LEGEA PRIVIND INSOLVENŢA.CERERE DESCHIDERE PROCEDURĂ DEBITOR.CALE DE ATAC.
| Comentarii |
|
Tribunalul VÂLCEA Sentinţă comercială nr. 4752 din data de 19.06.2013
LEGEA PRIVIND INSOLVENȚA.CERERE DESCHIDERE PROCEDURĂ DEBITOR.CALE DE ATAC.
Formulând cererea de deschidere a procedurii în condițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 debitorul nu tinde la stabilirea unui drept în contra unei alte părți, ci urmărește exercitarea controlului judecătoresc în procedură grațioasă, ca atare normele de procedură cuprinse la art. 27 din Legea insolvenței se completează cu norma de drept comun cuprinsă în Cartea a III-a Codului de procedură civilă, dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase.
Calea recursului este pusă la îndemâna oricărei persoane interesate, incidente fiind dispozițiile art. 336 alin. 3 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În acest context, părțile în recurs nu sunt în mod imperativ aceleași persoane care au avut calitatea de parte în primă instanță. Această hotărâre judecătorească nu produce efectele relative ale hotărârii judecătorești pronunțate în procedură contencioasă, ca atare nu există obligatoriu și restrictiv identitate de părți în primă instanță și în calea de atac.
Din perspectiva dispozițiilor art. 27 a Legii insolvenței (care prevede în alineatul 5 că cererea debitorului se va judeca de urgență în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părților), cu cele cuprinse în art. 32 alin. 2 (în cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării prevăzute de art. 61 din Lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii vor formula opoziție la deschidere) și cu art. 7 din aceeași lege (în care, dată fiind incidența soluționării cererii debitorului, pe calea procedurii necontencioase, aceasta se soluționează conform Codului de procedură civilă), văzând și dispozițiile din Cartea a III-a din Codul de procedură civilă, "Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase";, rezultă admisibilitatea recursului, ca și cale de atac cu privire la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, procedură deschisă la cererea debitorului.
În aceste condiții, nu se poate reține opinia oponentei conform căreia, hotărârea prin care se admite cererea debitoarei de a se deschide procedura insolvenței față de aceasta, nu poate fi atacată decât cu opoziție.
TRIBUNALUL VÂLCEA - SECȚIA A II A CIVILA,SENTINȚA Nr.4752/2013 din 19 Iunie 2013
La data de 06.02.2013 creditoarea , în calitate de creditor al debitoarei a formulat recurs împotriva sentinței din data 30.01.2013 a Tribunalului Vâlcea de deschidere a procedurii generale a insolvenței, întrucât, în opinia recurentei, intrarea în insolvență nu garantează recuperarea integrală a datoriilor pe care statul le are la debitoare, sume care se regăsesc în patrimoniul societății și nu sunt capitalizate.
De asemenea, s-a arătat că aceasta nu garantează păstrarea locurilor de muncă, mai ales în condițiile în care majoritatea unităților își leagă activitatea de funcționarea acestui combinat, iar restructurarea propusă presupune reducerea capacității de producție și intrarea în șomaj a cel puțin 200 de angajați, din cauza lipsei de profesionalism managerial.
În continuare, s-a subliniat că intrarea în insolvență nu garantează vânzarea unității la valoarea reală apreciată la un miliard de euro și nici partenerilor comerciali recuperarea sumelor pe care le au de încasat.
Au fost descrise desfășurarea raporturilor dintre recurentă și autoritățile naționale referitoare la modalitățile de recuperare sau compensare privind serviciile efectuate, recepționate sau facturate, recurenta considerând că cea mai bună metodă ar fi transformarea creanțelor statului în acțiuni, așa cum a fost acceptată de Comisia Europeană, realizarea unui program de eficientizare cu menținerea locurilor de muncă, conform unui program ce va fi elaborat de un colectiv de specialiști, pe baza unui capital minimal provenit atât din vânzarea acțiunilor, cât și din sumele oferite în avans de către clienți.
