Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 591 din data de 08.06.2015
Potrivit art. 131 din legea-cadru, în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
S-a dispus însă în mod greșit predarea titlului executoriu către creditorul bugetar, făcând o aplicare extinsă a dispozițiilor art. 142 alin.1 și 2 din Legea 85/2006, deși aceste prevederi se referă exclusiv la situația punerii în executare a hotărârii de atragere a răspunderii de către executorul judecătoresc, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Prin Decizia civilă nr. 318/R/16.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a doua civilă, au fost respinse recursurile formulate de AAAS București și ADS împotriva sentinței civile nr. 591/08.06.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 325/108/2004**, fiind admis în parte recursul formulat de DRGFP T.- AJFP A. În sensul că modifică sentința în sensul că înlătură dispoziția cu privire la predarea titlului executoriu către creditori.
Pentru pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut că prin sentința recurată s-a constatat perimată și prescrisă executarea silită de drept comun din dosarul execuțional nr. 145/2010 al B.E.J. PCG începută de lichidator pentru debitoarea SC A.C. SA Chișineu-Criș, s-a constatat că executarea silită nu este prescrisă pentru DGRFP T. - AJFP A., s-a admis cererea lichidatorului E IPURL Arad, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC A.C. SA Chișineu-Criș și radierea acesteia din registrul comerțului și a fost descărcat lichidatorul judiciar E IPURL Arad de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că, potrivit prevederilor art. 389, alin. 1 Cod procedură civilă "Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără a fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei";.
Analizând dispozițiile din art. 1, 7, 16 și 17 din Decretul nr. 167/1958, judecătorul sindic a constatat că, potrivit documentelor comunicate de executorul judecătoresc la cererea judecătorului sindic formulată încă din data de 26 ianuarie 2015, ca urmare a faptului că demersurile întreprinse de lichidator, anterioare acestei date, au rămas fără rezultat, din suma datorată AAAS (fostă AVAS) a făcut plăți în cursul anilor 2010, în anul 2011, în anul 2012 pronunțându-se totodată și o hotărâre judecătorească la 25.01.2012 având ca obiect contestația la executare privind onorariul executorului judecătoresc, ultimul act de executare propriu-zis fiind plata de la 24.07.2012.
Judecătorul sindic a mai constatat că a fost făcută o recunoaștere a datoriilor de către AAAS în cursul anului 2013 semnarea și confirmarea unor datorii pe extrase de cont din 21.01.2013.
Abia după momentul în care au început demersurile la executorul judecătoresc pentru aflarea momentului ultimelor acte de executare, acesta a emis niște comunicări în cursul lunii ianuarie 2015.
De asemenea, deși în cadrul procedurii au fost puse în discuție excepțiile de perimare și prescripție în baza dreptului comun, executorul judecătoresc și-a depășit atribuțiile soluționând excepțiile, deși legea nu îi conferă un astfel de drept.
Judecătorul sindic a mai constatat că prevederile art. 389 mai sus citat prevăd o perimare de drept a executării și nu una constatată pe cale judecătorească la cerere.
Prin urmare, având în vedere că în perioada 24.07.2012-28.01.2015 nu au mai avut loc nici un fel de acte de executare silită, perioadă care este mai mare de 6 luni, mai mult, acte efective de executare nu s-au mai făcut din data de 24.07.2012, acestea nefiind acte de executare voluntară, ci sume vărsate de o bancă în contul indicat de executorul judecătoresc și a intervenit perimarea executării silite începute de lichidator în numele debitoarei, potrivit art. 389 cod procedură civilă și pe cale de consecință executorul judecătoresc avea obligația emiterii unei noi somații, potrivit cu cerințele art. 389, alin. 3 cod procedură civilă, dacă se formula o nouă cerere de executare, cerere care nu a fost dovedită în cauză.
Mai mult, recuperarea oricărei datorii de la AAAS este imposibilă, astfel cum rezultă din adresa acestei instituții mai sus menționată.
Judecătorul sindic a constatat că executarea silită începută și perimată, potrivit prevederilor art. 16, alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 s-a și prescris la data de 28.04.2011, data încuviințării acestei executări, dispozițiile privind întreruperea termenului comun de prescripție neoperând în condițiile în care a intervenit perimarea, potrivit dispozițiilor mai sus citate.
Lichidatorul judiciar, debitoarea și creditorii nebugetari nu mai pot face o executare silită de drept comun, executorii bugetari o pot continua până la împlinirea termenului de prescripție de 5 ani calculat astfel cum rezultă din textul de mai sus.
