Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment

Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 654 din data de 17.06.2015

În situația în care beneficiarul unui drept de garanție participă la procedura insolvenței debitorului său, pe de o parte este necesar să fi îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute de lege, iar pe de altă parte el nu va fi înscris în tabel în categoria creditorilor garantați pentru suma menționată în actul juridic sau în registrele de publicitate, ci administratorul judiciar va desemna un evaluator care va stabili valoarea bunului asupra căruia poartă garanția.

Ulterior acestei evaluări, creditorul va fi înscris în tabelul definitiv doar până la valoarea de piață a garanției stabilită de evaluator.

Potrivit acestui raționament, dacă se constată că bunul nu există în patrimoniul debitorului sau nu are nicio valoare, creditorul va înscris în tabel în categoria creditorilor chirografari.

Prin Decizia civilă nr. 716/A/16.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 654/17.06.2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3827/108/2014/a5, fiind avute următoarele considerente:

Prin această sentință Tribunalul Arad a respins excepția inadmisibilității contestației, invocată de practicianul în insolvență E I.P.U.R.L. Arad și a respins contestația formulată de creditoarea S.C. E.S. S.R.L. Baia Mare la tabelul definitiv de creanțe din procedura insolvenței debitoarei S.C. E.F.C. S.R.L. Sânleani.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că S.C. E.S. S.R.L. a înregistrat declarație de creanță pentru suma de 408.618,46 lei, fiind înscris în tabelul preliminar de creanțe cu această sumă, sub rezerva aplicării prevederilor art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

La data de 25.01.2015 au fost depuse la dosar mai multe rapoarte de evaluare a bunurilor debitorului, funcție de bunul evaluat.

În tabelul definitiv de creanțe, depus la dosar la 25.03.2015, acest creditor a fost înscris cu aceeași creanță însă în grupa creanțelor chirografare.

Raportat la excepția inadmisibilității contestației, s-a reținut că potrivit art. 5, pct.. 67. din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență: "67. tabel definitiv de creanțe este tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestații, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor sau cele admise provizoriu de către judecătorul-sindic. În cazul procedurii simplificate, tabelul definitiv de creanțe cuprinde, pe lângă creanțele născute anterior deschiderii procedurii, și creanțele născute în perioada de observație, ce au fost admise la masa credală. În acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă și rangul de prioritate al creanței potrivit prevederilor art. 159 și 161;";

Textul prevede posibilitatea existenței unor diferențe între tabelul preliminar de creanțe și tabelul definitiv de creanțe fie prin adăugare de creanțe născute ulterior deschiderii procedurii fie prin adăugare/reducere și/sau schimbarea rangului de prioritate a creanțelor în urma soluționării unor contestații la tabelul preliminar de creanțe.

Conform art. 103, din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență: "Creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferință se va face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferența favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa fusese înscrisă drept creanță chirografară, până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanța, până la data valorificării bunului. Această prevedere se aplică și în cazul eșuării planului de reorganizare și vânzării bunului în procedura de faliment.";

Textul prevede obligativitatea repartizării unor creanțe care beneficiază de cauze de preferință, a căror cuantum s-a stabilit deja, în diferite categorii de creanță și/sau ranguri de prioritate funcție de valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare. Cum evaluarea, conform art. 58, alin. 1, lit. p) și q) se face până la data stabilită pentru depunerea tabelului definitiv de creanțe, este posibil ca o parte din creanța garantată să treacă din categoria creanțelor garantate în altă categorie de creanțe, deci să aibă loc o modificare a tabelului preliminar de creanțe fără a exista o contestație la acesta. Mai mult, acest fapt poate avea loc și ulterior întocmirii tabelului definitiv de creanțe, funcție de momentul rămânerii definitive a evaluării obiectului garanției.