Recurenta și-a exprimat opinia că activitatea creditoarei poate fi reluată la capacitatea normală.
În ceea ce privesc relațiile comerciale dintre debitoare și recurentă, se arată că acestea au la bază Contractele ce vizează tehnologii de înaltă performanță privind utilizarea hidrogenului rezidual ca sursă de energie etc., dezvoltarea acestei activități ce cercetare ducând la acumularea sumelor datorate de către debitoare.
Față de cele arătate, s-a solicitat admiterea recursului.
Prin Încheierea din 19.04.2013 Curtea de Apel a reținut că la îndemâna creditorilor legiuitorul a pus calea de atac a opoziției, condiții în care a calificat prezenta cale de atac ca și opoziție la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare fiind trimisă judecătorului-sindic pentru soluționare.
Oponenta a depus la dosar precizare a cererii a arătat că prin opoziția formulată a încercat să aducă la cunoștința instanței că soluția viabilă pentru debitoare nu era intrare în insolvență, atâta timp cât prin contractele încheiate cu debitoarea se asigura o profitabilitate imediată.
La data notificării emise de administratorul judiciar, conform adresei din data de 06.02.2013, creditoarea deja formulase opoziția, dar nu a fost convocată în termen de 5 zile de la primirea cererii de opoziție, conform art.32 alin.2) din Legea nr.85/2006.
În aceste condiții, administratorii judiciari și Consiliul de Administrație au fost încunoștințați despre existența opoziției și despre intenția menținerii contractelor de cercetare aplicativă, la data de 15.02.2013 și respectiv 04.03.2013, notificare la care oponenta nu a primit niciun răspuns.
Citația pentru recurs a fost primită la data de 08.03.2013, iar la data de 19.04.2013 calea de atac a fost calificată drept opoziție.
Pentru aceste considerente, s-a solictat admiterea opoziției, în temeiul prevederilor art.32 alin.2) coroborate cu cele ale art.5 alin.2) din Legea nr.85/2006.
Prin Concluziile scrise depuse la dosar, administratorul judiciar a menționat că potrivit art.27 alin.1) din Legea nr.85/2006 " (1) Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.";, iar conform art.143 alin.1) "Constituie infracțiunea de bancrută simplă și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă neintroducerea sau introducerea tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut la art. 27.";
Față de dispozițiile citate, debitoare a înțeles să depună cererea de deschidere a procedurii insolvenței, societatea ce se află într-o vădită insolvență, fiind în imposibilitatea de a-și achita datoriile exigibile din fondurile bănești disponibile.
Referitor la dispozițiile art.32 alin.2) din legea nr.85/2006, se arată că hotărârea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii insolvenței este atacabilă cu recurs, pentru motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, conform prevederilor art.12 din Legea nr.85/2006, hotărâre ce poate fi atacată și cu opoziție.
Rațiunea textului art.32 alin.2) din Legea nr.85/2006 este aceea a posibilității revocării sentinței de deschidere a procedurii, ca urmare a inexistenței stării de insolvență a debitoarei, condiții în care pe calea opoziției nu se pot invoca motive de nelegalitate.
O altă soluție ar conduce la concluzia ca judecătorul-sindic și-ar putea revizui propria decizie, ceea ce este inadmisibil.
Cu prilejul examinării cererii formulate de societatea debitoare, judecătorul-sindic nu are pârghiile necesare la îndemână pentru verificarea realmente a situației de insolvență, acestea fiind motivul pentru care creditorii pot formula opoziții, pentru a dovedi că debitorul nu este în insolvență.
Astfel, orice alt aspect ce ține de legalitatea hotărârii judecătorului-sindic poate fi pus în discuție pe calea recursului.
S-a arătat că oponenta nu a indicat nici un motiv din care să rezulte faptul că debitoarea nu se află în stare de insolvență, neprezentând dovezi în acest sens.
Prin urmare, față de definiția dată de dispozițiile art.3 pct.1 din legea nr.85/2006, conform cărora "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă.";
Mai mult, dreptul de creanță deținut de oponentă și materializat prin cererea de admitere a creanței și admisă de administratorii judiciari constituie un argument în susținerea ipotezei afirmate de către debitoarei, potrivit căreia aceasta se află în încetare de plăți, deci în insolvență.