Mai mult, la nivel instituțional, se poate cere fie emiterea unei ordonanțe de guvern pentru plata titlurilor executorii, fie obținerea unui termen clar, fix, de începere a plăților, situație de care lichidatorul și creditorii nebugetari nu pot beneficia în acest moment.
Recunoașterea datoriilor făcută în timpul unei executări silite nu poate avea nici un efect în condițiile în care nu a fost prevăzută anume de lege, în timp ce această recunoaștere poate fi de folos executorilor bugetari și bugetarilor pentru a obține o executare silită.
Sigur, suma datorată debitoarei este o suma mare și ar scădea datoriile creditorilor săi, dar numai prin intermediul creditorilor bugetari există o posibilitate, redusă, ce-i drept, de a se recupera.
Titlul executoriu nu este unul privind atragerea răspunderii în cadrul procedurii falimentului debitoarei, însă executarea silită este asemănătoare în acest caz particular de către bugetari.
Pe de altă parte, continuarea executării silite prin intermediul executorilor bugetari este o măsură de oportunitate și menită să asigure totuși, o executare silită în afara procedurii, iar o măsură de oportunitate de gen este dictată și de hotărârile recente ale Curții Europene a Drepturilor Omului care a condamnat Statul Român pentru o procedură de 9 ani considerată de onorata curte mult prea lungă, considerându-se că nu a fost respectat termenul rezonabil al unui proces, potrivit art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, în cauza S.C. Concept Ltd. - S.R.L. și Manole împotriva României (Cererea nr. 42.907/02), aceeași soluție pronunțându-se și în alte cauze (Pretto și alții contra Italiei, Hornsby contra Greciei, Doustaly contra Franței, Svetlana Naoumenko împotriva Ucrainei etc).
Ori, prezenta cauză, este pe rolul instanțelor de 11 ani, procedura suferind amânare doar pentru a se executa silit titlul executoriu deținut de debitoare împotriva AAAS care a comunicat în acest dosar că are toate conturile blocate și îi este imposibilă plata sumei din titlul executoriu.
Având în vedere cele de mai sus, precum și condițiile în care un reprezentant al statului datorează sume consistente de bani debitoarei, dar și altor aproximativ 800 de creditori iar printr-o ordonanță a Guvernului nu a fost adoptată o măsură de plată certă a datoriilor, cu termene clare de plată, că nu se întrezărește nici o posibilitate de recuperare a creanței în alt mod, că executarea silită făcută prin executorul judecătoresc generează costuri însemnate care nu se justifică în acest moment, spre deosebire de o executare silită care ar continua prin executorii bugetari, mai mult, executarea silită efectuată potrivit codului de procedură civilă este perimată de drept, spre deosebire de executarea silită efectuată de executorii bugetari, supusă regulilor codului de procedură fiscală, judecătorul sindic constată că este justificată măsura adoptată de lichidator de predare a titlului către creditorii bugetari care pot continua procedura executării silite, prin asemănare cu situația descrisă de art. 142, alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006, măsură pe care o va aproba, dispunând preluarea titlului executoriu de către executorii bugetari prin intermediul creditorului bugetar ANAF.
Față de lipsa bunurilor și față de imposibilitatea identificării uneia dintre cauzele de atragere a răspunderii fostului administrator al societății debitoare, lichidatorul a convocat adunarea creditorilor pentru data de 06.02.2015 vând pe ordinea de zi: punerea în discuția creditorilor, respectiv preluarea titlului de către executorii bugetari, în dosarul de executare nr. 145/2010 demarat de către lichidator împotriva AVAS, ședință la care s-a prezentat creditorul AJFP Arad și s-au primit două voturi scrise din partea creditorilor ADS și AAAS, care nu au fost de acord cu preluarea titlului de către executorii bugetari, în dosarul de executare.
Ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prev. de art. 138 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul a solicitat să se dispună închiderea procedurii.
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege, precum și faptul că din probele de la dosar rezultă că societatea nu deține bunuri valorificabile în patrimoniul său, iar o acțiune de atragere a răspunderii fostelor organe de conducere ale societății debitoare nu a fost formulată datorită lipsei probelor care să dovedească săvârșirea uneia sau unora dintre faptele prevăzute la art. 138 din legea insolvenței, cu vinovăție, în condițiile în care este imposibilă dovedirea raportului de cauzalitate dintre aceste presupuse fapte și ajungerea societății în stare de insolvență, judecătorul sindic a admis cererea lichidatorului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditorii DGRFP T.-AJFP A., ADS București și AAAS București.