De altfel Legea nr. 85/2014 mai prevede și alte cazuri de modificare a tabelului creanțelor cum ar fi actualizarea ca urmare a distribuirilor, s-au cazul admiterii unei contestații formulate în baza art. 113, din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Judecătorul-sindic a reținut că, deși creditorul-contestator invocă art. 113 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, prezenta contestație este determinată de aplicarea de către practicianul în insolvență a art. 103 din lege iar nu de existența unui fals, dol, erori esențiale sau titluri hotărâtoare necunoscute anterior.

De asemenea judecătorul-sindic a reținut că în cazul contestării de către practicianul în insolvență a creanței pretinse de către un creditor prin declarația de creanță, acestuia i se comunică faptul contestării. Deci cu atât mai mult creditorului căruia i-a fost admisă creanța iar ulterior aceasta este modificată de către practicianul în insolvență, trebuie să i se aducă la cunoștință acest fapt și motivele modificării, dându-i astfel posibilitatea efectivă de contestare a măsurii luate de practicianul în insolvență, măsura nefiind una din cele prevăzute de art. 59 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

În cauză practicianul în insolvență nu i-a comunicat creditorului-contestator faptul că a modificat regimul creanței sale.

Față de cele reținute judecătorul-sindic a respins excepția inadmisibilității contestației.

Raportat la fondul contestației, s-a reținut că bunurile obiect al contractelor încheiate de creditorul-contestator cu debitorul, și asupra cărora s-au instituit garanții reale mobiliare, nu au fost găsite cu ocazia efectuării inventarierii. În consecință nu s-a putut stabili o valoare de piață a bunurilor respective, pentru a se determina, în condițiile art. 103 din Legea nr. 85/2014, partea de creanță garantată și partea negarantată. Mai mult, nu se pot obține fonduri din vânzarea unor bunuri care nu există, fie ele și consemnate ca fiind grevate de cauze de preferință. Deci chiar dacă s-au evaluat, în abstracto, bunurile obiect al garanției, nu se pot obține fonduri pe baza acestor bunuri. Situația echivalează cu cea în care, fără a se contesta instituirea unei garanții reale, obiectul garanției, neexistând, are valoarea de piață nulă, deci întreaga creanță recunoscută excede valorii obiectului garanției și urmează să fie înscrisă în altă categorie, ceea ce practicianului în insolvență a și făcut.

De asemenea judecătorul-sindic a reținut și unele inadvertențe în ce privește instituirea cauzei de preferință. Astfel, din natura bunurilor obiect al garanției, obiectul de activitate al debitorului și susținerile practicianului în insolvență, rezultă că bunurile au fost destinate efectuării unor lucrări în domeniul instalațiilor electrice, fiind ca atare încorporate în imobile ale terților, fapt pe care creditorul-contestator îl cunoștea. Mai mult, potrivit punctului 5.4 din contracte, vânzătorul este proprietarul necondiționat al echipamentelor livrate până la plata integrală a prețului, situație în care s-au instituit garanții asupra propriilor bunuri, problema raporturilor juridice dintre părți, analizată amănunțit, excedând unei simple înscrieri la masa credală.

Față de cele reținute, rezumându-se strict la obiectul dedus judecății, judecătorul-sindic a respins contestația.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea S.C. E.S. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii judecătorului sindic în sensul admiterii contestației promovate la tabelul definitiv al creanțelor și, pe cale de consecință, să se dispună rectificarea tabelului definitiv de creanțe în ce privește creanța sa, în sensul de a dispune înscrierea creanței în sumă de 408.618,46 lei la categoria creanțelor garantate iar nu ca și creanță chirografară, cum s-a trecut la poziția 9 din tabelul definitiv, cu cheltuieli de judecată în fond și în apel reprezentând taxa judiciară de timbru.

În motivare, arată că hotărârea judecătorului sindic a fost comunicată prin poștă la data de 26.06.2015, fapt ce dovedește că cererea de apel a fost promovată în interiorul de 7 zile de la data comunicare așa cum prevăd dispozițiile art. 43 alin 2 din Legea 85/2014.

