codul de procedură fiscală, art. 107 pct. 1 din HG nr. 1050/2004 , cuprinzând Normele Metodologice de aplicare a OG 92/2003 - pentru a se concluziona că sumele datorate bugetului general consolidat al statului se stabilesc prin declarație fiscală sau prin decizie de impunere , iar titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală devine scadentă .

Susține contestatorul că în speță, creanța solicitată are la bază Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, pentru persoane juridice, nr. ..precum și Raportul de inspecție fiscală nr..... Creanțele înscrise în actele administrative fiscale , au fost contestate pe calea procedurii instituită de legea specială -Codul de procedură fiscală ( contestația administrativă înregistrată la organul emitent sub nr...., în termenul prevăzut de art. 205 și urm din OG nr. 92/2003 ) , astfel că acestea nu se mai bucură de prezumția certitudinii și lichidității .

În continuare au fost aduse critici de fond și de procedură, vizând întocmirea actelor administrative .

S-a solicitat admiterea contestației și excluderea din tabelul preliminar a creanței creditorului DGRFP Ploiești, atât în ceea ce privește cuantumul creanței cât și dreptul de preferință , solicitat.

Din punct de vedere procedural contestația, legal timbrată, a fost formulată cu respectarea termenului prev. de art. 111 alin.2 din legea nr. 85/2014 (7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar), au fost comunicate cu confirmare de primire, la data de..., actele împreună cu contestația, creditorului contestat și administratorului judiciar .

La data de..., în termenul de 10 zile de la comunicare, prev. de art. 111 alin. 4 din Codul insolvenței a fost depusă întâmpinare de către creditorul DGRFP A, prin care a solicitat respingerea contestației.

S-a susținut că perioada supusă controlului - pentru care au fost emise actele administrative indicate de contestator - este anterioară deschiderii procedurii insolvenței .S-a precizat că , în conformitate cu dispozițiile art. 177alin.1 din OG nr. 92/2003, în vederea recuperării creanțelor fiscale de la debitorii aflați în insolvență , organele fiscale declară administratorilor judiciari creanțele "existente , la data declarării, în evidența fiscală de plătitor"; iar potrivit art. 102 alin.4 din legea nr. 85/2014, privind procedura insolvenței, "Creanțele nescadente sau sub condiție, la data deschiderii procedurii, vor fi admise provizoriu la masa credală "

S-a apreciat că, din coroborarea textelor de lege invocate, rezultă că în mod corect administratorul judiciar a înscris în tabelul de creanțe , preliminar, creanța creditorului fiscal, în categoria creanțelor privilegiate, , sub condiție, până la data pronunțării unei soluții irevocabile , în acțiunile formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ . Au fost anexate înscrisuri.

Părțile au fost legal citate, conform art. 42 din Legea nr. 85/2014, în vederea soluționării contestației la tabelul preliminar.

Administratorul judicar a precizat că, din punct de vedere terminologic, înscrierea creditorului DGRFP Ploiești, în tabelul preliminar "sub condiție"; nu se referă la înscrierea creanței sub condiție suspensivă, în înțelesul art. 1017 din Codul Civil anterior, respectiv art. 1400 din Noul cod civil care reglementează faptul că dreptul afectat de o condiție suspensivă se naște doar de la momentul îndeplinirii evenimentului viitor și incert prefigurat de către părți. În realitate este vorba de înscrierea, în mod provizoriu, a creanței înscrisă în actele administrativ fiscale, contestate, până la soluționarea acțiunilor formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ .

Examinând actele dosarului, judecătorul sindic reține în fapt următoarele:

Analizând contestația la tabelul preliminar al creanțelor formulată de debitor judecătorul sindic constată, verificând actele anexate cererii de creanță, că DGRFP P - AFP A a solicitat înscrierea în tabel cu suma ce rezultă din decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, pentru persoane juridice, nr. ...precum și Raportul de inspecție fiscală nr. ..

A fost depusă dovada înregistrării la organul emitent, a contestației administrative, nr..., formulată conform OG nr. 92/2003, sub aspectul legalității deciziei de impunere nr. ..și s-a precizat că respectiva contestație administrativă nu a fost încă soluționată.

Potrivit disp. art. 110 alin.3 din OG 92/2003, și art. 107.1 din HG 1050 /2004 privind normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, iar conform dispozițiilor art. 141 alin.1 și 2 din același act normativ, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executori emis potrivit procedurilor codului , de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu la data la care creanța fiscală este recalculată prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Procedura insolvenței, având caracter concursual , colectiv și egalitar, presupune satisfacerea tuturor creanțelor , inclusiv a celor înscrise provizoriu, funcție de soluția ce se va pronunța în contestația administrativă.

Conform art. 102 alin.4 din Legea nr. 85/2014, într-o asemenea situație, cu aplicabilitate în speța dedusă judecății, creanța sub condiție la data deschiderii procedurii va fi admisă provizoriu la masa credală , iar în situația în care condiția se realizează pe parcursul procesului de insolvență, creanța dobândește regimul juridic al creanțelor scadente, obișnuite.

Aceste creanțe vor fi provizionate și se vor păstra în contul unic al procedurii, până ce situația lor va fi lămurită, în concret, până la soluționarea definitivă a contestația împotriva deciziei de impunere nr., precum și a Raportului de inspecție fiscală nr....

În condițiile în care creanța fiscală a fost contestată pe calea procedurii prevăzută de Codul de procedură fiscală, această creanță nu se mai bucură de prezumția certitudinii, lichidității și exigibilității acesteia dedusă din interpretarea art. 105 alin.2 din Legea insolvenței , astfel că , în mod corect, administratorul judiciar a procedat la înscrierea acestei creanțe, provizoriu .

În temeiul art. 111 alin.6 din Legea nr. 85/2014, instanța a respins contestația împotriva tabelului preliminar, a menținut înscrierea în tabel a creanței ce rezultă din decizia de impunere, cu mențiunea că această creanță, înscrisă provizoriu, va avea toate drepturile prevăzute de lege, cu excepția dreptului de a încasa sumele propuse spre distribuire și se va consemna în contul unic, până la definitivarea creanței.

În temeiul art. 112 alin.1 din Lege s-a dispus administratorului judiciar înregistrarea la instanță și publicarea în BPI, a tabelului definitiv al creanțelor .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Legea nr. 85/2014. Contestaţie la tabelul preliminar. Înscrierea în tabel a creanţelor bugetare aflate în litigiu în procedura administrativă .