Creditoarea DGRFP T.-AJFP A. a solicitat prin recursul declarat, în principal admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și casarea cu trimitere, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul dispunerii către lichidatorul judiciar a continuării procedurii de lichidare judiciară și formularea unei acțiuni de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată.
În motivare, arată că potrivit art. 2 din Legea 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligente în vederea îndeplinirii scopului propus al legii. Dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum si dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit Legii nr. 85/2006 republicată.
Având în vedere că potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este cea reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societăți, este fără îndoială că se impune ca lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite pentru activitatea depusă, are datoria de a întocmii și depune un raport asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și evident, de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligentă în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de deschiderea procedurii.
Mai mult, lichidatorul judiciar, ca reprezentant al societății comerciali are la îndemână și mijloace alternative pentru a asigura integritatea patrimoniului societății pe care o reprezintă. Este știut că, administratorii sociali răspund în fața societății pe care o administrează, de gestionarea patrimoniului acesteia, în baza unei relații de mandat, fiind răspunzători pentru lipsa bunurilor din gestiunea lor și fiind obligați să readucă fie bunul în gestiune, fie contravaloarea lui.
În plus, cu referire la predarea și la punerea în executare a titlului executoriu constând în Sentința civilă nr. 2439/15.11.2004, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 724/R/18.06.2007 a Curții de Apel Timișoara și care a fost pusă în executare de BEJ PCG, în dosarul de executare silită nr. 145/2010, recurenta consideră că prin acest demers practic nu se dă nici o eficientă legală în recuperarea fie și parțială a debitului datorat bugetului general consolidat al statului.
Prin procesul verbal al adunării creditorilor din data de 06.02.2015, ora 10, a arătat faptul că instituția nu poate prelua acest titlu de executare silită din dosarul de executare nr. 1458/2010 demarat de lichidatorul judiciar, motivat de faptul că doar lichidatorul judiciar este îndreptățit să continue executarea silită conform legii nr. 85/2006; că instanța, în considerentele de la pagina 4 din hotărâre, reține faptul că recuperarea oricărei datorii de la AAAS este imposibilă, fiind prescrisă si perimată; că titlul executoriu nu este unul privind atragerea răspunderii în cadrul procedurii falimentului; contrar considerentelor reținute potrivit cărora se constată că este justificată măsura adoptată de lichidator de predare a titlului către creditorii bugetari care pot continua procedura de executare silită, prin asemănare cu situația descrisă de art. 142 alin. 1 și 2 din Legea nr. 85/2006, recurenta consideră că însuși instanța se contrazice din moment ce posibilitatea de realizare a creanței este imposibil de realizat.
În concluzie, consideră că pentru a se putea recupera fie și parțial debitul datorat de societatea debitoare față de bugetul general consolidat al statului, singura ipoteză plauzibilă o reprezintă o acțiune de atragere a răspunderii organelor de conducere, în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006, obținerea unei hotărâri judecătorești care să constituie titlu executoriu în vederea executării silite a membrilor organelor de conducere a societății, simpla motivare că este imposibilă dovedirea raportului de cauzalitate dintre presupuse fapte și ajungerea societății în stare de insolvență și care să nu fie motivată de vreun demers plauzibil în acest sens consideră că nu poate fi primită de instanța de recurs.
Recurenta apreciază că se impune mai întâi obținerea tuturor actelor, iar dacă este cazul și formularea unei plângerii penale pentru obținerea acestora de la administratorul societății.
Astfel, în aceste condiții administratorul judiciar va putea identifica fapte care s-ar circumscrie dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind răspunderea membrilor organelor de conducere sau supraveghere ori a altor persoane.
Creditoarea ADS București a solicitat prin recursul formulat, casarea sentinței atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și continuarea procedurii insolvenței față de debitoarea SC A.C. SA Chișineu-Criș.
În motivare, recurenta arată că sentința este netemeinică și nelegală, deoarece în cauză, nu a fost întocmit Raportul Final de către Lichidatorul judiciar, că la dosarul cauzei nu a fost depus nici un raport privind operațiunile de lichidare întreprinse de lichidator în cadrul procedurii, referitoare, la inventarierea, evaluarea și valorificarea bunurilor din patrimoniul debitoarei sau efectuarea distribuirilor de sume între creditori, din care să se poată desprinde gradul de acoperire a creanței ADS.