În urma notificării privind deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei comunicată creditoarei-apelante de administratorul judiciar E I.P.U.R.L, apelanta a solicitat înscrierea în tabelul creanțele cu o creanță garantată în sumă de 66.435,68 lei, conform înscrisurilor doveditoare anexate cererii.

Cu avizele de înscriere în A.E.G.R.M. nr. 2013-00028010612036-CZW și nr. 2013-00028596572851-JXE a făcut dovada înregistrării asupra bunurilor ce fac obiectul contractului a unei ipoteci mobiliare, pe temeiul cărora administratorul judiciar a înscris creanța declarată în tabelul preliminar al creanțelor la categoria creanțelor garantate.

Din conținutul raportului, rezultă că, creanța apelantei beneficiază de "rangul de preferință prevăzut de art. 159 alin. 1 pct. 3 din Legea privind procedura insolvenței".

La data de 25 martie 2015, administratorul judiciar a publicat în B.P.I. nr. 5667/25.03.2015 tabelul definitiv al creanțelor, în cadrul căruia, în mod inexplicabil și fără nici o justificare sau vreun temei legal invocat creanța sa a fost trecută la categoria creanțelor chirografare motiv pentru care în termenul legal a promovat contestație la tabelul definitiv, contestație care a fost soluționată potrivit dispozitivului.

Văzând aceasta apelanta, în termenul legal de la data publicării tabelului definitiv al creanțelor in B.P.l. a promovat contestație pentru considerentele arătate solicitând admiterea ei de către judecătorul fondului, cerând și să se dispună rectificarea tabelului definitiv în sensul trecerii creanței în categoria creanțelor garantate.

În opinia apelantei, creanța sa beneficiază de rangul de preferință al unei creanțe garantate fiind înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare prin cele două avize menționate mai sus.

Se arată că administratorul judiciar prin poziția sa procesuală a invocat excepția inadmisibilității contestației excepție pe care judecătorul sindic a respins-o potrivit dispozitivului si motivelor arătate în hotărâre.

În ce privește însă fondul cauzei administratorul judiciar a susținut că debitoarea , cu ocazia efectuării inventarierii patrimoniului acesteia, el nu a identificat în patrimoniul ei bunurile mobile menționate de către apelantă, motiv pentru care garanția sa pe bunuri nu mai există.

Apoi, pe de altă parte, susține că debitoarea nu a fost niciodată proprietar al bunurilor menționate în contractele de vânzare-cumpărare chiar dacă aceasta (debitoarea) le-a achiziționat cu scopul de a folosi aceste bunuri în lucrările sale aflate în curs de execuție.

Nu în ultimul rând administratorul judiciar susține că creditorii (respectiv și apelanta) au posibilitatea să promoveze în termen de 5 zile de la data publicării în B.P.l. obiecțiuni la Rapoartele de evaluare dispuse cu privire la patrimoniul debitoarei însă apelanta nu a formulat asemenea cerere.

În cele din urmă, se susține de administratorul judiciar că cererea apelantei nu ar putea fi primită întrucât în cauza de față ar putea uza de prevederile art. 127 din Legea 85/2014 potrivit căruia "dacă debitoarea deține marfa în calitate de consignatar, proprietarul o va putea recupera potrivit prev. art. 205 7 Cod civil.

În opinia sa susținerile administratorului judiciar față de solicitările apelantei din contestație și mijlocele de probă administrate sunt neîntemeiate, sunt străine de natura pricinii și ele trebuiau înlăturate de judecătorul fondului.

Față de poziția procesuală a părților și mijlocele de probă administrate chiar dacă soluția de respingere a excepției inadmisibilității îi este favorabilă , motiv pentru care nu-și poate dovedii interesul în critica ei, pe fondul cauzei hotărârea de respingere a contestației de către judecătorul sindic în opinia apelantei este netemeinică și nelegală.