În aceste condiții, creditorul oponent trebuia să facă dovada faptului că existau, la momentul contemporan cu scadența obligațiilor neachitate, sume de bani suficiente pentru a le acoperi.
Existența unor active valorificabile într-un viitor apropiat sau îndepărtat nu este de natură să anuleze starea de insolvență, stare ce se analizează la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Față de cele expuse mai sus, s-a solicitat respingerea opoziției.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la calea de atac menționată în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, se impun câteva precizări:
Potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, în procedurile contencioase reglementate de legea insolvenței sunt citate în calitate de părți persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluționare judecătorului-sindic, în condiții de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplică dispozițiile din codul de procedură civilă referitoare la procedura necontencioasă, în măsura în care nu contravin unor dispoziții exprese prevăzute de legea insolvenței.
Formulând cererea de deschidere a procedurii în condițiile art. 27 din Legea nr. 85/2006 debitorul nu tinde la stabilirea unui drept în contra unei alte părți, ci urmărește exercitarea controlului judecătoresc în procedură grațioasă, ca atare normele de procedură cuprinse la art. 27 din Legea insolvenței se completează cu norma de drept comun cuprinsă în Cartea a III-a Codului de procedură civilă, dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase.
Calea recursului este pusă la îndemâna oricărei persoane interesate, incidente fiind dispozițiile art. 336 alin. 3 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
În acest context, părțile în recurs nu sunt în mod imperativ aceleași persoane care au avut calitatea de parte în primă instanță. Această hotărâre judecătorească nu produce efectele relative ale hotărârii judecătorești pronunțate în procedură contencioasă, ca atare nu există obligatoriu și restrictiv identitate de părți în primă instanță și în calea de atac.
Din perspectiva dispozițiilor art. 27 a Legii insolvenței (care prevede în alineatul 5 că cererea debitorului se va judeca de urgență în termen de 5 zile în camera de consiliu, fără citarea părților), cu cele cuprinse în art. 32 alin. 2 (în cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării prevăzute de art. 61 din Lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii vor formula opoziție la deschidere) și cu art. 7 din aceeași lege (în care, dată fiind incidența soluționării cererii debitorului, pe calea procedurii necontencioase, aceasta se soluționează conform Codului de procedură civilă), văzând și dispozițiile din Cartea a III-a din Codul de procedură civilă, "Dispoziții generale privitoare la procedurile necontencioase";, rezultă admisibilitatea recursului, ca și cale de atac cu privire la hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, procedură deschisă la cererea debitorului.
În aceste condiții, nu se poate reține opinia oponentei conform căreia, hotărârea prin care se admite cererea debitoarei de a se deschide procedura insolvenței față de aceasta, nu poate fi atacată decât cu opoziție.
După cum s-a arătat mai sus, legea permite în cuprinsul art. 32 alin. 2, ca, în termen de 10 zile de la primirea notificării prevăzute de art. 61 din lege, creditorii care se opun deschiderii procedurii să formuleze opoziție la deschidere, aceasta fiind o cale procedurală specială, prevăzută numai în favoarea acestei categorii.
Însă, legea nu prevede o astfel de limitare în ceea ce privește exercitarea căii de atac a recursului, de către o altă persoană interesată, care justifică un interes în cauză. Mai mult, prevederile art. 8 din Legea nr. 85/2006 stabilesc că, în alin. 1, Curtea de apel va fi instanța de recurs pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11.
Din această categorie (cea a hotărârilor prevăzute în cuprinsul art. 11 privitor la principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul legii) fac parte hotărârile de deschidere a procedurii, fără vreo distincție între titularii acestei cereri (lit. a).
Cu privire la obiectul opoziției, calea de atac a opoziției limitează posibilitatea formulării acesteia doar creditorilor, categorie de persoane care, din perspectiva bunei-credințe a debitoarei sau a absenței acesteia, poate contesta numai starea de insolvență a debitoarei.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.27 alin.1) și 2) din Legea nr.85/2000 "Debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.