Apreciază că, lichidatorul judiciar avea obligația să comunice tuturor creditorilor raportul final însoțit de situațiile financiare finale, având în vedere prevederile art. 129.
Consideră că nu ne poate reține și admite de către judecătorul sindic susținerile lichidatorului judiciar prin care solicită închiderea procedurii ca urmare a imposibilității identificării de bunuri sau resurse necesare continuării procedurii și stingerii pasivului societății insolvente, a probării elementelor răspunderii civile delictuale prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, atâta vreme cât nu s-au epuizat toate măsurile de acoperire a pasivului societății debitoare, deci atâta vreme cât există posibilitatea de a fi atrase noi fonduri la masa credulă prin formularea unei cereri de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere.
Mai mult decât atât, prin admiterea acțiunii de antrenare a răspunderii, fondurile ce urmează încasate sunt aduse la masa credală și distribuite conform prevederilor legale ale art. 138 și art. 122 din Legea nr.85/2006 și vor face parte din activul societății.
Conform prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 creditorii sau lichidatorul judiciar, în vederea acoperii masei credale pot formula acțiune în antrenarea răspunderii persoanelor care se fac responsabile de starea de insolvență a debitoarei, acțiune ce va fi soluționată de către judecătorul sindic.
Totodată, solicită lămurirea dispozitivului sentinței atacate, cu privire la predarea titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 2439/15.11.2004 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 724/R/18.06.2007 a Curții de Apel Timișoara și pusă în executare la BEJ PCG către DGRFP T.-AJFP A., raportat la prevederile art. 142 (1) din Legea nr. 85/2006.
Învederează faptul că legea insolvenței prevede ca obligații și îndatoriri pentru lichidatorul judiciar, de a respecta și de a pune în aplicare dispozițiile Legii nr. 85/2006, lege a cărei rațiune este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitoarei.
De asemenea în cadrul acestei Ieși speciale se prevede faptul că, lichidatorul judiciar are rolul de a efectua toate demersurile necesare în vederea îndeplinirii scopului acestei legi și îndestularea creditorilor, motiv pentru care, în mod cu totul neîntemeiat instanța de fond a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea sa.
Prin recursul declarat, creditoarea AAAS București a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de închidere a procedurii insolvenței și, pe cale de consecință, să se dispună continuarea procedurii pentru recuperarea creanțelor.
În motivare arată că, în opinia sa, judecătorul sindic nu și-a exercitat rolul activ, rezumându-se la a dispune închiderea procedurii de insolvență în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a arătat demersurile efectuate pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 25 din lege, respectiv conducerea activității debitorului, inventarierea bunurilor debitoarei.
Prin neplata la termen a contribuției la Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și folosirea sumelor de bani reținuți din salariul angajaților pentru susținerea activității curente a societății, apreciază că fosta conducere se face vinovată de utilizarea de mijloace ruinătoare pentru procurarea persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți, faptă prevăzută de art. 138 lit.f) din Legea nr. 85/2006.
La stabilirea gravitații faptei săvârșite de către administratorul social este necesar să fie avut în vedere totalul sumelor care constituie stopaj la sursă și care au fost reținute de către administratorul social pentru a le utiliza în susținerea activității curente a societății, precum și dobânzile și penalitățile calculate la acestea.
Prin neîndeplinirea de către administratorul debitoarei a obligațiilor legale, A.A.A.S. a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns în încetare de plăți și că împotriva cesteia a fost declanșată procedura insolvenței.
Prin concluziile scrise depune la dosar, E IPURL Arad în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC A.C. SA, a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate și nelegale.
Examinând recursurile declarate, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată următoarele:
În speță nu este incident cazul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, hotărârea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoare, nefiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, cum nejustificat susține instituțiile creditoare.
Astfel, față de cele arătate de lichidatorul judiciar prin rapoartele de activitate depuse la dosarul de primă instanță în care acesta a propus închiderea procedurii de insolvență declanșată în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 pe seama debitoarei, întrucât societatea falită nu mai desfășoară nici o activitate, nu dispune de lichidități pentru îndestularea creditorilor și că în averea sa nu există nici un bun care să poată fi valorificat, în mod corect judecătorul-sindic a făcut aplicarea prevederilor art. 131 din legea-cadru, dispunând închiderea procedurii colective.