În motivarea soluției date judecătorul a reținut că deși creditoarea-apelantă a promovat contestația pe temeiul prev. art. 113 din Legea 85/2014 aplicabile sunt cele ale dispozițiilor art. 103 din lege întrucât contestația este determinată de aplicarea prevederilor acestui articol și nu de cel al art. 113. Justificând poziția greșită a administratorului judiciar judecătorul sindic a concluzionat că excepția este neîntemeiată motivat de faptul că în demersurile sale administratorul judiciar nu a comunicat apelantei faptul că a modificat regimul creanței. Pe fondul cauzei judecătorul a respins contestația reținând că bunurile, obiect al contractelor de vânzare-cumpărare încheiat de debitoare cu creditoarea-apelantă și asupra cărora s-au instituit garanțiile mobiliare nu au fost găsite în patrimoniul debitoarei cu ocazia inventarierii, motiv pentru care nu s-a putut stabili o valoare de piața a bunurilor respectiv în condițiile prev. art. 103 din Legea 85/2014. Din acest motiv judecătorul a apreciat că obiectul garanției nu există, el are valoare de piață nulă și prin urmare întreaga creanță recunoscută excede valorii obiectului garanției și urmează să fie înscrisă în altă categorie, ceea ce administratorul judiciar a și făcut.

Au fost constatate și inadvertențe în ce privește instituirea cauzei de preferință motivat de faptul ca potrivit pct. 5.4 din contractele încheiate de apelanta-creditoare cu debitoarea a introdus clauza potrivit căreia până la plata prețului integral al bunurilor apelanta este proprietara necondiționată a echipamentelor livrate instituind asupra propriilor sale bunuri garanții.

Referitor la bunurile ce au făcut obiectul vânzării-cumpărării chiar administratorul judiciar face precizarea reținută de altfel de judecătorul sindic în considerentele hotărârii sale că " echipamentele electrice vândute de apelantă debitoarei au fost destinate efectuării unor lucrări în domeniul instalațiilor electrice fiind încorporate în imobile ale unor terțe persoane.

Apreciază că o astfel de poziție și motivare a judecătorului sindic este total greșită și de neacceptat.

Nu are a face nimic bunurile din patrimoniul debitoarei cu obligațiile asumate de aceasta prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu apel chiar dacă pe administratorul judiciar l-ar putea interesa bunurile debitoarei din patrimoniu în vederea valorificării lor de către acesta.

Și dacă această creanță reprezentând plata prețului neachitată a fost garantată cu bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, bunuri pe care debitoarea la rândul său nu le-a mai înregistrat în patrimoniu, fiindcă le-a înstrăinat la terța persoană la care a prestat servicii de instalații electrice, apelanta nu poate solicita înscrierea creanței la categoria creanțelor garantate întrucât din susținerile administratorului judiciar însușite de judecătorul sindic obiectul garanției nu există, și în acest caz ele au în opinia judecătorului "valoare de piață nulă";.

Apelanta apreciază că altfel trebuiesc privite lucrurile din punct de vedere juridic și nu cum greșit a apreciat instanța că prezentei situații îi sunt aplicabile disp. art. 103 din Legea 85/20014.

Pornind de la prevederile art. 5 pct.15 din Legea 85/2006 și de la faptul că legiuitorul român potrivit prevederilor art. 1723 NCC, ținând cont de prevederile art. 2343 NCC, rezultă că ipoteca mobiliară constituită asupra bunurilor ce fac obiectul unui contract și înscrisă în A.E.G.R.M. conferă apelantei în calitate de creditor ipotecar un rang prioritar față de creditorii chirografari ai debitoarei și în aceste condiții se află în prezența unei creanțe care beneficiază de cauze de preferință, așa cum prevede pct. 15 din art. 5 din Legea 85/2006.

În ce privește clauza de la pct. 5.4 din contracte potrivit cărora creditoarea-apelantă este proprietarul necondiționat al bunurilor vândute la debitoare până la plata integrală a prețului, aceasta reprezintă o " clauză de rezervă a proprietății " ea este o veritabilă condiție suspensivă, iar nu rezolutorie, întrucât amână transferul proprietății de la vânzător la cumpărător până la realizarea evenimentului, respectiv plata prețului

Este de netăgăduit faptul că debitoarea-cumpărătoare nu și-a îndeplinit propriile obligații contractuale, respectiv nu a achitat prețul stipulat în contract la termenele convenite de părți.