Va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul căruia apariția stării de insolvență este iminentă.";
Prin stare de insolvență, conform art.3 pct.1 din lege, se înțelege acea "stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:
a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă;
b) insolvență este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.";
Dacă cererea debitorului corespunde exigențelor art.3 pct.1 și art.27, judecătorul-sindic va deschide procedura generală a insolvenței.
În speță, la data de 25.01.2013, debitoarea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, invocând lipsa lichidităților în patrimoniul societății și a insuficienței fondurilor bănești disponibile pentru a fi achitate datoriile exigibile către creditori, cerere prin care și-a exprimat intenția de a depune plan de reorganizare.
Debitoarea a menționat că se află în insolvență vădită, nefiind achitate datoriile exigibile către creditori, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Instanța a constatat că, în speță, sunt incidente dispozițiile art.3 pct.1 lit.a) din lege, conform cărora "1.insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:
insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor; prezumția este relativă.";
S-a reținut că, potrivit actelor anexate cererii, debitoarea nu dispune de fonduri bănești pentru achitarea creanțelor exigibile în cuantum de 2.674.847.276 lei, conform Situației centralizate a creditorilor societății la data de 24.01.2013 și a actelor cuprinse în Anexa 4.
Prin dispozițiile art.32 alin.2) din lege se arată că "Prin încheierea de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului să efectueze notificările prevăzute la art. 61. În cazul în care, în termen de 10 zile de la primirea notificării, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va tine, în termen de 5 zile, o ședință la care vor fi citați administratorul judiciar, debitorul și creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluționa deodată, printr-o sentință, toate opozițiile.";
În speță, creditoarea a formulat opoziție, arătând că intrarea în insolvență nu este o soluție pentru salvarea societății debitoare și nici pentru recuperarea sumelor pe care le au de încasat partenerii comerciale ai debitoarei.
S-a arătat că soluțiile viabile pentru funcționarea la întreaga capacitate de producție a societății debitoare ar fi conversiunea creanțelor statului în acțiuni, realizarea unui program de eficientizare, pe baza unui capital minim provenit din vânzarea acțiunilor și din sumele oferite cu titlu de avans de către clienți societatea putându-și relua activitatea.
Din motivele de fapt cuprinse în opoziție, instanța a constatat că oponenta se opune deschiderii procedurii, recunoscând în fapt lipsa lichidităților bănești ale debitoarei care să asigure achitarea datoriilor către oponentă și către alți creditori, precum și reducerea activității de producție a debitoarei.
Oponenta, prin soluțiile propuse, a prezentat instanței perspective de redresare a debitoarei în raport cu posibilitățile și specificul activității acesteia, precum și măsuri de ordin economic, financiar și managerial în vederea redresării societății debitoare, aspecte ce se regăsesc în dispozițiile privind planul de reorganizare cuprinse în art.95 din Legea nr.85/2006.
Față de cele arătate, instanța a reținut că, din analiza situațiilor financiare din data de 31.12.2011 și 30.06.2012, precum și a balanțelor de verificare din 30.11.2012 și 31.12.2012-provizorie rezultă că, la data formulării cererii introductive, debitoarea nu dispunea de fondurile bănești corespunzătoare pentru achitarea datoriilor exigibile în cuantum de 2.674.847.276 lei, așa cum au fost identificate în Listele creditorilor depuse în Anexa 4.
Prin urmare, întrucât oponenta nu a dovedit o altă stare de fapt față de cea prezentată anterior, referitoare la starea de insolvență a debitoarei la data de 25.01.2013-data introducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței, instanța a constatat ca neîntemeiată opoziția formulată.
| ← CONTRACT DE CREDIT.DARE ÎN PLATĂ.CONDIŢII.. Jurisprudență... | CREANŢE BUGETARE.PRIVILEGIU STAT. NOUL COD CIVIL. → |
|---|