Textul de lege menționat statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, modificată, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Având în vedere că, creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe, deși notificați de către practician, nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare pentru continuarea administrării procedurii de insolvență față de societatea debitoare, în mod legal prima instanță a făcut aplicarea textului art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei fiind neîntemeiate.
Prin acest caz de închidere a procedurii de insolvență legiuitorul a avut în vedere faptul că dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare nu se mai justifică menținerea procedurii deschisă. Rațiunea închiderii procedurii într-o astfel de situație rezidă în aceea că scopul legii - acoperirea pasivului debitorului insolvent - nu mai poate fi realizat în ipoteza în care se constată că nu se vor putea achita nici măcar cheltuielile administrative generate de desfășurarea ei, prin asemenea cheltuieli înțelegându-se cele referitoare la administrarea procedurii de insolvență.
Din dispozițiile legale mai sus redate rezultă fără dubiu că pentru a se putea dispune închiderea procedurii în temeiul art. 131 sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ două condiții: inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative și faptul că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli. Ambele cerințe pretinse de legiuitor sunt îndeplinite în speță, lichidatorul judiciar în urma demersurilor efectuate neidentificând bunuri în averea debitoarei falite, iar creditori, deși legal notificați de către practician pentru a arăta dacă înțelege să avanseze sumele necesare continuării administrării procedurii, nu au răspuns pozitiv acestei solicitări.
În esență, criticile aduse sentinței Tribunalului Arad se referă și la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei falite, însă ele nu pot fi primite. Aceasta, întrucât potrivit alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, de regulă, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre faptele enumerate expres în textul legii.
Prin excepție, în conformitate cu alin. 3 al acestui text, președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală pot introduce acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să formuleze acțiunea în răspundere.
Cu toate acestea, în fața primei instanțe lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura de insolvență față de debitoare, nu a solicitat tribunalului, în temeiul art. 138, angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului social, prin raportul privind cauzele care au determinat apariția stării de insolvență arătând că nu s-au găsit motive de atragere a acestei răspunderi.
De asemenea, nici un creditor, fie individual, fie prin intermediul Comitetului Creditorilor, nu a cerut judecătorului-sindic să-l oblige pe fostul administrator să suporte din averea personală datoriile societății pe care a condus-o, deși aveau posibilitatea legală de a formula o astfel de cerere, recurenta AAAS fiind de altfel creditor majoritar în procedură, însă aceștia nu au înțeles să-și valorifice drepturile în cadrul procedurii derulate în fața judecătorului sindic, mai ales că această procedură s-a derulat începând cu anul 2004 și până în prezent, deci într-un interval de timp mai mult decât suficient, pentru ca toți creditorii să-și valorifice drepturile procesuale, să formuleze cererile adecvate și să facă orice demers considerat de aceștia ca fiind necesar în procedură.
În conformitate cu art. 5 din același act normativ, organele care aplică procedura sunt instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul, respectivele organe trebuind să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni, însă, aceasta nu înseamnă că în mod automat practicianul trebuie să solicite atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator social, interpretarea dată textului legal de către recurentă fiind una eronată, legiuitorul, prin art. 138 statuând cu claritate în ce condiții se poate dispune o asemenea măsură.
Raportul cauzelor și împrejurărilor a fost depus la data de 17 mai 2004 și în cuprinsul său s-a arătat că nu se identifică motive de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, după cum se reține că prevederile art. 129 din Legea insolvenței nu-și găsesc aplicabilitate în cazul în care o procedură este închisă în condițiile art. 131.
Cu toate acestea, judecătorul sindic în mod greșit a dispus predarea titlului executoriu către creditorul bugetar, făcând o aplicare extinsă a dispozițiilor art. 142 alin.1 și 2 din Legea 85/2006, deși aceste prevederi se referă exclusiv la situația punerii în executare a hotărârii de atragere a răspunderii de către executorul judecătoresc, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Chiar dacă sentința tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speță să fie incidente și prevederile art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omisso medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanța de control judiciar, soluționând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanțe a fost sau nu pronunțată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. 2 din același cod, instanța poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speță.
Față de cele reținute recursul creditoarei AAAS București este nefondat, văzând și prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea îl va respinge ca atare.
De asemenea, s-au admis recursurile celorlalte creditoare, în sensul modificării în parte a hotărârii cu privire la înlăturarea dispozițiilor de predare a titlului executoriu către creditori, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
| ← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Contestaţie împotriva măsurii administratorului judiciar → |
|---|