În atare situație, vânzătorul (în speță, apelanta), are dreptul de a solicita fie executarea contractului de către debitoare, în natură, respectiv obligarea cumpărătorului la plata prețului, fie să se constate că a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului.

O rezoluțiune a contractului apelanta nu ar putea-o cere pentru că bunul a fost înstrăinat de debitoare la o terță persoană cum de altfel a sesizat și administratorul judiciar și nici nu ar putea intra în posesia bunului potrivit prev. art. 124 din Legea 85/2014. Singura opțiune ce i-a mai rămas o constituie declararea creanței și înscrierea ei la masa credală.

Cum administratorul judiciar nu a notificat-o cu privire la trecerea creanței sale din categoria creanțelor garantate în categoria celor chirografare în mod corect apreciază că excepția inadmisibilității invocată de acesta nu este întemeiată și judecătorul sindic a respins-o .

În această situație singura sa posibilitate de a se apăra a rămas promovarea contestației la tabelul definitiv, pe care judecătorul fondului a respins-o neîntemeiată și cu nesocotirea dispozițiilor legale mai sus arătate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, E I.P.U.R.L. în calitate de administrator judiciar al S.C. EFC S.R.L., a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În motivare, arată că la data de 20.10.2014 administratorul judiciar a întocmit și a depus la dosarul cauzei Tabelul preliminar al creanțelor, împreună cu Raportul de verificare a creanțelor. Tabelul preliminar al creanțelor astfel întocmit a fost publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 18606/21.10.2014.

Cu referire la creanța creditoarei SC ES SRL, această creditoare a formulat o declarație de creanță prin care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al S.C. EFC S.R.L. cu suma de 408.618,46 lei, reprezentând debit și penalități de întârziere rezultate din Contractul de vânzare-cumpărare nr. 6789/2013 și 6905/2013. În cererea depusă creditorul a solicitat înscrierea sumei de 408.618,46 lei în categoria creanțelor garantate. Pentru garantarea achitării creanței creditorul și-a înscris la AEGRM sub nr. 2013-00028010612036-CZW și nr. 2013-000028596572851-JXE, dreptul de proprietate asupra bunurilor vândute debitoarei S.C. EFC S.R.L.

Analizând documentele anexate de creditoare, administratorul judiciar a înscris creanța SC ES S.R.L. în tabelul creanțelor în categoria creanțelor garantate, sub rezerva aplicării prevederilor art. 103 din Legea nr. 85/2014.

În Raportul privind verificarea creanțelor s-a făcut mențiune despre faptul că pentru înscrierea creanței în tabelul definitiv de creanțe se vor respecta dispozițiile art. 103 din Legea nr. 85/2014, referitoare la înscrierea creanțelor garantate până la valoarea garanțiilor stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator acreditat ANEVAR.

De asemenea, în exercițiul atribuțiilor care îi revin în calitate de administrator judiciar al debitoarei, având în vedere faptul că între timp fusese finalizată evaluarea patrimoniului societății debitoare, administratorul judiciar a depus la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 14.01.2015 rapoartele de evaluare a patrimoniului S.C. EFC S.R.L.

Administratorul judiciar a procedat la publicarea unui anunț în B.P.I. sub nr. 835/15.01.2015, prin care a anunțat creditorii de împrejurarea că la dosarul cauzei au fost depuse rapoartele de evaluare a patrimoniului debitoarei, iar cu privire la concluziile rapoartelor de evaluare creditorii au posibilitatea de a formula obiecțiuni, în termen de maximum 5 zile de la publicarea în BPI a anunțului, potrivit art. 62 alin.2 din Legea nr. 85/2014. împotriva concluziilor din rapoartele de evaluare depuse nu s-au formulat obiecțiuni de către creditorii din prezenta procedură.

În vederea respectării dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței, administratorul judiciar a procedat la întocmirea și depunerea la dosarul cauzei la data de 25.03.2015 a Tabelului definitiv al creanțelor. Despre măsura corectării Tabelului definitiv a creanțelor cu evaluarea, în conformitate cu dispozițiile art. 103 din Legea nr. 85/2014 s-a făcut vorbire și în Raportul de activitate prezentat la termenul din data de 11.02.2015.

Administratorului judiciar arată că, creditoarea și-a constituit garanție pe propriile bunuri pe care le-a vândut debitoarei EFC S.R.L. conform contractelor de vânzare cumpărare nr. 6789/2013 și 6905/2013.

Astfel, debitoarea nu a fost niciodată proprietar al bunurilor menționate în contractele de vânzare cumpărare, urmând ca proprietatea să se transfere doar în momentul achitării integrale a prețului, așa cum însăși creditoarea afirmă, atât în cuprinsul contestației la tabelul definitiv, cât și în cuprinsul apelului promovat.

În aceste condiții, apreciază că devin incidente prevederile art. 127 din Legea 85/2014 alin. 1.

Având în vedere împrejurarea că, potrivit susținerilor debitoarei, bunurile achiziționate de la creditoarea SC ES S.R.L. au fost destinate efectuării unor lucrări în domeniul instalațiilor electrice, fiind incorporate în imobilele unor terți, clienți ai debitoarei, nu s-a mai putut pune problema restituirii bunurilor respective, creditoarea SC ES S.R.L. fiind îndreptățită de a-și avea creanța înscrisă la masa credală pe întreaga valoare a bunurilor mobile.

În aceste condiții, raportat la faptul că:

- debitoarea nu a fost niciodată proprietară a bunurilor la care creditoarea B&K ES SRL face referire și asupra cărora aceasta susține că are un drept de garanție;

- creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare art.103 din Legea nr. 85/2014);

- odată cu efectuarea inventarierii patrimoniului debitoarei, conform art. 101 din Legea 85/2014, nu au fost identificate bunurile mobile la care face referire creditoarea B&K ES S.R.L., fiind folosite în producție și predate beneficiarului lucrării, deci nu au putut fi evaluate astfel că nu s-a putut stabili o valoare de piață a acestora;

- creditorul garantat se va îndestula cu prioritate din valoarea obiectului garanției sale;

Ori, în cazul de fată, obiectul garanției sale nu a fost identificat, apreciază că în mod corect administratorul judiciar a procedat la înscrierea creanței B&K ES S.R.L. în tabelul definitiv de creanțe în grupa creanțelor chirografare.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că ceea ce se contestă este Tabelul definitiv al creanțelor, singura posibilitate legală aplicabilă situației de față, care să permită creditorilor să conteste tabelul definitiv al creanțelor, este pentru unul din motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014, respectiv: după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut de art. 111 alin. 2, și până la închiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.

Astfel, în cazul de față nu se poate vorbi despre fals, mai mult, întocmirea tabelului a survenit ca urmare a întocmirii evaluării patrimoniului debitoarei și aplicarea în situația de față a dispozițiilor art. 103 din Legea nr. 85/2014, respectiv creanțele garantate se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidator.

Se arată nu poate fi vorba nici despre dol în cazul de față, nici măcar de prejudicierea drepturilor creditorilor pentru faptul că procedura atât de desemnare a evaluatorului, prezentarea evaluării și depunerea tabelului definitiv al creanțelor s-a făcut transparent, iar toate documentele despre care am făcut mențiune în prezenta întâmpinare au fost deja depuse la dosarul cauzei și nu au fost contestate de către părțile interesate.

Cu privire la o posibilă eroare esențială, în opinia administratorului judiciar nu este vorba despre acest viciu, mai mult decât atât, cel care face o afirmație trebuie să o dovedească, în speță contestatoarea.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În esență, apelanta-creditoare, care este beneficiara unui drept de ipotecă mobiliară asupra unor bunuri mobile, îndeplinind formalitățile de publicitate prin înscrierea acestui drept în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, critică faptul că administratorul judiciar a înscris creanța sa în categoria creanțelor chirografare, iar nu în cea a creanțelor garantate, cu motivarea că bunurile respective nu au fost găsite cu ocazia inventarierii patrimoniului debitoarei și că apelanta-creditoare și-a rezervat un drept de proprietate asupra acestor bunuri.

Potrivit art. 5 pct. 15 din Legea 85/2014, creanțe care beneficiază de o cauză de preferință sunt acele creanțe care sunt însoțite de un privilegiu și/sau de un drept de ipotecă și/sau de drepturi asimilate ipotecii, potrivit art. 2.347 din Codul civil, și/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terț garant față de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferință; în cazul în care debitorul este terț garant, creditorul care beneficiază de o cauză de preferință va exercita drepturile corelative numai în ceea ce privește bunul sau dreptul respectiv; aceste cauze de preferință au înțelesul dat lor de Codul civil, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

Art. 2343 din Codul civil prevede că ipoteca este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligații, iar conform art. 2344 din același act normativ, ipoteca este, prin natura ei, accesorie și indivizibilă, ea subzistând cât timp există obligația pe care o garantează și poartă în întregime asupra tuturor bunurilor grevate, asupra fiecăruia dintre ele și asupra fiecărei părți din acestea, chiar și în cazurile în care proprietatea este divizibilă sau obligațiile sunt divizibile.

Potrivit art. 2345 al. 1, 2 din Codul civil, dreptul de ipotecă se menține asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece; creditorul ipotecar are dreptul de a-și satisface creanța, în condițiile legii, înaintea creditorilor chirografari, precum și înaintea creditorilor de rang inferior, iar art. 2346 menționează că dacă prin lege nu se prevede altfel, ipoteca nu este opozabilă terților decât din ziua înscrierii sale în registrele de publicitate.

Conform art. 103 din Legea 85/2014, creanțele beneficiare ale unei cauze de preferință se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piață a garanției stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61; în cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă cauza de preferință se va face la un preț mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau în tabelul definitiv consolidat, diferența favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanța sa fusese înscrisă drept creanță chirografară, până la acoperirea creanței principale și a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanța, până la data valorificării bunului; această prevedere se aplică și în cazul eșuării planului de reorganizare și vânzării bunului în procedura de faliment.

Din aceste texte legale rezultă că în situația în care beneficiarul unui drept de garanție (inclusiv un drept de ipotecă mobiliară, cum este cazul în speță) participă la procedura insolvenței debitorului său, pe de o parte este necesar să fi îndeplinit formalitățile de publicitate prevăzute de lege, iar pe de altă parte el nu va fi înscris în tabel în categoria creditorilor garantați pentru suma menționată în actul juridic sau în registrele de publicitate, ci administratorul judiciar va desemna un evaluator care va stabili valoarea bunului asupra căruia poartă garanția.

Ulterior acestei evaluări, creditorul va fi înscris în tabelul definitiv doar până la valoarea de piață a garanției stabilită de evaluator.

Potrivit acestui raționament, dacă se constată că bunul nu există în patrimoniul debitorului sau nu are nicio valoare, creditorul va înscris în tabel în categoria creditorilor chirografari.

Acest fapt nu înseamnă că i se aduce atingere dreptului său de garanție, întrucât, dacă bunul a fost înstrăinat între timp de debitorul aflat în insolvență, dreptul de ipotecă se menține asupra bunurilor grevate în orice mână ar trece, conform art. 2345 al. 1 din Codul civil.

Pe cale de consecință, administratorul judiciar a procedat corect atunci când, constatând cu ocazia inventarierii patrimoniului debitoarei că bunurile asupra cărora au fost constituite drepturi de garanție în favoarea apelantei-creditoare nu au fost găsite, a trecut-o pe aceasta în categoria creditorilor chirografari.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment